Scop, componente, responsabilitaţi
Obiectivul IASB este prezentarea situaţiilor financiare cu scop general prin care se inţeleg acele situaţii financiare care sunt menite să satisfacă nevoile utilizatorilor externi ai informaţiei contabile; utilizatori care nu se află in situaţia de a cere rapoarte adaptate nevoilor lor specifice de informaţii.
Situaţiile financiare cu scop general trebuie să asigure comparabilitatea în timp si spaţiu, scop în care IAS 1 “Prezentarea situaţiilor financiare” prescrie considerentele generale pentru prezentarea situaţiilor financiare, recomandări pentru structura acestora si cerinţele minime pentru conţinutul situaţiilor financiare.
Situaţiile financiare cu scop general sunt o reprezentare financiară structurată a poziţiei financiare, performanţei şi fluxurilor de numerar ale unei întreprinderi, utile unei game largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Pentru a atinge acest obiectiv, situaţiile financiare cu scop general trebuie sa ofere informaţii despre:
-Active;
- Datorii;
-Capitalul propriu;
-Venituri şi cheltuieli, inclusiv despre câştiguri si pierderi;
-Fluxuri de numerar ale întreprinderii.
Un set complet al situaţiilor financiare cu scop general cuprinde:
-Bilanţul;
-Contul de profit şi pierdere;
-O situaţie care să reflecte fie toate modificările capitalului propriu, fie modificările capitalului propriu altele decât cele provenind din aporturi şi distribuiri de capital de către sau către proprietri;
-Situaţia fluxurilor de numerar;
- Politicile contabile semnificative şi alte note explicative.
Întreprinderile sunt incurajate să prezinte în cadrul situaţiilor financiare cu scop general şi alte situaţii suplimentare, cum ar fi rapoarte asupra mediului în care întreprinderea îşi desfaşoară activitatea, rapoarte asupra valorii adăugate, daca angajaţii sunt consideraţi un grup important de utilizatori ai informaţiilor respective.
Responsabilitatea întocmirii şi prezentarii situaţiilor financiare cu scop general revine Consiliul de Administraţie şi/sau altui organ de conducereechivalent a unei întreprinderi.
Informaţiile din situaţiile financiare cu scop general trebuie prezentate atât in situaţiile financiare propriu-zise cât şi in note sub formă de elemente rânduri in formatele recomandate ca anexă la
IAS 1
Intreprinderea le poate adapta la specificul său.
Situaţiile financiare cu scop general trebuie sa cuprindă date generale cu privire la:
Identificare situaţiilor financiare de orice alte documente publicate, cum ar fi, de exemplu, raportul anual al administratorilor. În acest scop, fiecare componentă a situaţiilor financiare cu scop general trebuie sa prezinte titlurile de pagină şi/sau de coloane din care sa rezulte:
-Denumirea întreprinderii raportoare sau alte mijloace de identificare;
-Dacă situaţiile financiare se referă la o întreprindere de sine stătătoare (individuală) sau de grup;
-Data sau perioada acoperită de situaţiile financiare prezentate;
-Moneda de raportare;
-Nivelul de precizie utilizat în prezentarea cifrelor din situaţiile financiare: unităţi, mii sau milioane de unităţi monetare.
-Perioada de raportare a situaţiilor financiare cu scop general trebuie sa fie cel puţin anuală, dar atunci când anumite circumstanţe impun ca situaţiile financiare cu scop general să fie prezentate pentru perioade mai mari sau mai mici de un an, întreprinderea trebuie să prezinte :
-Motivul folosirii unei perioade diferite de un an;
-Faptul ca sumele comparative din contul de profit si pierderi, situaţia modificarii capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de numerar şi din notele aferente nu sunt comparabile.
-Data oportună la care situaţiile financiare cu scop general sunt puse la dispoziţia utilizatorilor informaţiei contabile, dată care ar trebui să se incadreze ăn 6 luni de la data bilanţului, termenele limită concrete urmând a fi stabilite de legislaţiile contabile naţionale.
Conţinut, structură, recomandări
În IAS 1 “Prezentarea situaţiilor financiare” IASB nu prescrie scheme “standard” pentru componentele setului complet de situaţii financiare cu scop general ci doar descrie conţinutul informaţiilor finaciar-contabile, recomandând “componenta” în care ele trebuie prezentate în mod obligatoriu sau alternativ. Anexa “Structură ilustrativă a situaţiilor financiare” la IAS 1 nu face parte integrantă din IAS 1 şi in consecinţă, modele componentelor de situaţii financiare prezentate în această anexă nu sunt obligatorii pentru cei care aplică Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Aici, în sinteză, principalele aspecte privind conţinutul situaţiilor financiare cu scop general, in viziunea IASB, inclusiv modelele ilustrative ale componentelor acestora.
Bilanţul
Fiecare întreprindere trebuie sa opteze pentru a prezenta sau nu in bilanţ clasificările:
1) în active curente şi imobilizate
2) în datorii curente şi pe termen lung.
Indiferent însă de metoda abordată, întreprinderea trebuie să prezinte valoarea ce se aşteapta a fi recuperată sau achitată dupa mai mult de 12 luni pentru fiecare element de activ, respectiv de datorie, care cobină sume ce se aşteaptă a fi recuperate ori achitate atât inainte cât şi după 12 luni de la data bilanţului.
Informaţiile despre scadenţa creanţelor şi datoriilor sunt utile pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii.
În acest sens IAS 32 “Instrumente financiare: Prezentare şi Descriere” solicita prezentarea scadenţei atât a creanţelor cât şi a datoriilor financiare. Creanţele financiare cuprind creanţele comerciale şi de altă natură, iar datoriile financiare include datoriile comerciale şi de alta natură.
De asemenea, sunt utile informaţiile privind data estimată pentru recuperarea activelor şi datoriilor nemonetare cum sunt stocurile şi provizioanelor a căror valoare se aşteaptă a fi recuperată după mai mult de un an de la data bilanţului.
Un activ trebuie calificat ca fiind curent atunci când îndeplineşte una din următoarele condiţii:
a) Se aşteaptă să fie consumat sau vândut în cursul perioadei normale a ciclului de
Exploatare a întreprinderii, respectiv în perioada dintre achiziţionarea materiilor prime care intră intr-un proces de producţie şi finalizarea sa in numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar, chiar daca acest ciclu de exploatare depăşeşte 12 luni.
În particular, “Titlurile de plasament” sunt calificate ca fiind curente dacă se aşteaptă să fie vândute în 12 luni de la data bilanţului, în caz contrar trebuie calificate ca imobilizări financiare.
b) Activul este deţinut în principal în scopul comercializării şi se aşteaptă a fi vândut în termen de 12 luni de la data bilanţului.
c) Activul reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionata.
Toate celelalte active trebuie calificate ca fiind active imobilizate.
O datorie trebuie calificată ca fiind curentă atunci când îndeplineşte următoarele condiţii:
a) Se aşteaptă să fie achitată în cursul perioadei normale a ciclului de exploatare al întreprinderii. Similar activelor curente, anumite datorii comerciale, datorii faţă de angajaţi şi alte cheltuieli de exploatare trebuie calificate ca fiind curente, chiar dacă sunt exigibile după mai mult de 12 luni de la data bilanţului, doar dacă urmează sa fie acoperite din fondul de rulment utilizat în ciclul normal de exploatare.
b) Este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului.
Toate celelalte datorii trebuie să continue calificarea unei datorii purtătoare de dobândă ca fiind pe termen lung, chiar şi atunci când aceasta devine exigibilă în 12 luni de la data bilanţului dacă:
1) termenul iniţial de eligibilitate a fost mai mare de 12 luni;
2) întreprinderea intenţionează să refinanţeze datoria pe termen lung şi intenţia respectivă este susţinută de un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plaţilor care este încheiat înainte ca situaţiile financiare cu scop general să fie autorizate pentru depunere.
Valoarea oricărei datorii de acest gen care a fost exclusă din datoriile curente, împreună cu informaţiile care vin să susţină această prezentare, trebuie specificate în notele la bilanţ.
Contul de profit şi pierdere
Informaţiile ce trebuie prezentate în Contul de profit şi pierdere pe elemente rânduri distincte vizează următoarea lista de valori:
- Veniturile;
- Rezultatele activităţii de exploatare;
- Costurile de finanţare;
- Partea de profituri şi pierderi aferentă întreprinderilor asociate şi în participaţie contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă;
- Cheltuielile cu impozitul pe profit;
- Elementele extraordinare;
- Interesul minoritar;
- Profitul net sau pierderea netă a perioadei.
Ca şi in cazul bilanţului, alte elemente – rânduri, elemente titluri şi elemente subtotaluri trebuie prezentate în Contul de profit şi pierdere, atunci când acestea sunt cerute de un Standard Internaţional de Contabilitate sau atunci când astfel de prezentări sunt necesare pentru realizarea unei imagini fidele a rezultatelor financiare ale întreprinderii.
Informaţiile care trebuie prezentate fie in Contul de profit şi pierdere, fie în note acesta vizează o analiză a cheltuielilor bazată pe una din următoarele metode:
- Metoda clasificării cheltuielilor după natura lor economică fără o realocare a acestora pe diferitele funcţii ale întreprinderii.
(a) Într-un cont de profit şi pierdere în care cheltuielile sunt clasificate dupa natura, deprecierea imobilizarilor corporale este reflectată ca element-rând separat. Pe de altă parte, dacă cheltuielile sunt clasificate după funcţie, deprecierea este inclusă în funcţia (funcţiile) la care se refera.
-Metoda clasificării cheltuielilor după funcţia lor, denumită şi metoda “costului vânzărilor” potrivit căreia cheltuielile sunt prezentate ca părţi ale costului vânzărilor, distribuţiei şi activităţilor administrative.
Adeseori metoda <<>> oferă informaţii mai relevante pentru utilizatori decât metoda clasificării cheltuielilor după natura lor economică, dar alocarea cheltuielilor pe funcţii poate fi arbitrară şi implica in mod considerabil raţionamentul profesional.
Întreprinderile care aplică metoda <
