Evaluarea este obligatorie in anumite momente cheie din ciclul de viata al intreprinderilor: cand intreprinderea planuieste o dezvoltare majora, sau o reorganizare radicala, cand face obiectul unei achizitii sau fuziuni, in cazul dizolvarii, lichidarii sau falimentului.
Evaluarea mai este necesara investitorilor (patroni, parteneri, asociati sau actionari) si administratorilor pentru a cunoaste adevarata valoare a intreprinderilor si care este evolutia acestora.
Prin evaluarea intreprinderilor se intelege aplicarea unui set de metode si tehnici - in conditiile respectarii unor proceduri conventionale – avand ca scop determinarea pretului echitabil rezultat din negocierea ipotetica a vanzarii intreprinderii in conditii de piata cunoscute , daca atat vanzatorul cat si cumparatorul ar actiona liberi de orice constrangere , ambii pregatiti, dornici si capabili sa efectueze tranzactia respectiva si fiecare avand o informatie completa pentru fundamentarea deciziei de vanzare si, respectiv, de cumparare.
Definitia nu indica pe ce cale s-ar putea determina pretul pe care un cumparator ipotetic ar fi dispus sa-l plateasca pentru o intreprindere , sau pretul pe care un vanzator ipotetic ar fi dispus sa-l accepte pentru o intreprindere, in special daca intreprinderea are un numar relativ mic de proprietari si nu a facut obiectul vanzarii – cumpararii. Evaluarea intreprinderilor desemneaza evaluarea efectuata asupra intreprinderilor cu un numar mic de proprietari care intervin efectiv in administrarea intreprinderii si ale caror titluri de proprietate nu sunt cotate pe pietele de valori mobiliare.
Expertii in evaluarea intreprinderilor – contabilii, cenzorii sau auditorii intreprinderilor, precum si bancherii fac deseori estimari cu privire la valoarea intreprinderilor. Aceste estimari pot fi considerate: evaluari interne (facute de catre proprietarii si personalul intreprinderii) sau evaluari independente (facute de catre experti din afara intreprinderii).
Evaluarile independente sunt folosite in general atunci cand trebuie conciliate interese contradictorii, referitoare la unele tranzactii, interesele cumparatorului si cele ale vanzatorului.
Evaluarile independente mai folosesc pentru a determina o incredere mai mare din partea unui public tinta, fie ca acesta este interesat in orice fel de situatia intreprinderii in cauza, fie ca intreprinderea este interesata sa obtina increderea publicului respectiv.
Pentru a asigura gradul necesar de incredere si pentru a se putea face comparatii, evaluarile independente trebuie sa respecte anumite proceduri standardizate. In Romania , profesiunea de evaluare se auto-reglementeaza prin intermediul Asociatiei Nationale a Evaluarilor din Romania – ANEVAR, iar practica evaluarii s-a dezvoltat caefect al procesului de privatizare.
Intalnim doua tipuri de abordari: evaluarea activelor si evaluarea afacerii.
Potrivit abordarii activelor, intreprinderii i se atribuie o valoare pornind de la suma valorii tuturor activelor pe care aceasta le detine, mobile sau imobile, bunuri fizice,titluri de valoare sau bani , bunuri tangibile sau intangibile.Astfel, obiectul ipoteticei tranzactii il constituie o anumita proprietate, fara a se lua in considerare utilizarea ce poate fi data ansamblului bunurilor respective.
Se apreciaza ca scoala anglo-saxona de evaluare a promovat predilect abordarea valorii intreprinderii ca afacere in curs de derulare. In cazul ipoteticei tranzactii are importanta capacitatea intreprinderii de a produce venituri.
Vanzatorul renunta la beneficiile sale viitoare din exploatarea intreprinderii in favoarea cumparatorului, care se presupune ca va exploata intreprinderea pe aceleasi linii ale afacerii ca in prezent , fara a opera schimbari fundamentale in obiectul de activitate, dimensiunile activitatii economice sau structura acesteia.
Standardele evaluarilor profesionale presupun efectuarea unor determinari multiple, utilizarea unor metode si prezentarea explicita in raportul de evaluare a ipotezelor asumate de catre evaluator si analiza acestuia asupra veriditatii diferitelor rezultate. Studiile de evaluare trebuie sa investigheze valoarea intreprinderii atat prin valoarea activelor cat si prin valoarea afacerii.
Trebuie de asemenea sa se analizeze cat mai complet orice indicatie pe care o poate oferi piata, pornind de la tranzactii al caror obiect are un continut similar, sau care poate fi asimilat prin diferirte tehnici intreprinderii care se evalueaza.
Valorificarea informatiilor de piata nu constituie un tip de abordare propriu-zis, ci mai degraba o modalitate de estimare a veridicitatii determinarilor efectuate prin diferite alte mijloace.
Se recomanda ca rapoartele de evaluare sa furnizeze un set de valori obtinute prin metode diferite si bazate pe ipoteze diferite de lucru, mai degraba decat o valoare unica care nu poate avea decat o veridicitate discutabila.
Evaluarea activelor este considerata mai mult o tehnica contabila decat o
tehnica economica de evaluare. Evaluarea activelor prezinta o serie de dificultati si presupune utilizarea unor tehnici variate.Este necesara si o analiza atenta a semnificatiei diferitelor valori obtinute in urma utilizarii unor tehnici diferite, in raport cu situatia concreta a intreprinderii si a pietei, precum si in raport cu scopul pentru care se intreprinde evaluarea.
Valorile mai frecvent utilizate sunt urmatoarele:
- valoarea activului net contabil
Se determina pe baza bilantului contabil prin scaderea valorii datoriilor din valoarea curenta de inventar a activelor.Valoarea activului net contabil este influentata de conventiile contabile folosite, de efectele inflatiei, de masura diferita in care uzura contabila aproximeaza uzura fizica si morala a activelor fizice. Valoarea activului net contabil constituie o componenta a studiului de evaluaresi deseori este considerata cea mai importanta referinta pentru valoarea intreprinderii.
- valoarea activului la pretul de inlocuire nou
Este utilizat in situatia in care un cumparator potential, poate alege intre a investi in constructia de la zero a unei capacitati noi, sau achizitia unei capacitati existente. Astfel, activele existente sunt evaluate in echivalentul cheltuielilor pe care le-ar presupune replicarea, din nou, respectivei capacitati.
- valoarea activului la pret de lichidare
Se stabileste prin estimarea valorii care s-ar putea obtine prin vanzarea fara negociere, catre cumparatori care si-ar putea manifesta interesul intr-un interval scurt de timp, la cel mai bun pret oferit de acestia, a activelor intreprinderii. Valoarea de lichidare este cea mai mica evaluare care se poate face unei intreprinderi. Valoarea de lichidare se foloseste si pentru estimarea valorii reziduale, ca parte in procesul de evaluare prin metoda fluxului de numerar.
Scoala anglo-saxona de evaluare a promovat predilect abordarea valorii intreprinderii ca afacere in curs de derulare.
Aceasta abordare se refera la faptul ca valoarea unei intreprinderi este egala cu suma veniturilor nete care se estimeaza ca vor fi produse, prin exploatarea intreprinderii respective, intr-un orizont de timp nedefinit, actualizate la data ipoteticei tranzactii.
Determinarea valorii actuale se face cu ajutorul relatiei:
Valoarea actuala = beneficiul actual x 1/ rata de actualizare
Rata de actualizare estimeaza costul capitalului (rata dobanzii) corectat cu riscul asociat afacerii de a nu produce beneficii prevazute, iar inversul acesteia (1 / rata de actualizare) este cunoscut sub denumirea de factor de capitalizare.
Altfel spus, rata de actualizare este egala cu randamentul minim al capitalului pe care investitorul este dispus sa-l accepte.
Estimarea veniturilor viitoare, cat si alegerea unei rate de actualizare ridica probleme deosebite si presupune o anumita abilitate bazata pe o buna cunoastere a mediului economic general in care evolueaza intreprinderea in cauza, o buna cunoastere a sectorului de activitate si experienta in evaluare.
Factorii care determina rata de actualizare sunt urmatorii:
- nivelul randamentului la plasamente lipsite de risc (Rf), cu precadere titluri de tezaur emise de stat;
- riscul de piata (Rm - Rf), determinat ca diferenta intre randamentul mediu al tuturor titlurilor de valoare cotate pe pietele de capital si randamentul fara risc;
- riscul specific asociat investitiei intr-o anumita intreprindere (β).
E(ROE) = Rf + β x (Rm - Rf)
- β este singurul parametru propriu unei anumite intreprinderi, el indica masura in care riscul de a nu produce beneficiile prevazute este mai mare sau mai mic decat riscul asociat unui portofoliu larg diversificat de actiuni.
Concluzii
In timpul tranzactiilor apar uneori discrepante intre evaluarile cumparatorului si cele ale vanzatorului. Astfel partile pot negocia un acord prin care cumparatorul se obliga sa plateasca ulterior o suma aditionala vanzatorului , daca veniturile sale din exploatarea intreprinderii depasesc intr-o anumita proportie veniturile initial prevazute.
De multe ori utilizarea informatiilor de pe piata in evaluarea intreprinderilor trebuie facuta cu multa prudenta, deoarece acestea pot fi inselatoare.
Valoarea unor tranzactii poate da indicatii derutante pentru evaluator si datorita influentei exercitate de accesul la administrarea intreprinderii.Astfel , valoarea intreprinderii in ansamblu nu poate fi determinata pe baza unor informatii despre tranzactii partiale, decat prin corectarea acestor informatii.
Este datoria evaluatorului sa opereze distinctiile si corectiile necesare pe baza analizei atente si intelegerii corecte a situatiei.
