Analiza culturalistă în domeniul teoriilor şi practicilor organizaţiilor este de factură relativ recentă, fiind rodul demersurilor cercetărilor întreprinse de sociologul francez Geert Hofstede o care între anii 1967-1978 a prelucrat 116.000 de chestionare, realizate în aproximativ 50 de ţări care au constituit în fapt un recensământ sistematic al diferenţelor dintre diferite culturi naţionale şi o analiză laborioasă a consecinţelor specificităţii acestora asupra organizării firmelor, practicilor de conducere si motivării participării salariaţilor la gestiunea firmelor, în urma acestor cercetări specialistul francez a identificat patru valori culturale dihotomice, destul de independente unele de altele si anume:
l) individualism-colectivism;
2) distanţă ierarhică mică-mare;
3) controlul asupra incertitudinii slab-puternic şi
4) masculinitate-feminitate.
Pornind de la valorile culturale sociale definite de Geert Hofstede, specialiştii englezi Lee H. Radebough si Sidney J. Gray'J formulează patru valori dihotomice ale culturii contabile şi anume:
1) Profesionalism - controlul legal, care presupune alternativa dintre o prioritate a judecăţilor profesionale pentru susţinerea unei reglementări contabile şi o prioritate a controlului asupra aplicabilităţii normelor contabile elaborate cu sau fără consultarea profesioniştilor-contabili.
Aceasta este o valoare culturală contabilă semnificativă, deoarece peste tot în lume raportul dintre influenţa profesiei contabile pe de o parte şi controlul legal al exercitării acesteia se pune mai mult sau mai puţin tranşant.
Astfel, de exemplu, în Regatul Unit modalitatea de acţiune pentru realizarea imaginii fidele este atributul prioritar al profesionistului-contabil care poate solicita informaţii contabile suplimentare indiferent dacă „demersul său informaţional” întăreşte sau încalcă legea, în schimb, în Franţa sau Germania, de exemplu, rolul profesionistului-contabil trebuie să se rezume strict la verificarea aplicabilităţii corecte a normelor contabile;
2) Uniformitate-flexibilitate, care presupune alternativa dintre practicile contabile uniforme, deci puternic standardizate şi/sau normalizate şi practicile contabile flexibile adaptabile circumstanţelor în care se găsesc şi evoluează societăţile comerciale. Este de asemenea, o valoare culturală contabilă semnificativă deoarece comparabilitatea datelor contabile este o cerinţă fundamentală a tuturor sistemelor naţionale de contabilitate, în acest context unele sisteme contabile naţionale, în special din Europa continentală sunt tributare „uniformităţii”, practicile lor contabile fiind „regizate” de un Plan Contabil General ca principal instrument de normalizare contabilă, control fiscal şi satisfacere a nevoilor informaţionale macroeconomice.
Ţări ca Franţa şi Spania excelează în acest sens. în alte ţări cum ar fi Statele Unite, şi Regatul Unit priorităţile aparţin comparabilităţii companiilor în timp şi spaţiu, apărând o necesitate mai evidentă pentru flexibilitate.
3) Conservatorism-optimism, care presupune alternativa dintre un control al incertitudinii evenimentelor viitoare şi libertatea de asumare a riscurilor. Aceasta este o valoare culturală contabilă semnificativă deoarece principiul prudenţei în materie de evaluare contabilă are consecinţe multiple şi complexe.
Cercetările empirice atestă faptul că unele ţări cum ar fi Japonia, Germania, Franţa, Elveţia sunt adeptele unor abordări foarte conservatoare, practicile lor contabile fiind încărcate de „constituiri şi anulări de provizioane” în timp ce altele ca Statele Unite, Regatul Unit, Olanda sunt mult mai receptive la asumarea riscurilor viitoare.
4) Discreţie-transparenţă, care presupune alternativa dintre preferinţă pentru confidenţialitate şi limitare a comunicării informaţiilor contabile numai pentru cei direct implicaţi în actele de conducere şi de finanţare a întreprin¬derii şi o publicitate totală sau cvasitotală a informaţiei contabile.
Aceasta apare tot mai mult ca o valoare culturală contabilă semnificativă datorită necesităţilor tot mai mari de informaţii contabile managerilor şi obligaţiilor morale a profesioniştilor - contabili de a furniza informaţiile necesare actelor de decizie unei palete cât mai largi de utilizatori.
Totuşi, în măsura în care normele contabile naţionale o admit, „discreţia” sau,, confidenţialitatea” trebuie să fie atitudinea fundamentală normală a profesionistului - contabil.
