Aspecte generale privind consolidarea conturilor
1.1. Noţiuni generale privind grupurile de societăţi
Dezvoltarea externă presupune preluarea controlului asupra altor societăţi.
Apariţia grupurilor de societăţi a fost generată, în principal, de următoarele cauze:
- concentrarea economică;
- dezvoltarea economică în ţările industrializate;
- existenţa şi dezvoltarea pieţelor financiare;
- condiţiile de acces la piaţa internaţională.
Grupul reprezintă o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăţi, fiecare cu personalitate juridică proprie, unite între ele prin diverse legături, în virtutea cărora una dintre ele deţine unitatea deciziei şi exercită o influenţă sau un control asupra celorlalte, dominându-le.
În limbajul contabil internaţional se operează cu următoarele definiţii:
Un grup (a group) reprezintă ansamblul constituit din societatea-mamă şi filialele sale. Grupul este un ansamblu de societăţi, fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru unic de decizie, numit societate-mamă.
O societate-mamă (a parent) este o societate care are una sau mai multe filiale.
Societatea-mamă deţine puterea şi unicitatea deciziei în vederea realizării strategiei de dezvoltare comune pentru grup, ea are un rol major în atingerea obiectivelor grupului.
O filială (a subsidiary) este o întreprindere controlată de o altă întreprindere (denumită societate-mamă).
Celelalte societăţi din cadrul grupului, considerate consolidate, pot fi:
- societăţi dependente sau filiale, în care societatea-mamă exercită direct sau indirect un control exclusiv;
- societăţi controlate concomitent sau conjugat, aflate sub controlul unui număr limitat de asociaţi sau acţionari, respectiv mai multe societăţi din care una este reprezentată de societatea-mamă consolidantă;
- societăţi ataşate grupului, asupra cărora societatea-mamă exercită o influenţă notabilă.
Potrivit reglementarilor romanesti aceste societăţi ataşate grupului se numesc întreprinderi asociate.
Întreprinderea asociată reprezintă o întreprindere în care investitorul are o influenţă semnificativă şi care nu este nici filială, nici afiliată. În mod normal aceasta este evidenţiată prin deţinerea de către investitor a 20 până la 50 % din acţiunile cu drept de vot ale întreprinderii asociate.
Între societăţile unui grup se pot regăsi următoarele tipuri de legături: legături directe, legături indirecte, legături radiale, legături circulare, legături reciproce.
· Legăturile directe apar sub forma participaţiilor directe ale unei societăţi M la capitalul social al altei societăţi F din cadrul aceluiaşi grup. Societatea M are o legătură directă cu societatea F.
· Legăturile indirecte denumite şi piramidale
O societate dominantă M deţine participaţii într-o societate A care la rândul ei deţine participaţii într-o altă societate B. În acest caz, societatea M are o legătură indirectă cu B.
· Legăturile radiale apar atunci când o societate este înconjurată de filiale, iar unele filiale au subfiliale.
· Legăturile circulare apar atunci când o societate deţine participaţii ale unei filiale iar aceasta la rândul ei deţine participaţii ale altei filiale, iar ultima filială din lanţ deţine participaţii la prima societate.
· Legăturile reciproce sau încrucişate pot fi de două tipuri.
- legături reciproce ale societăţii-mamă cu o filială, când ambele deţin participaţii în cealaltă.
- legături reciproce între filialele unui grup
Necesitatea şi obiectivul consolidării conturilor
Necesitatea conturilor consolidate este evidentă, ele dau o imagine mai cuprinzătoare a situaţiei reale a unui grup, imagine pe care nu o poate da ansamblul bilanţurilor societăţilor componente, ele permit exprimarea într-o manieră globală a situaţiei financiare şi a rezultatului grupului.
Printre cauzele apariţiei necesităţii consolidării conturilor, mai întâi, în Statele Unite ale Americii amintim:
- dezvoltarea economică puternică a societăţilor americane şi expansiunea puternică a acestora;
- concentrarea economică şi tendinţele de regrupare a întreprinderilor;
- existenţa şi dezvoltarea pieţei financiare şi finanţarea dominantă a societăţilor prin intermediul instituţiilor financiare;
- creşterea cerinţelor utilizatorilor şi presiunea acestora pentru informaţii suplimentare pe care situaţiile financiare obţinute pe baza contabilităţii financiare nu le puteau oferi;
- existenţa unei profesii contabile liberale şi a unei cercetări contabile preocupate să răspundă reflectării imaginii fidele şi nevoilor utilizatorilor.
Conturile consolidate oferă posibilitatea prezentării mai cuprinzătoare decât conturile anuale individuale a situaţiei activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, a performanţelor financiare şi fluxurilor de trezorerie ale societăţilor din grup ca şi cum acestea ar forma o singură entitate.
Obiectivul consolidării conturilor “este de a furniza o imagine fidelă asupra patrimoniului şi situaţiei financiare în ceea ce priveşte rezultatul ansamblului consolidat constituit din întreprinderile cuprinse în perimetrul de consolidare”.
Scopul consolidării conturilor este “de a prezenta rezultatul operaţiunilor şi situaţia financiară a societăţii-mamă şi a filialelor sale, ca şi când grupul ar fi o singură societate cu mai multe sucursale sau diviziuni”.
Metode şi procedee de consolidare
În vederea consolidării conturilor trebuie să se delimiteze ansamblul societăţilor care aparţin grupului. Cu alte cuvinte trebuie să se determine mai întâi perimetrul de consolidare. Un grup este alcătuit dintr-un ansamblu de societăţi care depind de un centru unic de decizie.
Perimetrul de consolidare cuprinde societatea-mamă şi filialele sale, societăţile asociate grupului şi societăţile multigrup comunitare constituite în spaţiul Uniunii Europene.
Pentru aprecierea puterii în cadrul grupului se utilizează procentul de control. Dependenţa financiară ce rezultă din deţinerea unei părţi din capitalul unei societăţi se măsoară cu ajutorul procentului de interes.
Procentul de control indică intensitatea controlului politic şi strategic, direct sau indirect al societăţii-mamă asupra unei alte societăţi din grup.
Controlul poate îmbrăca următoarele forme:
- control exclusiv;
- control conjugat;
- influenţă notabilă.
Cunoaşterea tipurilor de control permite alegerea metodei de consolidare a conturilor.
În practica internaţională sunt utilizate următoarele metode de consolidare:
1. În cazul controlului exclusiv: metoda integrării globale. În acest caz se aplică prevederile IAS 27 Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale.
2. În cazul controlului conjugat (concomitent): metoda integrării proporţionale ca prelucrare de bază sau metoda punerii în echivalenţă ca tratament alternativ. Reglementările ce se aplică în cazul controlului conjugat (concomitent) fac obiectul IAS 31 Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie.
3. În cazul influenţei notabile: metoda punerii în echivalenţă ca tratament de bază sau metoda costului ca tratament alternativ. Reglementările propuse în cazul întreprinderilor asociate fac obiectul IAS 28 Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate.
În Statele Unite ale Americii singura metodă de consolidare este integrarea globală.
A. Metoda integrării globale constă în:
- integrarea în conturile întreprinderii consolidante a elementelor bilanţurilor şi conturilor de rezultate ale societăţilor consolidabile după eventuale prelucrări pentru a le armoniza cu principiile şi politicile contabile ale grupului;
- eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce;
- eliminarea titlurilor de participare deţinute de societatea consolidantă în societăţile consolidate, reducând cu aceeaşi sumă capitalurile proprii consolidate;
- repartizarea în funcţie de procentul de interes a capitalurilor proprii şi a rezultatului grupului între societatea consolidantă şi celelalte societăţi care deţin titluri de participare în filială dar care nu fac parte din grup, denumite interese minoritare.
În bilanţul consolidat apar elemente noi:
- rezerve consolidate formate din rezervele societăţii consolidate şi cota-parte din rezervele acumulate de societatea supusă integrării ce revin grupului din momentul în care societatea a intrat în perimetrul de consolidare;
- rezultatul consolidat format din rezultatul societăţii consolidante şi cota-parte din rezultatul filialei;
- interese minoritare ce reprezintă cota-parte din rezultat şi capitalurile proprii ale filialei ce revin acţionarilor din afara grupului;
- datorii consolidate formate din datoriile societăţii consolidante şi datoriile societăţii consolidate.
Contul de rezultate consolidat după metoda integrării globale va cuprinde în plus rezultatul aferent intereselor minoritare care reflectă cota-parte din rezultatul filialelor ce revine intereselor minoritare.
B. Metoda integrării proporţionale constă în:
- integrarea în conturile consolidate a cotei-părţi corespunzătoare participării întreprinderilor deţinătoare de titluri a elementelor de bilanţ şi ale contului de rezultate ale societăţii consolidate;
- eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce între cele două societăţi;
- determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului consolidat;
- eliminarea titlurilor societăţii consolidate deţinute de societatea consolidantă, reducând cu aceeaşi valoare capitalurile proprii consolidate.
C. Metoda punerii în echivalenţă
Dacă o societate se află sub influenţa notabilă (semnificativă) a altei societăţi din grup, fiind asociată grupului, consolidarea se realizează prin metoda punerii în echivalenţă. Această metodă constă în substituirea costului de achiziţie a titlurilor deţinute direct sau indirect de societatea consolidantă cu valoarea care le corespunde din situaţia netă a societăţii consolidate.
Această metodă poate fi aplicată în cazul în care structura conturilor societăţilor aflate sub control exclusiv sau concomitent face imposibilă aplicarea metodelor de consolidare globală sau proporţională.
Principalele etape care au loc în vederea punerii în echivalenţă sunt:
- înlocuirea în activul societăţii consolidate a valorii contabile a titlurilor de participare deţinute în societatea consolidată cu cota-parte ce-i revine societăţii consolidante din capitalurile proprii ale societăţii puse în echivalenţă;
- evidenţierea diferenţei dintre partea cuvenită din capitalurile proprii ale societăţii puse în echivalenţă şi valoarea contabilă a titlurilor asupra drepturilor grupului în rezervele şi rezultatul consolidat.
Dacă capitalurile proprii ale societăţii consolidate sunt negative, titlurile puse în echivalenţă sunt înscrise cu valoarea zero.
__________________________________________
Diferenţele dintre cele trei metode ar fi următoarele:
- în cazul integrării globale se preiau toate activele, datoriile şi capitalurile proprii, respectiv veniturile şi cheltuielile;
- în cazul integrării proporţionale sunt cumulate interesele societăţii consolidante în activele, datoriile şi capitalurile, veniturile şi cheltuielile societăţii consolidate;
- în cazul punerii în echivalenţă nu se preia nici un element de activ, datorie sau capitaluri proprii, venituri sau cheltuieli deoarece substituirea se efectuează direct la nivelul capitalurilor proprii şi rezultatului şi nu la nivelul elementelor constitutive: active şi pasive, venituri şi cheltuieli.
Metodele de consolidare presupun folosirea unor procedee sau tehnici de consolidare de către societăţile comerciale care trebuie să întocmească conturi consolidate. Acestea pot fi:
- consolidarea directă;
- consolidarea pe paliere;
- consolidarea modulară.
Normalizatorii români definesc doar primele două procedee: consolidarea directă şi consolidarea pe paliere.
Consolidarea directă constă în determinarea, pentru fiecare societate inclusă în perimetrul de consolidare, a drepturilor grupului în capitalurile proprii ale acesteia. Această tehnică permite calcularea contribuţiei fiecărei societăţi consolidate la rezervele şi rezultatele grupului.
Consolidarea directă constă în consolidarea fiecărei societăţi din cadrul grupului direct în societatea-mamă, utilizându-se procentul de interes deţinut de societatea-mamă în celelalte societăţi din grup.
Consolidarea directă se realizează în următoarele etape:
1. determinarea procentelor de interes ale grupului;
2. cumularea conturilor societăţilor consolidabile;
3. repartizarea capitalurilor proprii şi eliminarea titlurilor societăţii consolidate;
4. transferarea rezervelor şi a rezultatului societăţii-mamă în rezervele şi rezultatul grupului.
Capitalurile proprii ale fiecărei societăţi sunt partajate între:
- societatea-mamă pe baza procentului de interes al acesteia în societatea consolidată;
- terţi din afara grupului pe baza procentului de interes ce corespunde intereselor minoritare.
Consolidarea pe paliere constă în efectuarea consolidării ţinându-se seama de subgrupurile consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansamblul grupului, pe etape. Acest procedeu (tehnică) de consolidare conduce la efectuarea consolidării subgrupurilor, apoi la introducerea în consolidarea principală a conturilor consolidate ale acestor subgrupuri şi ale altor filiale ale societăţii-mamă. Subconsolidările trebuie efectuate după aceleaşi reguli ca şi consolidarea principală.
Potrivit acestui procedeu, se consolidează succesiv subgrupuri în ansambluri tot mai mari, până la nivelul societăţii-mamă. Rezervele consolidate, rezultatul consolidat, diferenţele din achiziţie şi interesele minoritare trebuie să fie aceleaşi atât în cazul unei consolidări directe, cât şi în cazul consolidării pe paliere.
Acest procedeu se poate utiliza cu bune rezultate în cazul grupurilor mici şi mijlocii cu structură simplă caracterizată prin legături indirecte şi radiale, fără legături reciproce sau circulare.
Consolidarea pe paliere prezintă avantajul segmentării informaţiei financiare pe subgrupuri iar ca dezavantaj menţionăm volumul mai mare de muncă şi, implicit, costuri mai ridicate.
Consolidarea modulară constă în divizarea conturilor consolidate aferente fiecărei societăţi în module susceptibile de a fi grupate, în funcţie de necesităţile de gestiune ale grupului, pe zone geografice, pe activităţi, pe filiere de producţie sau după alte criterii.
După această împărţire consolidarea se realizează la fel ca în cazul consolidării directe, motiv pentru care consolidarea modulară este privită de specialişti ca o variantă a consolidării directe.
Etapele şi operaţiile necesare pentru consolidarea conturilor
Etapele şi operaţiile de consolidare a conturilor sunt:
a) determinarea perimetrului de consolidare;
Această etapă presupune stabilirea organigramei grupului de consolidat, calculul procentului de control şi a procentului de interes.
b) stabilirea metodelor de consolidare în funcţie de procentul de control;
Deţinerea unui procent de peste 50 % solicită utilizarea metodei de integrare globală. Această metodă se aplică şi în cazul deţinerii unui procent de minimum 40 %, în cazul în care nu există un alt acţionar sau grup care să deţină un procent mai mare.
În cazul unor procente egale de control între 20 şi 50 %, deţinute de un număr de până la 5 acţionari, la societăţile la care deciziile privind getiunea se iau numai de comun acord al tuturor acţionarilor, se va utiliza în consolidarea conturilor metoda integrării proporţionale.
În situaţia deţinerii unui procent de control situat între 20 şi 40 % şi este asigurată exercitarea unei influenţe notabile (semnificative) în procesul decizional, se va folosi pentru consolidare metoda punerii în echivalenţă.
c) retratarea conturilor anuale ale societăţilor de consolidat, înainte de consolidarea propriu-zisă, pentru a le face conforme cu metodele de evaluare reţinute în conturile consolidate;
Fiecare societate din grup trebuie să compare propriile sale metode cu cele prevăzute a fi folosite de către grup, înainte de a evidenţia divergenţele şi de a estima impactul. Dacă impactul acestor divergenţe este superior pragului de semnificaţie fixat se vor efectua operaţii de retratare.
d) omogenizarea prezentării conturilor individuale ale societăţilor de consolidat;
Conturile consolidate se stabilesc prin agregarea conturilor individuale ale societăţilor incluse în perimetrul de consolidare. Pentru a obţine un ansamblu consolidat semnificativ se procedează în prealabil la reclasarea conturilor individuale prin eliminarea sau reducerea diferenţelor privind prezentarea conturilor. Aceste reclasări nu sunt necesare în cazul grupurilor naţionale care operează după aceleaşi reguli de prezentare şi întocmire a situaţiilor financiare anuale.
Necesitatea reclasărilor apare în cazul grupurilor cu filiale în străinătate. În acest caz apar diferenţe, mai ales, la nivelul contului de rezultate, la care veniturile şi cheltuielile pot fi prezentate diferit, după destinaţie sau după natură.
e) ajustarea conturilor reciproce;
Pentru a stabili conturile reciproce se realizează inventarierea conturilor intragrup, se verifică reciprocitatea lor şi se ajustează conturile intragrup.
Cauzele care conduc la apariţia unor diferenţe între conturile reciproce sunt:
- bunuri aflate în tranzit;
- plăţi în curs de derulare;
- efecte comerciale scontate şi nescadente;
- erori de înregistrare contabilă;
- datorii şi creanţe în valută în cadrul unui grup internaţional;
- litigii între societăţile din cadrul grupului.
f) conversia conturilor societăţilor străine ce vor fi consolidate;
Dacă în perimetrul de consolidare sunt cuprinse şi societăţi străine, este necesară conversia conturilor individuale în moneda de referinţă a grupului înainte de a efectua consolidarea.
La nivel de bilanţ, pentru elementele nemonetare ale societăţii străine se va face o reevaluare.
Cheltuielile şi veniturile în contul de rezultate vor fi actualizate având în vedere evoluţia pe întreaga perioadă a cursului valutar.
Pentru a realiza conversia conturilor societăţilor străine se pot utiliza două metode:
1. metoda cursului istoric;
2. metoda cursului de închidere.
Metoda cursului istoric structurează elementele patrimoniale în monetare şi nemonetare şi se bazează pe utilizarea cursului istoric pentru elementele nemonetare (imobilizări, stocuri, capitaluri proprii) şi a cursului de închidere pentru elementele monetare (datorii, creanţe şi disponibilităţi). Rezultatul este obţinut prin diferenţa dintre active, capitaluri proprii şi datorii:
Active - Capitaluri proprii – Datorii = Rezultat
Veniturile şi cheltuielile sunt convertite la cursul de la data la care s-au constatat.
Metoda cursului de închidere asigură conversia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, a veniturilor şi cheltuielilor la cursul de la data închiderii exerciţiului. Diferenţele care apar sunt reflectate în bilanţ într-un post de Diferenţe de conversie pentru partea societăţii consolidate şi
Interese minoritare pentru partea terţilor.
g) cumularea conturilor individuale retratate convertite;
Cumularea se realizează post cu post pentru bilanţurile şi conturile de rezultate ale societăţilor integrate astfel: în totalitate pentru societăţile consolidate după metoda integrării globale sau în funcţie de procentul de interes pentru societăţile consolidate după metoda integrării proporţionale. Pentru societăţile puse în echivalenţă se înlocuieşte valoarea titlurilor de participare din activul societăţii-mamă cu parte ce i se cuvine acesteia din capitalurile proprii ale societăţilor puse în echivalenţă, fără a se mai face cumularea conturilor.
h) eliminarea efectelor tranzacţiilor dintre societăţile din cadrul grupului, a dividendelor intragrup, a provizioanelor pentru depreciere şi a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli legate de societăţile consolidate.
Există două tipuri de eliminări ale operaţiilor intragrup:
eliminări fără incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- acordare/primire împrumuturi;
- creanţe/datorii reciproce;
- cumpărări/vânzări;
- cheltuieli/venituri etc.
eliminări cu incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- rezultate obţinute din cedarea activelor;
- rezultatul intern cuprins în stocuri;
- provizioane pentru depreciere;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- dividende distribuite între societăţile din grup.
i) eliminarea incidenţei înregistrărilor efectuate pentru aplicarea legislaţiei fiscale, legate de amortizări derogatorii, provizioane reglementate, subvenţii pentru investiţii;
Pentru a obţine o imagine fidelă a poziţiei financiare şi performanţei grupului, în consonanţă cu realitatea economică se impun retratări şi ajustări pentru eliminarea incidenţelor fiscale ale provizioanelor reglementate, amortizărilor derogatorii şi subvenţiilor pentru investiţii. Aceste retratări sunt impuse de faptul că înregistrările cu caracter fiscal nu sunt fundamentate pe existenţa unor riscuri economice care diminuează capitalurile proprii sau printr-o realitate economică.
Ele reprezintă nişte rezerve pentru societatea comercială ce contribuie la formarea capacităţii de autofinanţare. Aceste retratări constau în eliminarea incidenţelor fiscale asupra rezultatului societăţii consolidate.
j) eliminarea titlurilor de participare şi a capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate;
Această etapă constituie esenţa procesului de consolidare a conturilor.
Substituirea valori titlurilor de participare cu cota-parte din capitalurile proprii ale societăţii consolidate se realizează în două faze:
1) egalizarea valorii titlurilor de participare cu cota-parte din capitalurile proprii ale societăţii consolidate şi stabilirea diferenţei dintre cele două valori ca diferenţa primei consolidări;
2) substituirea valorii titlurilor de participare cu o cotă-parte din capitalurile proprii ale societăţii cuprinse în perimetrul de consolidare. Această substituire diferă în funcţie de metoda de consolidare folosită şi ţinând seama şi de diferenţa primei consolidări.
k) elaborarea conturilor consolidate.
Conturile consolidate cuprind ca documente obligatorii: bilanţul consolidat, contul de profit şi pierdere consolidat, notele anexă consolidate şi raportul de gestiune al grupului.
Ca documente recomandate a fi publicate amintim: tabloul de finanţare consolidat, tabloul de variaţie a trezoreriei, tabloul de variaţie a capitalurilor proprii, raportul cenzorilor.
Conturile consolidate trebuie să ofere o imagine fidelă şi corectă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii aferente societăţilor incluse în consolidare, luate ca un tot unitar.
Ele trebuie să precizeze politicile contabile adoptate în procesul de consolidare a societăţilor din grup.
