Fluxurile de trezorerie- cash-flow

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7 defineşte fluxurile de trezorerie (denumite şi fluxuri de numerar sau cash-flow în unele lucrări) drept intrări sau ieşiri de numerar şi echivalente de numerar [7, IAS 7, par.6].

Sursa principală pentru analiză o constituie „Situaţia fluxurilor de trezorerie“, întocmită în conformitate cu prevederile IAS 7.

Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare din cadrul cărora face parte şi „situaţia fluxurilor de trezorerie“ stipulează că obiectivul acestora „este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice“ [7, Cadrul general, par. 12].

Utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvernul şi instituţiile acestuia, precum şi publicul.

Privitor la „situaţia fluxurilor de trezorerie“, IAS 7 consideră că aceasta oferă informaţii utile pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar, precum şi a necesităţilor întreprinderii de a utiliza fluxurile de numerar, respectiv a momentului şi siguranţei generării lor [7, IAS 7].

În România, situaţia fluxurilor de trezorerie este considerată o componentă a situaţiilor financiare anuale în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice Nr. 94 din 29 ianuarie 2001 pentru Aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate [5, par. 3.2.]. Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte, conform IAS 7, fie utilizând metoda directă, fie metoda indirectă [5, par. 4.29.; cap. III].

În cadrul situaţiei fluxurilor de trezorerie, potrivit abordării funcţionale a activităţilor întreprinderii, fluxurile sunt grupate în trei categorii:

– fluxuri provenite din activităţile de exploatare (operaţionale);

– fluxuri provenite din activităţi de investiţii;

– fluxuri provenite din activităţi de finanţare.

Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activităţi este utilă pentru:

-corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităţilor care implică numerar de cele care nu implică numerar;

-evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash;

-evaluarea fluxurilor de numerar pentru activităţile viitoare (cash-flow strategic).

Utilitatea analizei este dată de faptul că variaţia globală a trezoreriei este reliefată prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea activelor reale (din activitatea de exploatare) şi prin cel rezultat din operaţiunile de capital care privesc investiţiile şi finanţările. Atunci când fluxurile reale şi cele monetare nu coincid, cum de fapt se şi întâmplă, trezoreria se asigură prin decalaje de plăţi asociate acestor fluxuri.

Fiecare dintre cele trei categorii de fluxuri are impact asupra unei surse sau a unei utilizări de lichidităţi .

Sunt consacrate două metode pentru determinarea fluxurilor de trezorerie (generate de activităţile de exploatare, de investiţii şi de finanţare) :
A.– metoda directă;
B.– metoda indirectă.

A. Metoda directă
Conform acestei metode se operează cu încasări şi plăţi brute în numerar .

a) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de exploatare:

– încasările în numerar din vânzările de bunuri şi prestările de servicii;

– încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri (care se pot estima pe baza mărimii cifrei de afaceri realizate, corectate cu modificarea soldului creanţelor comerciale din exerciţiul financiar);

– plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii (materii prime şi materiale consumabile, ct. 601 + 602 – 7412; alte cheltuieli materiale, ct. 603 + 604 + 606 + 608; alte cheltuieli din afară, cum sunt cele cu energia şi apa, ct. 605 – 7413; cheltuieli privind mărfurile, ct. 607; cheltuieli privind prestaţiile externe, ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + 628 – 7416).

Mărimea acestora se ajustează cu variaţia soldului stocurilor de materii prime, materiale consumabile şi mărfuri prin adăugarea diferenţei dintre stocul final şi cel iniţial, respectiv cu variaţia soldului datoriilor comerciale (ct. 401+403) prin scăderea diferenţei dintre soldul final şi cel iniţial al exerciţiului financiar;

– plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor (cheltuieli cu personalul ajustate cu variaţia soldurilor conturilor necorespunzătoare);

– plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod special cu activităţile de investiţii şi de finanţare (se referă la cheltuielile privind impozitul pe profit, ct. 691–791, dacă se presupune că întregul impozit pe profit este aferent activităţii de exploatare).

b) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de investiţii:

– plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte active pe termen lung. Se pot determina pe baza creşterilor de active imobilizate prezentate în nota 1 la situaţiile financiare şi se ajustează cu variaţia datoriilor întreprinderii către furnizorii de imobilizări;

– plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţe ale altor întreprinderi. Se pot identifica în valoarea creşterii elementelor de activ respective prezentate în nota 1 la situaţiile financiare;

– încasări în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung;

– încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţe ale altor întreprinderi;

– avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;

– încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.

c) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de finanţare:

– venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu. Se determină pe baza creşterii capitalului social, inclusiv a primelor de capital (ct. 1041 + 1042 + 1043 + 1044) şi se ajustează cu variaţia creanţelor privind capitalul subscris şi nevărsat;

– plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a răscumpăra acţiunile întreprinderii. Se regăsesc în scăderea capitalului social şi a rezervelor;

– veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi. Sunt constituite din creşterea împrumuturilor şi datoriilor asimilate, înregistrate de întreprindere în conturile aferente, veniturile din dobânzi şi alte cheltuieli financiare oglindite în contul de profit şi pierdere;

– plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing financiar. Se determină pe baza analizei contractelor de leasing.

Fluxurile de numerar - total

– Numerar la începutul perioadei;

– Numerar la finele perioadei.

Rezultanta fluxurilor de numerar din activităţile de exploatare, de investiţii şi de finanţare reprezintă trezoreria netă.

B. Metoda indirectă

IAS 7 şi OMFP nr. 94/2001 prezintă metoda indirectă ca alternativă la metoda directă de determinare a fluxurilor de trezorerie. Particularitatea acestei metode constă în faptul că profitul net (sau pierderea netă) este ajustat(ă) cu efectele tranzacţiilor ce nu au natură monetară, amânările sau angajamentele de plăţi sau încasările în numerar din exploatare trecute sau viitoare şi elemente de venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din activităţile de investiţii sau de finanţare.

Situaţia fluxurilor de numerar prin metoda indirectă se prezintă în felul următor :

a) Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
– rezultatul net;

– modificările pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;

– ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse în activităţile de investiţii sau de finanţare.

b) Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:

– plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte active pe termen lung;

– încasările în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung;

– plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi;

– încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi creanţă ale altor întreprinderi;

– avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;

– încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.

c) Fluxuri de numerar provenite din activităţi de finanţare:

– veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;

– plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a răscumpăra acţiunile întreprinderii;

– veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;

– rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;

– plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing financiar.

Fluxuri de numerar - total

– Numerar la începutul perioadei;

– Numerar la finele perioadei.

Rezultatul obţinut prin aplicarea metodei indirecte este acelaşi ca şi cel obţinut prin metoda directă, diferă însă structura fluxurilor de numerar referitoare la activităţile de exploatare.

Fluxurile de numerar din activităţile de investiţii şi cele din activităţile de finanţare sunt determinate prin metoda directă.

Prin metoda indirectă, pornind de la valoarea contabilă a rezultatului exerciţiului financiar, sunt efectuate ajustări pentru determinarea fluxului de numerar. Se are în vedere că prin practicarea unei contabilităţi de angajament sunt înregistrate veniturile şi cheltuielile în momentul facturării lor şi nu în momentul încasării sau plăţii, iar în calculul profitului sunt luate în considerare unele elemente de venituri şi cheltuieli nemonetare, care nu presupun intrări sau ieşiri de numerar din trezorerie, ceea ce face să crească diferenţa dintre mărimea rezultatului realizat şi mărimea numerarului din trezorerie .

Prin efectuarea ajustărilor se urmăreşte:

– eliminarea efectelor contabilităţii de angajament prin luarea în considerare a capitalului de lucru net.

Ca atare, din rezultatul exerciţiului se scade variaţia stocurilor (materii prime şi materiale consumabile, producţia în curs de execuţie, produse finite şi mărfuri, avansuri pentru cumpărarea de stocuri), variaţia creanţelor (creanţe comerciale şi alte creanţe) şi se adaugă variaţia datoriilor de exploatare (decalajele de plăţi favorabile întreprinderii puse în evidenţă de variaţia soldurilor conturilor corespunzătoare);

– eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nemonetare (amortizările şi provizioanele constituite sau reluate pe venituri) prin adunarea cheltuielilor calculate cu amortizarea şi provizioanele constituite şi scăderea veniturilor din reluarea provizioanelor (practic, se adună toate rubricile de ajustări din contul de profit şi pierdere;

- ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale;

- ajustarea valorii activelor circulante;

- ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli; ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante);

– eliminarea acelor elemente de venituri şi cheltuieli care nu sunt legate de activitatea de exploatare.

Privind metoda de calcul a fluxurilor de trezorerie IAS 7 recomandă metoda directă, aceasta furnizând informaţii utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, iar prin metoda indirectă aceste informaţii nu sunt disponibile. În practică însă, întreprinderile preferă metoda indirectă întrucât are o logică de calcul mai apropiată de formatul raportărilor contabile.