Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare
OBIECTIV
1. Obiectivul prezentului standard este de a stabili principii pentru recunoașterea și evaluarea activelor financiare, a datoriilor financiare și a anumitor contracte de cumpărare sau vânzare a elementelor nefinanciare. Cerințele de prezentare a informațiilor despre instrumentele financiare sunt prezentate în IAS 32 Instrumente financiare: prezentare. Cerințele de prezentare a informațiilor privind instrumentele financiare se găsesc în IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat.
DOMENIU DE APLICARE
2. Prezentul standard trebuie să fie aplicat de către toate entitățile pentru toate tipurile de instrumente financiare, exceptând:
(a) acele interese în filiale, entități asociate și asocieri în participație ce sunt contabilizate conform IAS 27 Situații financiare consolidate și individuale, IAS 28 Investiții în entitățile asociate sau IAS 31 Interese în asocierile în participație. Totuși, entitățile trebuie să aplice prezentul standard unei participații într-o filială, entitate asociată sau asociere în participație care, în conformitate cu IAS 27, IAS 28 sau IAS 31, este contabilizată în baza prezentului standard. Entitățile trebuie să aplice, de asemenea, prezentul standard instrumentelor derivate legate de un interes într-o filială, entitate asociată sau asociere în participație, cu excepția cazului în care instrumentul derivat corespunde definiției unui instrument de capitaluri proprii al entității din IAS 32;
(b) drepturile și obligațiile rezultate din contractele de leasing pentru care se aplică IAS 17 Contracte de leasing. Cu toate acestea:
(i) creanțele care decurg din contracte de leasing, recunoscute de un locator fac obiectul prevederilor privind derecunoașterea și deprecierea din prezentul standard (a se vedea punctele 15-37, 58, 59, 63-65 și apendicele A punctele AG36-AG52 și AG84-AG93);
(ii) datoriile care decurg din contracte de leasing financiar, recunoscute de un locatar fac obiectul prevederilor privind derecunoașterea din prezentul standard (a se vedea punctele 39-42 și apendicele A punctele AG57-AG63); și
(iii) instrumentele derivate care sunt încorporate în contractele de leasing fac obiectul prevederilor privind instrumentele derivate încorporate din prezentul standard (a se vedea punctele 10-13 și apendicele A punctele AG27-AG33);
(c) drepturile și obligațiile angajatorilor conform planurilor de beneficii pentru angajați, la care se aplică IAS 19 Beneficiile angajaților;
(d) instrumentele financiare emise de entitate care corespund definiției unui instrument de capitaluri proprii din IAS 32 (inclusiv opțiuni și warrante). Cu toate acestea, deținătorul unor astfel de instrumente de capitaluri proprii trebuie să aplice prezentul standard acelor instrumente, mai puțin în cazul în care ele corespund excepției de la litera (a) de mai sus;
(e) drepturile și obligațiile din cadrul unui (i) contract de asigurări așa cum sunt ele definite în IFRS 4 Contracte de asigurări, altele decât drepturile și obligațiile unui emitent care rezultă conform unui contract de asigurare care corespunde definiției unui contract de garanție financiară de la punctul 9, sau (ii) din cadrul unui contract care intră sub incidența IFRS 4 deoarece conține o caracteristică de participare discreționară. Cu toate acestea, prezentul standard se aplică unui instrument derivat care este încorporat într-un astfel de contract care intră sub incidența IFRS 4 dacă instrumentul derivat nu este în sine un contract care intră sub incidența IFRS 4 (a se vedea punctele 10-13 și apendicele A punctele AG27-AG33 din prezentul standard). Mai mult, dacă un emitent al contractelor de garanții financiare a afirmat anterior în mod explicit că el consideră astfel de contracte drept contracte de asigurări și a utilizat contabilitatea aplicabilă contractelor de asigurare, utilizatorul poate alege să aplice fie prezentul standard, fie IFRS 4 pentru astfel de contracte de garanții financiare (a se vedea punctele AG4 și AG4A). Emitentul poate face alegerea contract cu contract, dar alegerea pentru fiecare contract este irevocabilă;
(f) contractele de contraprestații contingente într-o combinare de întreprinderi (a se vedea IFRS 3 Combinări de întreprinderi). Această excepție se aplică numai dobânditorului;
(g) contractele dintre un dobânditor și un vânzător într-o combinare de întreprinderi de cumpărare sau vânzare a unei entități dobândite la o dată viitoare;
(h) angajamentele de creditare, cu excepția celor descrise la punctul 4. Un emitent al unui angajament de creditare trebuie să aplice IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente angajamentelor de creditare care nu intră sub incidența prezentului standard. Totuși, toate angajamentele de creditare fac obiectul prevederilor de derecunoaștere din cadrul prezentului standard (a se vedea punctele 15-42 și apendicele A punctele AG36-AG63);
(i) instrumentele financiare, contractele și obligațiile din cadrul tranzacțiilor cu plata pe bază de acțiuni pentru care se aplică IFRS 2 Plata pe bază de acțiuni, cu excepția contractelor care intră sub incidența punctelor 5-7 din prezentul standard, cărora li se aplică prezentul standard;
(j) drepturile la plăți care să reprezinte pentru entitate rambursări ale cheltuielilor pe care este obligată să le facă pentru a deconta o datorie pe care o recunoaște drept provizion, conform IAS 37, sau pentru care, într-o perioadă anterioară, entitatea a recunoscut un provizion, în conformitate cu IAS 37.
3. [Eliminat]
4. Următoarele angajamente de creditare intră sub incidența prezentului standard:
(a) angajamentele de creditare pe care entitatea le desemnează ca datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere. O entitate care are experiență în vânzarea activelor care rezultă din angajamentele sale de creditare la scurt timp după inițiere trebuie să aplice prezentul standard tuturor angajamentelor sale de creditare din aceeași clasă;
(b) angajamentele de creditare care pot fi decontate net în numerar sau prin livrarea sau emiterea unui alt instrument financiar. Aceste angajamente de creditare sunt instrumente financiare derivate. Un angajament de creditare nu este considerat drept decontat net pentru simplul motiv că împrumutul este plătit în rate (de exemplu, un împrumut pentru o construcție ipotecată care se plătește în rate odată cu avansarea lucrărilor de construcției);
(c) angajamentele pentru furnizarea unui împrumut la o rată a dobânzii sub valoarea pieței. Punctul 47 litera (d) specifică evaluarea ulterioară a datoriilor care rezultă din aceste angajamente de creditare.
5. Prezentul standard trebuie să fie aplicat acelor contracte de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument financiar, prin schimbul de instrumente financiare, ca și cum contractele ar fi instrumente financiare, cu excepția contractelor inițiate și continuate în scopul primirii sau livrării unui element nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate de entitate cu privire la cumpărare, vânzare sau utilizare.
6. Există diferite moduri în care un contract de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument financiar, ori prin schimbul de instrumente financiare. Acestea includ:
(a) când termenii unui contract permit oricărei părți să-l deconteze net în numerar sau în alt instrument financiar, ori prin schimbul de instrumente financiare;
(b) atunci când capacitatea de a deconta net în numerar sau într-un alt instrument financiar, sau prin schimbul de instrumente financiare nu este explicită în termenii contractuali, dar entitatea obișnuiește să deconteze contracte similare net în numerar sau într-un alt instrument financiar, sau prin schimbul de instrumente financiare (fie cu cealaltă parte, prin inițierea unor contracte de compensare, fie prin vânzarea contractului înainte de exercitarea sau expirarea acestuia);
(c) atunci când, pentru contracte similare, entitatea obișnuiește să accepte livrarea activului suport și să îl vândă la scurt timp după livrare, în scopul generării unui profit din fluctuațiile prețului pe termen scurt sau marjei dealerului; și
(d) atunci când elementul nefinanciar care face obiectul contractului se poate converti ușor în numerar.
Un contract la care se aplică litera (b) sau (c) nu este încheiat în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate de entitate cu privire la cumpărare, vânzare sau utilizare și, în consecință, intră sub incidența prezentului standard. Alte contracte la care se aplică punctul 5 sunt evaluate pentru a determina dacă au fost încheiate și sunt menținute în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate de entitate cu privire la cumpărare, vânzare sau utilizare și, în consecință, dacă intră sub incidența prezentului standard.
7. O opțiune emisă de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontată net în numerar sau într-un alt instrument financiar, sau prin schimbul unor instrumente financiare, în conformitate cu punctul 6 litera (a) sau (d) intră sub incidența prezentului standard. Un astfel de contract nu poate fi inițiat în scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate de entitate cu privire la cumpărare, vânzare sau utilizare.
DEFINIȚII
8. Termenii definiți în IAS 32 sunt utilizați în prezentul standard cu înțelesurile specificate la punctul 11 din IAS 32. IAS 32 definește următorii termeni:
- instrument financiar
- activ financiar
- datorie financiară
- instrument de capitaluri proprii
și oferă îndrumări pentru aplicarea acestor definiții.
9. Următorii termeni sunt folosiți în prezentul standard cu înțelesul specificat în continuare:
Definiția unui instrument derivat
Un instrument derivat este un instrument financiar sau un alt contract care intră sub incidența prezentului standard (a se vedea punctele 2-7) care întrunește toate cele trei caracteristici de mai jos:
(a) valoarea sa se modifică ca reacție la modificările anumitor rate ale dobânzii, prețului unui instrument financiar, prețului mărfurilor, cursurilor de schimb valutar, indicilor de preț sau ratelor, ratingului de credit sau indicelui de creditare, sau a altor variabile, cu condiția ca, în cazul unei variabile nefinanciare, aceasta să nu fie specifică unei părți contractuale (uneori denumită "suport");
(b) nu necesită nicio investiție inițială netă sau necesită o investiție inițială netă care este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să aibă reacții similare la modificările factorilor pieței; și
(c) este decontat la o dată viitoare.
Definițiile celor patru categorii de instrumente financiare
Un activ financiar sau o datorie financiară evaluat(ă) la valoarea justă prin profit sau pierdere este un activ financiar sau o datorie financiară care întrunește oricare dintre următoarele condiții.
(a) Este clasificat(ă) drept deținut(ă) în vederea tranzacționării. Un activ financiar sau o datorie financiară este clasificat(ă) drept deținut(ă) în vederea tranzacționării dacă este:
(i) dobândit(ă) sau suportat(ă) în principal în scopul vânzării sau răscumpărării în viitorul apropiat;
(ii) parte a unui portofoliu de instrumente financiare identificate gestionate împreună și pentru care există dovezi ale unui tipar real recent de urmărire a profitului pe termen scurt; sau
(iii) un instrument derivat (cu excepția unui instrument derivat care este un contract de garanție financiară sau un instrument desemnat și eficace de acoperire împotriva riscurilor).
(b) La recunoașterea inițială este clasificat(ă) de către entitate drept evaluat(ă) la valoarea justă prin profit sau pierdere. O entitate poate utiliza această desemnare numai atunci când i se permite acest lucru conform punctului 11A sau când, acționând astfel, rezultă mai multe informații, deoarece fie
(i) elimină sau reduce în mod semnificativ o inconsecvență de evaluare sau recunoaștere (uneori numită "neconcordanță contabilă") care ar rezulta altminteri din evaluarea activelor sau datoriilor sau din recunoașterea câștigurilor și pierderilor din acestea pe diferite baze; fie
(ii) un grup de active financiare, datorii financiare sau ambele sunt gestionate împreună, performanța acestora fiind evaluată la valoarea justă, în conformitate cu o gestionare documentată a riscului sau cu o strategie de investiții, iar informațiile despre grup sunt furnizate pe plan intern pe acea bază către personalul cheie de conducere al entității [conform definiției din IAS 24 Prezentarea informațiilor privind părțile afiliate (revizuit în 2003)], de exemplu, consiliul de administrație al entității și directorul executiv.
În IFRS 7, punctele 9-11 și B4 impun entității să furnizeze informații despre activele financiare și datoriile financiare pe care le-a desemnat la valoarea justă prin profit sau pierdere, inclusiv modul de satisfacere a acestor condiții. Pentru instrumentele care îndeplinesc condițiile în conformitate cu subpunctul (ii) de mai sus, această prezentare include o descriere narativă a modului în care desemnarea la valoarea justă prin profit sau pierdere este conformă cu gestionarea documentată a riscului de către entitate sau cu strategia de investiții a entității.
Investițiile în capitalurile proprii care nu au un preț cotat de piață pe o piață activă și a căror valoare justă nu poate fi evaluată fiabil [a se vedea punctul 46 litera (c) și apendicele A punctele AG80 și AG81] nu trebuie desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere.
Trebuie să se observe faptul că punctele 48, 48A, 49 și apendicele A punctele AG69-AG82, care stabilesc dispozițiile pentru determinarea unei evaluări fiabile a valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii financiare, se aplică și tuturor elementelor care sunt evaluate la valoarea justă fie prin desemnare fie altminteri, sau a căror valoare justă este prezentată.
Investițiile păstrate până la scadență sunt active financiare nederivate cu plăți fixe sau determinabile și cu o scadență fixă pe care o entitate are intenția pozitivă și capacitatea de a le păstra până la scadență (a se vedea apendicele A punctele AG16-AG25), altele decât:
(a) cele pe care, la recunoașterea inițială, entitatea le desemnează la valoarea justă prin profit sau pierdere;
(b) cele pe care entitatea le desemnează drept disponibile în vederea vânzării; și
(c) cele care corespund definiției împrumuturilor și creanțelor.
O entitate nu trebuie să clasifice nici un activ financiar drept păstrate până la scadență dacă entitatea a vândut sau a reclasificat, în anul financiar curent sau în ultimii doi ani financiari precedenți, mai mult decât o valoare nesemnificativă din investițiile păstrate până la scadență (mai mult decât nesemnificativă în raport cu valoarea totală a investițiilor păstrate până la scadență), altele decât cele din vânzări sau reclasificările care:
(i) sunt atât de aproape de scadență sau de data anticipată de răscumpărare a activelor financiare (de exemplu, la mai puțin de trei luni înainte de data scadenței), încât modificările ratei de pe piață a dobânzii nu au un efect semnificativ asupra valorii juste a activelor financiare;
(ii) au loc după ce entitatea a colectat cea mai mare parte din valoarea inițială a activului financiar prin plăți programate sau plăți anticipate; sau
(iii) se pot atribui unui eveniment izolat care iese din sfera de control a entității, nu se repetă și nu ar fi putut fi anticipat în mod rezonabil de către entitate.
Împrumuturile și creanțele sunt active financiare nederivate cu plăți fixe sau determinabile și care nu sunt cotate pe o piață activă, altele decât:
(a) cele pe care entitatea intenționează să le vândă imediat sau în scurt timp, care trebuie clasificate drept deținute în vederea tranzacționării, și cele pe care entitatea, la recunoașterea inițială, le desemnează la valoarea justă prin profit sau pierdere;
(b) cele pe care entitatea, la recunoașterea inițială, le desemnează drept disponibile în vederea vânzării; sau
(c) cele pentru care deținătorul s-ar putea să nu recupereze în mod substanțial toată investiția inițială, din altă cauză decât deteriorarea creditului, care trebuie clasificate drept disponibile în vederea vânzării.
Un interes dobândit prin punerea în comun a activelor care nu sunt împrumuturi sau creanțe (de exemplu, un interes într-un fond mutual sau într-un fond similar) nu este un împrumut sau o creanță.
Activele financiare disponibile în vederea vânzării sunt acele active financiare nederivate care sunt desemnate drept disponibile pentru vânzare sau care nu sunt clasificate drept (a) împrumuturi și creanțe, (b) investiții păstrate până la scadență sau (c) active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere.
Definiția unui contract de garanție financiară
Un contract de garanție financiară este un contract care solicită emitentului să facă plăți specificate pentru a rambursa deținătorului o pierdere pe care acesta o suportă din cauză că un anumit debitor nu face plata la timp în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie.
Definiții legate de recunoaștere și evaluare
Costul amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare este valoarea la care activul financiar sau datoria financiară este evaluat(ă) la recunoașterea inițială minus rambursările de principal, plus sau minus amortizarea cumulată utilizând metoda dobânzii efective pentru fiecare diferență dintre valoarea inițială și valoarea la scadență, și minus orice reducere (directă sau prin utilizarea unui cont de provizion) pentru depreciere sau imposibilitatea de recuperare.
Metoda dobânzii efective este o metodă de calcul al costului amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare (sau al unui grup de active financiare sau datorii financiare) și de alocare a profitului din dobânzi sau a cheltuielilor cu dobânzile în perioada relevantă. Rata dobânzii efective reprezintă rata care actualizează exact plățile și încasările viitoare în numerar pe durata de viață așteptată a instrumentului financiar sau, acolo unde este cazul, pe o durată mai scurtă, la valoarea contabilă netă a activului financiar sau a datoriei financiare. La calcularea ratei dobânzii efective, o entitate trebuie să estimeze fluxurile de trezorerie luând în considerare toate condițiile contractuale ale instrumentului financiar (de exemplu, plata în avans, opțiunile call și alte opțiuni similare), dar nu trebuie să ia în calcul pierderile viitoare din creditare. Calculul include toate comisioanele și punctele plătite sau încasate de părțile participante la contract care fac parte integrantă din rata dobânzii efective (a se vedea IAS 18 Venituri), costurile de tranzacție și toate celelalte prime și reduceri. Se presupune că fluxurile de trezorerie și durata de viață preconizată a unui grup de instrumente financiare similare pot fi evaluate fiabil. Cu toate acestea, în acele cazuri rare în care nu este posibilă estimarea fiabilă a fluxurilor de trezorerie sau a duratei de viață preconizate a unui instrument financiar (sau grup de instrumente financiare), entitatea trebuie să utilizeze fluxurile de trezorerie contractuale pe întreaga durată contractuală a instrumentului financiar (sau a grupului de instrumente financiare).
Derecunoașterea este înlăturarea unui activ financiar sau a unei datorii financiare recunoscute anterior din bilanțul entității.
Valoarea justă este valoarea la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, între părți interesate și în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective [1].
O cumpărare sau o vânzare standard este o cumpărare sau o vânzare a unui activ financiar printr-un contract ale cărui condiții impun livrarea activului în cadrul perioadei de timp stabilite în general prin reglementări sau convenții pe piața în cauză.
Costurile tranzacției sunt costuri marginale care se pot atribui direct achiziției, emiterii sau cedării unui activ financiar sau unei datorii financiare (a se vedea apendicele A punctul AG13). Un cost marginal este un cost care nu ar fi fost suportat dacă entitatea nu ar fi achiziționat, emis sau cedat instrumentul financiar.
Definiții privind contabilitatea operațiunilor de acoperire împotriva riscurilor
Un angajament ferm este un acord irevocabil de a schimba o cantitate specificată de resurse la un preț specificat, la o dată sau la mai multe date viitoare specificate.
O tranzacție prognozată este o tranzacție viitoare neangajată, dar anticipată.
Un instrument de acoperire împotriva riscurilor este un instrument derivat desemnat sau (doar pentru o acoperire împotriva riscurilor variațiilor cursurilor de schimb valutar) un activ financiar nederivat sau o datorie financiară nederivată desemnate a căror valoare justă sau ale căror fluxuri de trezorerie sunt preconizate să compenseze modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unui element desemnat acoperit împotriva riscurilor (punctele 72-77 și apendicele A punctele AG94-AG97 detaliază definiția unui instrument de acoperire împotriva riscurilor).
Un element acoperit împotriva riscurilor este un activ, o datorie, un angajament ferm, o tranzacție prognozată foarte probabilă sau o investiție netă într-o operațiune din străinătate care (a) expune entitatea la riscul modificărilor valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie viitoare și (b) este clasificată drept acoperită împotriva riscurilor (punctele 78-84 și apendicele A punctele AG98-AG101 detaliază definiția elementelor acoperite împotriva riscurilor).
Eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor este gradul în care modificările în valoarea justă sau fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit împotriva riscurilor care se pot atribui unui risc acoperit sunt compensate prin modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea apendicele A punctele AG105-AG113).
INSTRUMENTE DERIVATE ÎNCORPORATE
10. Un instrument derivat încorporat este o componentă a unui instrument derivat hibrid (combinat) care include și un contract-gazdă nederivat – având ca efect faptul că modul de variație a unor fluxuri de trezorerie generate de instrumentul combinat este similar cu cel al unui instrument derivat de sine stătător. Un instrument derivat încorporat generează unele sau toate fluxurile de trezorerie pentru care, altminteri, s-ar stipula în contract modificarea acestora în funcție de o variabilă specificată ca rata dobânzii, prețul instrumentului financiar, prețul mărfii, cursul de schimb valutar, indicele de preț sau indicele ratei sau alte variabile, cu condiția ca, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila să nu fie specifică nici unei părți contractuale. Un instrument derivat care este atașat unui instrument financiar, dar este transferabil, conform contractului, independent de acel instrument, sau care are un partener diferit de acel instrument, nu este un instrument derivat încorporat, ci un instrument financiar separat.
11. Un instrument financiar derivat încorporat trebuie diferențiat de contractul de bază (gazdă) și considerat ca un instrument derivat, în concordanță cu prezentul standard, dacă și numai dacă:
(a) caracteristicile și riscurile economice aferente instrumentelor derivate încorporate nu sunt strâns legate de caracteristicile și riscurile economice aferente contractului-gazdă (a se vedea apendicele A punctele AG30 și AG33);
(b) un instrument separat care are aceiași termeni ca și instrumentul derivat încorporat ar corespunde definiției unui instrument derivat; și
(c) instrumentul hibrid (combinat) nu este evaluat la valoarea justă cu modificările valorii juste recunoscute în profit sau pierdere (adică un instrument derivat care este încorporat într-un activ financiar sau într-o datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere nu este separat).
În cazul în care un instrument derivat este separat, contractul-gazdă trebuie contabilizat conform prezentului standard dacă este un instrument financiar și în conformitate cu alte standarde corespunzătoare în cazul în care nu este un instrument financiar. Prezentul standard nu specifică dacă un instrument derivat încorporat trebuie prezentat separat în situațiile financiare propriu-zise.
11A Contrar punctului 11, dacă un contract conține unul sau mai multe instrumente derivate încorporate, o entitate poate desemna întregul contract hibrid (combinat) drept un activ financiar sau o datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere, în afară de cazul în care:
(a) instrumentul (instrumentele) derivat(e) încorporat(e) nu modifică în mod semnificativ fluxurile de trezorerie care ar fi cerute altminteri de contract; sau
(b) este clar în urma unei scurte analize sau fără nici o analiză, atunci când un instrument similar hibrid (combinat) este pentru prima dată luat în considerare, că separarea instrumentului (instrumentelor) derivat(e) încorporat(e) este interzisă, cum este cazul opțiunii de plată în avans încorporată într-un împrumut care permite deținătorului să plătească în avans împrumutul pentru aproximativ costul său amortizat.
12. În cazul în care, conform prezentului standard, unei entități i se impune să separe un instrument derivat încorporat de contractul-gazdă al acestuia, dar nu are posibilitatea să evalueze separat instrumentul derivat încorporat, fie în momentul achiziției, fie la o dată de raportare financiară ulterioară, aceasta trebuie să desemneze întregul contract hibrid (combinat) la valoarea justă prin profit sau pierdere.
13. Dacă o entitate este incapabilă să determine fiabil valoarea justă a unui instrument derivat încorporat pe baza termenilor și condițiilor sale (de exemplu, deoarece instrumentul derivat încorporat este bazat pe un instrument de capitaluri proprii necotat), valoarea justă a instrumentului derivat este diferența dintre valoarea justă a instrumentului hibrid și valoarea justă a contractului-gazdă, dacă acestea pot fi determinate în baza prezentului standard. Dacă entitatea este incapabilă să determine valoarea justă a instrumentului derivat încorporat utilizând această metodă, se aplică punctul 12, iar instrumentul hibrid (combinat) este desemnat la valoarea justă prin profit sau pierdere.
RECUNOAȘTERE ȘI DERECUNOAȘTERE
Recunoaștere inițială
14. O entitate trebuie să recunoască un activ financiar sau o datorie financiară în bilanț atunci și numai atunci când acesta (aceasta) devine parte din prevederile contractuale ale instrumentului. (A se vedea punctul 38 cu privire la achizițiile standard de active financiare.)
Derecunoașterea unui activ financiar
15. În situațiile financiare consolidate, punctele 16-23 și apendicele A punctele AG34-AG52 se aplică la nivel consolidat. De aici rezultă că o entitate mai întâi își consolidează toate filialele în conformitate cu IAS 27 și SIC-12 Consolidare – Entități cu scop special, și apoi aplică punctele 16-23 și apendicele A punctele AG34-AG52 grupului rezultat.
16. Înainte de a evalua eventualitatea, și măsura în care derecunoașterea este adecvată în conformitate cu punctele 17-23, o entitate determină dacă acele puncte ar trebui aplicate unei părți din activele financiare (sau unei părți dintr-un grup de active financiare similare) sau unui activ financiar (sau unui grup de active financiare similare) în ansamblul său, după cum urmează.
(a) Punctele 17-23 se aplică unei părți dintr-un activ financiar (sau unei părți dintr-un grup de active financiare similare) dacă, și numai dacă, partea care a fost luată în considerare pentru derecunoaștere îndeplinește una dintre următoarele trei condiții.
(i) Partea conține doar fluxuri de trezorerie clar identificate dintr-un activ financiar (sau un grup de active financiare similare). De exemplu, atunci când o entitate inițiază o separare a componentei de dobândă prin care un partener obține dreptul asupra fluxurilor de trezorerie din dobânzi, dar nu și asupra fluxurilor de trezorerie din principal dintr-un instrument de datorie, punctele 17-23 se aplică fluxurilor de trezorerie din dobândă.
(ii) Partea conține doar o porțiune complet proporțională (pro rata) din fluxurile de trezorerie dintr-un activ financiar (sau dintr-un grup de active financiare similare). De exemplu, atunci când o entitate încheie un contract prin care partenerul obține drepturile asupra unei părți de 90 % din toate fluxurile de trezorerie ale unui instrument de datorie, punctele 17-23 se aplică celor 90 % din acele fluxuri de trezorerie. Dacă există mai mult de un singur partener, nu se impune fiecărui partener să dețină o parte proporțională din fluxurile de trezorerie, cu condiția ca entitatea care transferă să dețină o parte complet proporțională.
(iii) Partea conține doar o porțiune complet proporțională (pro rata) din fluxurile de trezorerie clar identificate dintr-un activ financiar (sau dintr-un grup de active financiare similare). De exemplu, atunci când o entitate începe un contract prin care partenerul obține drepturile asupra unei părți de 90 % din fluxurile de trezorerie din dobândă dintr-un activ financiar, punctele 17-23 se aplică celor 90 % din acele fluxuri de trezorerie din dobândă. Dacă există mai mult de un singur partener, nu se impune fiecărui partener să dețină o parte proporțională din fluxurile de trezorerie, cu condiția ca entitatea care transferă să dețină o parte complet proporțională.
(b) În toate celelalte cazuri, punctele 17-23 sunt aplicate activului financiar per ansamblu (sau grupului de active financiare similare per ansamblu). De exemplu, atunci când o entitate transferă (i) drepturile asupra primelor sau ultimelor 90 % din încasările în numerar de pe urma unui activ financiar (sau a unui grup de active financiare) sau (ii) drepturile asupra 90 % din fluxurile de trezorerie dintr-un grup de creanțe, dar oferă o garanție pentru a compensa cumpărătorul pentru orice pierderi din credite până la 8 % din valoarea principalului creanțelor, punctele 17-23 se aplică activului financiar (sau unui grup de active financiare similare) per ansamblu.
La punctele 17-26, termenul de "activ financiar" se referă fie la o parte dintr-un activ financiar (sau la o parte dintr-un grup de active financiare similare), așa cum s-a arătat la litera (a) de mai sus, fie, altminteri, la un activ financiar (sau la un grup de active financiare similare) în ansamblul său.
17. O entitate trebuie să derecunoască un activ financiar atunci și doar atunci când:
(a) drepturile contractuale asupra fluxurilor de trezorerie decurse din activul financiar expiră; sau
(b) transferă activul financiar așa cum se arată la punctele 18 și 19, iar transferul îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere în conformitate cu punctul 20.
(A se vedea punctul 38 pentru vânzări standard ale activelor financiare.)
18. O entitate transferă un activ financiar dacă, și numai dacă, ea fie:
(a) transferă drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie din activul financiar; sau
(b) păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie din activul financiar, dar își asumă o obligație contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie unuia sau mai multor destinatari printr-un contract care îndeplinește condițiile de la punctul 19.
19. Atunci când o entitate păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie din activul financiar ("activul original"), dar își asumă o obligație contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie uneia sau mai multor entități ("eventualii destinatari"), entitatea tratează tranzacția ca pe un transfer al activului financiar dacă, și numai dacă, toate cele trei condiții următoare sunt îndeplinite.
(a) Entitatea nu are nici o obligație de a plăti sume eventualilor destinatari, cu excepția cazului în care ea încasează sume echivalente de pe urma activului original. Avansurile pe termen scurt ale entității, cu dreptul la recuperarea completă a sumei împrumutate plus dobânda angajată la ratele pieței, nu reprezintă încălcări ale acestei condiții.
(b) Entității i se interzice prin condițiile din contractul de transfer să vândă sau să pună gaj pe activul original din alte motive decât garantarea obligației de a le plăti eventualilor destinatari fluxurile de trezorerie.
(c) Entitatea are obligația de a remite orice fluxuri de trezorerie pe care le încasează în numele eventualilor destinatari fără întârzieri semnificative. În plus, entitatea nu are dreptul de a reinvesti aceste fluxuri de trezorerie, cu excepția cazului în care investițiile sunt făcute în numerar sau în echivalente de numerar (așa cum sunt acestea definite în IAS 7 Situațiile fluxurilor de trezorerie) în timpul scurtei perioade de decontare de la data încasării și până la data la care trebuie făcută plata către eventualii parteneri, iar dobânda obținută de pe urma unor astfel de investiții este transmisă eventualilor destinatari.
20. Atunci când o entitate transferă un activ financiar (a se vedea punctul 18), ea trebuie să evalueze măsura în care păstrează riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar. În acest caz:
(a) dacă entitatea transferă marea majoritate a riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar, entitatea trebuie să derecunoască activul financiar și să recunoască separat, ca active sau datorii, orice drepturi și obligații create sau păstrate în cadrul transferului;
(b) dacă entitatea păstrează marea majoritate a riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar, entitatea trebuie să continue să recunoască activul financiar;
(c) dacă entitatea nici nu transferă, nici nu păstrează marea majoritate a riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar, entitatea trebuie să determine dacă a păstrat controlul asupra activului financiar. În acest caz:
(i) dacă entitatea nu a păstrat controlul, ea trebuie să derecunoască activul financiar și să recunoască separat ca active sau datorii orice drepturi și obligații create sau păstrate în cadrul transferului;
(ii) dacă entitatea a păstrat controlul, ea trebuie să continue să recunoască activul financiar în măsura continuării implicării sale în activul financiar (a se vedea punctul 30).
21. Transferul riscurilor și beneficiilor (a se vedea punctul 20) este evaluat prin compararea expunerii entității, înainte și după transfer, cu variabilitatea valorilor și plasării în timp a fluxurilor nete de trezorerie din activul transferat. O entitate a păstrat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ financiar dacă expunerea sa la variabilitatea valorii curente a fluxurilor nete de trezorerie viitoare din activul financiar nu se modifică semnificativ în urma transferului (de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar care făcea obiectul unui acord pentru a-l cumpăra înapoi la un preț fix sau la prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului). O entitate a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ financiar dacă expunerea sa la o astfel de variabilitate nu mai este semnificativă în comparație cu variabilitatea totală din valoarea curentă a fluxurilor nete de trezorerie viitoare asociate activului financiar (de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar care făcea doar obiectul unei opțiuni de a-l răscumpăra la valoarea sa justă de la momentul reachiziției sau deoarece a transferat o parte complet proporțională din fluxurile de trezorerie rezultate dintr-un activ financiar mai mare printr-un contract, cum ar fi o subparticipare la împrumut, care îndeplinește condițiile din punctul 19).
22. Deseori va deveni evident dacă o entitate a transferat sau a păstrat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate și nu va mai fi nevoie de alte calcule. În alte cazuri, va fi necesară calcularea și compararea expunerii entității la variabilitatea din valoarea actualizată a fluxurilor nete de trezorerie viitoare înainte și după transfer. Calcularea și compararea sunt făcute utilizându-se drept rată de actualizare o rată a dobânzii curente pe piață corespunzătoare. Este luată în considerare orice variabilitate posibilă în mod rezonabil a fluxurilor nete de trezorerie, acordând mai multă importanță celor mai probabile rezultate.
23. Eventualitatea ca o entitate sa fi păstrat controlul [a se vedea punctul 20 litera (c)] asupra activului transferat depinde de capacitatea entității care transferă activul de a vinde acest activ. Dacă entitatea căreia i s-a transferat activul are capacitatea practică de a vinde activul, în ansamblul său, unei terțe părți externe și poate să își exercite această capacitate unilateral și fără a avea nevoie să impună restricții suplimentare asupra transferului, entitatea nu a păstrat controlul. În toate celelalte cazuri, entitatea a păstrat controlul.
Transferuri care îndeplinesc condițiile pentru derecunoaștere [a se vedea punctul 20 litera (a) și litera (c) subpunctul (i)]
24. Dacă o entitate transferă un activ financiar printr-un transfer care îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere per ansamblu și păstrează dreptul de a administra activul financiar în schimbul unui onorariu, ea trebuie să recunoască fie un activ de administrare, fie o datorie de administrare pentru acel contract de administrare. Dacă nu se așteaptă ca onorariul ce trebuie primit să compenseze entitatea în mod adecvat pentru prestarea serviciului de administrare, atunci o datorie legată de administrare trebuie recunoscută la valoarea sa justă. Dacă se așteaptă ca onorariul ce trebuie primit să compenseze entitatea în mod mai mult decât adecvat pentru prestarea serviciului de administrare, atunci un activ de administrare trebuie recunoscut pentru dreptul de administrare la o valoare determinată pe baza unei alocări a valorii contabile a unui activ financiar mai mare în conformitate cu punctul 27.
25. Dacă, în urma transferului, un activ financiar este derecunoscut per ansamblu, dar transferul face ca entitatea să obțină un nou activ financiar sau să își asume o nouă datorie financiară, sau o datorie de administrare, entitatea trebuie să recunoască noul activ financiar, noua datorie financiară sau de întreținere la valoarea justă.
26. La derecunoașterea unui activ financiar per ansamblu, diferența dintre:
(a) valoarea contabilă; și
(b) suma alcătuită din (i) contravaloarea primită (inclusiv orice activ nou obținut minus orice nouă datorie asumată) și (ii) orice câștig sau pierdere cumulat(ă) care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii [a se vedea punctul 55 litera (b)]
trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere.
27. Dacă activul transferat este parte a unui activ financiar mai mare [de exemplu, atunci când entitatea transferă fluxurile de trezorerie din dobândă care sunt parte a unui instrument de datorie, a se vedea punctul 16 litera (a)] și partea transferată îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere per ansamblu, valoarea contabilă anterioară a activului financiar mai mare trebuie împărțită între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută, pe baza valorilor juste relative ale acelor părți la data transferului. În acest scop, un activ administrat păstrat trebuie tratat ca partea care continuă să fie recunoscută. Diferența dintre:
(a) valoarea contabilă alocată părții derecunoscute; și
(b) suma alcătuită din (i) contravaloarea primită pentru partea derecunoscută (inclusiv orice activ nou-obținut minus orice nouă datorie asumată) și (ii) orice câștig sau pierdere cumulat(ă) care a fost recunoscută direct în capitalurile proprii [a se vedea punctul 55 litera (b)]
trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere. Un câștig sau o pierdere cumulat(ă) care ar fi fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii este alocat(ă) între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută, pe baza valorilor juste relative ale acelor părți.
28. Atunci când o entitate alocă valoarea contabilă anterioară a unui activ financiar mai mare între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută, valoarea justă a părții care continuă să fie recunoscută trebuie determinată. Atunci când entitatea are o tradiție de vânzare a unor părți similare cu partea care continuă să fie recunoscută sau dacă există alte tranzacții pe piață pentru astfel de părți, prețurile recente ale tranzacțiilor reale oferă cea mai bună estimare a valorii sale juste. Atunci când nu există cotații de preț sau tranzacții recente pe piață pentru a sprijini valoarea justă a părții care continuă să fie recunoscută, cea mai bună estimare a valorii juste este diferența dintre valoarea justă a activului financiar mai mare per ansamblu și contravaloarea primită de la entitatea căreia i s-a transferat activul partea care este derecunoscută.
Transferuri care nu îndeplinesc condițiile pentru derecunoaștere [a se vedea punctul 20 litera (b)]
29. Dacă un transfer nu are drept rezultat derecunoașterea deoarece entitatea a păstrat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra activului transferat, entitatea trebuie să continue să recunoască activul transferat în ansamblul său și trebuie să recunoască o datorie financiară pentru contravaloarea primită. În perioadele ulterioare, entitatea trebuie să recunoască orice venit asupra activului transferat și orice cheltuială suportată în legătură cu datoria financiară.
Implicarea continuă în activele transferate [a se vedea punctul 20 litera (c) subpunctul (ii)]
30. Dacă o entitate nici nu transferă, nici nu păstrează majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ transferat și păstrează controlul activului transferat, entitatea continuă să recunoască activul transferat proporțional cu continuarea implicării sale. Măsura în care entitatea continuă să se implice în activul transferat este măsura în care ea se expune la modificările valorii activului transferat. De exemplu:
(a) atunci când continuarea implicării entității ia forma garantării activului transferat, măsura în care entitatea continuă să se implice este valoarea mai mică dintre (i) valoarea activului și (ii) valoarea maximă a contravalorii primite pe care entitatea ar putea să fie nevoită să o ramburseze ("valoarea garanției");
(b) atunci când continuarea implicării entității ia forma unei opțiuni emise sau cumpărate (sau amândouă) pe activul transferat, măsura în care entitatea continuă să se implice este valoarea activului transferat pe care entitatea ar putea să îl reachiziționeze. Cu toate acestea, în cazul unei opțiuni put emisă pe un activ care este evaluat la valoarea justă, măsura în care entitatea continuă să se implice este limitată la valoarea mai mică dintre valoarea activului transferat și prețul de exercitare al opțiunii (a se vedea punctul AG48);
(c) atunci când continuarea implicării entității ia forma unei opțiuni decontate în numerar sau a unui provizion similar pentru activul transferat, măsura în care entitatea continuă să se implice este evaluată în același mod ca cel ce rezultă din alte opțiuni decât cele decontate în numerar așa cum se arată la litera (b) de mai sus.
31. Atunci când o entitate continuă să recunoască un activ în măsura continuării implicării sale, entitatea recunoaște, de asemenea, o datorie asociată. În ciuda celorlalte dispoziții de evaluare din prezentul standard, activul transferat și datoria asociată sunt evaluate pe o bază care reflectă drepturile și obligațiile pe care le-a păstrat entitatea. Datoria asociată este evaluată astfel încât valoarea contabilă netă a activului transferat și datoria asociată să fie:
(a) costul amortizat al drepturilor și obligațiilor păstrate de către entitate, dacă activul transferat este evaluat la costul amortizat; sau
(b) egală cu valoarea justă a drepturilor și obligațiilor păstrate de către entitate la evaluarea pe o bază de sine stătătoare, dacă activul transferat este evaluat la valoarea justă.
32. Entitatea trebuie să continue să recunoască orice venit rezultat din activul transferat în măsura implicării sale continue și trebuie să recunoască orice cheltuială suportată în legătură cu o datorie asociată.
33. În scopul unei evaluări ulterioare, modificările recunoscute în valoarea justă a activului transferat și a datoriei asociate sunt contabilizate consecvent între ele în conformitate cu punctul 55 și nu trebuie compensate.
34. În cazul în care continuarea implicării unei entități are loc doar pentru o parte a activului financiar (de exemplu, atunci când entitatea păstrează o opțiune de reachiziționare a unei părți dintr-un activ transferat sau un interes rezidual care nu are drept rezultat păstrarea majorității riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate și entitatea păstrează controlul), entitatea împarte valoarea contabilă anterioară a activului financiar între partea pe care continuă să o recunoască prin implicarea continuă și partea pe care nu o mai recunoaște pe baza valorilor juste relative ale acelor părți la data transferului. În acest scop, se aplică dispozițiile de la punctul 28. Diferența dintre:
(a) valoarea contabilă alocată părții care nu mai este recunoscută; și
(b) suma alcătuită din (i) contravaloarea primită pentru partea care nu mai este recunoscută și (ii) orice câștig sau pierdere cumulat(ă) alocat(ă) ei care ar fi fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii [a se vedea punctul 55 litera (b)]
trebuie recunoscută în profit sau pierdere. Un câștig sau o pierdere cumulat(ă) care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii este împărțit(ă) între partea care continuă să fie recunoscută și partea care nu mai este recunoscută, pe baza valorilor juste relative ale acelor părți.
35. Dacă activul transferat este evaluat la costul amortizat, opțiunea din prezentul standard de a desemna o datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere nu este aplicabilă datoriei asociate.
Toate transferurile
36. Dacă un activ transferat continuă să fie recunoscut, activul și datoria asociată nu trebuie compensate. Similar, entitatea nu trebuie să compenseze niciun venit generat de activul transferat cu nici o cheltuială suportată în legătură cu datoria asociată (a se vedea IAS 32 punctul 42).
37. Dacă o entitate care transferă activul oferă garanții reale care nu sunt în numerar (cum ar fi instrumentele de datorie sau de capitaluri proprii) entității căreia i se transferă activul, contabilizarea garanțiilor reale de către entitatea care a făcut transferul activului și de către entitatea căreia i se transferă activul depinde de existența dreptului entității căreia i se transferă activul de a vinde sau de a regaja garanția reală, sau de îndeplinirea/ne-îndeplinirea obligațiilor de către entitatea care a transferat activul. Entitatea care a transferat activul și entitatea căreia i se transferă activul trebuie să contabilizeze garanțiile reale după cum urmează:
(a) dacă entitatea căreia i s-a transferat activul are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau regaja garanția reală, atunci entitatea care a transferat activul trebuie să reclasifice acel activ în bilanțul său (de exemplu, ca pe un activ împrumutat, instrument de capitaluri proprii gajat sau creanță din răscumpărare) separat de alte active;
(b) dacă entitatea căreia i se transferă activul vinde garanțiile reale care i-au fost gajate, ea trebuie să recunoască încasările din vânzare și o datorie evaluată la valoarea justă pentru obligația sa de a rambursa garanția reală;
(c) dacă entitatea care a transferat activul nu își îndeplinește obligațiile conform condițiilor din contract și nu mai are dreptul de a răscumpăra garanția reală, ea trebuie să derecunoască garanția reală, iar entitatea căreia i se transferă activul trebuie să recunoască garanția reală ca pe un activ al său evaluat inițial la valoarea justă sau, dacă a vândut deja garanția reală, trebuie să derecunoască obligația sa de a rambursa garanția reală;
(d) cu excepția celor prevăzute la litera (c), entitatea care a transferat activul trebuie să continue să considere garanția reală drept activ al său, iar entitatea căreia i se transferă activul nu trebuie să recunoască garanția reală drept activ.
Cumpărarea sau vânzarea standard a unui activ financiar
38. O cumpărare sau o vânzare standard a activelor financiare trebuie să fie recunoscută și derecunoscută, după caz, utilizându-se contabilitatea la data tranzacției sau contabilitatea la data decontării (a se vedea apendicele A punctele AG53-AG56).
Derecunoașterea unei datorii financiare
39. O entitate trebuie să înlăture o datorie financiară (sau o parte a unei datorii financiare) din bilanțul său atunci când, și numai atunci când, ea este lichidată – adică atunci când obligația specificată în contract este stinsă sau anulată sau expiră.
40. Un schimb între un creditor și un debitor existenți de instrumente de datorie cu condiții substanțial diferite trebuie să fie contabilizat ca lichidare a datoriei financiare inițiale și ca recunoaștere a unei noi datorii financiare. Similar, o modificare substanțială a condițiilor unei datorii financiare existente sau a unei părți a acesteia (fie că se poate sau nu atribui dificultăților financiare în care se află debitorul) trebuie să fie contabilizată drept o lichidare a datoriei financiare inițiale și o recunoaștere a unei datorii financiare noi.
41. Diferența dintre valoarea contabilă a unei datorii financiare (sau a unei părți dintr-o datorie financiară) lichidate sau transferate unei alte părți și contravaloarea plătită, inclusiv orice alte active decât cele în numerar transferate sau datorii asumate, trebuie recunoscută în profit sau pierdere.
42. Dacă o entitate răscumpără o parte a unei datorii financiare, entitatea trebuie să aloce valoarea contabilă anterioară a datoriei financiare între partea care continuă să fie recunoscută și partea care este derecunoscută pe baza valorilor juste relative ale acelor părți la data răscumpărării. Diferența dintre (a) valoarea contabilă alocată părții derecunoscute și (b) contravaloarea plătită, inclusiv orice alte active decât cele în numerar transferate sau datorii asumate, pentru partea derecunoscută, trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere.
EVALUARE
Evaluarea inițială a activelor financiare și a datoriilor financiare
43. Atunci când un activ financiar sau o datorie financiară este recunoscut(ă) inițial, o entitate îl (o) trebuie să evalueze la valoarea sa justă plus, în cazul unui activ financiar sau al unei datorii financiare care nu este la valoarea justă prin profit sau pierdere, costurile tranzacției care pot fi atribuite direct achiziției sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare.
44. Atunci când o entitate utilizează contabilizarea la data decontării pentru un activ care apoi este evaluat la cost sau la costul amortizat, activul este recunoscut inițial la valoarea sa justă de la data tranzacționării (a se vedea apendicele A punctele AG53-AG56).
Evaluarea ulterioară a activelor financiare
45. Din punct de vedere al evaluării unui activ financiar după recunoașterea inițială, prezentul standard clasifică activele financiare în următoarele patru categorii definite la punctul 9:
(a) active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere;
(b) investiții păstrate până la scadență;
(c) împrumuturi și creanțe; și
(d) active financiare disponibile pentru vânzare.
Aceste categorii se aplică evaluării și recunoașterii profitului sau pierderii conform prezentului standard. Entitatea ar putea folosi alte descrieri pentru aceste categorii sau alte clasificări atunci când prezintă informații în situațiile financiare. Entitatea trebuie să prezinte în note informațiile impuse de IFRS 7.
46. După recunoașterea inițială, o entitate trebuie să evalueze activele financiare, inclusiv instrumentele derivate ce constituie active, la valoarea lor justă, fără nici o deducere a costurilor de tranzacție ce ar putea să apară din vânzare sau altă cedare, excepție făcând următoarele categorii de active financiare:
(a) împrumuturile și creanțele, după cum sunt ele definite la punctul 9, care trebuie evaluate la costul amortizat utilizând metoda dobânzii efective;
(b) investițiile păstrate până la scadență, după cum sunt ele definite la punctul 9, care trebuie evaluate la costul amortizat utilizând metoda dobânzii efective; și
(c) investițiile în instrumentele de capitaluri proprii care nu au un preț cotat de piață pe o piață activă și a căror valoare justă nu poate fi evaluată fiabil și instrumentele derivate care sunt legate de, și care trebuie decontate prin, livrarea unor asemenea instrumente de capitaluri proprii necotate, care trebuie evaluate la cost (a se vedea apendicele A punctele AG80 și AG81).
Activele financiare ce sunt desemnate ca elemente acoperite împotriva riscurilor fac obiectul evaluării conform dispozițiilor contabilității de acoperire împotriva riscurilor de la punctele 89-102. Toate activele financiare, cu excepția celor evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, fac obiectul examinării pentru depreciere în conformitate cu punctele 58-70 și cu apendicele A punctele AG84-AG93.
Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare
47. După recunoașterea inițială, o entitate trebuie să evalueze la costul amortizat, utilizând metoda dobânzii efective, toate datoriile financiare, cu excepția:
(a) datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. Astfel de datorii, inclusiv instrumentele derivate care sunt datorii, trebuie evaluate la valoarea justă, cu excepția unei datorii derivate care este legată de și trebuie decontată prin livrarea unui instrument de capitaluri proprii necotat a cărui valoare justă nu poate fi evaluată fiabil și care trebuie evaluată la cost;
(b) datoriilor financiare care apar atunci când un transfer al unui activ financiar nu îndeplinește condițiile pentru a fi derecunoscut sau este contabilizat utilizând abordarea implicării continue. Punctele 29 și 31 se aplică evaluării unor astfel de datorii financiare;
(c) contractelor de garanții financiare așa cum sunt definite la punctul 9. După recunoașterea inițială, emitentul unui astfel de contract [în afara cazului aplicării punctului 47 litera (a) sau (b)] trebuie să îl evalueze la cea mai mare valoare dintre:
(i) valoarea determinată în conformitate cu IAS 37; și
(ii) valoarea recunoscută inițial (a se vedea punctul 43) minus, acolo unde este cazul, amortizarea cumulată recunoscută în conformitate cu IAS 18;
(d) angajamente pentru furnizarea unui împrumut la o rată a dobânzii sub valoarea pieței. După recunoașterea inițială, emitentul unui astfel de angajament [în afară de cazul în care se aplică punctul 47 litera(a)] trebuie să îl evalueze la cea mai mare valoare dintre:
(i) valoarea determinată în conformitate cu IAS 37; și
(ii) valoarea recunoscută inițial (a se vedea punctul 43) minus, acolo unde este cazul, amortizarea cumulată recunoscută în conformitate cu IAS 18.
Datoriile financiare care sunt desemnate ca elemente acoperite împotriva riscurilor fac obiectul evaluării conform dispozițiilor contabilității de acoperire împotriva riscului de la punctele 89-102.
Considerente privind evaluarea la valoarea justă
48. Pentru determinarea valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii financiare în sensul aplicării prezentului standard, a IAS 32 sau a IFRS 7, o entitate trebuie să aplice punctele AG69-AG82 ale apendicelui A.
48A Cea mai bună dovadă a valorii juste o reprezintă prețurile cotate pe o piață activă. Dacă piața pentru un instrument financiar nu este activă, o entitate stabilește valoarea justă utilizând o tehnică de evaluare. Obiectivul utilizării unei tehnici de evaluare este de a stabili care ar fi fost prețul tranzacției la data evaluării într-un schimb efectuat în condiții obiective motivat de considerente normale de afaceri. Tehnicile de evaluare includ utilizarea informațiilor din tranzacții recente desfășurate în condiții obiective de piață, între părți interesate și în cunoștință de cauză, dacă acestea sunt disponibile, și referințe la valoarea justă actuală a unui alt instrument care este foarte similar, la analiza fluxurilor de trezorerie actualizate și la modelele de evaluare a opțiunilor. Dacă există o tehnică de evaluare utilizată în mod obișnuit de participanții de pe piață pentru stabilirea prețului unui instrument și dacă s-a demonstrat că acea tehnică oferă estimări fiabile de prețuri obținute în tranzacțiile reale de pe piață, entitatea utilizează acea tehnică. Tehnica de evaluare aleasă utilizează la maximum intrările de date de pe piață și se bazează cât mai puțin posibil pe intrările de date specifice entității. Ea încorporează toți factorii pe care participanții de pe piață i-ar lua în considerare la stabilirea prețului și este conformă cu metodologiile economice acceptate pentru stabilirea prețului instrumentelor financiare. Periodic, o entitate calibrează tehnica de evaluare și testează validitatea sa utilizând prețuri din orice tranzacții actuale observabile pe piață pentru același instrument (adică fără a modifica instrumentul sau forma sa) sau pe baza oricăror informații de piață care sunt disponibile și observabile.
49. Valoarea justă a datoriei financiare care are un element care poate fi caracterizat "la vedere" (de exemplu, un depozit la vedere) nu este mai mică decât suma de plată "la vedere", actualizată de la prima dată de la care suma poate fi cerută spre plată.
Reclasificări
50. O entitate:
(a) nu trebuie să reclasifice un instrument financiar derivat în sau în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în timp ce este deținut sau emis;
(b) nu trebuie să reclasifice niciun instrument financiar în sau în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere dacă la recunoașterea inițială a fost desemnat de entitate ca fiind la valoarea justă prin profit sau pierdere; și
(c) poate, dacă un activ financiar nu mai este deținut în scopul vânzării sau al răscumpărării în viitorul apropiat (fără a aduce atingere faptului că este posibil ca activul financiar să fi fost dobândit sau suportat în principal în scopul vânzării sau al recumpărării lui în viitorul apropiat), să reclasifice respectivul instrument financiar în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere dacă sunt îndeplinite cerințele de la punctele 50B sau 50D.
O entitate nu trebuie să reclasifice un instrument financiar în categoria de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere după recunoașterea inițială.
50B Un activ financiar căruia i se aplică punctul 50 litera (c) (cu excepția unui activ financiar de tipul descris la punctul 50D) poate fi reclasificat în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere doar în situații rare.
50C Dacă o entitate reclasifică un activ financiar în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu punctul 50B, activul financiar trebuie reclasificat la valoarea sa justă la data reclasificării. Orice câștig sau pierdere deja recunoscut(ă) în profit sau pierdere nu trebuie reluate. Valoarea justă a activului financiar la data reclasificării devine noul său cost sau cost amortizat, după caz.
50D Un activ financiar căruia i se aplică punctul 50 litera (c) care ar fi corespuns definiției împrumuturilor și creanțelor (dacă nu s-ar fi cerut ca activul financiar să fie clasificat drept deținut în vederea tranzacționării la recunoașterea inițială) poate fi reclasificat în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere dacă entitatea are intenția și capacitatea de a păstra activul financiar în viitorul apropiat sau până la scadență.
50E Un activ financiar clasificat drept disponibil în vederea vânzării care ar fi corespuns definiției împrumuturilor și creanțelor (dacă nu ar fi fost desemnat drept disponibil în vederea vânzării) poate fi reclasificat din categoria disponibil în vederea vânzării în categoria împrumuturi și creanțe dacă entitatea are intenția și capacitatea de a păstra activul financiar în viitorul apropiat sau până la scadență.
50F Dacă o entitate reclasifică un activ financiar în afara categoriei de instrumente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu punctul 50D sau în afara categoriei disponibil în vederea vânzării în conformitate cu punctul 50E, aceasta trebuie să reclasifice activul financiar la valoarea sa justă la data reclasificării. Pentru un activ financiar reclasificat în conformitate cu punctul 50D, orice câștig sau pierdere recunocut(ă) deja în profit sau pierdere nu trebuie reluate. Valoarea justă a activului financiar la data reclasificării devine noul său cost sau cost amortizat, după caz. Pentru un activ financiar reclasificat în afara categoriei disponibil în vederea vânzării în conformitate cu punctul 50E, orice câștig sau pierdere anterioare generat(ă) de activul respectiv care a fost recunoscut(ă) la alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu punctul 55 litera (b) trebuie contabilizat(ă) în conformitate cu punctul 54.
51. Dacă, în urma modificării intenției sau capacității, nu mai este potrivită clasificarea unei investiții drept păstrată până la scadență, ea trebuie reclasificată drept disponibilă în vederea vânzării și va fi reevaluată la valoarea justă, iar diferența dintre valoarea sa contabilă și valoarea justă trebuie să fie contabilizată în conformitate cu punctul 55 litera (b).
52. De fiecare dată când vânzările sau reclasificarea unei valori mai mult decât nesemnificative a investițiilor păstrate până la scadență nu îndeplinesc niciuna dintre condițiile de la punctul 9, orice investiții păstrate până la scadență rămase trebuie reclasificate drept disponibile în vederea vânzării. În cazul unor astfel de reclasificări, diferența dintre valoarea lor contabilă și valoarea justă trebuie să fie contabilizată în conformitate cu punctul 55 litera (b).
53. Dacă devine disponibilă o evaluare fiabilă pentru un activ financiar sau o datorie financiară pentru care o astfel de evaluare nu a fost disponibilă înainte și se prevede ca activul sau datoria să fie evaluat(ă) la valoarea justă dacă este disponibilă o evaluare fiabilă [a se vedea punctul 46 litera (c) și punctul 47], activul sau datoria va fi reevaluat(ă) la valoarea justă, iar diferența dintre valoarea sa contabilă și valoarea justă trebuie să fie contabilizată în conformitate cu punctul 55.
54. Dacă, în urma modificării intenției sau capacității, sau în rarele situații în care nu mai este disponibilă o evaluare fiabilă a valorii juste [a se vedea punctul 46 litera (c) și punctul 47], sau din cauză că "cele două exerciții financiare precedente" la care se face referire la punctul 9 au trecut, devine potrivită înregistrarea unei datorii financiare sau a unui activ financiar mai degrabă la cost sau la cost amortizat decât la valoarea justă, iar valoarea justă contabilizată a activului financiar sau a datoriei financiare la acea dată devine noul său cost sau cost amortizat, după caz. Orice câștig sau pierdere precedent(ă) care decurge din acel activ care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii în conformitate cu punctul 55 litera (b) va fi contabilizat(ă) după cum urmează:
(a) în cazul unui activ financiar cu o dată de scadență fixă, pierderea sau câștigul trebuie amortizat(ă) în profit sau pierdere pe parcursul duratei de viață utilă rămasă a investiției păstrate până la scadență utilizând metoda dobânzii efective. Orice diferență dintre noul cost amortizat și valoarea de la scadență trebuie, de asemenea, amortizată pe parcursul vieții rămase a activului financiar utilizând metoda dobânzii efective, în mod similar cu amortizarea unei prime și a unei reduceri. Dacă activul financiar este depreciat ulterior, orice câștig sau pierdere care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii este recunoscut(ă) în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 67;
(b) în cazul unui activ financiar care nu are o dată fixă de scadență, câștigul sau pierderea trebuie să rămână în capitalurile proprii până când activul financiar va fi vândut sau cedat altminteri, și trebuie recunoscut(ă) în profit sau pierdere. Dacă activul financiar este ulterior depreciat, orice câștig sau pierdere anterior(anterioară) care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii va fi recunoscut(ă) în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 67.
Câștiguri și pierderi
55. Un câștig sau o pierdere rezultând dintr-o modificare a valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii financiare ce nu constituie parte a unei relații de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea punctele 89-102) trebuie să fie recunoscut(ă) după cum urmează.
(a) Un câștig sau o pierdere generat(ă) de un activ financiar sau de o datorie financiară clasificat(ă) drept evaluat(ă) la valoarea justă prin profit sau pierdere trebuie să fie recunoscut(ă) în profit sau pierdere.
(b) Un câștig sau o pierdere generat(ă) de un activ financiar disponibil pentru vânzare trebuie să fie recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii prin situația modificărilor capitalurilor proprii (a se vedea IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare), cu excepția pierderilor din depreciere (a se vedea punctele 67-70) și a pierderilor și câștigurilor din diferențele de curs valutar (a se vedea apendicele A punctul AG83), până când activul financiar este derecunoscut, moment la care pierderea sau câștigul cumulat(ă) recunoscut(ă) anterior în capitalurile proprii trebuie să fie recunoscut(ă) în profit sau pierdere. Totuși, dobânda calculată utilizând metoda dobânzii efective (a se vedea punctul 9) este recunoscută în profit sau pierdere (a se vedea IAS 18). Dividendele pentru un instrument de capitaluri proprii disponibil pentru vânzare sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când dreptul entității de a primi plata este stabilit (a se vedea IAS 18).
56. Pentru activele financiare și datoriile financiare contabilizate la cost amortizat (a se vedea punctele 46 și 47), un câștig sau o pierdere este recunoscut(ă) în profit sau pierdere atunci când activul financiar sau datoria financiară este derecunoscut(ă) sau depreciat(ă), și prin procesul de amortizare. Totuși, pentru active financiare sau pentru datorii financiare care sunt elemente acoperite împotriva riscurilor (a se vedea punctele 78-84 și apendicele A punctele AG98-AG101) contabilizarea câștigului sau pierderii trebuie să fie conformă punctelor 89-102.
57. În cazul în care o entitate recunoaște activele financiare utilizând contabilitatea la data decontării (a se vedea punctul 38 și apendicele A punctele AG53 și AG56), nu este recunoscută nicio modificare a valorii juste a activului ce urmează a fi primit pe parcursul perioadei dintre data tranzacționării și data decontării, pentru activele contabilizate la cost sau la cost amortizat (excepție făcând pierderile din depreciere). Pentru activele contabilizate la valoarea justă însă, modificarea valorii juste trebuie recunoscută în profit sau pierdere sau în capitalurile proprii, după cum este cazul, conform punctului 55.
Deprecierea și irecuperabilitatea activelor financiare
58. O entitate trebuie să evalueze la fiecare dată a bilanțului măsura în care există vreo dovadă obiectivă că un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat. Dacă există orice dovadă de acest fel, entitatea trebuie să aplice punctul 63 (pentru active financiare contabilizate la cost amortizat), punctul 66 (pentru active financiare contabilizate la cost) sau punctul 67 (pentru active financiare disponibile pentru vânzare) pentru a determina valoarea oricărei pierderi din depreciere.
59. Un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat și sunt suportate pierderi din depreciere dacă și numai dacă există dovezi obiective ale deprecierii ca rezultat al unuia sau al mai multor evenimente care au apărut după recunoașterea inițială a activului (un "eveniment care ocazionează pierderi"), și dacă acel eveniment (sau evenimente) care ocazionează pierderi are un impact asupra viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate ale activului financiar sau ale grupului de active financiare care pot fi estimate fiabil. Se poate să nu fie posibilă identificarea unui singur eveniment distinctiv care a cauzat deprecierea. Mai degrabă se poate ca efectul combinat al mai multor evenimente să fi cauzat deprecierea. Pierderile preconizate ca rezultat al unor evenimente viitoare, indiferent de cât de probabile sunt, nu sunt recunoscute. Dovezile obiective că un activ financiar sau un grup de active este depreciat includ informații care pot fi observate, care intră în atenția deținătorului activului, despre următoarele evenimente care ocazionează pierderi:
(a) dificultatea financiară semnificativă a emitentului sau a debitorului;
(b) o încălcare a contractului, de exemplu, neîndeplinirea obligației de plată a dobânzii sau principalului;
(c) creditorul, din motive economice sau juridice legate de dificultățile financiare în care se află debitorul, îi acordă debitorului o concesie pe care altminteri creditorul nu ar lua-o în considerare;
(d) devine probabil că debitorul va intra în faliment sau în altă formă de reorganizare financiară;
(e) dispariția unei piețe active pentru acel activ financiar din cauza dificultăților financiare; sau
(f) date observabile care arată că există o scădere cuantificabilă în viitoarele fluxuri de trezorerie estimate dintr-un grup de active financiare de la recunoașterea inițială a acelor active, cu toate că scăderea nu poate fi încă identificată cu activele financiare individuale din grup, inclusiv:
(i) modificări nefavorabile ale statutului plăților debitorilor din grup (de exemplu, un număr mai mare de plăți întârziate sau un număr mai mare de debitori care folosesc cărți de credit și care și-au atins limita de credit și plătesc suma minimă pe lună); sau
(ii) condiții economice naționale sau locale care sunt corelate cu neexecutarea obligațiilor privind activele din grup (de exemplu, creșterea ratei șomajului în aria geografică a debitorilor, o scădere a prețurilor proprietăților imobiliare pentru ipoteci în domeniile relevante, o scădere a prețurilor petrolului pentru împrumuturi acordate producătorilor de petrol sau modificări nefavorabile ale condițiilor economice care afectează debitorii din grup).
60. Dispariția unei piețe active din cauza faptului că instrumentele financiare ale entității nu mai sunt tranzacționate public nu constituie în sine o dovadă de depreciere. Reducerea ratingului de credit al unei entități nu constituie, în sine, dovada unei deprecieri, cu toate că aceasta poate constitui dovada unei deprecieri atunci când este luată în considerare împreună cu alte informații disponibile. O scădere a valorii juste a unui activ financiar sub costul său sau sub costul său amortizat nu constituie neapărat o dovadă de depreciere (de exemplu, o scădere în valoarea justă a unei investiții într-un instrument de datorie care rezultă dintr-o creștere a ratei dobânzii fără risc).
61. În plus față de tipurile de evenimente de la punctul 59, dovezile obiective ale deprecierii unei investiții într-un instrument de capitaluri proprii includ informații privind modificările semnificative care au un efect nefavorabil și care au avut loc în mediul tehnologic, de piață, economic sau juridic în care operează emitentul, și indică faptul că s-ar putea să nu mai fie recuperat costul unei investiții în instrumentul de capitaluri proprii. O scădere semnificativă sau prelungită a valorii juste a unei investiții într-un instrument de capitaluri proprii sub costul său reprezintă de asemenea o dovadă obiectivă de depreciere.
62. În anumite cazuri datele observabile necesare pentru a estima valoarea unei pierderi din deprecierea unui activ financiar pot fi limitate sau pot să nu mai fie relevante pe deplin în situațiile actuale. De exemplu, aceasta ar putea fi situația atunci când un debitor se află în dificultăți financiare și există puține informații istorice disponibile legate de debitori similari. În asemenea cazuri, o entitate își folosește raționamentul bazat pe experiență pentru a estima valoarea oricărei pierderi din depreciere. În mod similar, o entitate își utilizează raționamentul bazat pe experiență pentru a ajusta datele observabile pentru ca un grup de active financiare să reflecte situațiile actuale (a se vedea punctul AG89). Utilizarea estimărilor rezonabile este o parte esențială a întocmirii situațiilor financiare și nu le subminează fiabilitatea.
Active financiare contabilizate la cost amortizat
63. Dacă există dovezi obiective că a apărut o pierdere din deprecierea împrumuturilor și creanțelor sau a investițiilor păstrate până la scadență contabilizate la costul amortizat, valoarea pierderii este evaluată drept diferența dintre valoarea contabilă a activului și valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate (excluzând pierderile viitoare din credit care nu au fost suportate) actualizate la rata inițială a dobânzii efective a activului financiar (adică rata dobânzii efective calculată la recunoașterea inițială). Valoarea contabilă a activului trebuie redusă fie direct, fie prin utilizarea unui cont de provizion pentru depreciere. Valoarea pierderii trebuie recunoscută în profit sau pierdere.
64. O entitate evaluează mai întâi măsura în care există dovezi obiective ale deprecierii, individual, pentru activele financiare care sunt în mod individual semnificative, și apoi individual sau colectiv pentru activele financiare care nu sunt în mod individual semnificative (a se vedea punctul 59). Dacă o entitate determină că nu există nicio dovadă obiectivă de depreciere pentru un activ financiar evaluat individual, fie că este semnificativ fie că nu este, ea include activul într-un grup de active financiare care au caracteristici similare ale riscului de credit și le evaluează pentru depreciere colectiv. Activele care sunt evaluate individual pentru depreciere și pentru care este recunoscută, sau continuă a fi recunoscută, o pierdere din depreciere nu sunt incluse într-o evaluare colectivă a deprecierii.
65. În cazul în care, într-o perioadă ulterioară, valoarea pierderii aferente din depreciere scade, iar descreșterea poate fi corelată obiectiv cu un eveniment ce apare după ce a fost recunoscută deprecierea (cum ar fi o îmbunătățire a ratingului de credit al debitorului), pierderea din depreciere recunoscută anterior trebuie reluată fie direct, fie prin ajustarea unui cont de provizion pentru depreciere. Reluarea nu trebuie să aibă drept rezultat o valoare contabilă a activului financiar mai mare decât valoarea ce ar fi constituit costul amortizat, dacă deprecierea nu ar fi fost recunoscută la data la care deprecierea este reluată. Valoarea reluării trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere.
Active financiare contabilizate la cost
66. Dacă există dovezi obiective că a apărut o pierdere din deprecierea unui instrument de capitaluri proprii necotat care nu este contabilizat la valoarea justă deoarece valoarea sa justă nu poate fi evaluată fiabil, sau din deprecierea unui activ derivat care este legat de și trebuie decontat prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat, valoarea pierderii din depreciere este evaluată drept diferența dintre valoarea contabilă a activului financiar și valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare estimate actualizate la rata actuală de rentabilitate de piață pentru active financiare similare [a se vedea punctul 46 litera (c) și apendicele A punctele AG80 și AG81]. Astfel de pierderi din depreciere nu trebuie reluate.
Active financiare disponibile pentru vânzare
67. Atunci când o scădere a valorii juste a unui activ financiar disponibil pentru vânzare a fost recunoscută direct în capitalurile proprii și există dovezi obiective că activul este depreciat (a se vedea punctul 59), pierderea cumulată care a fost recunoscută direct în capitalurile proprii trebuie înlăturată din capitalurile proprii și trebuie recunoscută în profit sau pierdere chiar dacă activul financiar nu a fost derecunoscut.
68. Valoarea pierderii cumulate care este înlăturată din capitalurile proprii și recunoscută în profit sau pierdere conform punctului 67 trebuie să fie diferența dintre costul de achiziție (net de orice plată a principalului și de amortizare) și valoarea justă actuală, minus orice pierdere din depreciere pentru acel activ financiar recunoscută anterior în profit sau pierdere.
69. Pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru o investiție într-un instrument de capitaluri proprii clasificat drept disponibil în vederea vânzării nu trebuie reluate în profit sau pierdere.
70. Dacă, într-o perioadă ulterioară, valoarea justă a unui instrument de datorie clasificat drept disponibil în vederea vânzării crește și acea creștere poate fi legată în mod obiectiv de un eveniment care apare după ce pierderea din depreciere a fost recunoscută în profit sau pierdere, pierderea din depreciere trebuie reluată, iar suma reluării recunoscută în profit sau pierdere.
ACOPERIREA ÎMPOTRIVA RISCURILOR
71. În cazul în care există o relație de acoperire împotriva riscurilor desemnată între un instrument de acoperire și un element acoperit, așa cum este prezentată la punctele 85-88 și apendicele A punctele AG102-AG104, contabilizarea câștigului sau a pierderii din instrumentul de acoperire sau din elementul acoperit trebuie să respecte prevederile punctelor 89-102.
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor
Instrumente care intră în această categorie
72. Prezentul standard nu restricționează circumstanțele în care un instrument derivat poate fi desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor sub rezerva îndeplinirii condițiilor de la punctul 88 sunt îndeplinite, excepție făcând anumite opțiuni emise (a se vedea apendicele A punctul AG94). Totuși, un activ financiar nederivat sau o datorie financiară nederivată poate fi desemnat(ă) ca instrument de acoperire numai pentru o operațiune de acoperire împotriva riscului valutar.
73. În sensul contabilității de acoperire împotriva riscurilor, doar instrumentele care implică o parte din afara entității raportoare (adică externă grupului, segmentului sau entității individuale care face obiectul raportării) pot fi desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor. Cu toate că entitățile individuale din cadrul unui grup consolidat sau diviziile din cadrul unei entități pot intra într-o tranzacție de acoperire împotriva riscurilor cu alte entități din grup sau divizii din cadrul entității, orice tranzacții de acest fel din cadrul grupului sunt eliminate la consolidare. De aceea, astfel de tranzacții de acoperire împotriva riscurilor nu îndeplinesc condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în situațiile financiare consolidate ale grupului. Totuși, ele pot îndeplini condițiile pentru contabilitatea de acoperire în situațiile financiare individuale sau separate ale entităților individuale din cadrul grupului, sau în raportarea pe segmente, cu condiția ca ele să fie externe entității individuale sau segmentului care fac obiectul raportării.
Desemnarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor
74. În mod normal, există o singură evaluare a valorii juste a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor în ansamblul său, iar factorii care generează modificări ale valorii juste sunt interdependenți. Astfel, o relație de acoperire împotriva riscurilor este desemnată de către o entitate pentru un instrument de acoperire împotriva riscurilor în ansamblul său. Singurele excepții permise sunt:
(a) separarea valorii intrinsece și a valorii-timp pentru un contract pe opțiuni și desemnarea ca instrument de acoperire împotriva riscurilor doar a modificării valorii intrinsece a unei opțiuni și excluderea modificării valorii sale timp; și
(b) separarea elementelor de dobândă de cursul de schimb la vedere al unui contract forward.
Aceste excepții sunt permise deoarece valoarea intrinsecă a opțiunii și prima contractului forward pot fi în general evaluate separat. O strategie dinamică de acoperire împotriva riscurilor care evaluează atât valoarea intrinsecă, cât și valoarea-timp a unui contract pe opțiuni poate îndeplini condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.
75. O proporție a întregului instrument de acoperire împotriva riscurilor, cum ar fi 50 % din valoarea noțională, poate fi desemnată drept instrumentul de acoperire împotriva riscurilor într-o relație de acoperire împotriva riscurilor. Totuși, o relație de acoperire împotriva riscurilor nu poate fi desemnată doar pentru o parte a perioadei în care un instrument de acoperire împotriva riscurilor este încă în circulație.
76. Un singur instrument de acoperire împotriva riscurilor poate fi desemnat ca acoperire împotriva mai multor tipuri de risc cu condiția ca (a) riscurile acoperite să poată fi identificate cu claritate; (b) eficacitatea acoperirii riscurilor să poată fi demonstrată; și (c) asigurarea faptului că este posibilă o desemnare specifică a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor și a diferitelor poziții de risc.
77. Două sau mai multe instrumente derivate sau diverse proporții ale lor (sau, în cazul unei acoperiri împotriva riscului de fluctuație a cursului valutar, două sau mai multe instrumente nederivate sau o proporție a lor, sau o combinare de instrumente derivate și nederivate sau proporții ale lor) pot fi considerate în combinare sau desemnate în comun ca instrumentul de acoperire împotriva riscurilor, inclusiv atunci când riscul (riscurile) care apare(apar) din anumite instrumente derivate compensează acele riscuri care apar din alte instrumente derivate. Totuși, un instrument derivat de tip "collar" de dobândă sau alt instrument derivat care combină o opțiune emisă și o opțiune cumpărată nu îndeplinește condițiile unui instrument de acoperire împotriva riscurilor dacă este, de fapt, o opțiune netă emisă (pentru care se primește o primă netă). În mod asemănător, două sau mai multe instrumente (sau proporții ale lor) pot fi desemnate drept instrumentul de acoperire împotriva riscurilor doar dacă niciunul dintre ele nu este o opțiune emisă sau o opțiune netă emisă.
Elemente acoperite împotriva riscurilor
Elemente care intră în această categorie
78. Un element acoperit împotriva riscurilor poate fi un activ sau o datorie recunoscut(ă), un angajament ferm nerecunoscut, o tranzacție viitoare foarte probabilă prognozată sau o investiție netă într-o operațiune din străinătate. Elementul de acoperire poate fi (a) un singur activ, datorie, angajament ferm, o tranzacție prognozată foarte probabilă sau investiții nete în operațiuni din străinătate, sau (b) un grup de active, datorii, angajamente ferme sau tranzacții prognozate foarte probabile sau investiții nete în operațiuni din străinătate cu caracteristici de risc similare, sau (c) în acoperirea portofoliului doar împotriva riscului ratei dobânzii, o porțiune a portofoliului de active financiare sau datorii financiare care împart riscul împotriva căruia sunt acoperite.
79. Spre deosebire de împrumuturi și creanțe, o investiție păstrată până la scadență nu poate constitui un element acoperit în ceea ce privește riscul ratei dobânzii sau riscul plății în avans din cauza faptului că desemnarea unei investiții drept păstrată până la scadență necesită intenția de a păstra investiția până la data scadenței fără a ține cont de modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unor astfel de investiții care pot fi atribuite modificărilor ratelor dobânzii. Totuși, o investiție păstrată până la scadență poate fi considerată un element acoperit în ceea ce privește riscurile aferente fluctuațiilor cursurilor de schimb valutar și riscul de credit.
80. În sensul contabilității de acoperire împotriva riscurilor, doar activele, datoriile, angajamentele ferme sau tranzacțiile prognozate foarte probabile care implică o parte externă entității pot fi desemnate ca elemente acoperite împotriva riscurilor. Prin urmare, contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor poate fi aplicată tranzacțiilor dintre entități sau segmente din același grup doar în situațiile financiare separate sau individuale ale acelor entități sau segmentelor lor, și nu în situațiile financiare consolidate ale grupului. Ca excepție, riscul valutar pentru un element monetar din interiorul grupului (de exemplu, o creanță/datorie dintre două filiale) se poate califica drept element acoperit împotriva riscului în situațiile financiare consolidate dacă are drept rezultat expunerea la pierderi sau câștiguri din diferențe de curs valutar care nu sunt eliminate pe deplin la consolidare conform IAS 21 Efectele variației cursurilor de schimb valutar. Conform IAS 21, pierderile și câștigurile din cursul de schimb valutar pentru elemente monetare din interiorul grupului nu sunt pe deplin eliminate la consolidare atunci când elementul monetar din interiorul grupului este tranzacționat între două entități ale grupului care au monede funcționale diferite. De asemenea, riscul valutar al unei tranzacții prognozate din interiorul grupului care este foarte probabil a se produce poate îndeplini condițiile unui element acoperit împotriva riscurilor în situațiile financiare consolidate, cu condiția ca tranzacția să fie denominată în altă monedă decât moneda funcțională a entității care inițiază tranzacția, iar riscul valutar va afecta profitul consolidat sau pierderea consolidată.
Desemnarea elementelor financiare drept elemente acoperite împotriva riscurilor
81. Dacă elementul acoperit împotriva riscurilor este un activ financiar sau o datorie financiară, el poate fi un element acoperit împotriva riscurilor în ceea ce privește riscurile asociate doar cu o porțiune a fluxurilor sale de trezorerie sau a valorii sale juste (cum ar fi unul sau mai multe fluxuri de trezorerie contractuale selectate sau o porțiune a lor sau un procent din valoarea justă), cu condiția ca eficiența să poată fi evaluată. De exemplu, o porțiune care poate fi identificată și evaluată separat din expunerea la rata dobânzii a unui activ purtător de dobândă sau a unei datorii purtătoare de dobândă poate fi clasificată drept riscul acoperit (cum ar fi componenta ratei dobânzii fără risc sau o rată a dobânzii de referință din expunerea totală la rata dobânzii a unui instrument financiar acoperit împotriva riscurilor).
81A În acoperirea împotriva riscurilor de expunere la rata dobânzii a valorii juste a unui portofoliu de active financiare sau de datorii financiare (și doar în cazul unei astfel de acoperiri) porțiunea acoperită poate fi desemnată mai degrabă ca o sumă într-o monedă dată (de exemplu, o sumă în dolari, euro, lire sau ranzi) decât ca o sumă de active individuale (sau datorii). Cu toate că portofoliul poate, în scopuri de gestionare a riscului, să includă active și datorii, valoarea desemnată este o valoare a activelor sau o valoare a datoriilor. Desemnarea unei valori nete care să includă active și datorii nu este permisă. Entitatea poate acoperi o porțiune din riscul privind rata dobânzii asociată cu această sumă desemnată. De exemplu, în cazul unei acoperiri a unui portofoliu care conține active care pot fi plătite în avans, entitatea poate acoperi împotriva riscurilor modificarea valorii juste care poate fi atribuită unei modificări a ratei dobânzii acoperite pe baza datelor așteptate de reevaluare mai degrabă decât pe baza celor contractuale. […]
Desemnarea elementelor nefinanciare drept elemente acoperite împotriva riscurilor
82. Dacă elementul acoperit împotriva riscurilor este un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciară, atunci el trebuie desemnat ca element acoperit împotriva riscurilor (a) pentru riscuri legate de cursul valutar sau (b) în întregime pentru toate riscurile din cauza dificultății de a izola și de a evalua porțiunea corespunzătoare din modificările fluxurilor de trezorerie sau ale valorii juste care poate fi atribuită riscurilor specifice, altele decât riscul valutar.
Desemnarea grupurilor de elemente drept elemente acoperite împotriva riscurilor
83. Active similare sau datorii similare trebuie agregate și acoperite împotriva riscurilor ca grup doar dacă activele individuale sau datoriile individuale din grup împart expunerea la risc care este desemnată drept acoperită. Mai mult, modificarea valorii juste care poate fi atribuită riscului acoperit pentru fiecare element individual din grup trebuie preconizată drept aproximativ proporțională cu modificarea generală a valorii juste care poate fi atribuită riscului acoperit al grupului de elemente.
84. Deoarece o entitate evaluează eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor prin compararea modificării valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie ale unui instrument de acoperire împotriva riscurilor (sau grup de instrumente similare de acoperire împotriva riscurilor) cu ale unui element acoperit împotriva riscurilor (sau grup de elemente similare acoperite împotriva riscurilor), compararea un instrument de acoperire împotriva riscurilor mai degrabă cu o poziție generală netă (de exemplu, suma netă a tuturor activelor cu rată fixă și datoriilor cu rată fixă cu date de scadență similare) decât cu un element specific acoperit împotriva riscurilor, nu îndeplinește condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.
Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor
85. Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor recunoaște efectele compensării asupra profitului sau pierderii aferente modificărilor valorii juste a instrumentului de acoperire și a elementului acoperit împotriva riscurilor.
86. Relațiile de acoperire sunt de trei tipuri:
(a) acoperirea valorii juste: acoperirea expunerii la modificările valorii juste a unui activ sau a unei datorii recunoscut(e) sau a unui angajament ferm nerecunoscut, sau a unui segment identificat al unui astfel de activ, datorie sau angajament ferm ce poate fi atribuit unui risc specific și care ar putea afecta profitul sau pierderea;
(b) acoperirea fluxurilor de trezorerie: acoperirea expunerii la variația fluxurilor de trezorerie care (i) poate fi atribuită unui risc specific asociat cu un activ sau o datorie recunoscut(ă) (cum ar fi toate sau unele plăți de dobândă aferente creditelor cu dobândă variabilă) sau cu o tranzacție prognozată foarte probabilă, și care (ii) ar putea afecta profitul sau pierderea;
(c) acoperirea unei investiții nete într-o operațiune din străinătate conform definiției din IAS 21.
87. Acoperirea riscului valutar aferent unui angajament ferm poate fi contabilizată drept o acoperire a valorii juste împotriva riscului sau ca o acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscului.
88. O relație de acoperire îndeplinește condițiile pentru contabilitatea operațiunilor de acoperire împotriva riscurilor, conform punctelor 89-102 dacă și numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:
(a) la inițierea operațiunii de acoperire există o desemnare și o documentație oficială privind relația de acoperire, precum și obiectivul și strategia entității de gestionare a riscului pentru a întreprinde operațiunea de acoperire împotriva riscurilor. Documentația respectivă trebuie să includă identificarea instrumentului de acoperire, elementul acoperit sau tranzacția acoperită, natura riscului care se acoperă și modul în care entitatea va efectua evaluarea eficacității instrumentului de acoperire în compensarea expunerii la modificările valorii juste a elementului acoperit sau a fluxurilor de trezorerie ce pot fi atribuite riscului acoperit;
(b) operațiunea de acoperire se preconizează a fi foarte eficace (a se vedea apendicele A punctele AG105-AG113) în procesul de compensare a modificărilor valorii juste sau fluxurilor de trezorerie aferente riscului acoperit, în concordanță cu strategia de gestionare a riscului pentru relația de acoperire respectivă;
(c) pentru operațiunile de acoperire a fluxurilor de trezorerie o tranzacție prognozată ce face obiectul operațiunii de acoperire trebuie să aibă un grad ridicat de probabilitate și trebuie să prezinte o expunere la variațiile fluxurilor de trezorerie ce ar putea, în final, afecta profitul sau pierderea;
(d) eficacitatea operațiunii de acoperire poate fi evaluată fiabil, aceasta însemnând că valoarea justă sau fluxurile de trezorerie aferente elementului acoperit care pot fi atribuite riscului acoperit și valoarea justă a instrumentului de acoperire pot fi evaluate fiabil (a se vedea punctele 46 și 47 și apendicele A punctele AG80 și AG81 pentru îndrumări privind determinarea valorii juste);
(e) operațiunea de acoperire este evaluată pe principiul continuității și determinată ca și când ar fi avut în mod real un grad înalt de eficacitate pe parcursul perioadelor de raportare financiară pentru care a fost desemnată acoperirea împotriva riscurilor.
Operațiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor
89. Dacă o operațiune de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor îndeplinește condițiile prevăzute la punctul 88 pe toată durata perioadei, ea trebuie contabilizată după cum urmează:
(a) câștigul sau pierderea rezultat(ă) din reevaluarea instrumentului de acoperire la valoarea justă (pentru un instrument derivat de acoperire împotriva riscurilor) sau componenta valutară a valorii sale contabile evaluată în conformitate cu IAS 21 (pentru un instrument de acoperire împotriva riscurilor nederivat) trebuie recunoscut(ă) imediat în profit sau pierdere; și
(b) câștigul sau pierderea aferent(ă) elementului acoperit care poate fi atribuit(ă) riscului acoperit trebuie să ajusteze valoarea contabilă a elementului acoperit și trebuie recunoscut(ă) în profit sau pierdere. Acest principiu se aplică dacă un element acoperit este, altminteri, evaluat la cost. Recunoașterea în profit sau pierdere a câștigului sau pierderii care se poate atribui riscului acoperit se aplică dacă elementul acoperit este un activ financiar disponibil pentru vânzare.
89A Pentru o acoperire a valorii juste la expunerea unei porțiuni dintr-un portofoliu de active financiare sau datorii financiare la riscul de rată a dobânzii (și doar într-o astfel de acoperire), dispoziția de la punctul 89 litera (b) poate fi îndeplinită prin prezentarea câștigului sau pierderii care poate fi atribuit(ă) elementului acoperit împotriva riscurilor fie:
(a) într-un singur element-rând separat în cadrul activelor, pentru acele perioade de timp în care se realizează reevaluarea în care elementul acoperit împotriva riscurilor este un activ; fie
(b) într-un singur element-rând separat în cadrul datoriilor, pentru acele perioade de timp în care se realizează reevaluarea în care elementul acoperit împotriva riscurilor este o datorie.
Elementele-rânduri separate la care se face referire la literele (a) și (b) de mai sus trebuie prezentate alături de activele financiare sau de datoriile financiare. Valorile incluse în aceste elemente-rânduri trebuie să fie înlăturate din bilanț atunci când activele sau datoriile de care sunt legate sunt derecunoscute.
90. Dacă doar anumite riscuri care pot fi atribuite unui element acoperit împotriva riscurilor sunt acoperite, modificările recunoscute ale valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor care nu sunt legate de riscul acoperit sunt recunoscute după cum se arată la punctul 55.
91. O entitate trebuie să întrerupă prospectiv contabilitatea de acoperire specificată la punctul 89 dacă:
(a) instrumentul de acoperire împotriva riscurilor expiră sau este vândut, finalizat sau exercitat (în acest scop, înlocuirea sau convertirea unui instrument de acoperire a riscurilor într-un alt instrument de acoperire a riscurilor nu constituie o expirare sau o reziliere dacă o astfel de înlocuire sau convertire face parte din strategia de acoperire împotriva riscurilor a entității pentru care s-au furnizat documente);
(b) acoperirea nu mai îndeplinește criteriile de la punctul 88 pentru a se folosi contabilitatea de acoperire; sau
(c) entitatea revocă desemnarea făcută.
92. Orice ajustare a valorii contabile a unui instrument financiar acoperit împotriva riscurilor, conform punctului 89 litera (b), pentru care este utilizată metoda dobânzii efective (sau, în cazul unei acoperiri a portofoliului împotriva riscului ratei dobânzii, orice ajustare a elementului-rând separat al bilanțului descris la punctul 89A), trebuie amortizată în profit sau pierdere. Amortizarea poate începe imediat ce există o ajustare și nu trebuie să înceapă mai târziu de data la care elementul acoperit împotriva riscului încetează a fi ajustat pentru modificările valorii sale juste care pot fi atribuite riscului acoperit. Ajustarea este bazată pe o rată a dobânzii efective recalculată la data la care începe amortizarea. Totuși, dacă în cazul unei acoperiri a valorii juste pentru expunerea la rata dobânzii a unui portofoliu de active financiare sau datorii financiare (și doar într-un astfel de instrument de acoperire) amortizarea utilizând o rată efectivă a dobânzii recalculate nu este posibilă, ajustarea trebuie amortizată folosind metoda liniară. Ajustarea trebuie amortizată în totalitate până la data scadenței instrumentului financiar sau, în cazul unei acoperiri a unui portofoliu împotriva riscului ratei dobânzii, până la expirarea perioadei relevante în care se realizează reevaluarea.
93. Atunci când un angajament ferm nerecunoscut este desemnat ca element acoperit împotriva riscului, modificarea ulterioară cumulată a valorii juste a angajamentului ferm care poate fi atribuită riscului acoperit este recunoscută ca activ sau datorie în câștigul sau pierderea corespunzătoare recunoscut(ă) în profit sau pierdere [a se vedea punctul 89 litera (b)]. Modificările valorii juste a instrumentului de acoperire împotriva riscului sunt, de asemenea, recunoscute în profit sau pierdere.
94. Atunci când o entitate încheie un angajament ferm de a achiziționa un activ sau de a-și asuma o datorie care este un element acoperit împotriva riscurilor într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, valoarea contabilă inițială a activului sau a datoriei care rezultă din faptul că entitatea și-a onorat angajamentul ferm este ajustată pentru a include și modificarea cumulată a valorii juste a angajamentului ferm care poate fi atribuită riscului acoperit care a fost recunoscut în bilanț.
Operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor
95. În cazul în care o acoperire a unui flux de trezorerie împotriva riscurilor îndeplinește condițiile de la punctul 88 pe toată durata perioadei, aceasta trebuie să fie contabilizată după cum urmează:
(a) partea de câștig sau pierdere aferentă instrumentului de acoperire ce este determinată a fi o operațiune de acoperire eficace (a se vedea punctul 88) trebuie să fie recunoscută direct în capitalurile proprii prin situația modificărilor capitalurilor proprii (a se vedea IAS 1); și
(b) partea ineficace a instrumentului de acoperire împotriva riscului din câștig sau pierdere trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere.
96. Mai precis, o operațiune de acoperire a unui flux de trezorerie împotriva riscului este contabilizată după cum urmează:
(a) componenta distinctă a capitalurilor proprii asociată elementului acoperit este ajustată la cea mai mică valoare dintre următoarele (în valori absolute):
(i) câștigul cumulat sau pierderea cumulată aferent(ă) elementului acoperit de la inițierea operațiunii de acoperire; și
(ii) modificarea cumulată a valorii juste (valoarea actualizată) a fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate aferente elementului acoperit de la inițierea operațiunii de acoperire;
(b) orice câștig sau pierdere rămas(ă) aferent(ă) instrumentului de acoperire sau unei componente desemnate a acestuia (care nu reprezintă o operațiune de acoperire eficace) este recunoscut(ă) în profit sau pierdere; și
(c) dacă strategia documentată de gestionare a riscului unei entități pentru o anumită relație de acoperire exclude din evaluarea eficacității acoperirii riscurilor o componentă distinctă a câștigului sau pierderii sau a fluxurilor de trezorerie aferente instrumentului de acoperire [a se vedea punctele 74, 75 și 88 litera (a)], atunci acea componentă a câștigului sau pierderii care a fost exclusă este recunoscută în conformitate cu punctul 55.
97. Dacă acoperirea unei tranzacții prognozate împotriva riscurilor are drept rezultat ulterior recunoașterea unui activ financiar sau a unei datorii financiare, atunci câștigurile sau pierderile asociate ce au fost recunoscute direct în capitalurile proprii în conformitate cu punctul 95 trebuie să fie reclasificate în profit sau pierdere în aceeași perioadă sau în perioade în care activul dobândit sau datoria asumată afectează profitul sau pierderea (cum ar fi în perioadele în care se recunoaște venitul sau cheltuiala din dobândă). Totuși, dacă o entitate se așteaptă ca toată pierderea sau o porțiune din aceasta recunoscută direct în capitalurile proprii să nu fie recuperată în una sau în mai multe perioade viitoare, ea trebuie să reclasifice în profit sau pierdere valoarea care se așteaptă a nu fi recuperată.
98. Dacă o acoperire a unei tranzacții prognozate împotriva riscurilor are drept rezultat ulterior recunoașterea unui activ nefinanciar sau a unei datorii nefinanciare, sau o tranzacție prognozată pentru un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciară devine un angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea acoperirii valorii juste împotriva riscurilor, entitatea trebuie să adopte litera (a) sau (b) de mai jos:
(a) reclasifică pierderile și câștigurile asociate care au fost recunoscute direct în capitalurile proprii în conformitate cu punctul 95 în profit sau pierdere în aceeași perioadă sau perioade în timpul căreia/cărora activul dobândit sau datoria asumată afectează profitul sau pierderea (cum ar fi perioadele în care este recunoscută cheltuiala cu amortizarea sau costul vânzărilor). Totuși, dacă o entitate se așteaptă ca toată pierderea sau o porțiune din aceasta recunoscută direct în capitalurile proprii să nu fie recuperată în una sau în mai multe perioade viitoare, ea trebuie să reclasifice în profit sau pierdere valoarea care se așteaptă a nu fi recuperată;
(b) îndepărtează câștigurile și pierderile asociate care au fost recunoscute direct în capitalurile proprii în conformitate cu punctul 95 și le include în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului sau datoriei.
99. O entitate trebuie să adopte fie litera (a), fie litera (b) de la punctul 98 drept politica sa contabilă și trebuie să o aplice consecvent tuturor acoperirilor împotriva riscurilor la care se referă punctul 98.
100. Pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, altele decât cele la care se referă punctele 97 și 98, valorile care fuseseră recunoscute direct în capitalurile proprii trebuie recunoscute în profit sau pierdere în aceeași perioadă sau aceleași perioade în care tranzacția prognozată acoperită afectează profitul sau pierderea (de exemplu, atunci când are loc o vânzare prognozată).
101. În oricare dintre următoarele circumstanțe o entitate trebuie să întrerupă prospectiv contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor specificată la punctele 95-100:
(a) instrumentul de acoperire împotriva riscurilor expiră sau este vândut, reziliat sau exercitat (în acest scop, înlocuirea sau convertirea unui instrument de acoperire împotriva riscurilor într-un alt instrument de acoperire împotriva riscurilor nu reprezintă o expirare sau o reziliere dacă această înlocuire sau convertire face parte din strategia documentată de acoperire împotriva riscurilor a entității). În acest caz, câștigul sau pierderea cumulat(ă) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95 litera (a)] trebuie să rămână recunoscut(ă) separat în capitalurile proprii până la momentul la care are loc tranzacția prognozată. Atunci când aceasta are loc, se vor aplica punctele 97, 98 sau 100;
(b) acoperirea nu mai îndeplinește criteriile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la punctul 88. În acest caz, câștigul sau pierderea cumulat(ă) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95 litera (a)] trebuie să rămână recunoscut(ă) separat în capitalurile proprii până la momentul la care are loc tranzacția prognozată. Atunci când aceasta are loc, se vor aplica punctele 97, 98 sau 100;
(c) nu se mai preconizează ca tranzacția prognozată să mai aibă loc, caz în care orice câștig sau pierdere cumulat(ă) aferent(ă) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95 litera (a)] trebuie recunoscut(ă) în profit sau pierdere. O tranzacție prognozată care nu mai este foarte probabilă [a se vedea punctul 88 litera (c)] poate să fie în continuare așteptată să aibă loc;
(d) entitatea revocă desemnarea. Pentru acoperirile unei tranzacții prognozate, câștigul sau pierderea cumulat(ă) de pe urma instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii din perioada în care acoperirea era în vigoare [a se vedea punctul 95(a)] trebuie să rămână recunoscut(ă) separat în capitalurile proprii până la momentul la care are loc tranzacția prognozată sau până când aceasta nu mai este așteptată să aibă loc. Atunci când aceasta are loc, se vor aplica punctele 97, 98 sau 100. Dacă nu se mai preconizează ca tranzacția să mai aibă loc, câștigul sau pierderea cumulat(ă) care a fost recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii trebuie recunoscut(ă) în profit sau pierdere.
Operațiuni de acoperire a unei investiții nete împotriva riscurilor
102. Operațiunile de acoperire împotriva riscurilor a unei investiții nete într-o operațiune din străinătate, inclusiv o operațiune de acoperire împotriva riscurilor a unui element monetar care este contabilizat ca parte a unei investiții nete (a se vedea IAS 21), trebuie contabilizate similar acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor:
(a) partea de câștig sau pierdere aferentă instrumentului de acoperire ce este determinată a fi o operațiune de acoperire eficace (a se vedea punctul 88) trebuie recunoscută direct în capitalurile proprii prin situația modificărilor capitalurilor proprii (a se vedea IAS 1); și
(b) partea ineficace trebuie recunoscută în profit sau pierdere.
Câștigul sau pierderea din instrumentul de acoperire împotriva riscurilor care este legat(ă) de partea eficace a acoperirii care a fost recunoscută direct în capitalurile proprii trebuie recunoscut(ă) în profit sau pierdere la cedarea operațiunii din străinătate.
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ȘI TRANZIȚIA
103. O entitate trebuie să aplice prezentul standard (inclusiv amendamentele emise în martie 2004) pentru perioade anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. O entitate nu trebuie să aplice prezentul standard (inclusiv amendamentele emise în martie 2004) pentru perioade anuale care încep anterior datei de 1 ianuarie 2005 decât în cazul în care ea aplică, de asemenea, IAS 32 (emis în decembrie 2003). Dacă o entitate aplică prezentul standard pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ianuarie 2005, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.
103A O entitate trebuie să aplice amendamentul de la punctul 2 litera (j) pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRIC 5 Drepturi la interese din fonduri de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare a mediului înainte de această perioadă, acest amendament trebuie aplicat pentru perioada respectivă.
103B Contractele de garanții financiare (Amendamentele la IAS 39 și IFRS 4), emise în august 2005, au modificat punctul 2 literele (e) și (h), punctul 4, punctul 47 și AG4, au adăugat punctul AG4A, au adăugat o nouă definiție a contractelor de garanții financiare la punctul 9 și au eliminat punctul 3. O entitate trebuie să aplice aceste amendamente pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior. Se încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică aceste amendamente pentru o perioadă care începe anterior acestei date, entitatea trebuie să prezinte acest fapt și trebuie să aplice amendamentele aferente la IAS 32 [2] și IFRS 4 în același timp.
103G Reclasificarea activelor financiare (Amendamente la IAS 39 și IFRS 7), publicat în octombrie 2008, a modificat punctele 50 și AG8 și a adăugat punctele 50B-50F. O entitate trebuie să aplice aceste amendamente de la 1 iulie 2008. O entitate nu trebuie să reclasifice un activ financiar în conformitate cu punctele 50B, 50D sau 50E înainte de 1 iulie 2008. Orice reclasificare a activelor financiare realizată în perioadele care încep la 1 noiembrie 2008 sau ulterior acestei date trebuie să intre în vigoare doar de la data efectuării reclasificării. Nicio reclasificare a unui activ financiar în conformitate cu punctele 50B, 50D sau 50E nu trebuie să se aplice retroactiv perioadelor de raportare care s-au încheiat înainte de data intrării în vigoare stabilită la acest punct.
104. Prezentul standard trebuie să fie aplicat retroactiv, cu excepția cazurilor specificate la punctele 105-108. Soldul inițial al rezultatului reportat pentru cea mai îndepărtată perioadă anterioară prezentată și pentru toate celelalte valori comparative trebuie să fie ajustat ca și cum prezentul standard ar fi fost întotdeauna în vigoare, cu excepția cazului în care retratarea informațiilor ar fi imposibilă. Dacă retratarea este imposibilă, atunci entitatea trebuie să prezinte acest fapt și va indica măsura în care informațiile au fost retratate.
105. Atunci când prezentul standard este aplicat pentru prima dată, unei entități i se permite să desemneze un activ financiar recunoscut anterior în profit sau pierdere drept disponibil în vederea vânzării. Pentru orice astfel de activ financiar entitatea trebuie să recunoască toate modificările cumulate în valoarea justă într-o componentă separată a capitalurilor proprii până la derecunoașterea sau deprecierea ulterioară, atunci când entitatea trebuie să transfere acel câștig sau acea pierdere cumulat(ă) în profit sau pierdere. De asemenea, entitatea trebuie să:
(a) retrateze activul financiar sau datoria financiară utilizând noua desemnare în situațiile financiare comparative; și
(b) prezinte valoarea justă a activelor financiare la data desemnării și clasificarea lor și valoarea contabilă din situațiile financiare anterioare.
105A O entitate trebuie să aplice punctele 11A, 48A, AG4B-AG4K, AG33A și AG33B și amendamentele din 2005 la punctele 9, 12 și 13 pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date.
105B O entitate care aplică pentru prima dată punctele 11A, 48A, AG4B-AG4K, AG33A și AG33B și amendamentele din 2005 la punctele 9, 12 și 13 pentru perioada sa anuală care începe anterior datei de 1 ianuarie 2006
(a) are permisiunea, atunci când aceste noi puncte modificate sunt aplicate pentru prima dată, să desemneze la valoarea justă prin profit sau pierdere orice activ financiar sau datorie financiară recunoscut(ă) anterior care îndeplinește apoi condițiile pentru o astfel de desemnare. Atunci când perioada anuală începe anterior datei de 1 septembrie 2005, astfel de desemnări trebuie să se încheie până la data de 1 septembrie 2005 și pot include, de asemenea, activele financiare și datoriile financiare recunoscute între începutul acelei perioade anuale și data de 1 septembrie 2005. Fără a aduce atingere punctului 91, orice active financiare și datorii financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu acest subpunct care au fost desemnate anterior ca elemente acoperite împotriva riscurilor în relațiile contabile de acoperire a valorii juste trebuie anulată din acele relații în același timp în care sunt desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
(b) trebuie să prezinte valoarea justă a oricăror active financiare sau datorii financiare desemnate în conformitate cu litera (a) la data desemnării și clasificarea lor și valoarea contabilă din situațiile financiare anterioare;
(c) trebuie să anuleze desemnarea oricărui activ financiar sau datorie financiară desemnat(ă) anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere dacă nu îndeplinește condițiile pentru o astfel de desemnare în conformitate cu aceste puncte noi și modificate. Atunci când un activ financiar sau o datorie financiară va fi evaluat(ă) la costul amortizat după anularea desemnării, data anulării desemnării va fi considerată a fi data sa de recunoaștere inițială;
(d) trebuie să prezinte valoarea justă a oricăror active financiare sau datorii financiare a căror desemnare a fost anulată în conformitate cu litera (c), la data anulării desemnării, precum și noile lor clasificări.
105C O entitate care aplică pentru prima dată punctele 11A, 48A, AG4B-AG4K, AG33A și AG33B și amendamentele din 2005 la punctele 9, 12 și 13 pentru perioada sa anuală care începe anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2006
(a) trebuie să anuleze desemnarea oricărui activ financiar sau datorie financiară desemnat(ă) anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere numai dacă nu îndeplinește condițiile pentru o astfel de desemnare în conformitate cu aceste noi puncte modificate. Atunci când un activ financiar sau o datorie financiară va fi evaluat(ă) la costul amortizat după anularea desemnării data anularea desemnării va fi considerată a fi data sa de recunoaștere inițială;
(b) nu trebuie să desemneze la valoarea justă prin profit sau pierdere orice active financiare sau datorii financiare recunoscute anterior;
(c) trebuie să prezinte valoarea justă a oricăror active financiare sau datorii financiare a căror desemnare a fost anulată în conformitate cu litera (a) la data anularea desemnării și noile lor clasificări.
105D O entitate trebuie să își retrateze situațiile financiare comparative utilizând noile desemnări de la punctul 105B sau 105C cu condiția ca, în cazul unui activ financiar, al unei datorii financiare sau al unui grup de active financiare, datorii financiare sau ambele, desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere, aceste elemente sau grupuri să fi întrunit criteriile de la punctul 9 litera (b) subpunctul (i), punctul 9 litera (b) subpunctul (ii) sau punctul 11A la începutul perioadei comparative, sau, dacă au fost dobândite după începutul perioadei comparative, să fi întrunit criteriile de la punctul 9 litera (b) subpunctul (i), punctul 9 litera (b) subpunctul (ii) sau punctul 11A la data recunoașterii inițiale.
106. Cu excepția celor permise de punctul 107, o entitate trebuie să aplice prospectiv dispozițiile de derecunoaștere de la punctele 15-37 și din apendicele A punctele AG36-AG52. În consecință, dacă o entitate a derecunoscut activele financiare în baza IAS 39 (revizuit în 2000) ca rezultat al unei tranzacții care a avut loc anterior datei de 1 ianuarie 2004, iar acele active nu ar fi fost recunoscute în baza prezentului standard, ea nu trebuie să recunoască acele active.
107. Fără a aduce atingere punctului 106, o entitate poate aplica dispozițiile de derecunoaștere de la punctele 15-37 și din apendicele A punctele AG36-AG52 retroactiv de la o dată la alegerea entității, cu condiția ca informațiile necesare pentru aplicarea IAS 39 activelor și datoriilor derecunoscute ca rezultat al tranzacțiilor trecute să fi fost obținute la momentul contabilizării inițiale a acelor tranzacții.
107A Fără a aduce atingere punctului 104, o entitate poate să aplice dispozițiile din ultima propoziție a punctului AG76 și punctul AG76A într-una dintre următoarele modalități:
(a) prospectiv, tranzacțiilor încheiate după 25 octombrie 2002; sau
(b) prospectiv, tranzacțiilor încheiate după 1 ianuarie 2004.
108. O entitate nu trebuie să ajusteze valoarea contabilă a activelor nefinanciare și a datoriilor nefinanciare pentru a exclude câștigurile și pierderile legate de acoperirile fluxurilor de trezorerie care au fost incluse în valoarea contabilă înainte de începutul exercițiului financiar în care prezentul standard a fost aplicat pentru prima dată. La începutul perioadei financiare în care prezentul standard a fost aplicat pentru prima dată, orice valoare recunoscută direct în capitalurile proprii pentru o acoperire a unui angajament ferm care, în baza prezentului standard, este contabilizată ca o acoperire a valorii juste, trebuie să fie reclasificată drept activ sau datorie, cu excepția unei acoperiri împotriva riscului valutar care continuă să fie tratată ca acoperire a fluxurilor de trezorerie.
108A O entitate trebuie să aplice ultima propoziție de la punctul 80 și punctele AG99A și AG99B pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2006 sau ulterior acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate a desemnat ca element acoperit împotriva riscurilor o tranzacție externă prognozată care
(a) este denominată în moneda funcțională a entității care încheie tranzacția;
(b) generează o expunere care va avea un efect asupra profitului sau pierderii consolidate (adică este denominată în altă monedă decât moneda de prezentare a grupului); și
(c) ar fi îndeplinit condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor dacă nu ar fi denominată în moneda funcțională a entității care o încheie,
ea ar putea aplica contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în situațiile financiare consolidate din perioada (perioadele) anterioare datei aplicării ultimei propoziții de la punctul 80 și a punctelor AG99A și AG99B.
108B O entitate nu trebuie să aplice punctul AG99B informațiilor comparative legate de perioadele anterioare datei aplicării ultimei propoziții de la punctul 80 și punctului AG99A.
RETRAGEREA ALTOR NORME
109. Prezentul standard înlocuiește IAS 39 Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare revizuit în octombrie 2000.
110. Prezentul standard și Îndrumările de implementare care îl însoțesc înlocuiesc Îndrumările de implementare emise de Comitetul pentru Îndrumări de Implementare al IAS 39, înființat de fostul IASC.
[1] Punctele 48-49 și AG69-AG82 ale apendicelui A conțin dispoziții pentru determinarea valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii financiare.
[2] Atunci când o entitate aplică IFRS 7, referirea la IAS 32 este înlocuită de referirea la IFRS 7.
--------------------------------------------------
Apendicele A
Îndrumări de aplicare
Acest apendice este parte integrantă din prezentul standard.
DOMENIU DE APLICARE (punctele 2-7)
AG1 Anumite contracte prevăd o plată bazată pe variabile climatice, geologice sau pe alte variabile fizice. (Cele bazate pe variabile climatice sunt numite uneori "derivate în funcție de vreme"). Dacă acele contracte nu intră sub incidența IFRS 4, atunci ele intră sub incidența prezentului standard.
AG2 Prezentul standard nu modifică dispozițiile legate de planurile de beneficii ale angajaților care se conformează cu IAS 26 Contabilizarea și raportarea planurilor de pensii și contractele de redevență pe baza volumului de vânzări sau a veniturilor din servicii care sunt contabilizate în baza IAS 18.
AG3 Uneori, o entitate face ceea ce ea consideră drept "investiții strategice" în instrumentele de capitaluri proprii emise de o altă entitate, cu intenția de a stabili sau de a menține o relație de exploatare pe termen lung cu entitatea în care se face investiția. Entitatea-investitor utilizează IAS 28 pentru a determina dacă metoda contabilă a punerii în echivalență este potrivită pentru o astfel de investiție. Similar, entitatea-investitor utilizează IAS 31 pentru a determina dacă metoda consolidării proporționale sau cea a punerii în echivalență este corespunzătoare pentru o astfel de investiție. Dacă nici metoda punerii în echivalență, nici cea a consolidării proporționale nu sunt potrivite, entitatea aplică prezentul standard acelei investiții strategice.
AG3A Prezentul standard se aplică activelor financiare și datoriilor financiare ale asigurătorilor, altele decât drepturile și obligațiilor pe care punctul 2 litera (e) le exclude din cauză că acestea rezultă din contractele care intră sub incidența IFRS 4.
AG4 Contractele de garanții financiare pot lua diferite forme legale, cum ar fi o garanție, unele tipuri de acreditive, un contract de neexecutare a creditului sau un contract de asigurare. Tratamentul lor contabil nu depinde de forma lor legală. Următoarele sunt exemple de tratament adecvat [a se vedea punctul 2 litera (e)]:
(a) deși un contract de garanție financiară corespunde definiției contractului de asigurare din IFRS 4 dacă riscul transferat este important, emitentul aplică prezentul standard. Totuși, dacă emitentul a arătat anterior explicit că el consideră astfel de contracte drept contracte de asigurări și a utilizat contabilitatea aplicabilă contractelor de asigurări, emitentul poate alege să aplice fie prezentul standard, fie IFRS 4 pentru astfel de contracte de garanții financiare. Dacă se aplică prezentul standard, punctul 43 impune emitentului să recunoască un contract de garanție financiară inițial la valoarea justă. Dacă contractul de garanție financiară a fost emis către o parte neafiliată într-o tranzacție individuală desfășurată în condiții obiective, este probabil ca valoarea sa justă la început să fie egală cu prima primită, numai în cazul în care nu există probe contrare. Ca urmare, dacă contractul de garanție financiară nu a fost desemnat la început la valoarea justă prin profit sau pierdere sau dacă nu se aplică punctele 29-37 și AG47-AG52 (atunci când un transfer al unui activ financiar nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere sau se aplică abordarea de implicare continuă), emitentul îl evaluează la cea mai mare valoare dintre:
(i) valoarea determinată în conformitate cu IAS 37; și
(ii) valoarea recunoscută inițial, minus, acolo unde este cazul, amortizarea cumulată recunoscută în conformitate cu IAS 18 [a se vedea punctul 47 litera (c)];
(b) unele garanții legate de creditare, ca o precondiție de plată, nu impun ca deținătorul să fie expus și să suporte o pierdere atunci când debitorul nu reușește să facă plățile la timp pentru activul garantat. Un exemplu de astfel de garanție este atunci când se solicită plăți ca răspuns la modificările ratingului de credit specificat sau a indicelui de credit. Astfel de garanții nu sunt contracte de garanție financiară conform definiției din prezentul standard și nu sunt contracte de asigurări, conform definiției din IFRS 4. Astfel de garanții sunt instrumente financiare derivate, în cazul lor emitentul aplicând prezentul standard;
(c) dacă un contract de garanție financiară a fost emis în legătură cu vânzarea de bunuri, emitentul aplică IAS 18 pentru a determina momentul în care va recunoaște veniturile din garanții și când din vânzarea de bunuri.
AG4A Afirmațiile conform cărora un emitent consideră contractele drept contracte de asigurări se găsesc în mod tipic în toate comunicările emitentului cu clienții și cu organismele de reglementare, în contracte, în documentația de afaceri și în situațiile financiare. Mai mult, contractele de asigurări fac adesea obiectul dispozițiilor contabile distincte față de dispozițiile pentru alte tipuri de tranzacții, cum ar fi contractele emise de bănci sau de companiile comerciale. În astfel de cazuri, situațiile financiare ale emitentului includ în mod tipic o declarație că emitentul a utilizat acele dispoziții contabile.
DEFINIȚII (punctele 8 și 9)
Desemnarea la valoarea justă prin profit sau pierdere
AG4B Punctul 9 din prezentul standard permite unei entități să desemneze un activ financiar, o datorie financiară sau un grup de instrumente financiare (active financiare, datorii financiare sau ambele) la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu condiția ca acționând astfel să rezulte informații mai relevante.
AG4C Decizia unei entități de a desemna un activ financiar sau o datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere este similară unei alegeri a politicii contabile (deși, spre deosebire de alegerea politicii contabile, nu se impune aplicarea consecventă pentru toate tranzacțiile similare). Atunci când o entitate face o astfel de alegere, punctul 14 litera (b) din IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori prevede ca politica aleasă să aibă drept rezultat situații financiare care să ofere informații mai fiabile și mai relevante despre efectele tranzacțiilor, despre alte evenimente și condiții privind poziția financiară a entității, despre performanța financiară sau despre fluxurile de trezorerie. În cazul desemnării la valoarea justă prin profit sau pierdere, punctul 9 stabilește cele două circumstanțe în care se îndeplinește cerința de a furniza mai multe informații relevante. Prin urmare, pentru a alege o astfel de desemnare în conformitate cu punctul 9 entitatea trebuie să demonstreze că se găsește într-unul (sau ambele) din cazurile respective.
Punctul 9 litera (b) subpunctul (i): Desemnarea elimină sau reduce în mod semnificativ o inconsecvență de evaluare sau de recunoaștere care ar putea apărea altminteri
AG4D Conform IAS 39, evaluarea unui activ financiar sau a unei datorii financiare și clasificarea modificărilor recunoscute ale valorii sale sunt determinate de clasificarea elementului și de măsura în care elementul face parte dintr-o relație desemnată de acoperire împotriva riscurilor. Aceste dispoziții pot genera o inconsecvență de evaluare sau de recunoaștere (numită uneori "o neconcordanță contabilă") atunci când, de exemplu, în absența desemnării la valoarea justă prin profit sau pierdere, un activ financiar ar fi clasificat drept disponibil în vederea vânzării (cu majoritatea modificărilor valorii juste recunoscute direct la capitaluri proprii) și o datorie pe care entitatea o consideră legată va fi evaluată la costul amortizat (cu modificări ale valorii juste nerecunoscute). În astfel de cazuri, o entitate poate ajunge la concluzia că situațiile sale financiare vor furniza informații mai relevante dacă atât activul, cât și datoria au fost clasificate la valoarea justă prin profit sau pierdere.
AG4E Următoarele exemple arată când poate fi respectată această condiție. În toate cazurile, o entitate poate utiliza această condiție pentru desemnarea activelor financiare sau a datoriilor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere numai dacă respectă principiul de la punctul 9 litera (b) subpunctul (i).
(a) O entitate are datorii ale căror fluxuri de trezorerie se bazează contractual pe performanța activelor care altminteri ar fi clasificate drept disponibile în vederea vânzării. De exemplu, un asigurător poate avea datorii care conțin o caracteristică de participare discreționară care plătesc beneficii pentru veniturile realizate și/sau nerealizate ale fondului specificat de active ale asigurătorului. Dacă evaluarea acestor datorii reflectă prețurile curente de pe piață, clasificarea activelor la valoarea justă prin profit sau pierdere înseamnă că modificările valorii juste a activelor financiare sunt recunoscute în profit sau pierdere în aceeași perioadă cu modificările aferente ale valorii juste a datoriilor.
(b) O entitate are datorii din contracte de asigurare a căror evaluare încorporează informații curente (permise de IFRS 4, punctul 24) și active financiare pe care le consideră legate și care altminteri ar fi clasificate drept disponibile în vederea vânzării sau evaluate la costul amortizat.
(c) O entitate are active financiare, datorii financiare sau ambele care împart un risc, cum ar fi riscul ratei dobânzii, care generează modificări opuse ale valorii juste care tind să se compenseze reciproc. Totuși, numai unele dintre instrumente vor fi evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (adică sunt instrumente financiare derivate sau sunt clasificate drept deținute în vederea tranzacționării). +ar putea întâmpla, de asemenea, ca cerințele din contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor să nu fie respectate, de exemplu, din cauza neîndeplinirii cerințelor privind eficacitatea de la punctul 88.
(d) O entitate are active financiare, datorii financiare sau ambele care împart un risc, cum ar fi riscul ratei dobânzii, care generează modificări opuse ale valorii juste tinzând să se compenseze reciproc, iar entitatea nu consideră că îndeplinesc condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor deoarece nici unul dintre instrumente nu este un instrument financiar derivat. Mai mult, în absența contabilității de acoperire împotriva riscurilor există o inconsecvență semnificativă în recunoașterea câștigurilor și pierderilor. De exemplu:
(i) entitatea a finanțat un portofoliu de active cu rată fixă care, altminteri, ar fi clasificate drept disponibile în vederea vânzării cu obligațiuni cu rată fixă ale căror modificări ale valorii juste tind să se compenseze reciproc. Raportarea atât a activelor, cât și a obligațiunilor la valoarea justă prin profit sau pierdere corectează inconsecvența care ar rezulta altminteri din evaluarea activelor la valoarea justă cu modificările raportate în capitalurile proprii și cu obligațiunile la costul amortizat;
(ii) entitatea a finanțat un grup specific de împrumuturi prin emiterea unor obligațiuni tranzacționate ale căror modificări ale valorii juste tind să se compenseze reciproc. Dacă, în plus, entitatea cumpără și vinde în mod regulat obligațiunile, dar rareori, dacă o face vreodată, cumpără și vinde împrumuturile, raportarea atât a împrumuturilor, cât și a obligațiunilor la valoarea justă prin profit sau pierdere elimină inconsecvența plasării în timp a recunoașterii câștigurilor și pierderilor care altminteri ar rezulta din evaluarea lor atât la costul amortizat, cât și la recunoașterea unui câștig sau a unei pierderi de fiecare dată când se răscumpără o obligațiune.
AG4F În cazuri asemănătoare celor descrise la punctul precedent, desemnarea, la recunoașterea inițială, a activelor financiare și datoriilor financiare care nu sunt evaluate altminteri la valoarea justă prin profit sau pierdere poate elimina sau reduce semnificativ inconsecvența de evaluare sau de recunoaștere și poate produce informații mai relevante. În scopuri practice, entitatea nu trebuie să abordeze toate activele și datoriile generând o inconsecvență de evaluare sau de recunoaștere exact în același timp. Este permisă o întârziere rezonabilă cu condiția ca fiecare tranzacție să fie desemnată la valoarea justă prin profit sau pierdere la recunoașterea sa inițială și în acel moment se preconizează că vor avea loc toate tranzacțiile rămase.
AG4G Nu se acceptă desemnarea numai a unora dintre activele financiare și dintre datoriile financiare care poate avea ca rezultat o inconsecvență a valorii juste prin profit sau pierdere dacă prin acest lucru nu se elimină sau se reduce în mod semnificativ inconsecvența și, prin urmare, nu se obțin mai multe informații relevante. Totuși, ar fi acceptabil să se desemneze numai un număr de active financiare similare sau de datorii financiare similare dacă prin acest lucru se obține o reducere semnificativă (și posibil o reducere mai mare decât prin alte desemnări permise) a inconsecvenței. De exemplu, să presupunem că o entitate are un număr de datorii financiare similare care însumează 100 u.m. [1] și un număr de active financiare similare care însumează 50 u.m., dar care sunt evaluate pe baze diferite. Entitatea poate reduce în mod semnificativ inconsecvența de evaluare prin desemnarea la recunoașterea inițială a tuturor activelor, dar numai a unora dintre datorii (de exemplu, datoriile individuale cu un total combinat de 45 u.m.) la valoarea justă prin profit sau pierdere. Totuși, deoarece desemnarea la valoarea justă prin profit sau pierdere poate fi aplicată numai întregului instrument financiar, entitatea din acest exemplu trebuie să desemneze una sau mai multe datorii în ansamblul lor. Ea nu poate desemna nici o componentă a unei datorii (de exemplu, modificările valorii care se pot atribui nu numai unui singur risc, cum ar fi modificările într-o rată a dobânzii de bază) și nici o proporție (adică procent) dintr-o datorie.
Punctul 9 litera (b) subpunctul (ii): Un grup de active financiare, de datorii financiare sau ambele este gestionat, iar performanța este evaluată pe baza valorii juste, în conformitate cu o gestionare documentată a riscului sau cu o strategie de investiții
AG4H O entitate poate gestiona și evalua performanța unui grup de active financiare, de datorii financiare sau ambele astfel încât evaluarea acelui grup la valoarea justă prin profit sau pierdere să genereze informații mai relevante. Accentul în acest caz se pune pe modalitatea în care entitatea gestionează și evaluează performanța, și nu asupra naturii instrumentelor sale financiare.
AG4I Următoarele exemple arată când ar putea fi respectată această condiție. În toate cazurile, o entitate poate utiliza această condiție pentru desemnarea activelor financiare sau a datoriilor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere numai dacă respectă principiul de la punctul 9 litera (b) subpunctul (ii).
(a) Entitatea este o organizație cu capital în asociere, un fond mutual, o unitate de investiții cu fonduri variabile sau o entitate similară a cărei activitate este investirea în active financiare pentru a obține profit din rentabilitatea lor totală sub formă de dobândă sau dividende și modificări ale valorii juste. IAS 28 și IAS 31 permit ca astfel de investiții să fie excluse din aria lor de aplicabilitate cu condiția ca ele să fie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. O entitate poate aplica aceeași politică contabilă și altor investiții gestionate pe baza veniturilor totale, dar asupra cărora influența sa este insuficientă pentru ca ele să intre sub incidența IAS 28 sau IAS 31.
(b) Entitatea are active financiare și datorii financiare care împart unul sau mai multe riscuri și aceste riscuri sunt gestionate și evaluate pe baza valorii juste, în conformitate cu o politică documentată de gestionare a activelor și datoriilor. Un exemplu ar putea fi o entitate care a emis "produse structurate" care conțin multiple instrumente derivate încorporate și gestionează riscurile rezultante pe baza valorii juste, utilizând o combinație de instrumente financiare derivate și nederivate. Un exemplu similar ar putea fi o entitate care inițiază împrumuturi cu rată fixă a dobânzii și gestionează riscul ratei dobânzii de referință rezultat utilizând o combinație de instrumente financiare derivate și nederivate.
(c) Entitatea este un asigurător care deține un portofoliu de active financiare, gestionează acest portofoliu pentru a-i maximiza rentabilitatea totală (adică dobânzile sau dividendele și modificările valorii juste) și își evaluează performanța pe această bază. Portofoliul poate fi deținut pentru susținerea datoriilor specifice, a capitalurilor proprii sau a ambelor. Dacă portofoliul este deținut pentru susținerea datoriilor specifice, condiția de la punctul 9 litera (b) subpunctul (ii) poate fi întrunită pentru active indiferent dacă asigurătorul gestionează și evaluează datoriile pe baza valorii juste. Condiția de la punctul 9 litera (b) subpunctul (ii) poate fi respectată atunci când obiectivul asigurătorului este de a maximiza rentabilitatea totală a activelor pe termen mai lung, indiferent dacă valorile plătite deținătorilor contractelor participante depind de alți factori, cum ar fi valoarea câștigurilor realizate într-o perioadă mai scurtă (de exemplu, un an) sau sunt de competența exclusivă a asigurătorului.
AG4J Așa cum s-a arătat mai sus, această condiție se bazează pe modalitatea în care entitatea gestionează și evaluează performanța grupului de instrumente financiare în cauză. Prin urmare (supusă dispoziției de desemnare la recunoașterea inițială), o entitate care desemnează instrumentele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere pe baza acestei condiții trebuie să desemneze astfel și toate instrumentele financiare eligibile care sunt gestionate și evaluate împreună.
AG4K Documentația strategiei unei entități nu trebuie să fie extinsă, ci trebuie să fie suficientă pentru a demonstra respectarea punctului 9 litera (b) subpunctul (ii). O astfel de documentație nu este solicitată pentru fiecare element în parte și se poate face pe baza portofoliului. De exemplu, dacă sistemul de gestionare a performanței unui departament – aprobat de personalul-cheie din conducerea entității – demonstrează în mod clar că performanța sa este evaluată pe baza rentabilității totale, nu se mai solicită o documentație suplimentară pentru a demonstra respectarea punctului 9 litera (b) subpunctul (ii).
Rata dobânzii efective
AG5 În anumite cazuri, activele financiare sunt dobândite cu o reducere semnificativă care reflectă pierderile din credit suportate. Entitățile includ astfel de pierderi din credit suportate în fluxurile de trezorerie estimate atunci când se calculează rata dobânzii efective.
AG6 Atunci când aplică metoda dobânzii efective, o entitate amortizează în general orice onorarii, puncte plătite sau primite, costuri ale tranzacției și alte prime sau reduceri incluse în calculul ratei dobânzii efective pe durata de viață preconizată a instrumentului. Cu toate acestea, este utilizată o perioadă mai scurtă dacă aceasta este perioada de care se leagă onorariile, punctele plătite sau primite, costurile tranzacției și primele sau reducerile. Acesta va fi cazul atunci când variabilei de care se leagă onorariile, punctele plătite sau primite, costurile tranzacției și primele sau reducerile îi este restabilit prețul la ratele pieței înainte de scadența preconizată a instrumentului. Într-un astfel de caz, perioada corespunzătoare de amortizare este perioada până la următoarea dată de reevaluare. De exemplu, dacă o primă sau o reducere aferentă unui instrument cu o rată fluctuantă reflectă dobânda care a fost angajată pentru instrument începând cu momentul de la care dobânda a fost plătită ultima dată sau modificările ratelor pieței din momentul în care rata fluctuantă a dobânzii a fost restabilită la ratele pieței, acesta va fi amortizat la următoarea dată la care dobânda fluctuantă este restabilită la ratele pieței. Aceasta pentru că prima sau reducerea se leagă de perioada următoarei date a restabilirii dobânzii deoarece, la acea dată, variabila de care este legată prima sau reducerea (adică ratele dobânzii) este restabilită la ratele pieței. Dacă, totuși, prima sau reducerea rezultă dintr-o modificare a marjei de credit peste rata fluctuantă specificată în instrument sau peste alte variabile care nu sunt restabilite la ratele pieței, acesta este amortizat pe durata de viață preconizată a instrumentului.
AG7 Pentru activele financiare cu rată fluctuantă și pentru datoriile financiare cu rată fluctuantă, reestimarea periodică a fluxurilor de trezorerie pentru a reflecta mișcările ratelor de piață ale dobânzii modifică rata efectivă a dobânzii. Dacă un activ financiar cu rată fluctuantă sau o datorie financiară cu rată fluctuantă este recunoscut(ă) inițial la o valoare egală cu principalul de încasat sau de plată la scadență, reestimarea plăților viitoare de dobânzi nu are în mod normal niciun efect semnificativ asupra valorii contabile a activului sau a datoriei.
AG8 Dacă o entitate își revizuiește estimările de plăți sau încasări, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a activului financiar sau a datoriei financiare (sau a grupului de instrumente financiare) pentru a reflecta fluxurile de trezorerie estimate reale și revizuite. Entitatea recalculează valoarea contabilă prin calcularea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare estimate la rata dobânzii efective inițiale a instrumentului financiar. Ajustarea este recunoscută ca venit sau cheltuială în profit sau pierdere. Dacă un activ financiar este reclasificat în conformitate cu punctele 50B, 50D sau 50E, iar entitatea mărește ulterior estimările încasărilor viitoare în numerar ca urmare a recuperabilității crescute a respectivelor încasări în numerar, efectul respectivei măriri trebuie recunoscut mai degrabă ca o ajustare la rata dobânzii efective de la data schimbării estimării decât ca o ajustare la valoarea contabilă a activului la data modificării estimării.
Instrumente derivate
AG9 Exemple tipice de instrumente derivate sunt contractele futures și forward, swap și de opțiuni. Un instrument derivat are în general o valoare noțională, care este o valoare monetară, un număr de acțiuni, un număr de unități de greutate sau volum, sau alte unități specificate în contract. Cu toate acestea, un instrument derivat nu impune deținătorului sau emitentului să investească sau să primească valoarea noțională la începutul contractului. În schimb, un instrument derivat ar putea impune o plată fixă sau plata unei sume care se poate modifica (dar nu proporțional cu o modificare a activului-suport) drept rezultat al unui anumit eveniment viitor care nu este legat de o valoare noțională. De exemplu, un contract poate impune o plată fixă de 1000 u.m. [2] dacă LIBOR pe șase luni crește cu 100 de puncte de bază. Un astfel de contract este un instrument derivat chiar dacă o valoare noțională nu este specificată.
AG10 Definiția unui instrument derivat în prezentul standard include contractele care sunt decontate brut prin livrarea elementului suport (de exemplu, un contract forward de cumpărare a unui instrument de datorie cu rată fixă). O entitate poate avea un contract de cumpărare sau vânzare a unui element nefinanciar care poate fi decontat net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin schimbul instrumentelor financiare (de exemplu, un contract de cumpărare sau vânzare a unei mărfi la un preț fix la o dată viitoare). Un astfel de contract intră sub incidența prezentului standard, cu excepția cazului în care el a fost încheiat și continuă să fie deținut în scopul livrării unui element nefinanciar în conformitate cu cerințele preconizate de entitate cu privire la cumpărare, vânzare sau utilizare (a se vedea punctele 5-7).
AG11 Una dintre caracteristicile definitorii ale unui instrument derivat este aceea că el are o investiție inițială netă care este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte de la care s-ar aștepta să aibă o reacție similară la modificările factorilor de piață. Un contract pe opțiuni corespunde acelei definiții deoarece prima este mai mică decât investiția care ar fi necesară pentru obținerea instrumentului financiar suport de care este legată opțiunea. Un swap valutar care necesită un schimb inițial de diverse monede cu valori juste egale corespunde definiției deoarece are o investiție inițială netă zero.
AG12 O cumpărare sau o vânzare standard dă naștere unui angajament cu preț fix între data tranzacționării și data decontării care corespunde definiției unui instrument derivat. Cu toate acestea, din cauza duratei scurte a angajamentului, nu este recunoscut ca instrument financiar derivat. Mai degrabă prezentul standard tratează contabilizarea specială a acestor contracte standard (a se vedea punctele 38 și AG53-AG56).
AG12A Definiția unui instrument derivat se referă la variabilele nefinanciare care nu sunt specifice unei părți din contract. Acestea includ un indice de pierderi cauzate de cutremure într-o anumită regiune și un indice de temperatură într-un anumit oraș. Variabilele nefinanciare specifice unei părți la contract includ producerea sau neproducerea unui incendiu care deteriorează sau distruge un activ al unei părți la contract. O modificare a valorii juste a unui activ nefinanciar este specifică proprietarului dacă valoarea justă reflectă nu doar modificările prețurilor pieței pentru acest fel de active (o variabilă financiară), ci și starea unui anumit activ nefinanciar deținut (o variabilă nefinanciară). De exemplu, dacă o garanție a valorii reziduale a unei anumite mașini expune garantul la riscul modificărilor stării fizice a mașinii, modificarea acelei valori reziduale este specifică proprietarului mașinii.
Costurile tranzacției
AG13 Costurile tranzacției includ onorariile și comisioanele plătite agenților (inclusiv angajaților care acționează ca agenți de vânzări), consilierilor, brokerilor și dealerilor, cotizațiile plătite agențiilor de reglementare și comisiilor de valori mobiliare, și impozitele și taxele de transfer. Costurile tranzacției nu includ prime sau reduceri de datorie, costuri de finanțare sau costuri interne administrative sau de deținere.
Activele financiare și datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării
AG14 Tranzacționarea reflectă în general cumpărarea și vânzarea activă și frecventă, iar instrumentele financiare deținute în vederea tranzacționării sunt utilizate în general cu obiectivul de a genera profit din fluctuațiile pe termen scurt ale prețului sau marjei dealerului.
AG15 Datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării includ:
(a) datoriile derivate care nu sunt contabilizate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor;
(b) obligațiile de a livra active financiare împrumutate de un vânzător "short" (adică o entitate care vinde active financiare pe care le-a împrumutat și pe care nu le deține încă);
(c) datoriile financiare care sunt suportate cu intenția de a le reachiziționa în viitorul apropiat (de exemplu, un instrument cotat de datorie pe care emitentul îl poate răscumpăra în viitorul apropiat în funcție de modificările valorii sale juste); și
(d) datoriile financiare care fac parte dintr-un portofoliu de instrumente financiare identificate care sunt gestionate împreună și pentru care există dovada unui tipar recent de încasare a profitului pe termen scurt.
Faptul că o datorie este utilizată pentru a finanța activități de tranzacționare nu face în sine ca acea datorie să fie una care este deținută în vederea tranzacționării.
Investiții păstrate până la scadență
AG16 O entitate nu are intenția pozitivă de a păstra până la scadență o investiție într-un activ financiar cu o scadență fixă dacă:
(a) entitatea intenționează să păstreze activul financiar pentru o perioadă nedeterminată;
(b) entitatea este gata să vândă activul financiar (cu excepția cazului în care situația apare ca o situație care este nerecurentă și care nu ar fi putut fi anticipată rezonabil de către entitate) ca răspuns la modificările ratelor dobânzii sau ale riscurilor pieței, ca răspuns la nevoile de lichidități, la modificările disponibilității și randamentului investițiilor alternative, la modificările surselor de finanțare și la condițiile sau modificările riscului valutar; sau
(c) emitentul are dreptul de a deconta activul financiar la o valoare semnificativ mai mică decât costul său amortizat.
AG17 Un instrument de datorie cu o rată a dobânzii variabilă poate îndeplini criteriile unei investiții păstrate până la scadență. Instrumentele de capitaluri proprii nu pot fi investiții păstrate până la scadență fie pentru că au o durată de viață nedeterminată (cum sunt acțiunile ordinare), fie pentru că sumele pe care deținătorul le poate primi pot varia într-o manieră care nu este predeterminată (cum ar fi opțiunile pe acțiuni, warrantele și drepturile similare). În ceea ce privește definiția investițiilor păstrate până la scadență, plățile fixe sau determinabile și scadența fixă înseamnă că un contract definește sumele și datele de plată pentru deținător, cum sunt plățile dobânzii și principalului. Un risc semnificativ de neplată nu împiedică o clasificare a unui activ financiar drept investiție păstrată până la scadență, atâta vreme cât plățile sale contractuale sunt fixe sau determinabile, iar celelalte criterii pentru acea clasificare sunt îndeplinite. Dacă termenii unui instrument de datorie perpetuă abordează plățile de dobânzi pe o perioadă nedeterminată, atunci instrumentul nu poate fi clasificat drept păstrat până la scadență deoarece nu există nici o dată de scadență.
AG18 Criteriile pentru clasificarea drept investiții păstrate până la scadență sunt îndeplinite pentru un activ financiar care este răscumpărabil înainte de scadență de către emitent dacă deținătorul intenționează și este capabil să îl păstreze până ce este răscumpărat sau până la scadență, și dacă deținătorul și-ar recupera în mare parte valoarea contabilă. Opțiunea call a emitentului, dacă este exercitată, un face decât să accelereze scadența activului. Cu toate acestea, dacă activul financiar este răscumpărabil înainte de scadență pe o bază care ar face ca deținătorul să nu își recupereze cea mai mare parte din valoarea contabilă, activul financiar nu poate fi clasificat drept investiție păstrată până la scadență. Entitatea ia în considerare orice primă plătită și orice costuri de tranzacție capitalizate în a determina măsura în care valoarea contabilă ar fi recuperată în cea mai mare parte.
AG19 Un activ financiar care poate fi lichidat de deținător înainte de scadență (adică deținătorul are dreptul de a impune emitentului să ramburseze sau să răscumpere activul financiar înainte de scadență) nu poate fi clasificat drept investiție păstrată până la scadență deoarece faptul de a plăti pentru o caracteristică put a unui activ financiar nu este consecvent cu exprimarea unei intenții de a păstra activul financiar până la scadență.
AG20 Pentru majoritatea activelor financiare, valoarea justă este o măsură mai potrivită decât costul amortizat. Clasificarea în funcție de păstrarea până la scadență este o excepție, dar numai dacă entitatea are intenția pozitivă și capacitatea de a păstra investiția până la scadență. Atunci când activitățile unei entități pun la îndoială intenția și capacitatea sa de a păstra astfel de investiții până la scadență, punctul 9 împiedică utilizarea excepției pe o perioadă rezonabilă de timp.
AG21 Un scenariu al unui dezastru care este doar puțin probabil, cum ar fi o spargere la o bancă sau o altă situație care afectează un asigurător, nu este un aspect luat în analiză de o entitate atunci când aceasta decide dacă are sau nu intenția pozitivă și capacitatea de a păstra investiția până la scadență.
AG22 Vânzările anterioare scadenței ar putea îndeplini condiția de la punctul 9 – și deci să nu ridice semne de întrebare cu privire la intenția entității de a păstra alte investiții până la scadență – dacă se pot atribui vreuneia dintre următoarele situații:
(a) deteriorarea semnificativă a bonității emitentului. De exemplu, o vânzare în urma unei scăderi a ratingului de credit de către o agenție de rating externă nu ar ridica neapărat semne de întrebare în privința intenției entității de a păstra alte investiții până la scadență dacă scăderea oferă dovezi ale unei deteriorări semnificative a bonității emitentului judecate prin comparație cu ratingul de credit la recunoașterea inițială. Similar, dacă o entitate utilizează ratinguri interne pentru evaluarea expunerilor, modificările acelor ratinguri interne pot ajuta la identificarea emitenților pentru care a existat o deteriorare semnificativă a bonității, cu condiția ca abordarea entității cu privire la stabilirea ratingurilor interne și la modificările din acele ratinguri să ofere o măsură unitară, fiabilă și obiectivă a calității creditului emitenților. Dacă există dovezi că un activ financiar este depreciat (a se vedea punctele 58 și 59), deteriorarea bonității este deseori privită ca fiind semnificativă;
(b) o modificare a legii fiscale care elimină sau reduce semnificativ scutirea fiscală a dobânzii din investiția păstrată până la scadență (dar nu o modificare a legii fiscale care revizuiește ratele impozitului marginal aplicabile venitului din dobânzi);
(c) o combinare de întreprinderi de proporții sau o operațiune de cedare majoră (cum ar fi o vânzare a unui segment) care necesită vânzarea sau transferul investițiilor păstrate până la scadență pentru a menține poziția existentă a entității față de riscul ratei dobânzii sau politica sa în ceea ce privește riscul creditului (deși combinarea de întreprinderi este un eveniment sub controlul entității, modificările în portofoliul său de investiții pentru a menține poziția față de riscul ratei dobânzii sau politica în ceea ce privește riscul creditului pot fi mai degrabă cauzale decât anticipate);
(d) o modificare a dispozițiilor statutare sau de reglementare care modifică semnificativ fie ceea ce constituie o investiție permisivă, fie nivelul maxim al unor anumite tipuri de investiții, determinând deci entitatea să cedeze investiția păstrată până la scadență;
(e) o creștere semnificativă a dispozițiilor de reglementare cu privire la capital a sectorului de activitate, care determină entitatea să-și restrângă activitatea prin vânzarea unor investiții păstrate până la scadență;
(f) o creștere semnificativă a ponderilor riscului investițiilor păstrate până la scadență utilizate în scopuri de reglementare a adecvării capitalului în funcție de riscuri.
AG23 O entitate nu are capacitatea demonstrată de a păstra până la scadență o investiție într-un activ financiar cu scadență fixă dacă:
(a) nu are resurse financiare disponibile pentru a continua să finanțeze investiția până la scadență; sau
(b) este supusă unei constrângeri, legale sau de altă natură, existente care ar putea să o împiedice în intenția de a păstra activul financiar până la scadență. (Cu toate acestea, opțiunea call a unui emitent nu blochează neapărat intenția entității de a păstra activul financiar până la scadență – a se vedea punctul AG18.)
AG24 Alte circumstanțe decât cele descrise în punctele AG16-AG23 pot indica faptul că o entitate nu are intenția clară sau capacitatea de a deține o investiție până la scadență.
AG25 O entitate își evaluează intenția și capacitatea de a păstra investițiile până la scadență nu numai la recunoașterea inițială a respectivelor active financiare, ci și la fiecare dată ulterioară a bilanțului.
Împrumuturi și creanțe
AG26 Orice activ financiar nederivat cu plăți fixe sau determinabile (inclusiv împrumuturile acordate, creanțele comerciale, investițiile în instrumente de datorie și depozitele păstrate la bănci) ar putea să corespundă definiției împrumuturilor și creanțelor. Cu toate acestea, un activ financiar care este cotat pe o piață activă (cum ar fi un instrument de datorie cotat, a se vedea punctul AG71) nu îndeplinește condițiile pentru clasificarea ca împrumut sau creanță. Activele financiare care nu corespund definiției împrumuturilor și creanțelor pot fi clasificate drept investiții păstrate până la scadență dacă îndeplinesc condițiile pentru acea clasificare (a se vedea punctele 9 și AG16-AG25). La recunoașterea inițială a unui activ financiar care altminteri ar fi clasificat drept împrumut sau creanță, o entitate îl poate desemna ca activ financiar la valoarea justă prin profit sau pierdere, sau drept disponibil în vederea vânzării.
INSTRUMENTE DERIVATE ÎNCORPORATE (punctele 10-13)
AG27 Dacă un contract-gazdă nu are o scadență declarată sau predeterminată și reprezintă o dobândă reziduală din activele nete ale unei entități, caracteristicile sale economice și riscurile sunt cele ale instrumentului de capitaluri proprii, iar un instrument derivat încorporat ar trebui să aibă caracteristici de capitaluri proprii legate de aceeași entitate pentru a fi considerat drept strâns legat. Dacă un contract-gazdă nu este un instrument de capitaluri proprii și corespunde definiției unui instrument financiar, caracteristicile sale economice și riscurile sunt acelea ale unui instrument de datorie.
AG28 Un instrument derivat încorporat non-opțiune (cum ar fi un swap sau un forward încorporat) este separat de contractul său gazdă pe baza condițiilor esențiale declarate sau implicite, astfel încât să aibă o valoare justă egală cu zero la recunoașterea inițială. Un instrument derivat încorporat bazat pe opțiuni (cum este un instrument încorporat put, call, cap, floor sau swaption) este separat de contractul său gazdă pe baza condițiilor declarate sau pe baza caracteristicii opțiunii. Valoarea contabilă inițială a instrumentului-gazdă este valoarea reziduală de după separarea instrumentului derivat încorporat.
AG29 În general, multiplele caracteristici derivative încorporate într-un singur instrument sunt tratate ca un singur instrument derivat încorporat compus. Cu toate acestea, instrumentele derivate încorporate care sunt clasificate drept capitaluri proprii (a se vedea IAS 32) sunt contabilizate separat de cele clasificate drept active sau datorii. În plus, dacă un instrument are mai mult de un instrument derivat încorporat, iar acele instrumente derivate prezintă diferite expuneri la risc și sunt ușor de separat și independente unele de altele, ele sunt contabilizate separat.
AG30 În următoarele exemple caracteristicile economice și riscurile unui instrument derivat încorporat nu sunt strâns legate de contractul-gazdă [punctul 11 litera (a)]. În aceste exemple, presupunând că sunt îndeplinite condițiile de la punctul 11 literele (b) și (c), o entitate contabilizează instrumentul derivat încorporat separat de contractul-gazdă.
(a) O opțiune put încorporată într-un instrument care permite deținătorului să ceară emitentului să reachiziționeze instrumentul pentru o sumă în numerar sau pentru alte active care variază pe baza modificării prețului sau indicelui mărfurilor sau capitalurilor proprii nu este strâns legată de un instrument-gazdă de datorie.
(b) O opțiune call încorporată într-un instrument de capitaluri proprii care permite emitentului să reachiziționeze acel instrument de capitaluri proprii la un preț specificat nu este strâns legată de instrumentul-gazdă de capitaluri proprii din perspectiva deținătorului (din perspectiva emitentului, opțiunea call este un instrument de capitaluri proprii, cu condiția ca ea să îndeplinească condițiile pentru respectiva clasificare în baza IAS 32, caz în care este exclusă din domeniul de aplicare al prezentului standard).
(c) O opțiune sau o prevedere automată de a extinde termenul rămas până la scadența unui instrument de datorie nu este strâns legată de instrumentul-gazdă de datorie decât dacă există o ajustare concomitentă la rata aproximativă a dobânzii actuale pe piață la momentul extinderii. Dacă o entitate emite un instrument de datorie, iar deținătorul acelui instrument emite către un terț o opțiune call asupra instrumentului de datorie, atunci emitentul vede opțiunea call ca extinzând termenul până la scadența instrumentului de datorie, cu condiția ca emitentului să i se poată impune să participe la sau să faciliteze repunerea pe piață a instrumentului de datorie ca rezultat al exercitării opțiunii call.
(d) Dobânda indexată în funcție de capitalurile proprii sau plățile principalului încorporate într-un instrument-gazdă de datorie sau într-un contract de asigurare – prin care valoarea dobânzii sau principalului este indexată la valoarea instrumentelor de capitaluri proprii – nu sunt strâns legate de instrumentul-gazdă deoarece riscurile inerente contractului-gazdă și instrumentului derivat încorporat sunt diferite.
(e) Dobânda indexată în funcție de marfă sau plățile principalului încorporate într-un instrument-gazdă de datorie sau într-un contract de asigurare – prin care valoarea dobânzii sau principalului este indexată la prețul mărfii (cum este aurul) – nu sunt strâns legate de instrumentul de datorie deoarece riscurile inerente contractului-gazdă și instrumentului derivat încorporat sunt diferite.
(f) O caracteristică de conversie a capitalurilor proprii încorporată într-un instrument de datorie convertibil nu este strâns legată de instrumentul-gazdă de datorie din perspectiva deținătorului instrumentului (din perspectiva emitentului, opțiunea de conversie a capitalurilor proprii este un instrument de capitaluri proprii și este exclusă din domeniul de aplicare al prezentului standard cu condiția să îndeplinească condițiile pentru această clasificare în baza IAS 32).
(g) O opțiune call, put sau de plată anticipată încorporată într-un contract-gazdă de datorie sau într-un contract-gazdă de asigurare nu este strâns legată de contractul-gazdă decât dacă prețul de exercitare al opțiunii este aproximativ egal, la fiecare dată de exercitare, cu costul amortizat al instrumentului-gazdă de datorie sau cu valoarea contabilă a contractului-gazdă de asigurare. Din perspectiva emitentului unui instrument de datorie convertibil cu o caracteristică de opțiune put sau call încorporată, evaluarea măsurii în care o opțiune put sau call este strâns legată de contractul-gazdă de datorie este făcută înainte de separarea elementului de capitaluri proprii în baza IAS 32.
(h) Instrumentele derivate de credit care sunt încorporate într-un instrument-gazdă de datorie și care permit unei părți ("beneficiarul") să transfere riscul de credit al unui anumit activ de referință, pe care poate să nu îl dețină, unei alte părți ("garantul") nu sunt strâns legate de instrumentul-gazdă de datorie. Astfel de instrumente derivate de credit permit garantului să își asume riscul de credit asociat cu activul de referință fără a-l deține în mod direct.
AG31 Un exemplu de instrument hibrid este un instrument financiar care dă deținătorului dreptul de a vinde instrumentul financiar înapoi emitentului în schimbul unei sume în numerar sau în schimbul altor active financiare care variază pe baza modificărilor indicelui de capitaluri proprii sau de marfă care poate crește sau descrește (un "instrument care poate fi lichidat de deținător înainte de scadență"). Cu excepția cazului în care emitentul, la recunoașterea inițială, desemnează instrumentul care poate fi lichidat de deținător înainte de scadență ca datorie financiară la valoarea justă prin profit sau pierdere, este necesară separarea unui instrument derivat încorporat (adică plata indexată a principalului) în baza punctului 11 deoarece contractul-gazdă este un instrument de datorie în conformitate cu punctul AG27, iar plata indexată a principalului nu este strâns legată de un instrument-gazdă de datorie în baza punctului AG30 litera (a). Deoarece plata principalului poate crește și descrește, instrumentul derivat încorporat este un instrument derivat non-opțiune a cărui valoare este indexată la variabila de bază.
AG32 În cazul unui instrument care poate fi lichidat de deținător înainte de scadență și care poate fi vândut înapoi în orice moment pentru o sumă în numerar egală cu o parte proporțională din valoarea activului net al unei entități (cum sunt unitățile unui fond mutual deschis sau anumite produse de investiții legate de unități), efectul separării unui instrument derivat încorporat și al contabilizării fiecărei componente este evaluarea instrumentului combinat la valoarea de răscumpărare care este plătibilă la data bilanțului dacă deținătorul și-a exercitat dreptul de a vinde instrumentul înapoi emitentului.
AG33 În următoarele exemple caracteristicile economice și riscurile unui instrument derivat încorporat sunt strâns legate de caracteristicile economice și riscurile contractului-gazdă. În aceste exemple, o entitate nu contabilizează instrumentul derivat încorporat separat de contractul-gazdă.
(a) Un instrument derivat încorporat în care activul-suport este o rată a dobânzii sau un indice de rată a dobânzii care poate modifica valoarea dobânzii care altminteri ar fi plătită sau primită printr-un contract-gazdă de datorie purtător de dobândă sau printr-un contract de asigurări este strâns legat de contractul-gazdă, cu excepția cazului în care instrumentul combinat poate fi decontat astfel încât deținătorul să nu își recupereze cea mai mare parte din investiția sa recunoscută sau astfel încât instrumentul derivat încorporat să poată cel puțin să dubleze rata inițială de rentabilitate a deținătorului din contractul-gazdă, și ar putea avea drept rezultat o rată a rentabilității care este de cel puțin două ori mai mare decât ar fi fost rentabilitatea pieței pentru un contract cu aceleași condiții ca și contractul-gazdă.
(b) Un "floor" sau un "cap" încorporat pe rata dobânzii unui contract de datorie sau unui contract de asigurări este strâns legat de contractul-gazdă, cu condiția ca acel "cap" să fie la sau peste rata dobânzii pieței, acel "floor" să fie la sau sub rata dobânzii pieței atunci când este emis contractul, iar acel "cap" sau "floor" să nu își realizeze efectul de pârghie în relația cu contractul-gazdă. Similar, prevederile incluse într-un contract de cumpărare sau vânzare a unui activ (de exemplu, o marfă) care stabilesc un "cap" și un "floor" pentru prețul care trebuie plătit sau primit pentru activ sunt strâns legate de contractul-gazdă dacă atât "cap"-ul, cât și "floor"-ul ar fi în afara banilor ("out of the money") la inițierea lor și nu și-ar realiza efectul de pârghie.
(c) Un instrument derivat valutar încorporat care oferă un flux de plăți ale principalului sau ale dobânzii denominate în valută și care este încorporat într-un instrument-gazdă de datorie (de exemplu, o obligațiune valutară duală) este strâns legat de instrumentul-gazdă de datorie. Un astfel de instrument derivat nu este separat de instrumentul-gazdă deoarece IAS 21 prevede ca pierderile și câștigurile valutare din elemente monetare să fie recunoscute în profit sau pierdere.
(d) Un instrument derivat valutar încorporat într-un contract-gazdă care este un contract de asigurări sau care nu este un instrument financiar (cum ar fi un contract pentru cumpărarea sau vânzarea unui element nefinanciar acolo unde prețul este denominat în valută) este strâns legat de contractul-gazdă, cu condiția să nu realizeze efect de levier, să nu conțină o caracteristică de opțiune și să necesite plăți denominate în una dintre următoarele monede:
(i) moneda funcțională a oricărei părți importante din acel contract;
(ii) moneda în care prețul bunului sau serviciului aferent care este achiziționat sau livrat este în mod normal denominată în tranzacțiile comerciale din întreaga lume (cum ar fi dolarul american pentru tranzacțiile cu țiței); sau
(iii) moneda care este folosită în general în contractele de achiziționare sau vânzare a elementelor nefinanciare în mediul economic în care are loc tranzacția (de exemplu, o monedă relativ stabilă și lichidă care este utilizată în general în tranzacțiile de afaceri locale sau în comerțul exterior).
(e) O opțiune de plată anticipată încorporată într-o componentă de dobândă sau într-o componentă de capital este strâns legată de contractul-gazdă cu condiția ca acesta (i) să fi rezultat inițial din separarea dreptului de a primi fluxuri de trezorerie contractuale dintr-un instrument financiar care, în sine, nu conținea un instrument derivat încorporat, și (ii) să nu conțină condiții care nu existau în contractul-gazdă de datorie inițial.
(f) Un instrument derivat încorporat într-un contract-gazdă de leasing este strâns legat de contractul-gazdă dacă instrumentul derivat încorporat este (i) un indice legat de inflație, cum ar fi un indice al plăților leasingului sau un indice al prețurilor de consum (cu condiția ca leasingul să nu fie compensat și ca indicele să fie legat de inflație în propriul mediu economic al entității), (ii) alcătuit din închirieri contingente bazate pe vânzări aferente sau (iii) alcătuit din închirieri contingente bazate pe ratele variabile ale dobânzii.
(g) O caracteristică de relaționare a unităților, încorporată într-un instrument financiar gazdă sau într-un contract-gazdă de asigurări, este strâns legată de instrumentul-gazdă sau de contractul-gazdă dacă plățile denominate în unități sunt evaluate la valorile curente ale unităților care reflectă valorile juste ale activelor fondului. O caracteristică de relaționare a unităților este o condiție contractuală care prevede plăți denominate în unități ale unui fond de investiții intern sau extern.
(h) Un instrument derivat încorporat într-un contract de asigurări este strâns legat de contractul-gazdă de asigurări dacă instrumentul derivat încorporat și contractul-gazdă sunt atât de interdependente încât entitatea nu poate evalua separat instrumentul derivat încorporat (adică fără a lua în considerare contractul-gazdă).
Instrumente care conțin instrumente derivate încorporate
AG33A Atunci când o entitate devine parte a unui instrument hibrid (combinat) care conține unul sau mai multe instrumente derivate încorporate, punctul 11 impune entității să identifice orice astfel de instrument derivat încorporat, să evalueze măsura în care se impune ca acesta să fie separat de contractul-gazdă și, pentru cele care trebuie să fie separate, să evalueze instrumentele derivate la valoarea justă la recunoașterea inițială și ulterior. Aceste dispoziții pot fi mai complexe sau pot avea drept rezultat evaluări mai puțin fiabile decât evaluarea întregului instrument la valoarea justă prin profit sau pierdere. Din acest motiv, prezentul standard permite ca întregul instrument să fie desemnat la valoarea justă prin profit sau pierdere.
AG33B O astfel de desemnare poate fi utilizată chiar dacă punctul 11 impune ca instrumentele derivate încorporate să fie separate de contractul-gazdă sau interzice o astfel de separare. Totuși, punctul 11A nu justifică desemnarea instrumentului hibrid (combinat) la valoarea justă prin profit sau pierdere în cazurile enunțate în punctul 11A literele (a) și (b), deoarece acest lucru nu ar reduce complexitatea sau nu ar mări fiabilitatea.
RECUNOAȘTERE ȘI DERECUNOAȘTERE (punctele 14-42)
Recunoașterea inițială (punctul 14)
AG34 Ca o consecință a principiului de la punctul 14, o entitate își recunoaște în bilanț toate drepturile și obligațiile contractuale din cadrul instrumentelor derivate ca active și, respectiv, datorii, cu excepția instrumentelor derivate care împiedică înregistrarea ca vânzare a unui transfer de active financiare (a se vedea punctul AG49). Dacă un transfer al unui activ financiar nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere, entitatea căreia i se transferă activul nu recunoaște activul transferat ca pe activul său (a se vedea punctul AG50).
AG35 Următoarele sunt exemple de aplicare a principiului de la punctul 14:
(a) creanțele și datoriile necondiționate sunt recunoscute ca active sau datorii atunci când entitatea devine parte contractuală și, în consecință, are un drept legal de a primi sau o obligație legală de a plăti numerarul;
(b) activele care trebuie cumpărate și datoriile care vor fi suportate ca rezultat al unui angajament ferm de a cumpăra sau vinde bunuri sau servicii nu sunt în general recunoscute până în momentul în care cel puțin una dintre părți a acționat în baza acordului. De exemplu, o entitate care primește o comandă fermă nu recunoaște în general un activ (iar entitatea care face comanda nu recunoaște o datorie) la momentul angajamentului, ci mai degrabă întârzie recunoașterea până la momentul în care bunurile sau serviciile comandate sunt trimise, livrate sau prestate. Dacă un angajament ferm de a cumpăra sau vinde elemente nefinanciare intră sub incidența prezentului standard în conformitate cu punctele 5-7, valoarea sa justă netă este recunoscută ca activ sau datorie la data angajamentului [a se vedea litera (c) de mai jos]. În plus, dacă un angajament ferm nerecunoscut anterior este desemnat ca element acoperit într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, orice modificare a valorii justă nete care se poate atribui riscului acoperit este recunoscută ca activ sau datorie după începerea acoperirii (a se vedea punctele 93 și 94);
(c) un contract forward care intră sub incidența prezentului standard (a se vedea punctele 2-7) este recunoscut ca activ sau datorie mai degrabă la data angajamentului decât la data la care are loc decontarea. Atunci când o entitate devine parte a unui contract forward, valorile juste ale dreptului și obligației sunt deseori egale, astfel încât valoarea justă netă a contractului forward este nulă. Dacă valoarea justă netă a dreptului și obligației nu este nulă, contractul este recunoscut ca activ sau datorie;
(d) contractele de opțiuni care intră sub incidența prezentului standard (a se vedea punctele 2-7) sunt recunoscute ca active sau datorii atunci când deținătorul sau vânzătorul devine parte contractantă;
(e) tranzacțiile viitoare planificate, indiferent cât sunt de probabile, nu sunt active și datorii deoarece entitatea nu a devenit parte contractantă.
Derecunoașterea unui activ financiar (punctele 15-37)
AG36 Următorul grafic ilustrează modul în care se evaluează eventualitatea și amploarea derecunoașterii unui activ financiar.
Consolidarea tuturor filialelor (inclusiv orice entitate cu scop special) [Punctul 15]
Determinarea măsurii în care principiile de derecunoaştere de mai jos se aplică numai unei părţi sau tuturor părţilor unui activ (sau unui grup de active similare) [Punctul 16]
Au expirat drepturile la fluxurile de trezorerie aferente activului ? [Punctul 17 litera (a)]
Da
Derecunoaşte activul
Nu
Şi-a transferat entitatea drepturile de a primi fluxurile de trezorerie aferente activului? [Punctul 18 litera (a)]
Da
Nu
Şi-a asumat entitatea o obligaţie de a plăti fluxurile de trezorerie aferente activului care îndeplineşte condiţiile de la punctul 19? [Punctul 18 litera (b)]
Nu
Continuă să recunoască activul
Da
Şi-a transferat entitatea cea mai mare parte a riscurilor şi beneficiilor? [Punctul 20 litera(a)]
Da
Derecunoaşte activul
Şi-a reţinut entitatea cea mai mare parte a riscurilor şi beneficiilor? [Punctul 20 litera (b)]
Da
Nu
Continuă să recunoască activul
Nu
A păstrat entitatea controlul asupra activului? [Punctul 20 litera (c)]
Nu
Derecunoaşte activul
Da
Continuă să recunoască activul în măsura continuării implicării entităţii
+++++ TIFF +++++
Angajamente conform cărora o entitate păstrează drepturile contractuale de a primi fluxuri de trezorerie dintr-un activ financiar, dar își asumă o obligație contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie unuia sau mai multor destinatari [punctul 18 litera (b)]
AG37 Situația descrisă la punctul 18 litera (b) (atunci când entitatea păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie dintr-un activ financiar, dar își asumă o obligație contractuală de a plăti fluxuri de trezorerie unuia sau mai multor destinatari) are loc, de exemplu, dacă entitatea este o entitate cu scop special sau un trust, și emite investitorilor participații în activele financiare suport pe care le deține și oferă administrarea acelor active financiare. În acest caz, activele financiare îndeplinesc condițiile pentru derecunoaștere dacă sunt îndeplinite condițiile de la punctele 19 și 20.
AG38 La aplicarea punctului 19, entitatea ar putea fi, de exemplu, inițiatorul activului financiar sau ar putea fi un grup care include o entitate consolidată cu scop special care a achiziționat activul financiar și care transferă fluxurile de trezorerie unor investitori terți neimplicați.
Evaluarea transferului riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate (punctul 20)
AG39 Exemple de cazuri în care entitatea a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate sunt:
(a) o vânzare necondiționată a unui activ financiar;
(b) o vânzare a unui activ financiar împreună cu o opțiune de a răscumpăra activul financiar la valoarea sa justă de la momentul răscumpărării; și
(c) o vânzare a activului financiar împreună cu o opțiune put sau call care este foarte mult în afara banilor ("deeply out of the money") (adică o opțiune care este atât de mult în afara banilor ("deeply out of the money") încât este foarte puțin probabil să ajungă în bani ("into the money") înainte de expirare).
AG40 Exemple de cazuri în care o entitate a păstrat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate sunt:
(a) o tranzacție de vânzare și răscumpărare acolo unde prețul de răscumpărare este un preț fix sau prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului;
(b) un acord de împrumut al valorilor mobiliare;
(c) o vânzare a unui activ financiar împreună cu un swap global de randament care transferă înapoi entității expunerea la riscurile pieței;
(d) o vânzare a unui activ financiar împreună cu o opțiune put sau call foarte mult în bani ("deep in the money") (adică o opțiune care este atât de mult în bani ("in the money") încât este foarte puțin probabil să ajungă în afara banilor ("out of the money") înainte de expirare); și
(e) o vânzare a creanțelor pe termen scurt în care entitatea garantează să compenseze entitatea căreia i s-a transferat activul pentru pierderile probabile de credit.
AG41 Dacă o entitate determină că, drept rezultat al transferului, a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate a activului transferat, nu recunoaște din nou activul transferat într-o perioadă viitoare decât dacă reachiziționează activul transferat printr-o nouă tranzacție.
Evaluarea transferului de control
AG42 O entitate nu a păstrat controlul asupra unui activ transferat dacă entitatea căreia i s-a transferat activul are capacitatea practică de a vinde activul transferat. O entitate a păstrat controlul asupra unui activ transferat dacă entitatea căreia i s-a transferat activul nu are capacitatea practică de a vinde activul transferat. Entitatea căreia i s-a transferat activul are capacitatea practică de a vinde activul transferat dacă acesta este tranzacționat pe o piață activă deoarece entitatea căreia i s-a transferat activul ar putea răscumpăra activul transferat pe piață dacă ar trebui să returneze activul entității. De exemplu, o entitate căreia i se transferă activul poate avea capacitatea practică de a vinde un activ transferat dacă activul transferat face obiectul unei opțiuni care permite entității să îl răscumpere, dar entitatea căreia i s-a transferat activul poate foarte ușor să obțină activul transferat pe piață dacă opțiunea este exercitată. Entitatea căreia i s-a transferat activul nu are capacitatea practică de a vinde un activ transferat dacă entitatea păstrează o astfel de opțiune, iar entitatea căreia i s-a transferat activul nu poate să obțină ușor activul transferat pe piață dacă entitatea își exercită opțiunea.
AG43 Entitatea căreia i se transferă activul are capacitatea practică de a vinde activul transferat doar dacă entitatea căreia i se transferă activul poate vinde activul transferat în întregime unui terț neafiliat și dacă poate să își exercite acea capacitate unilateral și fără a impune restricții suplimentare transferului. Problema critică este ce poate face în practică entitatea căreia i se transferă activul, și nu ce drepturi contractuale are aceasta cu privire la ce poate face cu activul transferat sau la interdicțiile contractuale care există. În special:
(a) un drept contractual de a ceda activul transferat are un efect practic mic dacă nu există o piață pentru activul transferat; și
(b) capacitatea de a ceda activul transferat are un efect practic nesemnificativ dacă nu poate fi exercitată liber. Din acest motiv:
(i) capacitatea entității căreia i se transferă activul de a ceda activul transferat trebuie să fie independentă de acțiunile altora (adică trebuie să fie o capacitate unilaterală); și
(ii) entitatea căreia i se transferă activul trebuie să fie capabilă să cedeze activul transferat fără a trebui să impună transferului condiții restrictive sau "obligații conexe" (de exemplu, condițiile privind modul de administrare a unui împrumut sau a unei opțiuni care să dea entității căreia i se transferă activul dreptul de a răscumpăra activul).
AG44 Faptul că este puțin probabil ca entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul transferat nu înseamnă, în sine, că entitatea care a transferat activul a păstrat controlul asupra activului transferat. Cu toate acestea, dacă o opțiune put sau o garanție împiedică entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul transferat, entitatea care a transferat activul a păstrat controlul asupra activului transferat. De exemplu, dacă o opțiune put sau o garanție este suficient de valoroasă ea împiedică entitatea căreia i se transferă activul de a vinde activul transferat deoarece entitatea căreia i se transferă activul, în practică, nu ar vinde unui terț activul fără a-i atașa o opțiune similară sau alte condiții restrictive. În schimb, entitatea căreia i se transferă activul ar păstra activul transferat astfel încât să obțină plăți în baza garanției sau a opțiunii put. În aceste condiții, entitatea care transferă activul a păstrat controlul asupra activului transferat.
Transferuri care îndeplinesc condițiile pentru derecunoaștere
AG45 O entitate poate păstra dreptul asupra unei părți din plățile dobânzii din activele transferate drept compensare pentru administrarea acelor active. Partea din plățile dobânzii la care entitatea ar renunța la terminarea sau transferul contractului de administrare este alocată activului administrat sau datoriei administrate. Partea din plățile dobânzii la care entitatea nu ar renunța este o creanță cu componentă de dobândă. De exemplu, dacă entitatea nu ar renunța la nicio dobândă la terminarea sau transferul contractului de administrare, întreaga dobândă este o creanță cu componentă de dobândă. În sensul aplicării punctului 27, valorile juste ale activului de administrare și ale creanței cu componentă de dobândă sunt utilizate pentru a împărți valoarea contabilă a creanței între partea activului care este derecunoscută și partea care continuă să fie recunoscută. Dacă nu există niciun comision specificat pentru administrare sau comisionul ce trebuie primit nu este preconizat să compenseze entitatea adecvat pentru administrare, o datorie pentru obligația de administrare este recunoscută la valoarea justă.
AG46 În estimarea valorilor juste ale părții care continuă să fie recunoscută și ale părții care este derecunoscută în scopul aplicării punctului 27, o entitate aplică dispozițiile privind evaluarea la valoarea justă de la punctele 48-49 și AG69-AG82 pe lângă cele de la punctul 28.
Transferuri care nu îndeplinesc condițiile pentru derecunoaștere
AG47 Ceea ce urmează este o aplicare a principiului prezentat în punctul 29. Dacă o garanție oferită de entitate pentru pierderile din neexecutarea obligațiilor pentru activul transferat împiedică derecunoașterea activului transferat deoarece entitatea a păstrat cea mai mare parte a riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate al activului transferat, activul transferat continuă să fie recunoscut în întregime, iar contravaloarea primită este recunoscută ca datorie.
Implicarea continuă în activele transferate
AG48 Următoarele sunt exemple de moduri în care o entitate evaluează un activ transferat și datoria asociată în conformitate cu punctul 30.
Toate activele
(a) Dacă o garanție oferită de entitate pentru a plăti pentru pierderile din neexecutarea obligațiilor pentru activul transferat împiedică derecunoașterea activului transferat în măsura implicării continue, activul transferat la data transferului este evaluat la valoarea mai mică dintre (i) valoarea contabilă a activului și (ii) suma maximă a contravalorii primite în transfer pe care entitatea ar putea să fie nevoită să o ramburseze ("valoarea garanției"). Datoria asociată este evaluată inițial la valoarea garanției plus valoarea justă a garanției (care este în mod normal contravaloarea primită pentru garanție). Ulterior, valoarea justă inițială a garanției este recunoscută în profit sau pierdere pe o bază a proporției temporale (a se vedea IAS 18), iar valoarea contabilă a activului este redusă de orice pierderi din depreciere.
Active evaluate la cost amortizat
(b) Dacă o obligație de opțiune put emisă de o entitate sau un drept de opțiune call deținut de entitate împiedică derecunoașterea activului transferat, iar entitatea evaluează activul transferat la cost amortizat, datoria asociată este evaluată la costul său (adică acea contravaloare primită) ajustat pentru amortizarea oricărei diferențe dintre acel cost și costul amortizat al activului transferat la data expirării opțiunii. De exemplu, să presupunem că acel cost amortizat și valoarea contabilă a activului la data transferului reprezintă 98 u.m., iar contravaloarea primită este 95 u.m. Costul amortizat al activului la data exercitării opțiunii va fi 100 u.m. Valoarea contabilă inițială a datoriei asociate este 95 u.m., iar diferența dintre 95 u.m. și 100 u.m. este recunoscută în profit sau pierdere utilizându-se metoda dobânzii efective. Dacă opțiunea este exercitată, orice diferență dintre valoarea contabilă a datoriei asociate și prețul de exercitare este recunoscută în profit sau pierdere.
Active evaluate la valoarea justă
(c) Dacă un drept de opțiune call păstrat de entitate împiedică derecunoașterea activului transferat, iar entitatea evaluează activul transferat la valoarea justă, activul continuă să fie evaluat la valoarea sa justă. Datoria asociată este evaluată la (i) prețul de exercitare a opțiunii minus valoarea timp a opțiunii dacă opțiunea este în sau la bani ("in or at the money"), sau (ii) valoarea justă a activului transferat minus valoarea timp al opțiunii dacă opțiunea este în afara banilor ("out of the money"). Ajustarea evaluării datoriei asociate asigură faptul că valoarea contabilă netă a activului și a datoriei asociate este valoarea justă a dreptului opțiunii call. De exemplu, dacă valoarea justă a activului-suport este 80 u.m., prețul de exercitare a opțiunii este 95 u.m., iar valoarea timp a opțiunii este 5 u.m., valoarea contabilă a datoriei asociate este 75 u.m. (80 u.m.-5 u.m.), iar valoarea contabilă a activului transferat este 80 u.m. (adică valoarea sa justă).
(d) Dacă o opțiune put emisă de o entitate împiedică derecunoașterea activului transferat, iar entitatea evaluează activul transferat la valoarea justă, datoria asociată este evaluată la prețul de exercitare al opțiunii plus valoarea timp a opțiunii. Evaluarea activului la valoarea justă este limitată la valoarea mai mică dintre valoarea justă și prețul de exercitare a opțiunii deoarece entitatea nu are niciun drept asupra creșterilor valorii juste a activului transferat peste prețul de exercitare a opțiunii. Acest lucru asigură faptul că valoarea contabilă netă a activului și a datoriei asociate este valoarea justă a obligației opțiunii put. De exemplu, dacă valoarea justă a activului-suport este 120 u.m., prețul de exercitare a opțiunii este 100 u.m., iar valoarea timp a opțiunii este 5 u.m., valoarea contabilă a datoriei asociate este 105 u.m. (100 u.m. + 5 u.m.), iar valoarea contabilă a activului este 100 u.m. (în acest caz prețul de exercitare a opțiunii).
(e) Dacă un "collar" sub forma unei opțiuni call cumpărate și a unei opțiuni put emise împiedică derecunoașterea activului transferat, iar entitatea evaluează activul la valoarea sa justă, ea continuă să evalueze activul la valoarea justă. Datoria asociată este evaluată la (i) suma dintre prețul de exercitare al opțiunii call și valoarea justă a opțiunii put minus valoarea timp a opțiunii call, dacă aceasta din urmă este în sau la bani ("in or into the money"), sau (ii) suma dintre valoarea justă a activului și valoarea justă a opțiunii put minus valoarea timp a opțiunii call dacă opțiunea call este în afara banilor ("out of the money"). Ajustarea datoriei asociate asigură faptul că valoarea contabilă netă a activului și a datoriei asociate este valoarea justă a opțiunilor deținute și emise de către entitate. De exemplu, să presupunem că o entitate transferă un activ financiar care este evaluat la valoarea justă, simultan cumpărând o opțiune call cu un preț de exercitare de 120 u.m. și vânzând o opțiune put cu un preț de exercitare de 80 u.m. Să presupunem de asemenea că valoarea justă a activului este 100 u.m. la data transferului. Valorile timp ale opțiunilor put și call sunt 1 u.m., respectiv 5 u.m. În acest caz, entitatea recunoaște un activ de 100 u.m. (valoarea justă a activului) și o datorie de 96 u.m. [(100 u.m. + 1 u.m.) – 5 u.m.]. Acest lucru duce la o valoare netă a activului de 4 u.m., care este valoarea justă a opțiunilor deținute și emise de entitate.
Toate transferurile
AG49 În măsura în care un transfer al unui activ financiar nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere, drepturile sau obligațiile contractuale legate de transfer ale entității care transferă activul nu sunt contabilizate separat ca instrumente derivate dacă recunoașterea atât a instrumentului derivat, cât și fie a activului transferat, fie a datoriei transferate generate de transfer ar avea ca rezultat recunoașterea acelorași drepturi sau obligații de două ori. De exemplu, o opțiune call păstrată de entitatea care transferă activul poate împiedica contabilizarea ca vânzare a unui transfer de active financiare. În acest caz, opțiunea call nu este recunoscută separat ca activ derivat.
AG50 În măsura în care un transfer al unui activ financiar nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere, entitatea căreia i se transferă activul nu recunoaște activul transferat ca pe activul său. Entitatea căreia i se transferă activul derecunoaște numerarul sau alte contravalori plătite și recunoaște o creanță de la entitatea care transferă activul. Dacă entitatea care transferă activul are atât un drept, cât și o obligație de a redobândi controlul asupra întregului activ transferat pentru o sumă fixă (de exemplu, în cadrul unui acord de răscumpărare), entitatea căreia i se transferă activul poate să își contabilizeze creanța ca împrumut sau creanță.
Exemple
AG51 Următoarele exemple ilustrează aplicarea principiilor de derecunoaștere ale prezentului standard.
(a) Acordurile de răscumpărare și împrumutul valorilor mobiliare. Dacă un activ financiar este vândut în baza unui acord de răscumpărare a sa la un preț fix sau la prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului sau dacă este împrumutat în baza unui acord de înapoiere a sa la entitatea care l-a transferat, acesta nu este derecunoscut deoarece entitatea care l-a transferat păstrează majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate. Dacă entitatea căreia i se transferă activul obține dreptul de a vinde sau de a depune drept gaj activul, entitatea care transferă activul reclasifică activul în bilanț ca activ împrumutat sau creanță de răscumpărare.
(b) Acordurile de răscumpărare și împrumutul valorilor mobiliare – active care sunt în mare parte aceleași. Dacă un activ financiar este vândut în baza unui acord de răscumpărare a aceluiași activ sau în mare parte a aceluiași activ la un preț fix sau la prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, sau dacă activul financiar este împrumutat sau dat cu împrumut în baza unui acord de returnare a aceluiași activ sau în mare parte a aceluiași activ entității care transferă activul, acesta nu este derecunoscut deoarece entitatea care face transferul activului păstrează majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate.
(c) Acordurile de răscumpărare și împrumutul valorilor mobiliare – dreptul de substituire. Dacă un acord de răscumpărare la un preț fix de răscumpărare sau la un preț egal cu prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, sau o tranzacție similară de împrumut al valorilor mobiliare oferă entității căreia i se transferă dreptul de a substitui active care sunt similare și care au o valoare justă egală cu activul transferat la data răscumpărării, activul vândut sau împrumutat într-o tranzacție de răscumpărare sau de împrumut al valorilor mobiliare nu este derecunoscut deoarece entitatea care face transferul activului păstrează majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate.
(d) Dreptul preemțiune asupra răscumpărării la valoarea justă. Dacă o entitate vinde un activ financiar și păstrează doar dreptul de preemțiune asupra răscumpărării activul transferat la valoarea justă dacă entitatea căreia i se transferă activul îl vinde ulterior, entitatea derecunoaște activul deoarece ea a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate.
(e) Tranzacția de vânzare fictivă. Răscumpărarea unui activ financiar la scurt timp după ce acesta a fost vândut este numită uneori vânzare fictivă. O astfel de răscumpărare nu împiedică derecunoașterea, cu condiția ca tranzacția inițială să îndeplinească cerințele pentru derecunoaștere. Cu toate acestea, dacă un acord de vânzare a unui activ financiar este încheiat concomitent cu un acord de răscumpărare a aceluiași activ la un preț fix sau la prețul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, activul nu este derecunoscut.
(f) Opțiuni put și opțiuni call care sunt foarte în bani ("deeply in the money"). Dacă un activ financiar transferat poate fi cumpărat înapoi de către entitatea care l-a transferat, iar opțiunea call este foarte în bani ("deeply in the money"), transferul nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere pentru că entitatea care face transferul activului păstrează majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate. În mod similar, dacă un activ financiar poate fi vândut înapoi ("put back") de către entitatea căreia i s-a transferat activul și opțiunea put este foarte în bani ("deeply in the money"), transferul nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere deoarece entitatea care transferă activul a păstrat majoritatea drepturilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate.
(g) Opțiuni put și opțiuni call care sunt mult în afara banilor ("deeply out of the money"). Un activ financiar, care este transferat ca obiect al unei opțiuni put care este mult în afara banilor ("deeply out of the money"), deținută de entitatea căreia i s-a transferat activul sau al unei opțiuni call care este mult în afara banilor ("deeply out of the money"), deținută de entitatea care a transferat activul, este derecunoscut. Acest lucru se întâmplă pentru că entitatea care transferă activul a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate.
(h) Activele ușor de obținut care fac obiectul unei opțiuni call care nu este nici mult în bani ("deeply in the money"), nici mult în afara banilor ("deeply out of the money"). Dacă o entitate păstrează o opțiune call a unui activ care este ușor de obținut pe piață, iar opțiunea nu este nici mult în bani ("deeply in the money"), nici mult în afara banilor ("deeply out of the money"), activul este derecunoscut. Acest lucru se întâmplă deoarece entitatea (i) nici nu a păstrat, nici nu a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate, și (ii) nu a păstrat controlul. Cu toate acestea, dacă activul nu este ușor de obținut pe piață, derecunoașterea este împiedicată în măsura valorii activului care face obiectul opțiunii call deoarece entitatea a păstrat controlul asupra activului.
(i) Un activ care nu este ușor de obținut care face obiectul unei opțiuni put emise de o entitate care nu este nici mult în bani ("deeply in the money"), nici mult în afara banilor ("deeply out of the money"). Dacă o entitate transferă un activ financiar care nu este ușor de obținut pe piață și vinde o opțiune put care nu este mult în afara banilor ("deeply out of the money"), entitatea nici nu păstrează, nici nu transferă majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate din cauza opțiunii put emise. Entitatea păstrează controlul asupra activului dacă opțiunea put este suficient de valoroasă pentru a împiedica entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul, caz în care activul continuă să fie recunoscut în măsura implicării continue a entității care transferă activul (a se vedea punctul AG44). Entitatea transferă controlul asupra activului dacă opțiunea put nu este suficient de valoroasă pentru a împiedica entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul, caz în care activul este derecunoscut.
(j) Activele care fac obiectul unei opțiuni put sau call pe valoarea justă sau al unui acord forward de răscumpărare. Un transfer al unui activ financiar care face doar obiectul unei opțiuni put sau call sau al unui acord forward de răscumpărare care are un preț de exercitare sau de răscumpărare egal cu valoarea justă a activului financiar de la momentul răscumpărării duce la derecunoaștere din cauza transferului majorității riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate.
(k) Opțiuni call sau put decontate în numerar. O entitate evaluează transferul unui activ financiar care face obiectul unei opțiuni put sau call sau al unui acord forward de răscumpărare care va fi decontat net în numerar pentru a determina dacă a păstrat sau a transferat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate. Dacă entitatea nu a păstrat majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate din activul transferat, ea determină dacă a păstrat controlul asupra activului transferat. Faptul că opțiunea put sau call sau acordul de răscumpărare forward este decontat(ă) net în numerar nu înseamnă automat că entitatea a transferat controlul [a se vedea punctul AG44 și literele (g), (h) și (i) de mai sus].
(l) Prevederi privind eliminarea conturilor. O prevedere privind eliminarea conturilor este o opțiune (call) de răscumpărare necondiționată care îi dă entității dreptul de a pretinde înapoi activele transferate în condițiile unor restricții. Cu condiția ca o astfel de opțiune să nu ducă nici la păstrarea, nici la transferarea de către entitate a majorității riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate, ea împiedică derecunoașterea doar proporțional cu suma care face obiectul răscumpărării (presupunând că entitatea căreia i se transferă activul nu poate vinde activele). De exemplu, dacă valoarea contabilă și încasările din transferul activelor împrumutate sunt 100000 u.m. și orice împrumut individual ar putea fi cerut înapoi, dar valoarea agregată a împrumuturilor care ar putea fi răscumpărate nu ar putea depăși 10000 u.m., 90000 u.m. din împrumuturi ar îndeplinii condițiile pentru derecunoaștere.
(m) Opțiuni call de "clean-up". O entitate, care poate fi o entitate care transferă activul, care administrează active transferate poate păstra o opțiune call de "clean-up" pentru a cumpăra activele transferate rămase atunci când valoarea activelor în circulație scade la un nivel specificat la care costul de administrare a acelor active devine împovărător în raport cu beneficiile administrării. Cu condiția ca o astfel de opțiune call de clean-up să aibă drept rezultat faptul că entitatea nu păstrează, și nici nu transferă majoritatea riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate, iar entitatea căreia i se transferă activul să nu poată vinde activele, se interzice derecunoașterea doar în măsura valorii activelor care fac obiectul opțiunii call.
(n) Interese subordonate păstrate și garanții de credit. O entitate îi poate oferi entității căreia i se transferă activul o ameliorare a condițiilor de credit prin subordonarea unora sau tuturor intereselor sale păstrate în activul transferat. Alternativ, o entitate îi poate oferi entității căreia i se transferă activul o ameliorare a condițiilor de credit sub forma unei garanții de credit care ar putea fi nelimitată sau limitată la o sumă specificată. Dacă entitatea păstrează în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra activului transferat, activul continuă a fi recunoscut în întregime. Dacă entitatea păstrează anumite, dar nu toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate și a păstrat controlul, derecunoașterea este interzisă în măsura sumei în numerar sau în alte active care ar trebui plătită de către entitate.
(o) Swap global de randament. O entitate poate vinde un activ financiar către o entitate căreia i se transferă activul și poate încheia un swap global de randament cu entitatea căreia i se transferă activul în momentul în care toate fluxurile de trezorerie din plățile dobânzii care decurg din activul-suport sunt remise entității în schimbul unei plăți fixe sau a unei plăți cu rate variabile și orice creșteri sau descreșteri în valoarea justă a activului-suport sunt absorbite de către entitate. Într-un astfel de caz, derecunoașterea în întregime a activului este interzisă.
(p) Swap-uri pe rata dobânzii. O entitate poate transfera unei alte entități un activ financiar cu rată fixă și poate încheia un contract swap pe rata dobânzii prin care entitatea căreia i se transferă activul trebuie să primească o rată fixă a dobânzii și trebuie să plătească o rată variabilă a dobânzii bazată pe o valoare noțională care este egală cu valoarea principalului activului financiar transferat. Swap-ul de rată a dobânzii nu interzice derecunoașterea activului transferat, cu condiția ca plățile swap-ului să nu fie condiționate de plățile făcute pentru activul transferat.
(q) Swap-uri pe rata dobânzii cu amortizare. O entitate poate transfera unei alte entități un activ financiar cu rată fixă care este achitat în timp și intră într-un swap pe rata dobânzii cu amortizare cu entitatea căreia i se transferă activul pentru a încasa o rată fixă a dobânzii și pentru a plăti o rată variabilă a dobânzii pe baza unei valori noționale. Dacă valoarea noțională a swap-ului se amortizează astfel încât devine egală cu valoarea principalului activului financiar transferat rămasă de plată în orice moment, swap-ul ar avea drept rezultat în general faptul că entitatea păstrează un risc important de plată anticipată, caz în care entitatea fie continuă să recunoască în întregime activul transferat, fie continuă să recunoască activul transferat în măsura implicării sale continue. În mod similar, dacă amortizarea valorii noționale a swap-ului nu este legată de valoarea neplătită a principalului activului transferat, un astfel de swap nu ar avea drept rezultat păstrarea de către entitate a riscului de plată anticipată aferent activului. Așadar, derecunoașterea activului transferat nu este interzisă cu condiția ca plățile swap-ului să nu fie condiționate de plățile dobânzii făcute pentru activul transferat, iar swap-ul să nu aibă drept rezultat faptul că entitatea păstrează orice alte riscuri și beneficii semnificative aferente dreptului de proprietate asupra activului transferat.
AG52 Acest punct ilustrează abordarea implicării continue atunci când implicarea continuă a entității privește o parte a unui activ financiar.
| Valoarea justă estimată | Procent | Valoarea contabilă alocată |
Partea transferată | 9090 | 90 % | 9000 |
Partea păstrată | 1010 | 10 % | 1000 |
Total | 10100 | | 10000 |
| Debit | | Credit |
Activul inițial | — | | 9000 |
Activul recunoscut pentru subordonare sau interesul rezidual | 1000 | | — |
Activul pentru contravaloarea primită sub forma marjei suplimentare | 40 | | — |
Profit sau pierdere (câștig din transfer) | — | | 90 |
Datorie | — | | 1065 |
Numerar primit | 9115 | | — |
Total | 10155 | | 10155 |
Imediat după tranzacție, valoarea contabilă a activului este de 2040 u.m., inclusiv 1000 u.m. reprezentând costul alocat al părții păstrate și 1040 u.m. reprezentând implicarea continuă suplimentară a entității din subordonarea interesului său păstrat pentru pierderile din credit (care include marja suplimentară de 40 u.m.).În perioadele ulterioare, entitatea recunoaște contravaloarea primită pentru ameliorarea condițiilor de credit (65 u.m.) pe baza repartizării proporționale în timp, angajează dobândă pentru activul recunoscut utilizând metoda dobânzii efective și recunoaște orice depreciere a creditului asupra activelor recunoscute. Pentru a exemplifica situația din urmă, să presupunem că în următorul an se înregistrează o pierdere din deprecierea ratingului de credit aferent împrumuturilor de 300 u.m. Entitatea își reduce activul recunoscut cu 600 u.m. (300 u.m. aferente interesului său păstrat, iar 300 u.m. aferente implicării continue suplimentare care apare din subordonarea interesului său păstrat pentru pierderi din credit) și reduce datoria sa recunoscută cu 300 u.m. Rezultatul net este o cheltuială înregistrată în profit sau pierdere pentru deprecierea creditului de 300 u.m.
Cumpărarea sau vânzarea standard a unui activ financiar (punctul 38)
AG53 O cumpărare sau o vânzare standard a unui activ financiar este recunoscută utilizând fie contabilitatea la data tranzacționării, fie contabilitatea la data decontării, după cum este descris la punctele AG55 și AG56. Metoda folosită este aplicată consecvent pentru toate cumpărările sau vânzările de active financiare care aparțin aceleiași categorii definite la punctul 9. În acest scop, activele care sunt deținute în vederea tranzacționării formează o categorie separată față de activele desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere.
AG54 Un contract care permite sau impune decontarea netă a modificării valorii contractului nu este un contract standard. De fapt, un astfel de contract este contabilizat ca instrument derivat în perioada dintre data tranzacționării și data decontării.
AG55 Data tranzacționării este data la care o entitate se angajează să cumpere sau să vândă un activ. Contabilitatea la data tranzacționării se referă la (a) recunoașterea unui activ care urmează a fi primit și a datoriei de a plăti pentru acesta la data tranzacționării, și (b) derecunoașterea unui activ care este vândut, recunoașterea oricărui câștig sau oricărei pierderi din cedare și recunoașterea unei creanțe asupra cumpărătorului pentru plata la data tranzacționării. În general, dobânda nu se angajează asupra activului și datoriei corespondent(e) până la data decontării atunci când se transferă titlul.
AG56 Data decontării este data la care un activ este livrat către sau de către o entitate. Contabilitatea la data decontării se referă la (a) recunoașterea unui activ în ziua în care este primit de către entitate și (b) derecunoașterea unui activ și recunoașterea oricărui câștig sau oricărei pierderi din cedare în ziua în care este livrat de către entitate. Atunci când se aplică contabilitatea la data de decontare o entitate contabilizează orice modificare a valorii juste a activului care urmează a fi primit în timpul perioadei dintre data tranzacționării și data decontării în același fel în care contabilizează activul achiziționat. Cu alte cuvinte, modificarea valorii nu este recunoscută pentru activele contabilizate la cost sau cost amortizat; este recunoscută în profit sau pierdere pentru activele clasificate drept active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere; și este recunoscută în capitalurile proprii pentru activele clasificate drept disponibile în vederea vânzării.
Derecunoașterea unei datorii financiare (punctele 39-42)
AG57 O datorie financiară (sau o parte din ea) este stinsă atunci când debitorul fie:
(a) achită datoria (sau o parte din ea) plătind creditorului, în mod normal în numerar, alte active financiare, bunuri sau servicii; fie
(b) este eliberat în mod legal de responsabilitatea primară legată de datorie (sau de o parte din ea), fie prin lege, fie de către creditor. (Dacă debitorul a dat o garanție că această condiție ar putea fi încă îndeplinită.)
AG58 Dacă un emitent al unui instrument de datorie răscumpără acel instrument, datoria este stinsă chiar dacă emitentul este un cumpărător sau un vânzător pe piață pentru acel instrument sau intenționează să îl revândă în viitorul apropiat.
AG59 Plata către un terț, inclusiv către un trust (uneori numită "ștergere în fond a datoriilor"), nu scutește, în sine, debitorul de obligația sa primară față de creditor, în absența unei scutiri legale.
AG60 Dacă un debitor plătește un terț pentru a-și asuma o obligație și își notifică creditorul că terțul și-a asumat obligația sa de împrumut, debitorul nu derecunoaște obligația aferentă datoriei, cu excepția cazului în care este îndeplinită condiția de la punctul AG57 litera (b). Dacă debitorul plătește un terț pentru a-și asuma o obligație și obține o scutire legală de la creditorul său, debitorul stinge datoria. Totuși, dacă debitorul este de acord să facă plățile asupra datoriei către terț sau direct creditorului său inițial, debitorul recunoaște o nouă obligație de datorie către terț.
AG61 Cu toate că scutirea legală, fie ea judiciară sau acordată de către creditor, are drept rezultat derecunoașterea unei datorii, entitatea poate recunoaște o nouă datorie dacă criteriile de derecunoaștere de la punctele 15-37 nu sunt îndeplinite pentru activele financiare transferate. Dacă acele condiții nu sunt îndeplinite, activele transferate nu sunt derecunoscute și entitatea recunoaște o nouă datorie aferentă activelor transferate.
AG62 În sensul punctului 40, condițiile sunt semnificativ diferite dacă valoarea prezentă actualizată a fluxurilor de trezorerie conform noilor condiții, inclusiv orice taxe plătite minus orice taxe primite și actualizate utilizând rata inițială a dobânzii efective, este cu cel puțin 10 % diferită de valoarea prezentă actualizată a fluxurilor de trezorerie rămase din datoria financiară inițială. Dacă un schimb de instrumente financiare sau dacă modificarea condițiilor este contabilizat(ă) drept o stingere, orice costuri sau onorarii suportate sunt recunoscute ca făcând parte din câștiguri sau pierderi din stingere. Dacă schimbul sau modificarea nu este contabilizat(ă) drept o stingere, orice costuri sau onorarii suportate ajustează valoarea contabilă a datoriei și sunt amortizate pe parcursul termenului rămas al datoriei modificate.
AG63 În anumite cazuri, un creditor îl eliberează pe debitor de obligația sa prezentă de a face plăți, dar debitorul își asumă o obligație-garanție de a plăti dacă partea care își asumă responsabilitatea în primul rând nu reușește să o îndeplinească. În aceste situații, debitorul:
(a) recunoaște o nouă datorie financiară bazată pe valoarea justă a obligației sale pentru garanție; și
(b) recunoaște un câștig sau o pierdere bazat(ă) pe diferența dintre (i) încasări și (ii) valoarea contabilă a datoriei financiare inițiale minus valoarea justă a noii datorii financiare.
EVALUARE (punctele 43-70)
Evaluarea inițială a activelor financiare și a datoriilor financiare (punctul 43)
AG64 Valoarea justă a unui instrument financiar la recunoașterea inițială este în mod normal prețul tranzacției (adică valoarea justă a contravalorii încasate sau plătite, a se vedea și punctul AG76). Totuși, dacă o parte din contravaloarea dată sau primită este pentru altceva decât pentru instrumentul financiar, valoarea justă a instrumentului financiar este estimată utilizând o tehnică de evaluare (a se vedea punctele AG74-AG79). De exemplu, valoarea justă a unui împrumut pe termen lung sau a unei creanțe care nu este purtătoare de dobândă poate fi estimată drept valoarea actualizată a tuturor intrărilor viitoare de fluxuri de trezorerie actualizate utilizând ratele principale ale dobânzii de pe piață pentru instrumente financiare similare (similare în ceea ce privește moneda, condițiile, tipul ratei dobânzii și alți factori) cu un rating similar al creditului. Orice sumă împrumutată în plus este o cheltuială sau o reducere a venitului, cu excepția momentului când îndeplinește condițiile pentru a fi recunoscută drept un alt tip de activ.
AG65 Dacă o entitate este sursa unui împrumut care are o rată a dobânzii în afara pieței (de exemplu, 5 % atunci când rata pieței pentru împrumuturi similare este de 8 %) și primește un comision drept compensare, entitatea recunoaște împrumutul la valoarea sa justă, adică net de comisioanele pe care le primește. Entitatea crește rata de actualizare a profitului sau pierderii utilizând metoda ratei efective a dobânzii.
Evaluarea ulterioară a activelor financiare (punctele 45 și 46)
AG66 Dacă un instrument financiar care a fost recunoscut anterior ca activ financiar este evaluat la valoarea justă și valoarea sa justă este sub zero, acesta este o datorie financiară evaluată în conformitate cu punctul 47.
AG67 Următorul exemplu ilustrează contabilizarea costurilor de tranzacție la evaluarea inițială și ulterioară a unui activ financiar disponibil pentru vânzare. Un activ este achiziționat pentru 100 u.m. plus un comision de cumpărare de 2 u.m. Inițial, activul este recunoscut la 102 u.m. Următoarea dată de raportare financiară apare la o zi după aceea, atunci când prețul cotat pe piață al activului este de 100 u.m. Dacă activul ar fi vândut, ar fi plătit un comision de 3 u.m. La acea dată, activul este evaluat la 100 u.m. (fără a ține cont de posibilul comision la vânzare) și o pierdere de 2 u.m. este recunoscută în capitalurile proprii. Dacă activul financiar disponibil pentru vânzare are plăți fixe sau determinabile, costurile tranzacției sunt amortizate în profit sau pierdere folosind metoda dobânzii efective. Dacă activul financiar disponibil pentru vânzare nu are plăți fixe sau determinabile, costurile tranzacției sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când activul este derecunoscut sau este depreciat.
AG68 Instrumentele care sunt clasificate drept împrumuturi și creanțe sunt evaluate la costul amortizat fără a ține cont de intenția entității de a le deține până la scadență.
Considerente privind evaluarea la valoarea justă (punctele 48-49)
AG69 La baza definiției valorii juste stă presupunerea că o entitate își va continua activitatea fără a avea nici o intenție sau vreo nevoie de a lichida sau de a reduce semnificativ nivelul activității sale sau de a se angaja într-o tranzacție în condiții nefavorabile. Valoarea justă nu este deci valoarea pe care o entitate ar primi-o sau ar plăti-o într-o tranzacție forțată, lichidare involuntară sau vânzare forțată. Totuși, valoarea justă reflectă calitatea creditului instrumentului.
AG70 Prezentul standard utilizează termenii "preț de ofertă" și "preț cerut" (uneori numit și "prețul ofertei curente") în contextul prețurilor cotate de pe piață și termenul "marjă de licitație" care includ doar costurile tranzacțiilor. Alte ajustări făcute pentru a ajunge la valoarea justă (de exemplu, pentru riscul de credit din contrapartidă) nu sunt incluse în termenul "marjă de licitație".
Piață activă: prețul cotat
AG71 Un instrument financiar este considerat cotat pe o piață activă dacă prețurile cotate sunt disponibile imediat și regulat dintr-un schimb, de la un dealer, broker, grup din ramura respectivă, serviciu de stabilire a prețurilor sau agenție de reglementare, și dacă acele prețuri reprezintă tranzacții desfășurate în condiții obiective care apar în mod real pe piață. Valoarea justă este definită față de un preț la care a căzut de acord un cumpărător interesat și un vânzător interesat într-o tranzacție desfășurată în condiții obiective. Obiectivul determinării valorii juste pentru un instrument financiar care este comercializat pe o piață activă este de a ajunge la prețul la care s-ar efectua tranzacția la data bilanțului pentru acel instrument (adică fără modificarea instrumentului sau a formei sale) pe cea mai avantajoasă piață activă la care entitatea are acces imediat. Totuși, entitatea ajustează prețul la piața cea mai avantajoasă pentru a reflecta orice diferențe în riscul de credit ale contrapartidei dintre instrumentele comercializate pe acea piață și instrumentul care este evaluat. Existența unor cotații de preț publicate pe o piață activă este cea mai bună dovadă a valorii juste, și atunci când există, acestea sunt utilizate pentru a evalua activul financiar sau datoria financiară.
AG72 Prețul de piață cotat corespunzător pentru un activ deținut sau o datorie care va fi emisă este de obicei prețul de ofertă și, pentru un activ care urmează a fi dobândit sau pentru o datorie deținută, prețul cerut. Atunci când o entitate are active și datorii care au riscuri de piață care se compensează, poate utiliza prețurile medii de pe piață ca bază pentru stabilirea valorilor juste pentru pozițiile de risc care se compensează și poate aplica prețul de ofertă sau pe cel cerut poziției nete deschise, după cum este cazul. Atunci când nu sunt disponibile prețurile actuale de ofertă și cel cerut, prețul celei mai recente tranzacții oferă dovada valorii juste actuale atâta timp cât nu au existat modificări semnificative în circumstanțele economice de la momentul tranzacției. Dacă s-au modificat condițiile de la momentul tranzacției (de exemplu, o modificare a ratei dobânzii fără risc în urma celei mai recente cotări de preț pentru o obligațiune corporativă), valoarea justă reflectă modificarea condițiilor cu referire la prețurile sau la ratele actuale pentru instrumente financiare similare, după caz. În mod asemănător, dacă entitatea poate demonstra că ultimul preț al tranzacției nu este valoarea justă (de exemplu, pentru că a reflectat valoarea pe care o entitate ar primi-o sau ar plăti-o într-o tranzacție forțată, lichidare involuntară sau vânzare forțată), acel preț este ajustat. Valoarea justă a unui portofoliu de instrumente financiare este produsul dintre numărul de unități ale instrumentului și prețul său cotat pe piață. Dacă o cotație de preț publicată într-o piață activă nu există pentru un instrument financiar în întregime, dar există piață activă pentru părțile sale componente, valoarea justă este determinată pe baza prețurilor relevante de pe piață pentru părțile componente.
AG73 Dacă o rată (și nu un preț) este cotată pe o piață activă, entitatea utilizează acea rată cotată pe piață ca informație pentru o tehnică de evaluare pentru a determina valoarea justă. Dacă rata cotată pe piață nu include riscul de credit sau alți factori pe care participanții pe piață i-ar include în evaluarea instrumentului, entitatea ajustează ținând cont de toți acești factori.
Nu există o piață activă: tehnica de evaluare
AG74 Dacă piața pentru un instrument financiar nu este activă, o entitate stabilește valoarea justă utilizând o tehnică de evaluare. Tehnicile de evaluare includ utilizarea informațiilor din tranzacții recente desfășurate în condiții obiective de piață, între părți interesate și în cunoștință de cauză, dacă acestea sunt disponibile, cu privire la valoarea justă actuală a unui alt instrument care este foarte similar, la analiza fluxurilor de trezorerie actualizate și la modelele de evaluare a opțiunilor. Dacă există o tehnică de evaluare utilizată în mod obișnuit de participanții de pe piață pentru stabilirea prețului unui instrument și dacă s-a demonstrat că acea tehnică oferă estimări fiabile ale prețurilor obținute în tranzacțiile reale de pe piață, entitatea utilizează respectiva tehnică.
AG75 Obiectivul utilizării unei tehnici de evaluare este de a stabili care ar fi prețul tranzacției la data evaluării într-un schimb efectuat în condiții obiective motivat de considerente normale de afaceri. Valoarea justă este estimată pe baza rezultatelor unei tehnici de evaluare care utilizează la maxim informațiile de pe piață și se bazează cât de puțin posibil pe informațiile specifice entității. Ar fi de așteptat ca o tehnică de evaluare să ajungă la o estimare realistă a valorii juste dacă (a) reflectă rezonabil modul în care este de așteptat ca piața să evalueze prețul acelui instrument și (b) informațiile folosite de tehnica de evaluare reprezintă destul de bine așteptările pieței și evaluările factorilor risc-rentabilitate inerenți instrumentului financiar.
AG76 Prin urmare, o tehnică de evaluare (a) încorporează toți factorii pe care i-ar lua în considerare participanții de pe piață în stabilirea unui preț și (b) este în conformitate cu metodele economice acceptate pentru stabilirea prețurilor instrumentelor financiare. Periodic, o entitate calibrează tehnica de evaluare și testează validitatea sa utilizând prețuri din orice tranzacții actuale observabile pe piață pentru același instrument (fără a modifica instrumentul sau forma sa) sau pe baza oricăror informații de piață care sunt disponibile și observabile. O entitate obține în mod uniform date de pe aceeași piață unde a fost cumpărat sau unde a fost inițiat instrumentul. Cea mai bună dovadă a valorii juste a unui instrument financiar la recunoașterea inițială este prețul tranzacției (adică valoarea justă a contravalorii primite sau plătite), cu excepția cazului în care valoarea justă a acelui instrument este evidențiată prin compararea cu alte tranzacții curente observabile pe piață pentru același instrument (adică fără modificarea sa sau a formei sale) sau pe baza unei tehnici de evaluare ale cărei variabile includ doar informații de pe piețele observabile.
AG76A Evaluarea ulterioară a activului sau a datoriei financiare și recunoașterea ulterioară a câștigurilor și pierderilor trebuie să fie conforme cu dispozițiile prezentului standard. Aplicarea punctului AG76 poate să conducă la nerecunoașterea niciunui câștig sau a niciunei pierderi la recunoașterea inițială a unui activ sau a unei datorii financiare. În astfel de cazuri, IAS 39 impune ca acel câștig sau acea pierdere să fie recunoscut(ă) după recunoașterea inițială numai în măsura în care este generată de o modificare a unui factor (inclusiv timpul) pe care participanții la piață îl iau în considerare la stabilirea prețului.
AG77 Achiziția inițială sau apariția unui activ financiar sau suportarea unei datorii financiare reprezintă o tranzacție pe piață care oferă fundamentul pentru estimarea valorii juste a instrumentului financiar. În special, dacă instrumentul financiar este un instrument de datorie (cum ar fi un împrumut), valoarea sa justă poate fi determinată în funcție de condițiile de piață care au existat la data achiziției sau apariției sale, sau la condițiile actuale de piață, sau la ratele dobânzilor care sunt în prezent cerute de către entitate sau de către alte entități pentru instrumente similare de datorie (adică scadența rămasă, graficul fluxurilor de trezorerie, moneda, riscul de credit, baza dobânzii și a garanției similare). Alternativ, cu condiția să nu existe nicio modificare a riscului de credit al debitorului și a marjelor de credit aplicabile după generarea unui instrument de datorie, poate fi generată o estimare a ratei actuale a dobânzii de pe piață prin utilizarea unei rate-etalon a dobânzii care să reflecte o mai bună calitate a creditului decât instrumentul de datorie respectiv, păstrând constantă marja creditului și ajustând la modificare rata-etalon a dobânzii de la data apariției. În cazul în care s-au modificat condițiile de la cea mai recentă tranzacție de pe piață, modificarea respectivă a valorii juste a instrumentului financiar care este evaluat este determinată făcând referire la prețurile sau la ratele curente ale instrumentelor financiare ajustate după caz, pentru orice diferențe din instrumentul evaluat.
AG78 S-ar putea ca aceeași informație să nu fie disponibilă la fiecare dată de evaluare. De exemplu, la data la care o entitate face un împrumut sau achiziționează un instrument de datorie care nu este tranzacționat activ, entitatea are un preț al tranzacției care este de asemenea și prețul pieței. Totuși, s-ar putea ca nicio informație nouă asupra tranzacției să nu fie disponibilă la următoarea dată de evaluare și, cu toate că entitatea poate determina nivelul general al ratelor dobânzilor de pe piață, poate să nu știe ce nivel al riscului de credit sau al altui risc ar lua în considerare alți participanți de pe piață în evaluarea instrumentului la acea dată. S-ar putea ca o entitate să nu aibă informațiile din tranzacțiile recente pentru a determina o marjă corectă de credit pentru rata de bază a dobânzii utilizată pentru determinarea ratei de actualizare într-un calcul al valorii actualizate. Ar fi rezonabilă presupunerea că, în absența unor probe contrare, nu a avut loc nicio modificare a marjei care exista la data la care a fost făcut împrumutul. Totuși, ar fi de așteptat ca entitatea să facă eforturi rezonabile pentru a determina dacă există o dovadă că au intervenit modificări ale unor astfel de factori. Atunci când există o dovadă a modificării, entitatea ia în considerare efectele modificării determinării valorii juste a instrumentului financiar.
AG79 În aplicarea analizei fluxurilor de trezorerie actualizate, o entitate utilizează una sau mai multe rate de actualizare egale cu ratele prevalente ale venitului din instrumente financiare care au aceleași condiții și caracteristici, inclusiv calitatea de credit a instrumentului, termenul rămas pentru care este fixată rata contractuală a dobânzii, termenul rămas până la restituirea principalului și moneda în care trebuie făcute plățile. Creanțele și datoriile pe termen scurt care nu au o rată declarată a dobânzii pot fi evaluate la valoarea inițială de pe factură dacă efectul actualizării nu este semnificativ.
Nu există o piață activă: instrumente de capitaluri proprii
AG80 Valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii care nu au un preț cotat pe o piață activă și în derivatele care sunt legate de ele și care trebuie decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat [a se vedea punctul 46 litera (c) și punctul 47] poate fi evaluată fiabil dacă (a) variația în gama estimărilor fiabile ale valorii juste nu este semnificativă pentru acel instrument sau (b) probabilitățile diverselor estimări din acea gamă pot fi evaluate fiabil și utilizate în estimarea valorii juste.
AG81 Există multe situații în care s-ar putea ca variația gamei estimărilor valorii juste fiabile a investițiilor într-un instrument de capitaluri proprii care nu au un preț cotat pe piață și a derivatelor care sunt legate de ele și care trebuie decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat [a se vedea punctul 46 litera (c) și punctul 47] să nu fie semnificativă. În mod normal este posibilă estimarea valorii juste a unui activ financiar pe care entitatea l-a achiziționat de la un partener extern. Totuși, dacă gama de estimări rezonabile ale valorii juste este semnificativă iar probabilitatea diferitelor estimări nu poate fi evaluată în mod fiabil, unei entități nu i se permite să evalueze instrumentul la valoarea justă.
Intrări de date pentru tehnicile de evaluare
AG82 O tehnică potrivită pentru estimarea valorii juste a unui anumit instrument financiar ar trebui să încorporeze date observabile de pe piață privind condițiile pieței și alți factori care s-ar putea să afecteze, foarte probabil, valoarea justă a instrumentului. Valoarea justă a unui instrument financiar va fi bazată pe unul sau mai mulți dintre următorii factori (și poate și pe alții).
(a) Valoarea-timp a banilor (adică dobânda la rata de bază sau la rata fără risc). Ratele de bază ale dobânzii pot fi de obicei obținute din prețuri observabile ale obligațiunilor guvernamentale și sunt de obicei cotate în publicațiile financiare. Aceste rate variază de cele mai multe ori în ceea ce privește datele preconizate ale fluxurilor de trezorerie de-a lungul unei curbe a randamentului ratelor dobânzii pentru mai multe perioade diferite de timp. Din motive practice o entitate poate folosi o rată generală, care este acceptată și disponibilă, cum ar fi LIBOR, sau o rată de swap, cum ar fi rata-etalon. (Deoarece o rată cum ar fi LIBOR nu este rata dobânzii fără risc, ajustarea riscului de credit potrivită acelui instrument financiar este determinată pe baza riscului său de credit în raport cu riscul de credit din această rată-etalon.) În anumite țări, obligațiunile guvernamentale pot fi purtătoare de risc foarte mare de credit și pot să nu ofere o rată de bază stabilă a dobânzii-etalon pentru instrumentele exprimate în acea monedă. Unele entități din aceste țări ar putea avea o mai bună poziție a creditului și o rată mai mică de împrumut decât guvernul central. Într-un astfel de caz, ratele de bază ale dobânzii pot fi mai bine determinate făcând referire la ratele dobânzii pentru cele mai bine cotate obligațiuni emise în moneda acelei jurisdicții.
(b) Riscul de credit. Efectul riscului de credit asupra valorii juste (adică prima peste rata de bază a dobânzii pentru riscul de credit) poate fi extras din prețurile observabile pe piață pentru instrumente tranzacționate, instrumente care au o calitate diferită a creditului sau din rate ale dobânzii observabile cerute de către creditori pentru împrumuturile cu diferite ratinguri de credit.
(c) Cursuri de schimb ale valutelor. Există piețe active de valută pentru marea majoritate a valutelor importante și prețurile sunt cotate zilnic în publicații financiare.
(d) Prețurile mărfurilor. Există prețuri observabile pe piață pentru multe mărfuri.
(e) Prețurile capitalurilor proprii. Prețurile (și indicii prețurilor) instrumentelor de capitaluri proprii tranzacționate sunt observabile pe anumite piețe. Tehnicile bazate pe valoarea prezentă pot fi utilizate pentru a estima prețul actual pe piață al instrumentelor de capitaluri proprii pentru care nu există prețuri observabile.
(f) Volatilitatea pieței (adică magnitudinea viitoarelor modificări ale prețului instrumentului financiar sau al altui element). Evaluările volatilității elementelor comercializate activ pot fi estimate corect pe baza informațiilor istorice ale pieței sau prin utilizarea volatilităților implicate în prețurile curente ale pieței.
(g) Riscul plății anticipate și riscul de răscumpărare. Modelele așteptate ale plăților anticipate pentru active financiare și modelele așteptate de răscumpărare pentru datorii financiare pot fi estimate pe baza informațiilor istorice. (Valoarea justă a unei datorii financiare care poate fi răscumpărată de către partener nu poate fi mai mică decât valoarea actualizată a sumei de răscumpărare – a se vedea punctul 49.)
(h) Costuri de administrare a unui activ financiar sau a unei datorii financiare. Costurile administrării pot fi estimate utilizând comparația cu onorariile actuale percepute de alți participanți pe piață. În momentul în care costurile de administrare a unui activ financiar sau a unei datorii financiare sunt semnificative și alți participanți pe piață ar avea costuri comparabile, emitentul le-ar lua în considerare la determinarea valorii juste a acelui activ financiar sau a acelei datorii financiare. Este probabil ca valoarea justă la inițierea unui drept contractual pentru onorarii viitoare să fie egală cu costurile de inițiere plătite pentru acestea, cu excepția momentului în care onorariile viitoare și costurile conexe nu se încadrează în valorile comparabile de pe piață.
Câștiguri și pierderi (punctele 55-57)
AG83 O entitate aplică IAS 21 activelor financiare și datoriilor financiare care sunt elemente monetare în conformitate cu IAS 21 și sunt exprimate în valută. Conform IAS 21, orice câștiguri și pierderi din active monetare și datorii monetare sunt recunoscute în profit sau pierdere. O excepție este un element monetar care este desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor fie într-o acoperire împotriva riscurilor a fluxurilor de trezorerie (a se vedea punctele 95-101), fie într-o acoperire a unei investiții nete (a se vedea punctul 102). În scopul recunoașterii pierderilor și câștigurilor din diferențe de curs valutar conform IAS 21, un activ financiar monetar disponibil pentru vânzare este tratat ca și când ar fi contabilizat la costul amortizat în valută. În consecință, pentru un astfel de activ financiar, diferențele de schimb care rezultă din modificările costului amortizat sunt recunoscute în profit sau pierdere, și alte modificări ale valorii contabile sunt recunoscute în conformitate cu punctul 55 litera (b). Pentru activele financiare disponibile pentru vânzare care nu sunt elemente monetare conform IAS 21 (de exemplu, instrumente ale capitalurilor proprii), câștigul sau pierderea care este recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii conform punctului 55 litera (b) include orice componentă legată de schimbul valutar. Dacă există o relație de acoperire împotriva riscurilor între un activ monetar nederivat și o datorie monetară nederivată, modificările în componenta valutară a acelor instrumente financiare sunt recunoscute în profit sau pierdere.
Deprecierea și irecuperabilitatea activelor financiare (punctele 58-70)
Active financiare contabilizate la cost amortizat (punctele 63-65)
AG84 Deprecierea unui activ financiar contabilizat la costul amortizat este evaluată utilizând rata efectivă a dobânzii inițiale a instrumentului financiar deoarece actualizarea la rata actuală a dobânzii de pe piață ar cere, de fapt, evaluarea unui activ financiar la valoarea justă, activ care ar fi fost altminteri evaluat la costul amortizat. În situația în care condițiile unui împrumut, unei creanțe sau unei investiții deținute până la scadență sunt renegociate sau modificate din cauza dificultăților financiare ale debitorului sau emitentului, deprecierea este evaluată utilizând rata inițială efectivă a dobânzii dinainte de modificarea condițiilor. Fluxurile de trezorerie aferente creanțelor pe termen scurt nu sunt actualizate dacă efectul actualizării nu este semnificativ. Dacă un împrumut, o creanță sau o investiție deținută până la scadență are o rată variabilă a dobânzii, rata de actualizare pentru evaluarea oricăror pierderi din depreciere conform punctului 63 este rata efectivă a dobânzii actuale determinată conform contractului. Ca avantaj practic, un creditor poate evalua deprecierea unui activ financiar contabilizat la costul amortizat pe baza valorii juste a unui instrument utilizând un preț observabil pe piață. Calculul valorii actualizate a viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate ale unui activ financiar depus ca garanție reflectă fluxurile de trezorerie care ar putea rezulta dintr-o lichidare minus costurile obținerii și vânzării garanției reale, indiferent dacă lichidarea este sau nu probabilă.
AG85 Procesul estimării pierderilor din depreciere ia în considerare toate expunerile creditului, nu numai pe cele ale unei slabe calități a creditului. De exemplu, dacă o entitate utilizează un sistem intern de notare a creditului, aceasta ia în considerare toate notele obținute de credit și nu doar pe cele care reflectă o gravă deteriorare a lui.
AG86 Procesul de estimare a valorii unei pierderi din depreciere poate avea drept rezultat fie o singură valoare, fie o gamă de valori posibile. În cel din urmă caz, entitatea recunoaște o pierdere din depreciere egală cu cea mai bună estimare din cadrul acelei game [3] luând în considerare toate informațiile relevante disponibile înainte ca situațiile financiare să fie emise cu privire la condițiile existente la data bilanțului.
AG87 În sensul evaluării colective a deprecierii, activele financiare sunt grupate pe baza caracteristicilor similare ale riscului care indică abilitatea debitorilor de a plăti toate sumele datorate în conformitate cu termenii contractuali (de exemplu, pe baza evaluării riscului de credit sau pe baza procesului de notare care ia în considerare tipul activului, ramura, locația geografică, tipul garanției reale, statutul trecut și alți factori relevanți). Caracteristicile alese sunt relevante pentru estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie pentru grupuri de astfel de active, constituind un indiciu asupra abilității debitorului de a plăti toate valorile datorate conform condițiilor contractuale ale activelor care sunt evaluate. Totuși, probabilitățile pierderilor și alte statistici diferă la nivelul grupului între (a) activele care au fost evaluate individual pentru depreciere și s-a descoperit că nu sunt depreciate și (b) activele care nu au fost evaluate individual pentru depreciere având drept rezultat că s-ar putea să fie necesare valori diferite ale deprecierii. Dacă o entitate nu are un grup de active care au caracteristici similare ale riscului, entitatea nu face evaluările suplimentare.
AG88 Pierderile din depreciere recunoscute la nivelul grupului reprezintă un pas intermediar care este condiționat de identificarea pierderilor din depreciere la activele financiare în grupul activelor financiare care sunt evaluate în colectiv pentru depreciere. Imediat ce este disponibilă informația care identifică în mod specific și individual pierderile din activele depreciate dintr-un grup, acele active sunt înlăturate din grup.
AG89 Viitoarele fluxuri de trezorerie dintr-un grup de active financiare care sunt evaluate colectiv pentru depreciere sunt estimate pe baza experienței pierderii istorice pentru activele cu caracteristici de risc de credit care sunt similare cu cele ale activelor din grup. Entitățile care nu au o istorie de pierderi specifice entității sau îndeajuns de multă experiență utilizează experiența entităților asemănătoare pentru grupuri comparabile de active financiare. Experiența pierderilor istorice este ajustată pe baza informațiilor actuale observabile pentru a reflecta efectele condițiilor actuale care nu au afectat perioada pe care se bazează experiența pierderilor istorice și pentru a îndepărta efectele condițiilor din perioada istorică care nu mai există în prezent. Estimările modificărilor viitoarelor fluxuri de trezorerie reflectă și sunt direct în conformitate cu modificările datelor observabile conexe de la perioadă la perioadă (cum ar fi modificările ratei șomajului, prețurile proprietăților imobiliare, prețurile mărfurilor, starea plăților sau alți factori care indică pierderi suportate în grup și mărimea acestor pierderi). Metodologia și ipoteza utilizate pentru estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie sunt revizuite cu regularitate pentru a reduce orice diferențe dintre estimările pierderii și pierderea reală constatată.
AG90 Ca exemplu al aplicării punctului AG89, o entitate poate determina, pe baza experienței istorice, că una dintre principalele cauze ale neexecutării obligațiilor într-un împrumut pe cardul de credit este decesul debitorului. Entitatea poate observa că rata mortalității este neschimbată de la an la an. Totuși, s-ar putea ca unii dintre debitorii din grupul entității de împrumuturi pe carduri de credit să fi murit în acel an, indicând că a fost suportată o pierdere din depreciere pentru acele împrumuturi chiar dacă la sfârșitul anului entitatea încă nu știe exact care debitori au murit. Ar fi potrivit ca o pierdere din depreciere să fie recunoscută pentru aceste pierderi "suportate, dar nu reportate". Totuși, nu ar fi potrivită recunoașterea unei pierderi din depreciere pentru decesele care se așteaptă să intervină în perioadele viitoare, deoarece evenimentul necesar pentru apariția pierderii (decesul debitorului) nu s-a întâmplat încă.
AG91 Atunci când se utilizează rate istorice ale pierderii pentru estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie este important ca informația privind ratele istorice ale pierderii să fie aplicată grupurilor care sunt definite într-o manieră conformă cu cea a grupurilor pentru care au fost observate ratele istorice ale pierderii. De aceea, metoda utilizată ar trebui să permită ca fiecare grup să fie asociat cu informații despre experiențe privind pierderea în grupurile de active cu caracteristici similare ale riscului de credit și cu date observabile relevante care reflectă condițiile actuale.
AG92 Abordări bazate pe formule sau pe metode statistice pot fi utilizate pentru a determina pierderile din depreciere într-un grup de active financiare (de exemplu, pentru soldurile împrumuturilor mici), atât timp cât sunt în conformitate cu dispozițiile de la punctele 63-65 și AG87-AG91. Orice model utilizat ar încorpora efectul valorii timp a banilor, ar lua în considerare fluxurile de trezorerie pentru toată durata de viață rămasă a unui activ (nu doar anul următor), maturitatea împrumuturilor din portofoliului și nu ar da naștere unei pierderi din depreciere la recunoașterea inițială a unui activ financiar.
Venituri din dobânzi după recunoașterea deprecierii
AG93 Odată ce valoarea contabilă a unui activ financiar sau a unui grup de active financiare similare a fost redusă ca rezultat al unei pierderi din depreciere, venitul din dobândă este apoi recunoscut utilizând rata dobânzii utilizată pentru a reduce viitoarele fluxuri de trezorerie în sensul evaluării pierderii din depreciere.
ACOPERIREA ÎMPOTRIVA RISCURILOR (punctele 71-102)
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor (punctele 72-77)
Instrumente care intră în această categorie (punctele 72 și 73)
AG94 Pierderea potențială dintr-o opțiune a cărei valoare contabilă este redusă de către entitate ar putea fi mult mai mare ca valoare decât câștigul potențial al unui element conex acoperit împotriva riscurilor. Cu alte cuvinte, o opțiune emisă nu este eficace în reducerea expunerii elementului acoperit la riscul aferent profitului sau pierderii. Așadar, o opțiune emisă (written) nu îndeplinește condițiile pentru a fi instrument de acoperire împotriva riscurilor, decât dacă este desemnată ca o compensare a unei opțiuni cumpărate, inclusiv una încorporată într-un alt instrument financiar (de exemplu, o opțiune call emisă utilizată pentru a acoperi împotriva riscurilor o datorie răscumpărabilă înainte de scadență). Pe de altă parte, o opțiune cumpărată are câștiguri potențiale egale cu sau mai mari decât pierderile și deci are potențialul de a reduce expunerea profitului sau pierderii la modificările valorii juste a fluxurilor de trezorerie. În consecință, poate îndeplini condițiile unui instrument de acoperire împotriva riscurilor.
AG95 O investiție deținută până la scadență contabilizată la costul amortizat poate fi desemnată drept instrument de acoperire împotriva riscurilor într-o acoperire împotriva riscului de schimb valutar.
AG96 O investiție într-un instrument de capitaluri proprii necotat care nu este contabilizat la valoarea justă deoarece nu poate fi evaluat în mod fiabil sau un instrument derivat care este legat de acesta și trebuie să fie decontat prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat [a se vedea punctul 46 litera (c) și punctul 47] nu poate fi desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor.
AG97 Propriile instrumente de capitaluri proprii ale unei entități nu sunt active financiare sau datorii financiare ale entității și de aceea nu pot fi desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor.
Elemente acoperite împotriva riscurilor (punctele 78-84)
Elemente care intră în această categorie (punctele 78-80)
AG98 Un angajament ferm de a achiziționa într-o combinare de întreprinderi nu poate fi un element acoperit, cu excepția riscului de schimb valutar, deoarece celelalte riscuri de acoperit nu pot fi identificate sau evaluate în mod fiabil. Aceste alte riscuri sunt riscuri generale de activitate.
AG99 O investiție contabilizată prin metoda punerii în echivalență nu poate fi un element acoperit într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor deoarece metoda punerii în echivalență recunoaște în profit sau în pierdere mai degrabă partea investitorului din pierderea sau profitul entității asociate decât modificările valorii juste a investiției. Dintr-un motiv similar, o investiție într-o filială consolidată nu poate fi un element acoperit deoarece consolidarea recunoaște în profit sau în pierdere mai degrabă profitul sau pierderea filialei decât modificările valorii juste a investiției. O acoperire a unei investiții nete într-o operațiune din străinătate este diferită deoarece este o acoperire a unei expuneri la riscul valutar, nu o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor aferente modificării valorii investiției.
AG99A Punctul 80 stipulează că în situațiile financiare consolidate riscul valutar dintr-o tranzacție prognozată din interiorul grupului și care este foarte probabilă poate îndeplini condițiile pentru un element acoperit împotriva riscurilor într-o acoperire împotriva riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie, cu condiția ca tranzacția să fie denominată într-o altă monedă decât moneda funcțională a entității care inițiază acea tranzacție, iar riscul valutar va afecta profitul și pierderea consolidate. În acest scop, o entitate poate fi o societate-mamă, o filială, o entitate asociată, o asociere în participație sau o sucursală. Dacă riscul valutar al unei tranzacții prognozate în interiorul grupului nu afectează profitul și pierderea consolidate, tranzacția din interiorul grupului nu se poate califica drept un element acoperit împotriva riscurilor. Acesta este de obicei cazul plăților drepturilor de autor, plății dobânzilor sau modificărilor personalului de conducere între membrii aceluiași grup dacă nu este vorba de o tranzacție externă aferentă. Totuși, atunci când riscul valutar al unei tranzacții prognozate în interiorul grupului va afecta profitul și pierderea consolidate, tranzacția din interiorul grupului poate îndeplini condițiile unui element acoperit împotriva riscurilor. Un exemplu îl constituie vânzările prognozate sau achizițiile de stocuri dintre membrii aceluiași grup, dacă există o vânzare în curs a stocului către o parte din afara grupului. În mod similar, o vânzare prognozată de imobilizări corporale în interiorul grupului între o entitate care face parte din grup și care le-a produs și o entitate din grup care va utiliza imobilizările corporale în operațiunile sale poate afecta contul de profit și pierdere consolidat. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, deoarece imobilizările corporale vor fi depreciate de către entitatea care le achiziționează, iar valoarea recunoscută inițial pentru imobilizările corporale se poate modifica dacă tranzacția prognozată din interiorul grupului este denominată în altă monedă decât moneda funcțională a entității care le achiziționează.
AG99B Dacă acoperirea împotriva riscului a unei tranzacții prognozate din interiorul grupului îndeplinește condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, orice câștig sau pierdere recunoscut(ă) direct în capitalurile proprii în conformitate cu punctul 95 litera (a) trebuie reclasificat(ă) în profit sau pierdere din aceeași perioadă sau perioade în care riscul valutar al tranzacției acoperite împotriva riscurilor afectează contul de profit și pierdere consolidat.
Desemnarea elementelor financiare ca elemente acoperite împotriva riscurilor (punctele 81 și 81A)
AG99C [...] Entitatea poate desemna toate fluxurile de trezorerie ale întregului activ financiar sau ale întregii datorii financiare ca element acoperit și să le acopere doar pentru un anume risc (de exemplu, doar pentru modificările care se pot atribui modificărilor LIBOR). De exemplu, în cazul unei datorii financiare a cărei rată a dobânzii efective este 100 puncte de bază sub LIBOR, o entitate poate desemna ca element acoperit întreaga datorie (adică principalul plus dobânda la LIBOR minus 100 puncte de bază) și să acopere modificarea valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie pentru întreaga datorie care se atribuie modificărilor LIBOR. Entitatea poate să aleagă de asemenea un indice de acoperire, altul decât unu la unu, pentru a îmbunătăți eficacitatea acoperirii, după cum este descris la punctul AG100.
AG99D În plus, dacă un instrument financiar cu rată fixă este acoperit la un moment ulterior emiterii sale și ratele dobânzii s-au modificat între timp, entitatea poate desemna o parte egală cu o rată de referință [...]. De exemplu, să presupunem că entitatea emite un activ financiar cu rată fixă în valoare de 100 u.m. care are o rată a dobânzii efective de 6 % în momentul în care LIBOR este 4 %. Entitatea începe să acopere acel activ la un moment ulterior, când LIBOR a crescut la 8 % și valoarea justă a activului a scăzut la 90 u.m. Entitatea calculează că dacă ar fi achiziționat activul la data la care l-a desemnat pentru prima dată ca element acoperit pentru valoarea sa justă de 90 u.m., randamentul efectiv ar fi fost 9,5 %. […] Entitatea poate desemna o parte a LIBOR de 8 % care constă parțial în fluxuri de trezorerie din dobândă contractuale și parțial în diferența dintre valoarea justă curentă (adică 90 u.m.) și valoarea rambursabilă la scadență (adică 100 u.m.).
Desemnarea elementelor nefinanciare ca elemente acoperite împotriva riscurilor (punctul 82)
AG100 Modificările prețului unui ingredient sau al unei componente a unui activ nefinanciar sau a unei datorii nefinanciare în general nu au un efect previzibil, evaluabil separat asupra prețului elementului care să fie comparabil cu efectul, să zicem, al unei modificări a ratelor dobânzii pe piață asupra prețului unei obligațiuni. Astfel, un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciară este un element acoperit doar în totalitatea sa sau doar pentru riscul de schimb valutar. Dacă există o diferență între condițiile instrumentului de acoperire împotriva riscurilor și ale elementului acoperit (cum ar fi pentru o acoperire a unei achiziții prognozate de cafea braziliană utilizând un contract forward pentru a achiziționa cafea columbiană în condiții de altfel similare), relația de acoperire împotriva riscurilor se poate califica drept o relație acoperită cu condiția să fie îndeplinite toate dispozițiile de la punctul 88, inclusiv aceea că se preconizează ca acoperirea să fie foarte eficace. În acest scop, valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor poate fi mai mare sau mai mică decât cea a elementului acoperit dacă aceasta îmbunătățește eficacitatea relației de acoperire împotriva riscurilor. De exemplu, o analiză de regresie poate fi efectuată pentru a determina o relație statistică între elementul acoperit (de exemplu, o tranzacție cu cafea braziliană) și instrumentul de acoperire împotriva riscurilor (de exemplu, o tranzacție cu cafea columbiană). Dacă există o relație statistică între cele două variabile (adică între prețurile unitare ale cafelei braziliene și cele ale cafelei columbiene), panta dreptei de regresie poate fi utilizată pentru a stabili indicele de acoperire care va maximiza eficacitatea așteptată. De exemplu, dacă panta dreptei de regresie este 1,02, un indice de acoperire pe baza a 0,98 unități de elemente acoperite la 1,00 unități de instrument de acoperire împotriva riscurilor maximizează eficacitatea așteptată. Cu toate acestea, relația de acoperire împotriva riscurilor poate duce la ineficacitate, care este recunoscută în profit sau pierdere pe durata relației de acoperire împotriva riscurilor.
Desemnarea grupurilor de elemente ca elemente acoperite împotriva riscurilor (punctele 83 și 84)
AG101 O acoperire a unei poziții nete generale (de exemplu, fără nici un activ cu rată fixă și fără nici o datorie cu rată fixă cu scadențe similare) mai degrabă decât a unui element acoperit specific nu îndeplinește condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. Cu toate acestea, aproape același efect asupra profitului sau pierderii contabilității de acoperire împotriva riscurilor pentru acest tip de relație de acoperire împotriva riscurilor poate fi realizat prin desemnarea ca o parte a elementului acoperit din elementele de bază. De exemplu, dacă o bancă are active în valoare de 100 u.m. și datorii în valoare de 90 u.m., cu riscuri și termeni de o natură similară, și acoperă expunerea netă de 10 u.m., poate desemna ca element acoperit 10 u.m. din acele active. Această desemnare poate fi utilizată dacă astfel de active și datorii sunt instrumente cu rată fixă, caz în care aceasta reprezintă acoperirea valorii juste împotriva riscurilor, sau dacă sunt instrumente cu rate variabile, caz în care aceasta reprezintă acoperirea împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie. În mod similar, dacă o entitate are un angajament ferm de a face o achiziție în valută de 100 u.m. și un angajament ferm de a face o vânzare în valută de 90 u.m., poate acoperi valoarea netă de 10 u.m. prin achiziționarea unui instrument derivat și prin desemnarea acestuia ca un instrument de acoperire împotriva riscurilor asociat cu 10 u.m. din angajamentul ferm de achiziționare a 100 u.m.
Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor (punctele 85-102)
AG102 Un exemplu de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor este o acoperire a expunerii la modificările valorii juste a unui instrument de datorie cu rată fixă ca rezultat al modificărilor ratelor dobânzii. O astfel de acoperire poate fi inițiată de către emitent sau de către deținător.
AG103 Un exemplu de acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie este utilizarea unui swap pentru a modifica datoria cu rată fluctuantă într-o datorie cu rată fixă (adică o acoperire a unei tranzacții viitoare în care fluxurile de trezorerie viitoare acoperite reprezintă plăți viitoare ale dobânzii).
AG104 O acoperire a unui angajament ferm (de exemplu, o acoperire a modificării prețului carburantului aferentă unui angajament contractual nerecunoscut de către o rețea publică de distribuție a energiei electrice de a cumpăra carburant la un preț fix) reprezintă o acoperire a unei expuneri la o modificare a valorii juste. În consecință, o astfel de acoperire reprezintă o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 87, o acoperire a riscului valutar a unui angajament ferm poate fi contabilizată în mod alternativ ca acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscului.
Evaluarea eficacității acoperirii împotriva riscurilor
AG105 O acoperire este considerată a fi foarte eficace dacă următoarele condiții sunt îndeplinite:
(a) la începutul acoperirii și în perioadele ulterioare se preconizează ca acoperirea să fie foarte eficientă în realizarea compensării modificărilor valorii juste sau fluxurilor de trezorerie atribuibile riscului acoperit în decursul perioadei pentru care este desemnată acoperirea. O astfel de preconizare poate fi demonstrată prin metode diferite, inclusiv o comparare a modificărilor anterioare a valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie ale elementului acoperit atribuibile riscului acoperit cu modificări anterioare a valorii juste sau fluxurilor de trezorerie ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor, sau prin demonstrarea unei corelări statistice pronunțate între valoarea justă sau fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit și cele ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor. Entitatea poate să aleagă, de asemenea, un indice de acoperire, altul decât unu la unu, pentru a îmbunătăți eficacitatea după cum este descris la punctul AG100;
(b) rezultatele reale ale acoperirii sunt în intervalul de 80-125 %. De exemplu, dacă rezultatele reale sunt de așa natură încât pierderea aferentă instrumentului de acoperire împotriva riscurilor este 120 u.m. și câștigul aferent instrumentului de numerar este 100 u.m., compensarea poate fi evaluată prin 120/100, care reprezintă 120 %, sau prin 100/120, care reprezintă 83 %. În acest exemplu, presupunând că acoperirea îndeplinește condițiile de la litera (a), entitatea ar ajunge la concluzia că acoperirea a fost foarte eficace.
AG106 Eficacitatea este evaluată cel puțin la momentul la care entitatea întocmește situațiile sale financiare anuale sau interimare.
AG107 Prezentul standard nu specifică o metodă unică pentru evaluarea eficacității acoperirii împotriva riscurilor. Metoda pe care o entitate o adoptă pentru evaluarea eficacității acoperirii împotriva riscurilor depinde de strategia sa de gestionare a riscului. De exemplu, dacă strategia de gestionare a riscului a unei entități este de a ajusta valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor periodic pentru a reflecta modificările în poziția acoperită împotriva riscurilor, entitatea trebuie să demonstreze că se așteaptă ca acoperirea împotriva riscurilor să fie foarte eficace doar pentru perioada până când valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscului este ajustată data următoare. În anumite cazuri, entitatea adoptă diferite metode pentru diferite tipuri de acoperiri împotriva riscurilor. Documentația unei entități cu privire la strategia sa de acoperire împotriva riscurilor include și procedurile sale de evaluare a eficacității. Acele proceduri arată dacă evaluarea include toate câștigurile sau pierderile dintr-un instrument acoperit împotriva riscurilor sau dacă este exclusă valoarea timp a instrumentului.
AG107A […]
AG108 Dacă condițiile principale ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor și ale activului, datoriei, angajamentului ferm sau tranzacției prognozate foarte probabile care este acoperită împotriva riscurilor sunt aceleași, modificările valorii juste și ale fluxurilor de trezorerie care se pot atribui riscului care este acoperit s-ar putea să se compenseze pe deplin și atunci când începe acoperirea împotriva riscului, și după aceea. De exemplu, un swap pe rata dobânzii este probabil să fie o acoperire eficace împotriva riscurilor dacă valorile noționale și ale principalului, termenii, datele de reevaluare, datele primirii și plății dobânzii și ale principalului și baza pentru evaluarea ratelor dobânzii sunt aceleași pentru instrumentul de acoperire împotriva riscurilor și pentru elementul acoperit. În plus, o acoperire a unei cumpărări prognozate foarte probabile a unei mărfi cu un contract forward poate fi foarte eficace dacă:
(a) contractul forward este pentru cumpărarea aceleiași cantități din aceeași marfă la același moment și locație ca și cumpărarea prognozată acoperită;
(b) valoarea justă a contractului forward la început este zero; și
(c) fie modificarea reducerii sau primei contractului forward este exclusă din evaluarea eficacității și este recunoscută în profit sau pierdere, fie modificarea fluxurilor de trezorerie așteptate din tranzacția prognozată foarte probabilă este bazată pe prețul forward al mărfii.
AG109 Uneori, instrumentul de acoperire împotriva riscurilor compensează doar o parte din riscul acoperit. De exemplu, o acoperire nu este pe deplin eficace dacă instrumentul de acoperire și elementul acoperit sunt exprimate în monezi diferite care nu evoluează în tandem. De asemenea, o acoperire a riscului de rată a dobânzii utilizând un instrument derivat nu ar fi pe deplin eficace dacă o parte din modificarea valorii juste a instrumentului derivat se poate atribui riscului de credit al contrapartidei.
AG110 Pentru a îndeplini condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, acoperirea trebuie să fie aferentă unui risc identificat și desemnat specific și nu numai riscului asociat activității generale a entității, și trebuie în cele din urmă să afecteze profitul sau pierderea entității. O acoperire a riscului de uzură morală a unui activ fizic sau a riscului de expropriere de către guvern nu este eligibilă pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor; eficacitatea nu poate fi evaluată deoarece acele riscuri nu pot fi evaluate în mod fiabil.
AG111 În cazul riscului de rată a dobânzii, eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor poate fi evaluată prin întocmirea unui scadențar pentru activele financiare și datoriile financiare care să prezinte expunerea la rata netă a dobânzii, cu condiția ca expunerea netă să fie asociată cu un activ sau o datorie specifică (sau un grup specific de active sau datorii sau o parte specifică a acestora), rezultând expunerea netă, și eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor este evaluată în funcție de acel activ sau acea datorie.
AG112 La evaluarea eficacității unei acoperiri, o entitate ia în considerare în general valoarea-timp a banilor. Rata fixă a dobânzii a unui element acoperit nu trebuie să corespundă exact ratei fixe a dobânzii a unui swap desemnat ca acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. Nici rata variabilă a dobânzii a unui activ sau datorii purtător (purtătoare) de dobândă nu trebuie să fie aceeași cu rata dobânzii variabile a unui swap desemnat ca acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscului. Valoarea justă a unui swap derivă din suma netă a decontărilor sale. Ratele fixe și variabile ale unui swap pot fi modificate fără a afecta decontarea netă dacă ambele sunt modificate cu aceeași valoare.
AG113 Dacă o entitate nu îndeplinește criteriile de eficacitate, entitatea întrerupe contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la ultima dată la care a fost demonstrată eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor. Cu toate acestea, dacă entitatea identifică evenimentul sau modificarea circumstanțelor care au făcut ca relația de acoperire împotriva riscurilor să nu îndeplinească criteriile de eficacitate și demonstrează că acoperirea a fost eficace înainte ca evenimentul sau modificarea circumstanțelor să fi apărut, entitatea întrerupe contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la data evenimentului sau modificării circumstanțelor.
Contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor în cazul acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii
AG114 Pentru acoperirea valorii juste împotriva riscului de rată a dobânzii asociat unui portofoliu de active financiare sau datorii financiare, o entitate îndeplinește dispozițiile prezentului standard dacă se conformează procedurilor stabilite la literele (a)-(i) și la punctele AG115-AG132 de mai jos.
(a) Ca parte a procesului de gestionare a riscului entitatea identifică un portofoliu de elemente al căror risc al ratei dobânzii dorește să fie acoperit. Portofoliul poate cuprinde doar active, doar datorii sau deopotrivă active și datorii. Entitatea poate identifica două sau mai multe portofolii (de exemplu, entitatea poate grupa activele sale disponibile pentru vânzare într-un portofoliu separat), caz în care aplică îndrumările de mai jos fiecărui portofoliu separat.
(b) Entitatea analizează portofoliul în perioadele de reevaluare mai degrabă pe baza datelor de reevaluare, decât pe baza datelor contractuale. Analiza în perioadele de reevaluare poate fi efectuată în diferite moduri, inclusiv programarea fluxurilor de trezorerie în perioade în care acestea sunt așteptate să survină sau programarea valorilor nominale ale capitalului în toate perioadele până la momentul la care se anticipează reevaluarea.
(c) Pe baza acestei analize, entitatea decide valoarea pe care dorește să o acopere. Entitatea desemnează ca element acoperit o valoare a activelor sau datoriilor (dar nu o valoare netă) din portofoliul identificat egală cu valoarea pe care dorește să o desemneze drept acoperită. […]
(d) Entitatea desemnează riscul ratei dobânzii care este acoperit. Acest risc poate fi o parte a riscului ratei dobânzii în fiecare dintre elementele de acoperit, cum ar fi rata dobânzii de referință (de exemplu, LIBOR).
(e) Entitatea desemnează unul sau mai multe instrumente de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare perioadă de reevaluare.
(f) Utilizând desemnările făcute la literele (c)-(e) de mai sus, entitatea evaluează la început și în perioadele ulterioare măsura în care se așteaptă ca acoperirea să fie foarte eficace în decursul perioadei pentru care este desemnată acoperirea.
(g) Periodic, entitatea evaluează modificarea valorii juste a elementului acoperit [așa cum a fost desemnat la litera (c)] care se poate atribui riscului acoperit [așa cum a fost desemnat la litera (d)], [...]. Cu condiția ca acoperirea să fie determinată în mod real, astfel încât să fie foarte eficientă pentru evaluare folosindu-se metoda documentată a entității de evaluare a eficacității, entitatea recunoaște modificarea valorii juste a elementului acoperit ca un câștig sau ca o pierdere în profit sau pierdere și în unul sau două elemente-rânduri din bilanț, după cum s-a descris la punctul 89A. Modificarea valorii juste nu trebuie alocată activelor sau datoriilor individuale.
(h) Entitatea evaluează modificarea valorii juste a instrumentului(lor) de acoperire împotriva riscurilor [așa cum a fost desemnat la litera (e)] și o recunoaște ca un câștig sau ca o pierdere în profit sau pierdere. Valoarea justă a instrumentului (instrumentelor) de acoperire împotriva riscurilor este recunoscută ca un activ sau ca o datorie în bilanț.
(i) Orice ineficacitate [4] trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere ca diferența între valoarea justă la care se referă litera (g) și cea la care se referă litera (h).
AG115 Această abordare este descrisă în detaliu mai jos. Abordarea trebuie aplicată doar acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru riscul ratei dobânzii asociat unui portofoliu de active financiare sau datorii financiare.
AG116 Portofoliul identificat la punctul AG114 litera (a) poate conține active și datorii. Alternativ, un portofoliu poate conține doar active sau doar datorii. Portofoliul este utilizat pentru a determina valoarea activelor sau a datoriilor pe care entitatea dorește să le acopere. Cu toate acestea, portofoliul în sine nu este desemnat ca un element acoperit.
AG117 La aplicarea punctului AG114 litera (b), entitatea determină data așteptată de reevaluare a unui element ca cea mai îndepărtată dintre datele la care elementul se așteaptă să ajungă la scadență sau să se reevalueze la nivelul pieței. Datele așteptate de reevaluare sunt estimate la începutul acoperirii și pe parcursul perioadei de acoperire, pe baza experienței istorice și a altor informații disponibile, inclusiv informații și așteptări cu privire la ratele de plată anticipată, ratele dobânzii și interacțiunea între acestea. Entitățile care nu au o experiență specifică utilizează experiența grupurilor similare pentru instrumentele financiare comparabile. Aceste estimări sunt revizuite în mod periodic și actualizate pe baza experienței. În cazul unui element cu rată fixă cu plată anticipată, data așteptată de reevaluare este data la care elementul se așteaptă să fie plătit anticipat, cu excepția cazului când se reevaluează la nivelul pieței la o dată anterioară. Pentru un grup de elemente similare, analiza pe perioade de timp pe baza datelor așteptate de reevaluare poate lua forma alocării unui procent al unui grup, mai degrabă decât pe baza elementelor individuale, fiecărei perioade de timp. O entitate poate aplica alte metodologii în scopurile acestor alocări. De exemplu, poate utiliza un multiplicator al ratelor de plată anticipate pentru alocarea amortizării împrumutului perioadelor pe baza datelor așteptate de reevaluare. Cu toate acestea, metodologia pentru o astfel de alocare trebuie să fie în conformitate cu procedurile și obiectivele entității de gestionare a riscului.
AG118 Ca un exemplu de desemnare stabilit la punctul AG114 litera (c), dacă într-o anumită perioadă de reevaluare o entitate are active cu rate fixe de 100 u.m. și datorii cu rate fixe de 80 u.m., și decide să le acopere întreaga poziție netă de 20 u.m., desemnează ca element acoperit active în valoare de 20 u.m. (o parte a activelor) [5]. Desemnarea este exprimată ca "valoarea într-o monedă" (de exemplu, o valoare în dolari, euro, lire sau ranzi) mai degrabă decât ca active individuale. Rezultă că toate activele (sau datoriile) din care este extrasă valoarea acoperită – adică întreaga valoare de 100 u.m. a activelor din exemplul de mai sus – trebuie să fie elemente a căror valoare justă se modifică ca răspuns la modificările ratei dobânzii care este acoperită […].
AG119 Entitatea se conformează, de asemenea, altor dispoziții de desemnare și documentare stabilite la punctul 88 litera (a). Pentru acoperirea portofoliului împotriva riscului ratei dobânzii, această desemnare și documentare specifică politica entității pentru toate variabilele care sunt utilizate pentru a identifica valoarea care este acoperită și modul în care este evaluată eficacitatea, inclusiv următoarele:
(a) care active sau datorii trebuie incluse în acoperirea portofoliului și baza de utilizat pentru înlăturarea acestora din portofoliu;
(b) modul în care entitatea estimează datele de reevaluare, inclusiv ipotezele privind rata dobânzii care susțin estimările ratelor de plată anticipată și baza pentru modificarea acelor estimări. Aceeași metodă este utilizată atât pentru estimările inițiale făcute la momentul în care un activ sau o datorie este inclus(ă) în portofoliul acoperit, cât și pentru orice revizuiri ulterioare ale acelor estimări;
(c) numărul și durata perioadelor de reevaluare;
(d) cât de des va testa entitatea eficacitatea [...];
(e) metodologia utilizată de către entitate pentru a determina valoarea activelor sau a datoriilor care sunt desemnate ca elemente acoperite […];
(f) […] măsura în care entitatea va testa eficacitatea pentru fiecare perioadă de reevaluare în parte, pentru toate perioadele agregate sau prin utilizarea unei combinări între acestea două.
Politicile specificate în desemnarea și documentarea relației de acoperire împotriva riscurilor trebuie să fie în conformitate cu procedurile și obiectivele de gestionare a riscului ale entității. Modificările politicilor nu trebuie făcute arbitrar. Acestea vor fi justificate pe baza modificărilor condițiilor de piață și a altor factori, și trebuie fundamentate pe, și consecvente cu procedurile și obiectivele de gestionare a riscului ale entității.
AG120 Instrumentul de acoperire împotriva riscurilor menționat la punctul AG114 litera (e) poate fi un instrument derivat unic sau un portofoliu de instrumente derivate, toate conținând expunerea la riscul acoperit al ratei dobânzii desemnat la punctul AG114 litera (d) (de exemplu, un portofoliu de swap pe rate ale dobânzii care conțin toate expunerea la LIBOR). Un astfel de portofoliu de instrumente derivate poate conține poziții de compensare a riscului. Cu toate acestea, poate să nu includă opțiuni emise sau opțiuni nete emise, deoarece standardul [6] nu permite ca astfel de opțiuni să fie desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor (cu excepția cazului când o opțiune emisă este desemnată drept compensarea unei opțiuni cumpărate). Dacă instrumentul de acoperire împotriva riscurilor acoperă valoarea desemnată la punctul AG114 litera (c) pentru mai mult decât o perioadă de reevaluare, se alocă tuturor perioadelor pe care le acoperă. Totuși, întregul instrument de acoperire trebuie alocat acelor perioade de reevaluare deoarece standardul [7] nu permite ca o relație de acoperire să fie desemnată doar pentru o parte din perioada în timpul căreia rămâne valabil un instrument de acoperire.
AG121 Atunci când entitatea evaluează modificarea valorii juste a elementului cu plată anticipată în conformitate cu punctul AG114 litera (g), o modificare a ratelor dobânzii afectează valoarea justă a elementului cu plata anticipată în două feluri: afectează valoarea justă a fluxurilor de trezorerie contractuale și valoarea justă a opțiunii cu plata anticipată care este cuprinsă într-un element cu plata anticipată. Punctul 81 din standard permite ca o entitate să desemneze o parte din activul financiar sau datoria financiară, care împarte aceeași expunere la risc, ca element acoperit împotriva riscurilor, cu condiția ca eficacitatea să poată fi evaluată. […].
AG122 Standardul nu specifică tehnicile utilizate pentru determinarea valorii la care se face referire la punctul AG114 litera (g), adică modificarea valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor, care este atribuită riscului acoperit. […]. Nu este bine să se presupună că modificările valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor sunt egale cu modificările valorii instrumentului de acoperire împotriva riscurilor.
AG123 Punctul 89A prevede ca, în cazul în care elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o perioadă anume de reevaluare este un activ, modificarea valorii sale să fie prezentată într-un element-rând separat în cadrul activelor. Dimpotrivă, dacă elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o anumită perioadă de reevaluare este o datorie, modificarea valorii sale este prezentată într-un element-rând separat din cadrul datoriilor. Acestea sunt elementele-rânduri individuale la care se face referire la punctul AG114 litera (g). Alocarea specifică la activele (sau datoriile) individuale nu este necesară.
AG124 Punctul AG114 litera (i) arată că ineficacitatea rezultă în măsura în care modificarea valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor, care se poate atribui riscului acoperit, diferă de modificarea valorii juste a instrumentului derivat de acoperire împotriva riscurilor. O astfel de diferență poate apărea din mai multe motive, care includ:
(a) [...];
(b) elementele din portofoliul acoperit împotriva riscurilor care s-au depreciat sau au fost derecunoscute;
(c) datele de plată a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor și a elementului acoperit împotriva riscurilor, care sunt diferite; și
(d) alte cauze [...].
O astfel de ineficacitate [8] trebuie să fie identificată și recunoscută în profit sau pierdere.
AG125 În general, eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor va fi îmbunătățită:
(a) dacă entitatea își planifică elementele cu caracteristici diferite de plată anticipată într-un mod care ia în considerare diferențele din procedura de plată anticipată;
(b) atunci când numărul elementelor din portofoliu este mare. Atunci când numai câteva elemente sunt cuprinse în portofoliu, este probabilă o ineficacitate relativ mare dacă unul dintre elemente este plătit mai devreme sau mai târziu decât s-a prevăzut. Dimpotrivă, atunci când portofoliul conține multe elemente, procedura de plată anticipată poate fi preconizată cu mai multă precizie;
(c) atunci când perioadele utilizate pentru recalcularea prețului sunt mai mici (de exemplu, o perioadă de o lună față de o perioadă de trei luni). Micșorarea perioadelor de reevaluare reduce efectul oricărei nepotriviri dintre datele de reevaluare și cele de plată (din perioada de reevaluare) a elementului acoperit împotriva riscurilor și cele ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor;
(d) cu cât este mai mare frecvența cu care valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor este ajustată pentru a reflecta modificările elementului acoperit împotriva riscurilor (de exemplu, din cauza modificărilor preconizărilor plăților anticipate).
AG126 O entitate își testează eficacitatea periodic. [...]
AG127 La evaluarea eficacității, entitatea delimitează revizuirile datelor de reevaluare a activelor (sau a datoriilor) existente de la inițierea noilor active (sau datorii), din care numai primele generează ineficacitate. […]. Odată ce ineficacitatea a fost recunoscută așa cum s-a stabilit mai sus, entitatea stabilește o nouă estimare a activelor (sau datoriilor) totale din fiecare perioadă de reevaluare, inclusiv noile active (sau datorii) care au fost inițiate de la ultima testare a eficacității, și desemnează o nouă valoare drept elementul acoperit împotriva riscurilor și un nou procent drept procentul acoperit împotriva riscurilor. […]
AG128 Elementele care au fost inițial programate într-o perioadă de reevaluare pot fi derecunoscute datorită plății anticipate care a avut loc mai devreme decât se preconizase sau datorită anulărilor cauzate de depreciere sau vânzare. Atunci când apare, valoarea modificării valorii juste incluse într-un element-rând separat la care se face referire la punctul AG114 litera (g), care are legătură cu elementul derecunoscut, trebuie să fie eliminată din bilanț și inclusă în profitul sau pierderea care apare la derecunoașterea elementului. În acest scop, este necesar să se cunoască perioada (perioadele) de reevaluare în care a fost programat elementul derecunoscut, deoarece aceasta determină perioada (perioadele) de reevaluare din care să fie scos și, de aici, valoarea de scăzut dintr-un element-rând separat, prezentat la punctul AG114 litera (g). Atunci când un element este derecunoscut, dacă se poate determina în ce perioadă a fost inclus, el este scos din perioada respectivă. Dacă nu, el este scos din perioada inițială, dacă derecunoașterea a rezultat din plăți anticipate mai mari decât cele preconizate, sau este alocat tuturor perioadelor care conțin elementul derecunoscut pe bază sistematică și rațională, dacă elementul a fost vândut sau s-a depreciat.
AG129 De asemenea, orice valoare legată de o anumită perioadă de timp care nu a fost derecunoscută la expirarea perioadei este recunoscută în profitul sau pierderea din acea perioadă (a se vedea punctul 89A). […]
AG130 […]
AG131 Dacă valoarea acoperită împotriva riscurilor dintr-o perioadă de reevaluare se reduce fără ca activele (sau datoriile) aferente să fie derecunoscute, valoarea inclusă în elementul-rând separat prezentat la punctul AG114 litera (g), care se referă la reducere, trebuie să fie amortizată în conformitate cu punctul 92.
AG132 O entitate poate dori să aplice abordarea stabilită la punctele AG114-AG131 pentru acoperire împotriva riscurilor a portofoliului care a fost anterior contabilizată ca o acoperire împotriva riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu IAS 39. O astfel de entitate va revoca desemnarea anterioară a acoperirii împotriva riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu punctul 101 litera (d), și va aplica dispozițiile stabilite la acel punct. De asemenea, ea va redesemna acoperirea împotriva riscurilor ca o acoperire a valorii juste și va aplica abordarea stabilită la punctele AG114-AG131 prospectiv perioadelor contabile ulterioare.
TRANZIȚIE (punctele 103-108B)
AG133 O entitate poate să fi desemnat o tranzacție prognozată în interiorul grupului drept un element acoperit împotriva riscurilor la începutul perioadei anuale cu începere de la 1 ianuarie 2005 (sau, în sensul reformulării informațiilor comparative, la începutul unei perioade comparative anterioare) drept o acoperire care ar îndeplini condițiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în conformitate cu prezentul standard (modificat prin ultima propoziție de la punctul 80). O astfel de entitate poate utiliza această desemnare pentru aplicarea contabilității de acoperire împotriva riscurilor din situațiile financiare consolidate de la începutul perioadei anuale care începe de la 1 ianuarie 2005 (sau de la începutul unei perioade comparative anterioare). O astfel de entitate trebuie să aplice și punctele AG99A și AG99B de la începutul perioadei anuale care începe de la 1 ianuarie 2005. Totuși, în conformitate cu punctul 108B, ea nu trebuie să aplice punctul AG99B pentru informațiile comparative din perioadele anterioare.
[1] În prezentul standard, valorile monetare sunt denominate în "unități monetare" (u.m.).
[2] În prezentul standard, valorile monetare sunt exprimate în "unități monetare" (u.m.).
[3] IAS 37 punctul 39 conține îndrumări privind determinarea celei mai bune estimări dintr-o gamă de rezultate posibile.
[4] Aceleași considerente privind pragul de semnificație se aplică în acest context așa cum se aplică în toate IFRS-urile.
[5] Standardul permite unei entități să desemneze orice valoare a activelor sau datoriilor disponibile care intră în această categorie, adică în acest exemplu orice valoare a activelor între 0 u.m. și 100 u.m.
[6] A se vedea punctele 77 și AG94.
[7] A se vedea punctul 75.
[8] Aceleași considerente privind pragul de semnificație se aplică în acest context așa cum se aplică în toate IFRS-urile.
