3. Reguli generale şi specifice de evaluare a elementelor patrimoniale.
Regulile generale privesc cele 4 momente de bază ale circuitului financiar contabil: la data intrării în patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la data încheierii exerciţiului financiar, la data ieşirii din patrimoniu.
Regulile specifice de evaluare a elementelor patrimoniale sunt:
1) Operaţiunile în devize care se înregistrează în conturi deschise pentru fiecare bancă iar soldul acestora se evaluează la intrarea lor pe piaţă;
2) La fiecare închidere contabilă operaţiunile de acoperire sunt evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite, curs la vedere sau la termen în funcţie de natura elementelor acoperite;
3) Titlurile de piaţă sau de tranzacţii se evaluează la valoarea de piaţă;
4) Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de trezorerie cu menţiunea în activ a elementelor cedate;
5) Activele gajate sau date în garanţie sunt menţinute în bilanţul băncii iar activele primite în gaj sau garanţie nu figurează în bilanţul contabil chiar dacă ele se referă la angajamente proprii sau în numele terţilor;
6) Angajamentele în numele terţilor se înregistrează în conturile din afara bilanţului iar cele în nume propriu se înregistrează numai în conturile de evidenţă contabilă sin afară bilanţului băncii;
7) Primele sau titlurile de valoare aferente investiţiilor se repartizează pe durata de viaţă reziduală a acestor titluri asupra conturilor de venituri şi cheltuieli;
8) În cadrul operaţiunilor consorţiale de finanţare fiecare bancă asociată într-un consorţiu sau sindicat înregistrează numai cota parte fixată prealabil.
Capitolul II Sistemul bancar din România.
1. Cadrul juridic al desfăşurării sistemului bancar.
2. Banca Naţională a României.
3. Băncile comerciale
1. Cadrul juridic al desfăşurării sistemului bancar.
Primul sistem bancar se defineşte ansamblul diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-un spaţiu bine determinat, spaţiu organizat potrivit legislaţiei în vigoare într-o economie de piaţă echilibrată. Băncile se implică activ în procesele economico-financiare ale româniei prin principalele lor funcţii:
- funcţia monetară - prin care băncile creează monedă prin acordarea de credite şi prin alte modalităţi proprii. Băncile procură mijloacele de plată necesare economiei şi pun la dispoziţia clientului fie propria monedă, fie moneda emisă de B.N.R.
- funcţia financiară – prin care băncile colectează resurse sub forma economiilor lichide şi intervin pe pieţele de capital fie prin achiziţia de acţiuni, de obligaţiuni sau de efecte publice, fie prin emisiunea de acţiuni, de obligaţiuni sau de bonuri negociabile.
Băncile se adresează în primul rând pieţei monetare pentru a-şi procura şi pentru a-şi plasa lichidităţile.
O definire de ansamblu a băncilor vizează gestiunea mijloacelor de plată, primirea de depozite la vedere sau la termen de la populaţie sau de la agenţi economici, acordarea de împrumuturi pe diferite perioade de timp, participarea la capitalul altor societăţi bancare sau nebancare, operaţiuni pe piaţa financiară în nume propriu sau în numele clienţilor, servicii financiare bancare, organizarea de emisiuni sau de plasare a valorilor mobiliare sau de noi instrumente financiare, consultanţă, servicii de parteneriat privind creaţia monetară.
În contextul actual, băncile pot interveni pe piaţa financiară fie în contul clientului pentru care procură titluri, fie prin intermediul organizaţiilor de plasament a valorilor mobiliare, fie în nume propriu prin emiterea sau cumpărarea de titluri.
În plan global se diferenţiază 2 categorii de bănci: băncile universale care pot efectua toate titlurile de operaţiuni bancare cu condiţia respectării regulilor de prudenţă şi băncile sau instituţiile financiare specializate pe anumite categorii de credite (credit ipotecar, credit funciar) sau pe anumite ramuri ale economiei (agricultură, construcţii, etc.).
Sistemul bancare din economia de piaţă este alcătuit din:
a. banca centrală ca instituţie de emisiune monetară;
b. băncile de depozit sau băncile comerciale;
c. instituţiile de credit specializate;
d. băncile de afaceri.
a. banca centrală ca instituţie de emisiune monetară – se bazează în cele mai multe ţări pe un capital majoritar sau integral de stat cu tendinţa de retragere de sub controlul statului şi de păstrare a unei autonomii cât mai mari sub raportul autorităţii monetare a băncii.
b. Băncile de depozit sau băncile comerciale – se regăsesc în sistemul bancar în majoritate fiind constituite ca societăţi pe acţiuni cu capital mixt sau privat şi conducând o activitate diversificată. Aceste bănci desfăşoară o gamă variată de operaţiuni în scopul atragerii unei clientele solide şi a creşterii rentabilităţii activităţii.
c. Instituţiile ce credit specializate – se regăsesc în sistemul bancar fie orientate economic (limitate la un anumit sector din economie), fie geografic (limitate la un anumit spaţiu regional sau internaţional), fie de ordin tehnic (axate pe anumite tipuri de credit sau de operaţiuni).
Aceste instituţii de credit au legături directe cu băncile comerciale. În unele cazuri acestea pot fi asimilate băncilor comerciale.
Instituţiile de credit specializate pot fi: băncile de investiţii, băncile funciare sau băncile ipotecare, băncile de ramură ale economiei, băncile de comerţ exterior, cooperativele de credit, casele de economii şi sucursalele băncilor străine.
d. băncile de afaceri – au ca activitate principală achiziţionarea şi gestionarea de participaţii la societăţi existente sau la societăţi în formare şi acordarea de credite pe termen mediu şi lung. Rolul esenţial al băncilor de afaceri este de a acorda avansuri financiare cu scadenţe îndepărtate în domeniul industriei şi de a participa la capitalul social al acestor societăţi prin cumpărarea de acţiuni.
Pentru a-şi procura fondurilor necesare băncile se constituie cu un capital important şi primesc depozite pe termen lung. Totodată ele practică şi operaţiuni pe termen scurt, acceptare de depozite la vedere sau la termen, scontări de efecte comerciale, dar aceste operaţiuni sunt minore în comparaţie cu operaţiunile financiare.
O formă derivată a băncilor de afaceri o constituie societăţile de portofoliu. Aceste societăţi au o dublă funcţionalitate: pe de o parte deoarece deţinerile lor asigură o valorificare ridicată a capitalurilor prin veniturile provenite din dividende, iar pe de altă parte datorită faptului că scopul principal al acestora este asigurarea controlului asupra anumitor sectoare din economie.
În România sistemul bancare este organizat pe 2 nivele: Banca Naţională a României (B.N.R) – ca bancă centrală şi băncile comerciale sau societăţi bancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni sau ca elemente articulate ale băncii centrale.
2. Banca Naţională a României.
2.1 Funcţii şi operaţiuni specifice.
2.2 Operaţiuni active ale B.N.R.
2.3 Operaţiuni pasive ale B.N.R.
2.1 Funcţii şi operaţiuni specifice.
B.N.R ca bancă centrală a statului român a fost reorganizată în anul 1990 având următoarele atribuţii:
• emisiunea monetară, asigurarea stabilităţii monetare fiind singura bancă care emite moneda efectivă, administrarea rezervelor valutare ale ţării şi urmărirea balanţei de plăţi externe;
• bancă a băncilor cu rol de supraveghere asupra activităţii bancare, în stabilirea legislaţiei, a normelor şi reglementărilor specifice, a atribuţiilor privind asigurarea de lichidităţi şi a finanţărilor din sistemul bancar, B.N.R asigură servicii de compensare şi de decontare între bănci iar în cadrul acestei instituţii fiecare bancă comercială are cont deschis în care îşi păstrează rezervele minime obligatorii;
• bancă a statului. Ca agent al statului în domeniul emisiunii de obligaţiuni şi alte titluri, al vânzării şi răscumpărării lor, fiind promotoare a politicii de credit şi monetare; B.N.R are capital social aparţinând statului iar fondul de rezervă al acesteia se constituie din profitul evidenţiat în bilanţul contabil anual după acoperirea altor destinaţii;
• asigurarea legăturilor cu organizaţiile financiar bancare internaţionale.
Potrivit statutului băncii centrale B.N.R a dobândit o mare putere şi autonomie ea răspunzând numai în faţa organului legislativ al României.
Guvernatorul şi Consiliul de Administraţie sunt numiţi de Parlamentul României la recomandarea Primului ministru pe termen de 8 ani cu posibilitatea de reânoire a mandatului, putând fi schimbaţi numai de Parlamentul României la cererea Primului ministru.
Principalele orientări ale activităţii şi rolul băncii centrale într-o ţară se definesc prin funcţiile acesteia: funcţia de emisiune monetară, funcţia de bancă a băncilor, funcţia de creditare, funcţia de bancă a statului, funcţia de gestionare a rezervelor de aur şi devize ale unei ţări, a conturilor la FMI şi a fondurilor în ECU.
Potrivit statului B.N.R există 5 tipuri de activităţi sau de operaţiuni pe care B.N.R le poate desfăşura. Aceste operaţiuni sunt operaţiuni de emisiune monetară, operaţiuni cu băncile sau alte instituţii financiar bancare, operaţiuni cu trezoreria satului, operaţiuni cu aur şi devize şi operaţiuni privind controlul tranzacţiilor valutare din ţară.
Din punct de vedere contabil aceste operaţiuni se regăsesc în bilanţul contabil al B.N.R sub formă de operaţiuni active (operaţiuni de plasare a resurselor proprii sau atrase ale B.N.R) şi operaţiuni pasive sau modalităţi de atragere sau surse de provenienţă ale resurselor.
