Principiul prudenţei
Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenţei.
În mod special se vor avea în vedere următoarele aspecte:
a) se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data încheierii exerciţiului financiar;
b) se va ţine seama de toate obligaţiile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului financiar şi data întocmirii bilanţului;
c) se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
Potrivit definiţiei date în Planul Contabil General Francez „prudenţa este aprecierea rezonabilă a faptelor astfel încât să se evite riscul de transfer asupra viitorului a riscurilor şi incertitudinilor prezentului, susceptibile să influenţeze (resursele economice controlate de întreprindere – n.n.) (…) şi rezultatele întreprinderii.”
Codul de Comerţ din Franţa identifică o serie de consecinţe rezultate în urma aplicării principiului prudenţei:
i) Art. 12, al. 4 – nu trebuie contabilizate plusurile de valoare dintre valoarea de inventar şi valoarea de intrare a unui bun.
ii) Art. 13, al. 1 – necompensarea în evaluarea elementelor de activ şi pasiv;
iii) Art. 13, al. 2 – evaluarea activelor trebuie să se facă ţinând cont atât de deprecierile ireversibile cât şi de cele reversibile;
iv) Art. 14, al. 3 – să se ia în considerare toate riscurile şi pierderile care pot apărea în cursul unui exerciţiu financiar sau în cursul exerciţiului financiar anterior, dacă ele sunt cunoscute între sfârşitul exerciţiului financiar şi data întocmirii situaţiilor financiare;
v) Art. 15 – să se ţină cont de principiul beneficiului realizat potrivit căruia numai beneficiile efectiv realizate până la sfârşitul exerciţiului financiar pot fi prezentate în situaţiile financiare.
În Marea Britanie prudenţa este un principiu menţionat expres în Legea companiilor precum şi în SSAP 2 şi el solicită ca veniturile să fie recunoscute numai atunci când sunt transformate în bani sau în alte active a căror transformare ulterioară în bani este aproape sigură pe când cheltuielile trebuie recunoscute din momentul în care reprezintă un pasiv (o datorie) chiar dacă valoarea lor este sigură sau doar estimată.
Totodată, dacă există un conflict între cerinţele principiului prudenţei şi cele ale principiului independenţei exerciţiului, principiul prudenţei are prioritate .
Aplicabilitatea în practică a acestui principiu este strâns legată de momentele evaluării resurselor economice controlate de întreprindere şi, în special, de evaluarea la data întocmirii situaţiilor financiare anuale (la sfârşitul exerciţiului financiar) când, din compararea valorii contabile cu valoarea de utilitate la data respectivă pot rezulta următoarele situaţii:
a) în cazul activelor:
– dacă valoarea de utilitate este mai mare decât valoarea contabilă, plusul de valoare nu trebuie, în principiu, contabilizat;
– dacă valoarea de utilitate este mai mare decât valoarea contabilă, minusul de valoare trebuie contabilizat sub forma amortizărilor, dacă este vorba de o depreciere ireversibilă, respectiv, sub forma ajustări pentru deprecieri, dacă este vorba de o depreciere reversibilă.
b) în cazul pasivelor:
– plusul de valoare cu caracter conjunctural constatat la sfârşitul exerciţiului se contabilizează sub forma provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli;
– minusul de valoare cu caracter conjunctural constatat la sfârşitul exerciţiului nu se contabilizează;
Modul în care sunt evaluate resursele economice controlate de întreprindere influenţează în mod hotărâtor rezultatul exerciţiului. Astfel, în opinia specialiştilor , „este recomandabil să se determine un profit „mai mic” decât un profit „mai mare”, prin aceasta împiedicându-se distribuirea de dividende fictive, evitându-se o imagine prea optimistă asupra viitorului, care poate să deruteze pe investitori,deoarece, pentru un utilizator extern al informaţiei contabile este mai periculoasă supraevaluarea profiturilor şi a elementelor de activ, decât subevaluarea acestora.”
Datorită implicaţiilor deosebite pe care le are principiul prudenţei asupra evaluării şi prezentării resurselor economice controlate de întreprindere, respectiv asupra rezultatelor economico – financiare, în literatura de specialitate există numeroase controverse privind aplicabilitatea acestui principiu.
În acest sens partizanii principiului prudenţei consideră că el reprezintă un excelent antidot împotriva optimismului exagerat al oamenilor de afaceri şi că aplicarea acestui principiu asigură finanţatorilor (creditorilor şi investitorilor) o marjă de siguranţă.
Pe de altă parte, adversarii acestui principiu consideră că acesta:
1) nu respectă logica, în sensul că există o disimetrie între modul de tratare a plusurilor de active (care nu se înregistrează) şi a minusurilor de active (care se înregistrează);
2) deschide calea manipulărilor contabile, în sensul că politica contabilă a firmei poate să fie mai mult sau mai puţin prudentă;
3) conduce la dificultăţi în evaluarea eficienţei economice şi
4) denaturează rolul contabilităţii şi anume acela de a prezenta o imagine fidelă a resurselor economice controlate de întreprindere şi a rezultatelor.
