Principiul pragului de semnificaţie
Potrivit acestui principiu orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în situaţiile financiare.
Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor neînsumată.
Elementele prezentate au valori semnificative dacă prin omisiunea sau prezentarea lor grupată ar putea influenţa deciziile utilizatorilor informaţiei contabile.
Esenţa acestui principiu constă în faptul că prezentarea unei informaţii contabile prea detaliate în situaţiile financiare poate conduce la o supraîncărcare a acestora şi deci la îngreunarea utilizării lor.
Astfel prin aplicarea acestui principiu producătorii informaţiei contabile trebuie să se regăsească undeva între cele două extreme:
(1) de a prezenta informaţii prea sintetice sau prea condensate
(2) de a prezenta informaţii contabile prea analitice sau prea detaliate, cu multe detalii nesemnificative.
IAS1
Potrivit IAS 1 „Fiecare element semnificativ trebuie prezentat separat în situaţiile financiare.
Valorile nesemnificative trebuie agregate cu valorile de natură sau funcţie similară şi nu trebuie prezentate separat. (...) Dacă un element – rând nu este în mod individual semnificativ atunci el este agregat cu alte elemente fie în situaţiile financiare propriu-zise, fie în note.
Un element care nu este suficient de semnificativ pentru a fi prezentat separat în situaţiile financiare propriu-zise, poate fi, totuşi suficient de semnificativ încât să poată fi prezentat separat în note.”
Aplicabilitatea principiului pragului de semnificaţie are relevanţă nu numai asupra întocmirii situaţiilor financiare anuale şi în special asupra întocmirii Notelor explicative ci şi asupra aplicării şi interpretării altor principii contabile cum ar fi de exemplu:
1) noncontinuitatea activităţii nu se aplică dacă reducerea volumului de activitate nu este semnificativă;
2) necompensarea între active şi pasive sau între venituri şi cheltuieli evită lipsa de semnificaţie a informaţiei contabile prin caracterul prea agregat sau condensat al acesteia;
3) evenimentele constatate după închiderea exerciţiului legate de aplicarea principiului independenţei exerciţiului nu se iau în considerare dacă ele au o influenţă nesemnificativă asupra imaginii fidele a poziţiei financiare, performanţelor întreprinderii şi modificărilor în poziţia financiară a acestuia;
4) evaluarea subactivităţii nu se practică dacă aceasta nu are o incidenţă semnificativă asupra Bilanţului şi a Contului de Profit şi Pierdere;
5) evaluarea element cu element nu se justifică dacă valorile nu sunt semnificative.
Pe plan mondial există două mari categorii de practici referitoare la principiul pragului de semnificaţie, practici care implicit divid sistemele contabile în:
a) Sisteme contabile care prevăd explicit şi ţin cont de principiul pragului de semnificaţie şi care implicit permit agregări în situaţiile financiare a unor elemente a căror prezentare individuală în situaţiile financiare nu este semnificativă. În această categorie sunt incluse ţările al căror sistem contabil este construit pe model anglo-saxon respectiv sub influenţa Standardelor Internaţionale de Contabilitate, principiul pragului de semnificaţie (importanţei relative) fiind unul de sorginte anglo-saxonă: Marea Britanie, S.U.A., Danemarca, Cehia, Slovenia, Bulgaria precum şi alte sisteme contabile care pentru anumite/toate întreprinderile acceptă aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate (cum este şi cazul României pentru întreprinderile mari).
În cazul acestor sisteme contabile aplicarea principiului pragului de semnificaţie presupune nerespectarea restului principiilor atunci când informaţiile generate de respectarea restului principiilor nu sunt semnificative pentru întreprinderea raportoare.
b) Sisteme contabile care nu prevăd explicit acest principiu al pragului de semnificaţie, care au scheme standardizate de situaţii financiare care trebuie respectate indiferent de importanţa relativă a informaţiilor prezentate separat şi care eventual permit anumitor categorii de întreprinderi – în general întreprinderi mici şi mijlocii (clasificate astfel în funcţie de valoarea unor indicatori cum ar fi de exemplu:
-Cifra de afaceri,
-Total active,
-Număr de angajaţi etc.) – să regrupeze unele posturi din situaţiile financiare şi să le prezinte cumulat. Este cazul Franţei, Germaniei şi Belgiei precum şi al ţărilor (majoritar din Europa) care şi-au construit sistemul contabil sub influenţa modelului contabil francez precum şi sub influenţa Directivelor Europene cum ar fi de exemplu Polonia, Ungaria, Lituania etc. precum şi România pentru întreprinderile mici şi mijlocii (care aplică Reglementări contabile simplificate armonizate cu Directivele europene).
În acest caz singurul lucru permis este cumularea posturilor din situaţiile financiare (cele simbolizate cu cifre arabe) în situaţia în care pentru ele nu exista valori sau valorile sunt nesemnificative – de regulă însă cu necesitatea prezentării lor detaliate în Notele explicative (Anexe), dar nu sunt permise abateri de la restul principiilor, chiar dacă respectarea lor nu generează informaţii semnificative
Dacă se are în vedere respectarea principiului pragului de semnificaţie, problema cea mai mare care se ridică este stabilirea valorică a pragului de semnificaţie. Acest aspect necesită în toate cazurile aplicarea raţionamentul profesional deoarece semnificaţie unei informaţii depinde de regulă de mărimea elementului sau a erorii, dar şi de natura acestuia. Astfel, în unele cazuri se stabileşte pragul de semnificaţie ca fiind un procent din anumiţi indicatori importanţi (profit brut sau net, cifra de afaceri, total active etc.), dar de multe ori o informaţie este semnificativă chiar dacă este sub acea limită stabilită (de exemplu raportare unui furt a cărui valoare este sub pragul de semnificaţie).
