1. Obiectul contabilităţii bancare.
Contabilitatea este ştiinţa care se ocupă cu procesul de înregistrare , clasificare, raportare şi de interpretare a datelor financiare ale unei societăţi.
Procesul de înregistrare sau de ţinere a evidenţei contabile implică măsurarea şi înregistrarea operaţiilor şi tranzacţiile comerciale prin diferite modalităţi: manual, mecanic sau electronic.
Funcţia de raportare include clasificarea şi rezumarea datelor contabile în situaţiile financiare precum şi pregătirea acestora pentru interpretare.
Din punct de vedere al societăţii comerciale şi al managerilor lor, contabilitatea are 2 funcţii de bază:
a. evidenţierea rezultatelor financiare sau contabilitate financiară. Aceasta are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea contabilităţii, norme care au caracter obligatoriu pentru toate băncile;
b. calculaţia şi controlul costurilor de producţie cât şi stabilirea preţurilor produselor şi serviciilor, furnizarea informaţiilor către conducerea societăţii în scopul utilizării lor în politica de dezvoltare şi de planificare (contabilitatea de gestiune). Această contabilitate se organizează de fiecare bancă în funcţie de specificul activităţii, de necesităţile proprii având ca obiective:
- stabilirea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pentru fiecare subunitate;
- rentabilitatea serviciilor;
- stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli, urmărirea îndeplinii acestui buget pe subunităţi. Astfel contabilitatea societăţilor bancare prezintă o serie de particularităţi care ţin de reglementările proprii cauzate de natura resurselor cât şi de operaţiunile derulate şi de finalitatea acestora.
În conformitate cu prevederile legii – obiectul contabilităţii bancare îl constituie: reflectarea în expresie bănească a disponibilităţilor băneşti şi a depozitelor, a bunurilor mobile şi imobile, a titlurilor de valoare, a drepturilor şi obligaţiilor băncii precum şi mişcările care au loc asupra elementelor patrimoniale şi a operaţiilor efectuate asupra cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor obţinute.
În aceste condiţii, contabilitatea bancară are ca obiect de studiu:
a. stabilirea şi înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiunilor patrimoniale în funcţie de natura lor în debitul unor conturi respectiv în creditul altor conturi. Conturi care se numesc conturi corespondente, complementare;
b. stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare precum şi a soldurilor;
c. întocmirea lunară a Balanţei de verificare care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare precum şi între totalul soldurilor debitoare li a soldurilor creditoare;
d. prezentarea situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor obţinute respectiv a activelor şi a pasivelor în Bilanţ precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor în contul de profit şi pierdere.
Obiectul contabilităţii bancare se realizează prin aplicarea unor procedee şi tehnici ale metodei contabilităţii:
1. Procedee cu caracter general:
- Observarea;
- Analiza;
- Sinteza;
- Raţionamentul;
- Experienţa.
2. Procedee comune disciplinelor economice:
- Calculaţia;
- Documentarea;
- Evaluarea;
- Inventarierea.
3. Procedee specifice contabilităţii:
- Contul;
- Balanţa de verificare;
- Bilanţul contabil
Contabilitatea bancară se conduce în partidă dublă, situaţie în care fiecare operaţiune apare sub forma unei duble înregistrări, una în credit şi alta în debit.
2. Principii contabile.
În conformitate cu LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ, principiile contabile se definesc ca un ansamblu de convenienţe care oferă baza pentru determinare metodelor de evaluare şi de contabilizare şi a căror respectare este un element esenţial şi obligatoriu.
Aceste principii contabile au fost stabilite în mod unitar pe plan internaţional datorită unor eforturi ale unor organizaţii ca IASC (COMITETUL INTERNAŢIONAL DE STANDARDE CONTABILE) şi ale COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE.
În COMUNITATEA EUROPEANĂ s-a acţionat pentru eliberarea barierelor economice şi politice între state şi s-a iniţiat un program de armonizare progresivă a legislaţiei statelor membre.
Programul a fost realizat prin crearea unui sistem legislativ al COMUNITĂŢII EUROPENE prin care statele membre sunt obligate să îl includă în propriul lor sistem juridic naţional.
Sectorul bancar european a fost marcat de procesele de liberalizare, internaţionalizare şi de universalizare a activităţilor din toate domeniile cu consecinţe privind creşterea concurenţei.
În plus integrarea europeană vizează în principal domeniul financiar bancar, prin crearea pieţei bancare europene, piaţă unică, cu influenţe atât asupra ţărilor membre ale UE cât şi asupra ţărilor din exteriorul acestora.
Pe plan mondial există 2 organizaţii internaţionale care încurajează cooperarea în lume în vederea dezvoltării practicilor contabile.
a. IASC (COMITETUL INTERNAŢIONAL DE STANDARDE CONTABILE) – publică situaţii standarde internaţionale urmărind să reprezinte un cadru spre care practicile locale să se orienteze. În ceea ce priveşte contabilitatea bancară IASC este cel mai important având în vedere situaţiile financiare ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, prezentarea unor comentarii privind managementul, controlul lichidităţii şi riscurile.
b. IFAC (FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ A CONTABILILOR) – având ca scop principal dezvoltarea directivelor internaţionale în domeniile: de expertiză contabilă, etică, învăţământ, contabilitate managerială cât şi promovare, cercetare, armonizarea normelor şi a relaţiilor contabile.
Principiile contabile general acceptate pe plan mondial denumite şi GAAP”S sunt cele pe care se bazează şi contabilitatea bancară din ţara noastră :
- Principiul prudenţei.
-Principiul prevalenţei metodelor.
- Principiul continuităţii activităţii.
- Principiul independenţei exerciţiului.
- Principiul intangibilităţii bilanţului.
- Principiul necompensării.
- Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului.
- Principiul costului istoric (nominalismului).
- Principiul supremaţiei realităţii asupra aparenţei.
- Principiul realităţii, regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele.
- Principiul pragului de importanţă semnificativă.
