Grupările de întreprinderi în practica internaţională
Abordări conceptuale
O combinare de întreprinderi poate fi structurată în diferite moduri, din motive juridice, fiscale etc. Ea poate să implice achiziţionarea de către o întreprindere a capitalului unei alte întreprinderi sau cumpărarea activului net ale unei întreprinderi. Ea poate fi efectuată prin emiterea de acţiuni, ori prin transferul de numerar, al echivalentului de numerar sau a altor active.
Tranzacţia se poate derula între acţionarii întreprinderilor ce se regrupează sau între o întreprindere şi acţionarii celeilalte întreprinderi.
Combinarea (gruparea) de întreprinderi poate presupune:
- crearea unei noi întreprinderi ce va avea controlul asupra întreprinderilor combinate;
- transferul către o altă societate a activului net al uneia sau a mai multor întreprinderi ce se grupează;
- dizolvarea uneia sau mai multor întreprinderi ce participă la grupare.
O combinare de întreprinderi poate presupune cumpărarea activului net, inclusiv orice goodwill, în locul cumpărării acţiunilor altei întreprinderi. Astfel de combinări de întreprinderi nu pot apărea între o societate mamă şi o filială. Cumpărătorul va aplica acest standard în situaţiile sale financiare separate şi, în consecinţă, în situaţiile financiare consolidate.
O combinare de întreprinderi poate să dea naştere unei fuziuni juridice.
Fuziunea juridică este o fuziune între două societăţi, în care:
a) activele şi pasivele uneia din societăţi sunt transferate celeilalte societăţi, iar prima societate este dizolvată; sau
b) activele şi pasivele celor două societăţi sunt transferate la o nouă societate şi ambele societăţi iniţiale sunt dizolvate.
O combinare de întreprinderi presupune gruparea unor întreprinderi separate într-o singură entitate economică prin fuzionarea sau prin obţinerea controlului asupra activului net şi a activităţilor unei alte întreprinderi.
Clasificarea operaţiilor de combinare
Combinările de întreprinderi îmbracă două forme: achiziţiile şi asociaţiile (uniunile) de interese.
În cazul achiziţiei una dintre întreprinderi este, în mod evident, cumpărătorul celeilalte întreprinderi. Ea obţine controlul patrimoniului şi operaţiile acesteia, în schimbul unui transfer de active, al recunoaşterii unei datorii sau emisiunii de acţiuni.
Contabilitatea achiziţiilor
O achiziţie trebuie să fie contabilizată în conformitate cu metoda costului de achiziţie, în mod similar cumpărării altor active.
Data achiziţiei este data la care controlul asupra activelor nete şi a activităţilor societăţii achiziţionate este transferat cumpărătorului.
Costul achiziţiei reprezintă mărimea numerarului sau echivalentul numerarului vărsate sau valoarea justă, la data schimbului, a altor contraprestaţii consimţite de cumpărător, în schimbul controlului asupra activelor nete ale celeilalte întreprinderi, plus alte costuri directe atribuibile achiziţiei.
Contabilitatea uniunilor de interese
Într-o asociaţie de interese o uniune de interese va fi contabilizată conform metodei punerii în comun a intereselor.
Atunci când se aplică metoda punerii în comun a intereselor, pentru exerciţiul în cursul căruia se produce gruparea şi pentru exerciţiile prezentate cu titlu comparativ, elementele situaţiilor financiare ale societăţilor ce se grupează trebuie să fie incluse în situaţiile financiare ale întreprinderilor grupate, ca şi când ele ar fi fost grupate din momentul deschiderii primului exerciţiu prezentat.
Situaţiile financiare ale unei întreprinderi nu trebuie să integreze o punere în comun a intereselor la care aceasta participă, dacă data punerii în comun a intereselor se situează după data bilanţului cel mai recent ce figurează în situaţiile financiare.
Orice diferenţă între mărimea înregistrată drept capital emis plus orice complement de preţ sub formă de numerar sau sub forma altor active, pe de o parte, şi, mărimea înregistrată în calitate de capital achiziţionat, pe de altă parte, trebuie să fie imputată asupra capitalurilor proprii.
