Economia politica face parte din marea familie a stiintei economice.Initial ea se identifica cu intreaga stiinta economica.Ulterior,s-a detasat intr-o disciplina separata, odata cu delimitarea domeniului economiei in viata societatii si constituirea acestuia ca obiect de cercetare stiintifica.
Formarea stiintei economice a raspuns unor imperative ale vietii economice,necesitati de a aseza pe principiul rationalitatii economice actiunile agentilor in vederea depasirii decalajului dintre resursele limitate si nevoile nelimitate.
Problema esentiala a stiintei economice consta in asimilarea de catre agentii a principiilor ,metodelor,tehnicilor in baza carora ei sa poata depasi constringerile generate de insuficienta resurselor in raport cu nevoile, la un moment dat.
Ea are rolul de a forma ,la nivelul subiectilor economici ,un mod de gindire si un comportament care sa le permitaca,pornind de la anumite premise ,sa obtina rezultate(satisfactii)maxime cu eforturile (sfortari) minime,adica sa actioneze eficient.Majoritatea economistilor cum ar fi (HENRI GUITTON,PAUL SAMUELSON,WILHELM ROPKE si CHARLES GIDE) considera ca acesta este de fapt punctul de plecare al stiintei economice,ca esteatat de mult implicata si solicitata in solutionarea tensiunilor dintre resurse si nevoi,incit- apreciaza acestia-daca resursele s-ar fi gasit din abundenta ,stiinta economica nu mai ar avea obiect .
Stiinta economica s-ar fi nascut in cadrul filozofiei.Contopirea ideilor economice cu cele filzofice este ilustrata si de preocuparile lui ADAM SMITH,parintele economiei clasice,care a fost profesor de filozofie morala.Treptat, cunoasterea economica s-a constituit intr-o stiinta independenta,distincta,de sine statatoare.
Dezvoltarea si diversificarea vietii economice ,necesitatea cunoasterii economiei ca un tot unitar,ca un organism viu, dar si a partilor sale componente, au adus la desprinderea din stiinta economica(identificata la inceput cu economia politica)a unor discipline specializate,la aparitia , in procesul diviziunii stiintei, a noi stiinte economice consacrate studierii diferitelor domenii si ramuri ale economiei (economia industriei, a agriculturii, a turismului, economia muncii, a invatamintului,a stiintei ,economia mondiala,statistica etc.).
Totodata,si-au facut aparitia si si-au impus ca discipline economice distincte o serie de stiinte integratoare,de granita sau de contact cu alte stiinte (econometria,economia protectiei mediului natural,cibernetica economica,ergonomica s.a.)ca reflectare a cerintelor de cercetare si studiere multilaterala ,inter si pluridisciplinara a diverselor laturi sau componente ale vietii economice.
In tara noastra ,Dionisie Pop Martian a ptrezentat in 1858 o clasificare a stiintei economice in patru categorii:
-economia sociala
-economia politica
-politica economica
-stiinta economiei financiare care cuprindea, la rindul ei:
-TEORIA
-ADMINISTRATIA (POLITICA) FINANCIARA
In secolul XX ,profesorul CROMOSLAV MLADENATZ s-a ocupat de sistematizarea stiintelor care privesc viata economica a societatii.Schema lui cuprindea:
a)ECONOMIA SOCIALA(adica ECONOMIA POLITICA) GENERALA;
b)ECONOMIA APLICATA sau PRACTICA(care cuprindea ECONOMIA SI POLITICA AGRARA,ECONOMIA SI POLITICA INDUSTRIALA,ECONOMIA COMERCIALA,POLITICA SOCIALA);
c)ISTORIA ECONOMICA;
d)ISTORIA IDEILOR ECONOMICE;
e)STUDIUL ECONOMIEI PARTICULARE.
Gruparea si sistematizarea stintelor economice s-a aflat si in atentia renumitului profesor Virgil Madgearu,care prezinta in cursul sau o clasificare asemanatoare cu cea folosita de economistul german Karl Bucher (la a carei scoala s-a format )urmatoareagrupare a stiintelor economice:
a)ECONOMIA SOCIALA sau TEORIA ECONOMICA ;
b)ECONOMIA SOCIALA SPECIALA sau ECONOMIA DE RAMURA;
c)POLITICA ECONOMICA;
d)ISTORIA ECONOMICA;
e)STIINTA ECONOMICA . (Virgil Madgearu „Curs de economie politica”)
Din toate aceste clasificari si grupari cunoscute rezulta ca economia politica este o parte constitutiva a stiintei economice.Economia politica trebuie sa aiba in vedere mediul natural,cultural si social in care actioneaza subiectii economici.
Economia politica ,studiind raporturile cele mai generale ce se nasc intre oameni in activitatea lor economica,formuleaza intr-o forma foarte generalizata teoriille, conceptele,principiile,categoriile cele mai cuprinzatoare care privesc viata economica, economia nationalain ansamblu.
Intre economia politica si celelalte stiinte economice exista un permanent schimb de informatii pe temeiul caruia teoria economica se imbogateste,iar stiintele economice isi infrumuseteaza mai bine propiul arsenal de concepte,metode,tehnici etc.de cercetare si analiza.
Principalele etape ale evolutiei economiei politice
Pentru prima data termenul de economie politica a fost folosit de francezul Antoine de Montchretien in 1615, ca titlu pentru lucrarea sa „Traite d’Economie Politique cu sensul de stiinta a regulelor (legilor) dupa care se conduce societatea(cetatea).Denumirea provine din cuvintele grecesti oikos=casa,gospodarie si nomos=lege,regula,norma,ceea ce insemna,in antichitate, economia casnica.Termenul de „politica”,atasat mai tirziu ,provine de la grecescul polis=oras,cetate care desemneaza economia societatii ,a natiunii.
Cu toate ca ,problemele economice au atras gindirea antica,indeosebi prin Aristotel,si a evului mediu,despre un sistem inchegat de cunostinte economice nu se poate vorbi decit in secolul XVIII.Descifrarea etaprlor parcurse de stiinta economica dupa constituirea ei ,a facut obiactul a numeroase incercari din partea economistilor.
In manuale,tratate ,enciclopedii etc. exista o multitudine de sistematizari,fiecare autor folosind alt mod de grupare si etapizare ,in functie de criteriul adoptat.O sistematizare a etapelor parcurse de economia politica in evolutia ei gasim si in manualul profesorului francez Gilbert Abraham-Frois care imbina criteriul cronologic cu elementele comune ce caracterizeaza creatia mai multor autori.El distinge urmatoarele etape:
a)scoala fiziocrata,reprezentata de Francois Quesnay,A..R..J. Turgot (sec.XVIII),a elaborat o conceptie de ansamblu asupra economiei considerata a fi un organism viu cu legi interne proprii care este dominata de o ordine naturala.Quesnay a elaborat primul model macroeconomic de asamblu care a pus in lumina conditiile de echilibru pentru ca economia sa functioneze normal;
b)scoala clasica(sfirsitul sec.18-inceputul sec.19), avind ca reprezentantide seama pe Adam Smith,David Ricardo, J. Stuart –Mill in A nglia si J.B.Say in Franta,considera ca economia este guvernata de legi naturale pe baza carora se autoregleaza, rolul de mecanism de reglare revenindu-i pietei.Principiul dominant este cel pur economic,de unde si numitul homoeconomicus care este prototipul subiectilor economici ce actioneaza in societate;
c)scoala neoclasica de la sfirsitul secolului XIX(1870) sintetizeaza conceptiile si realizarile scolii de la Viena, Lusanne si Cambridge avind ca reprezentanti pe K.Menger,Leon Walras,Vilfredo Pareto, Alfred Marshall.Ea a dominat gindirea economica pina in anii `30 .
Aceasta scoala mentine elementele de baza ale scolii clasice,recunoscind rolul pietei de mecanism care regleaza activitatea subiectilor economici,dar in centrul atentiei se afla individul cu inclinatiile sale psihice.Scoala neoclasica a pus bazele marginalismului ,considerat de multi succesorii ca reprezentind „adevarata stiinta economica moderna”.
Scoala marginalista se distinge printr-o serie de elemente particulare .Astfel,subiectii economici nu mai sunt condusi,in gandirea marginalista de intarese economice ,ci au si reactii psihice care le influenteaza optiunile;demersul stiintific este ,adesea ,reprezentind intr-un invelis matematic(instrumentul matematic fiind utilizat pentru analiza conditiilor de echilibru si optim in economie);economia politica este o stiinta a schimbului care se fundamenteaza pe utilitatea bunurilor validata doar de subiectii economici carora li se adreseaza.Potrivit conceptiei neoclasice la baza schimbului se afla utilitatea marginala a bunurilor care determina valoarea de schimb a acestora;
d)keynesismul isi face aparitia dupa 1930, prin economistul englez J.M.Keynes ,considerat de multi economisti contemporani ca fiind initiatorul unei noi conceptii care a produs o revolutie in gindirea economica .Keynes pune bazele unei noi teorii cu privire la evolutia economiei.Miscarea acesteia nu mai este numai rezultatul autoreglarii prin mecanismele pietei, ci ea face nacesara interventia statului pentru a realiza echilibrul in economie.In conceptia keynesiana,dezvoltareareprezentata de cresterea venitului national ,este variabila dependenta de consumul populatiei si preferinte intreprinzatorilor pentru investitii ,considerate variabile dependente;
e)noua scoala economica,reprezentata de sinteza dintre neoclasicism si keynesism,avind ca exponent pe Paul Samuelson recunoaste rolul determinat al pietei in miscarea economica .Dar, totodata,impune interventia statului in economie cu masuri moderatoare ,de corijare care sa elimine disfunctionalitatile din viata economica.Un loc deosebit ,un loc de seama in scoala neoeconomica il ocupa monetarismul,initiat si sustinut de Milton Friedman,economist american ,animatorul scolii monetariste de la Cambridge,care sustine ca reglarea circulatiei banesti constituie factorul principal prin care poate fi influentata dezvoltarea economica.
Gindirea economica din Romania isi are radacini adinci care se trag inca de la domnitorul D. Cantemir.In secolul XIX, numerosi ganditori –D.P.Martian,P.S.Aurelian,Ion Ghica,Ion Ionescu de la Brads s.a.-au avut preocupari insemnate in domeniul economiei .La inceputul secolului XX ,Spiru Haret s-a apropiat de problemele economiei ,afirmind posibilitatea aplicarii matematicii la studiile si anlizele sociale,a demonstrat ca mediul social este un cimp de forte.
In perioada interbelica, cercetarea economiei a atras un numar insemnat de intelectuali patrioti,s-a largit aria cercetarii,iar analizele a devenit mai profunde .Economisti ca I.N.Angelescu,Virgil Madgearu,M. Manoilescu,V.Slavescu au contributii directe si pertinente la dezbaterea si elucidarea unor probleme ale economiei politice.
Mai recent,economistii N.Georgescu-Roegen si A Rugina au fost atrasi ,atat in abordarile mai cuprinzatoare ale economiei in corelatie cu mediul natural ,cat si de aspecte mai delimitate ,cum sunt problemele financiar-monetare.
Obiectul economiei politice
Istoria societatii umane ilustreaza stradania necontenita a oamenilor de a-si usura eforturile pentru obtinerea celor necesare traiului.In aceasta preocupare permanenta ,ei percep tot mai mult necesitatea cunoasterii tot mai adinci si cuprinzatoare a realitatii inconjuratoare ,nevoia de a intelege cauzele declansarii anumitor fapte ,evenimente fenomene,procese economice,inlantuirea dintre ele,tendintele ce se contureaza in evolutia lor,pentru ca in cunostinta de cauza si tinind seama de ele in actiunile practicile ,sa-si poata diminua eforturile depuse pentru obtinerea bunurilor necesare traiului.
Nevoia de cunoastere ,limitata initial la fapte si fenomene disparate si restrinse ca sfera ,resimtita,la inceput de indivizi izolati,se extinde treptat la intreaga viata economica.
Grupurile sociale,colectivitati si chiar societatea sunt interesate in cercetarea si cunoasterea cit mai aprofundata a economiei in ansamblul ei,aceasta davenind ,cu timpul,un domeniu distinct,de sine statator al cunoasterii si obiect de studiu pentru stiimta economica .
Renumitul economist american Paul Samuelson ,considerind ca „economia politica e cea mai veche arta si cea mai moderna stiinta”,este de parere ca ea are ca obiect „modul in care ne decidem sa folosim resursele productive rare cu intrebuintari alternative ,pentru realizarea scopurile propuse”.Ideea atasarii ,in vededrea echilibrarii lor cu nevoile nelimitate ale oamenilor si ale societatii ,se intilneste si la alti economisti.Astfel Raymond Barre afirma ca „Economia politica este stiinta administrarii resurselor rare in societatea umana”.
La majoritatea economistilor se regaseste un element comun marcat de situarea obiectului economiei politice pe termenul activitatii umane consacrata obtinerii bunurilor economice care aigura existenta oamenilor si a societatii ,al luptei pentru depasirea constringerilor generate de limitarea resurselor in raport cu nevoile in continua expansiune.
Economia politica-dupa cum sustine marea majoritate a economistilor- se intereseaza numai de bunurile economice ,intrucit cea mai mare parte a lor sunt rezultatul eforturilor depuse pentru obtinerea acestora ,iar gradul de satisfacere a nevoilor umane pe seama lor,depinde de rationalitatea cu care sunt produse si utilizate.
Definirea economiei politice
Gindirea economica nu a ajuns inca la o definitie a economiei politice unanim acceptate.Exista numeroase definitii.Marea majoritate dintre ele insa contin sau sugereaza ca element comun caracterul sau de stiinta care studiaza raporturile dintre oameni referiorare la utilizarea resurselor pentru dobindirea bunurilor necesare existentei lor.
Economia politica este,asadar,stiinta economica fundamentala care studiaza relatiile economice dintre oameni generate de crearea bunurilor necesare existentei,in vederea descifrarii tendintelor stabile ,a regularitatilor si legitatilor ce guverneaza viata economica si punerii la indemina subiectilor economici de metode si mijloace menite sa-i ajute sa invinga tensiunile dintre resursele limitate si nevoile nelimitate ale indivizilor si ale societatii.
