Pe plan mondial coexistă mai multe culturi şi sisteme contabile, două dintre ele fiind deosebit de marcate şi influente, şi anume:
• Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate vest-european, denumit şi continental, ale cărui promotori sunt Franţa şi Germania,
• Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate anglo-saxon ale căror promotori sunt Anglia şi SUA.
Deosebirile fundamentale opuse dintre cele două culturi contabile se manifestă pe următoarele planuri esenţiale:
a) Pe plan instituţional contabilitatea continentală este puternic codificată, normată şi deci regizată de un plan contabil general, care cuprinde un mare număr de norme imperative şi recomandative, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă se bazează pe tradiţii şi cutume, nefiind „încorsetată” într-un plan contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil;
b) Pe plan tehnico-aplicativ contabilitatea continentală operează cu clasificarea economică a cheltuielilor, ceea ce generează în mod obiectiv ţinerea a două feluri de contabilităţi separate:
1) financiară
2) de gestiune
în timp ce contabilitatea anglo-saxonă operează cu clasificarea cheltuielilor după destinaţie (secţii, produse, etc.), ceea ce nu impune o separare foarte riguroasă a contabilităţii de gestiune de contabilitatea financiară;
c) Pe plan politico-strategic, anglo-saxonii dau prioritate informaţiilor necesare luării deciziilor de către investitori; concepţia lor poartă clar amprenta liberalismului economic, acordându-se mai puţină importanţă implicaţiilor asupra contabilităţii naţionale, în timp ce concepţia franceză a normalizării contabile se vrea mai împăciuitoare între diferiţi utilizatori ai informaţiei contabile care trebuie să se ofere într-un cadru mult mai formalizat.
Sub influenţa celor două blocuri de putere contabilă, sistemele contabile naţionale prezintă încă mari divergenţe, ceea ce a generat, mai ales în perioada postbelică, iniţierea unui proces de apropiere a sistemelor contabile a diferitelor grupuri de ţări.
Această apropiere este cerută, în principal, dar nu numai, de marii investitori internaţionali care vor să poată compara garantat şi după criterii echivalente, oportunităţile plasării capitalului, ceea ce nu se poate realiza dacă firmele nu sunt supuse aceloraşi reguli de publicare a informaţiilor economico-financiare.
