Conceptul de tehnologie face obiectul unor preocupări teoretice. Unele se referă la tehnologia în sens larg ca activitate globală desfăşurată de societate, altele tratează sensul restrâns al noţiunii, aplicabil unor domenii sau produse. Din prima categorie este de menţionat definiţia sintetică potrivit căreia tehnologia este mijlocul sau capacitatea de a realiza o anumită activitate, în acest cadru cuprinzător intrând „echipamentele, procedurile de lucru, inclusiv programele de lucru”. Alţi autori abordează sintetic conceptul de tehnologie ca fiind „un sistem de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice privind procedee, proceduri şi programe de lucru materializate în echipamente şi documentaţii know-how utilizate de oameni pentru elaborarea, fabricarea exploatarea, întreţinerea şi eventual comercializarea unei categorii de produse, respectiv pentru realizarea uneia sau a unor activităţi”. Se constată că în noţiunea de tehnologie în sens larg, sunt cuprinse şi echipamentele, maşinile, utilajele fără de care tehnologiile respective nu pot deveni operative. De asemenea, factorul uman este considerat parte integrantă a sistemului tehnologic.
Trăim într-o epocă în care etapele tehnologice nu mai sunt caracterizate de material (piatra, bronzul, fierul) ci de maşină sau prelucrarea automată a informaţiilor, fără însă ca prin aceasta importanţa materialelor să se micşoreze. Dacă înainte un material caracteriza o epocă tehnologică în istoria omenirii, astăzi materialele se supun cerinţelor funcţionale ale sistemelor mecanice şi ale sistemelor de transmitere, stocare şi prelucrare a informaţiei. Actuala etapă tehnologică este caracterizată de fapt prin îmbinarea mecano-informaţională, esenţa ei nedepinzând material, ci mai curând de conceptele de sistem pe care materialele trebuie să le asigure a fi îndeplinite în practică.
În sens restrâns, conceptul de tehnologie aplicat în sfera comerţului interior cuprinde „ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor şi al condiţiilor tehnice şi organizatorice ce concură la obţinerea produsului comercial, respectiv la realizarea mărfurilor la consumatori.
Tehnologia comercială îmbracă forme particulare de la o verigă la alta (de gros sau detail) de la un sector comercial la altul, de la un tip de unitate comercială la altul. Dacă ne referim de exemplu la tehnologia marilor suprafeţe de desfacere a aşa numitelor „uzine de distribuţie” ea nu reprezintă o simplă ridicare la scară a tehnologiilor magazinului tradiţional, ci pune probleme cu totul deosebite. Dincolo de aceste particularităţi de menţionat că tehnologia comercială evoluează chiar dacă schimbările sunt mai lente şi de mai mică amploare decât în alte ramuri.
Din cercetarea evoluţiei tehnologiei comerciale se desprind două tendinţe interdependente:
1. simplificarea tehnologiei comerciale, realizată prin eliminarea sau transferarea în afara comerţului a unor operaţii (faze) ale tehnologiei clasice: reducerea numărului verigilor intermediare; preluarea de către industrie, total sau parţial, a unor operaţiuni efectuate tradiţional în comerţ (preambalarea, cântărirea, dozarea); centralizarea şi industrializarea producţiei de preparate culinare; extinderea formelor moderne de vânzare, îndeosebi a autoservirii;
2. raţionalizarea tehnologiei comerciale, presupunând o mai judicioasă aşezare în flux a componentelor tehnologice, evitarea blocării activităţii în locuri înguste, folosirea într-o proporţie cât mai mare a capacităţii de lucru a spaţiilor comerciale, a utilajelor şi personalului muncitor etc.
În esenţă, tehnologia unui magazin se referă la mijloacele şi procedeele cu ajutorul cărora se desfăşoară mişcarea mărfurilor, vânzarea şi încasarea contravalorii lor.
O tehnologie raţională trebuie să asigure o înaltă productivitate a muncii şi condiţii optime de lucru pentru personalul comercial , iar în acelaşi timp să ofere posibilităţi de efectuare a cumpărăturilor într-un timp minim. Prin urmare, în procesul tehnologic dintr-un magazin se creează relaţii de intercondiţionare între forţa de muncă, obiectul muncii şi mijloacele de muncă, respectiv între lucrătorii din magazin, mărfurile şi utilajele comerciale. În acest ansamblu sistemic de relaţii nu trebuie omisă cooperarea dintre elementele tehnologiei şi cumpărători, ca utilizatori finali ai mărfurilor comercializate. De fapt, soluţiile raţionalizării tehnologiei comerciale a unui magazin vizează pe prim plan îndeplinirea sarcinii de aprovizionare a populaţiei şi crearea de condiţii comode şi plăcute pentru cumpărare.
