Principiul necompensării
Acest principiu prevede că valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor de active şi pasive permise de reglementările legale.
Acest principiu porneşte de la premisa că fiecare operaţiune sau tranzacţie economică trebuie prezentată separat din punct de vedere al veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe care le implică, nepermiţându-se compensarea profitului unei tranzacţii cu pierderea alteia, respectiv a creanţelor generate o operaţiune cu datoriile generate de o alta operaţiune, chiar dacă este vorba de acelaşi terţ.
Neluarea în considerare a acestui principiu ar putea genera în ultimă instanţă situaţii absurde, în care compensând în totalitate activele cu pasivele să ajungem „să înscriem în bilanţ un singur post, la active sau pasive după caz, post care reflecta evident situaţia netă (…) sau am putea proceda de aceeaşi manieră cu veniturile şi cheltuielile (…) ajungând la situaţia în care contul de Profit şi Pierdere s-ar rezuma la suma algebrică a veniturilor şi cheltuielilor, adică la rezultatul net.”
Însă această necompensare nu trebuie absolutizată deoarece ea se referă la prezentarea creanţelor, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor în situaţiile financiare şi nicidecum la compensarea creanţelor cu datoriile ca formă de decontare (vezi de exemplu regularizarea avansurilor acordate furnizorilor, a avansurilor primite de la clienţi, utilizarea cambiilor etc.), atâta timp cât aceste modalităţi de decontare sunt permise de reglementările în vigoare.
De asemenea, potrivit celor afirmate mai sus, pot exista situaţii când compensarea cheltuielilor cu veniturile, respectiv a creanţelor cu datoriile este admisă în situaţiile financiare, şi anume atunci când este vorba de mărimi nesemnificative, care nu justifică o prezentare separată a lor.
