SOLUŢIONAREA LITIGIILOR.
Atunci când creditele bancare se recuperează la scadenţele iniţiale, băncile au posibilitatea de a reacţiona asupra clienţilor săi. Totodată acestea acţionează în judecată şi clienţii care întârzie cu cel puţin 30 de zile scadenţa creditului.
În urma hotărârii judecătoreşti pot exista 2 cazuri:
1. clientul poate fi solvabil – fiind obligat să-şi achite faţă de bancă datoria contra unei dobânzi penalizatoare şi a unor comisioane suplimentare.
2. clientul este declarat insolvabil - caz în care banca suportă întreaga pierdere astfel, pentru partea acoperită de provizioane de risc se utilizează contul 667 „Pierderi din creanţe acoperite cu provizioane”, iar pentru partea neacoperită de provizioane de risc se utilizează contul 668 „Pierderi din creanţe neacoperite cu provizioane”.
Contul de venituri cu ajutorul căruia se înregistrează utilizarea rezervei pentru riscul de credit este contul 781 „Venituri din preluarea rezervei pentru risc”.
ÎMPRUMUTURILE DE REFINANŢARE.
Aceste împrumuturi reprezintă sume de bani avansate de Banca Naţională componentelor din sistemul bancar român cu scopul de a susţine financiar activitatea sau de a asigura imediat necesitatea de plăţi.
Împrumuturile de refinanţare pot fi:
1. împrumuturi speciale – reprezintă împrumuturi prin care băncile comerciale au autorizaţia de a preleva succesiv sume de bani dintr-un cont deschis la Banca Naţională până la un anumit nivel şi într-un anumit interval de timp.
Aceste împrumuturi sunt garantate cu efecte de comerţ sau cu alte tipuri acceptate de Banca Naţională.
2. împrumuturi speciale – reprezintă o formă excepţională de refinanţare care se practică pentru băncile aflate în criză de lichidităţi.
Aceste împrumuturi sunt acordate pe o perioadă determinată şi sunt garantate cu titluri de stat sau alte titluri acordate de Banca Naţională.
3. împrumuturi de licitaţie – reprezintă împrumuturi de refinanţare practicate de Banca Naţională prin care băncile comerciale participante la o şedinţă de licitate obţin împrumuturi în baza jocului cerere-ofertă de lichidităţi.
Aceste împrumuturi se acordă pe termen scurt şi sunt garantate cu titluri de stat sau cu alte titluri acceptate de Banca Naţională.
4. împrumuturi lombard – sunt împrumuturi de refinanţare care au o formă specială şi au drept scop acordarea peste noapte a unor sume de bani egale cu soldul debitor al contului curent având drept obiect plăţile imediate.
Aceste împrumuturi se mai numesc împrumuturi în descoperire de cont sau împrumuturi OVER DRAFT şi sunt garantate numai cu titluri de stat.
Evidenţa acestor împrumuturi din refinanţare se efectuează cu ajutorul contului 112 „Împrumuturi de refinanţare de la B.N.R”, care este un cont de pasiv.
CONTABILITATEA DEPOZITELOR.
Principala sursă de finanţară a băncilor este reprezentată de depozite care reprezintă sumele depuse de către clienţi sau de bănci, cu scopul fructificării lor sau cu scopuri bine precizate. În cazul sumelor depuse pentru fructificarea avem:
- depozite la vedere
- depozite la termen
iar în cazul celor cu scopuri dine determinate avem depozitele colaterale.
Indiferent de natura depozitului, deschiderea acestui cont se face în baza unui contract de depozit. În baza acestui contract, banca are calitatea de depozitat iar clientul ,persoană fizică sau juridică, are calitatea de deponent.
Orice contract de depozit prevede:
- valoarea depozitului;
- rata dobânzii;
- perioada pentru care se constituie depozitul, cât şi modalitatea de calcul şi de acordare a dobânzii.
La depozite dobânda poate fi:
- dobândă la vedere
- dobândă la termen
La depozitele la termen, dobânda poate fi cu capitalizare şi fără capitalizare.
Dacă dobânda se calculează fără capitalizare se utilizează forma dobânzii simple şi se acordă într-un cont curent care însoţeşte obligatoriu contul de depozit (din punct de vedere contabil la depozitele fără capitalizare se utilizează 2 conturi Contul curent şi Contul de depozit).
În cazul depozitului cu capitalizare, dobânda se calculează potrivit formei dobânzii compuse prin care rata de dobândă la termen se aplică la capitalul iniţial plus dobânda perioadelor. Din acest motiv acordarea dobânzii se face direct în contul de depozit astfel încât în perioada următoare să existe baza de calcul pentru dobânda capitalizată.
Evidenţa contabilă se realizează cu ajutorul contului 253 „ Conturi de depozit”, care este un cont de pasiv.
Pentru evidenţierea dobânzii se utilizează contul 2537 „Datori ataşate”, care este un cont de pasiv.
Pentru bănci dobânda eferentă depozitului reprezintă o cheltuială şi se înregistrează cu ajutorul contului 6025 „Dobânzi la conturile de depozit”.
OPERAŢIUNILE DE FACTORING (credit documentar)
Acesta este un credit pe termen scurt practicat de către bănci în baza cedării creanţelor comerciale consemnate în factori sau în documente care au caracterul de factură.
Factoring- ul se desfăşoară în baza unui contract închiriat între bancă în calitatea de factor şi clientul său în calitate de aderant.
Creditele de tip factoring obligă factorul să pună la dispoziţia aderantului o parte din contravaloarea facturilor în schimbul unui comision.
În orice contract de factoring se precizează:
1. documentele care fac obiectul contractului şi valoarea acestora;
2. suma pe care factorul se obligă să o pună la dispoziţia aderantului în momentul cedării facturilor. Aceasta sumă se numeşte finanţare imediată sau factoring disponibil;
3. sume pe care factorul se obligă să o pună la dispoziţia aderantului la momentul recuperării facturilor. Aceste sume se numesc finanţare la încasare sau factoring indispensabil;
4. rata dobânzii pe care banca o percepe pentru finanţarea imediată;
5. comisionul de factoring.
luni, 18 octombrie 2010
Contabilitate bancara-10
BNR acordă pentru fiecare tip de credit procente specifice de provizioane precum şi câte un procent specific pentru fiecare tip de credit care să se adauge la dobânda normală şi să reprezinte o dobândă penalizatoare referitoare la situaţia debitorului şi la fluctuaţiile de rambursare.
Contabilitatea creditelor clasice
În această categorie de credite intră creditele pe termen lung, mediu ;i scurt care sunt acordate de bănci în baza unei cereri de credit ;i a evaluării prin creditul scoring.
În categoria creditelor clasice intră următoarele tipuri de credite:
1. Credite de trezorerie - credite pe termen scurt acordate pentru acoperirea imediată de lichidităţi.
Aici se cuprinde:
- creditele pentru vânzări în rate
- creditele pentru finanţarea stocurilor
- creditele pentru importuri
- creditele acordate persoanelor fizice şi facilităţi de credit acordate titularilor de cont (credite acordate în cazul descoperirii de cont acordate clienţilor A, clienţi cu care banca au închiriat convenţie în acest sens.
Evidenţa contabilă a creditelor de trezorerie se ţine cu contul 202 „ Credite de trezorerie”, cont care se dezvoltă pe sintetice de gradul 2 în funcţie de tipul creditului.
2. Credite pentru export – creditele acordate pentru activitatea de export în formele:
- credite de mobilizare a creanţelor pe termen scurt acordate asupra străinătăţii exportatorilor sub forma plăţii creanţelor asupra clienţilor străini;
- credite furnizori acordate exportatorilor rezidenţi pe termen scurt sau mediu prin scontarea efectelor trase de furnizor asupra clienţilor importatori;
- credite cumpărător au drept obiect o garanţie dată de stat şi care se acordă pe termen mediu şi lung importatorilor.
Evidenţa acestor credite se ţine cu contul 203 „Credite pentru export” care se dezvoltă pe sintetice de gradul 2 pe tipuri de credite.
3. Creditele de echipament - acordate pe termen mediu şi lung pentru finanţarea investiţiilor productive efectuate de clienţii băncilor. Cuprind:
- creditele agricultorilor
- creditele cu dobândă subvenţională.
Evidenţa se ţine cu contul 204 „Credite pentru echipament”.
4. Credite pentru bunuri imobiliare – credite pe termen mediu şi lung ,acordate pentru achiziţii, amenajări sau reparaţii de bunuri imobiliare.
În funcţie de cel care efectuează operaţiunea cu bunul imobil, creditul poate fi:
- credit promotor care se acordă persoanelor juridice specializate în operaţiuni cu bunuri imobiliare;
- credite investitor care se acordă direct celui care efectuează operaţiunea şi care va fi proprietarul definitiv al bunului.
Evidenţa se ţine cu contul 205 „Credite pentru imobile”.
În practica bancară se pot întâlni credite care să nu corespundă nici unuia din tipurile prezentate. În acest caz evidenţa se ţine cu contul 206 „Alte credite acordate clienţilor”.
Toate aceste conturi sunt conturi care evidenţiază plasamente, deci, sunt conturi de activ.
În debit se înregistrează valoarea creditului la momentul acordării efective iar în credit, valoarea ratelor scadente la momentul rambursării cât şi valoarea creditului acordat şi rambursarea până la scadenţă.
Soldul conturilor este debitor şi reprezintă valoarea creditelor acordate şi neajunse la scadenţă. Pentru evidenţierea dobânzii calculate şi neajunse se utilizează câte un cont sintetic de gradul II pentru fiecare categorie de credite şi anume un cont de creanţe ataşate.
În debit se înregistrează creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă iar în credit se înregistrează dobânda încasată la scadenţă sau dobânda neâncasată la scadenţă şi trecută în categoria restanţe sau îndeoelnice.
Pentru evidenţierea creanţelor restante se utilizează contul 281 care se dezvoltă pe sintetice de gradul II astfel:
2811 „Creanţe restanţe”, cont ce evidenţiază creditele a căror rambursare a întârziat faţă de prima scadenţă cu o zi lucrătoare;
2812 „Dobânzi restante”, cont care evidenţiază dobânzile a căror plată a întârziat cu cel puţin o zi lucrătoare.
Pentru evidenţierea creanţelor îndoielnice , contul 282 „Creanţe îndoielnice”, cont care se dezvoltă pe sintetice de gradul II astfel:
2821 „Creanţe îndoielnice”, cont care evidenţiază creditele care au staţionat în conturi restante 90 de zile
2822 „Dobânzi îndoielnice”, cont care înregistrează dobânzile care au staţionat mai mult de 90 de zile.
Atât contul 281 cât şi contul 282 sunt conturi de activ. În debit se înregistrează valoarea creditelor trecute la restanţe, respectiv la îndoielnice iar în credit se înregistrează valoarea creditelor restante sau îndoielnice recuperate. Soldul contului este debitor şi reprezintă creditele nerecuperate.
Evidenţa provizioanelor specifice de risc se face cu contul 291 „ Provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientelă”, cont care este de pasiv.
Pentru constituirea şi suplimentarea provizioanelor specifice de risc se utilizează contul 662 „Cheltuieli cu provizioane din operaţiuni cu clientela”.
Pentru anularea sau diminuarea provizionului se utilizează contul 762 „Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela”.
Dobânda produsă de operaţiuni de creditare constituie pentru bănci un venit bancar care se va evidenţia cu contul 702 „Venituri din operaţiuni cu clientela”.
Orice operaţie de creditare parcurge 3 momente:
1. Aprobarea cererii de creditare, reprezintă evidenţierea angajamentului de finanţare în favoarea clientului debitor. Pentru că angajamentul este o promisiune care ne-a afectează patrimoniul bancar, el este evidenţiat cu ajutorul contului 903 „Angajamente în favoarea clienţilor”. În debit se înregistrează angajamentul la momentul aprobării cererii iar în credit stingerea angajamentului.
Acest cont în partidă dublă prin creditarea sau debitarea contului 999 „Contrapartidă”, cont care nu are conţinut economic fiind utilizat pentru funcţionarea în partidă dublă a contului din clasa 9.
2. Acordarea efectivă a creditului care presupune stingerea angajamentului de credit, acordarea creditului evidenţiază dobânda şi constituirea provizionului de risc în concordanţă cu categoria de clienţi (cota de provizion de risc este prevăzut de BNR şi se aplică la valoarea totală a creditului mai puţin garanţia depusă de client).
3. Rambursarea şi plata dobânzii presupune rambursarea ratei scadente, încasarea dobânzii şi diminuarea provizionului sau recalcularea lui în funcţie de valoarea rămasă de rambursat şi de serviciul datoriei.
Dacă aceste etape nu au avut loc înseamnă că respectivul credit trece la restanţe ceea ce implică recalcularea provizionului, dobânda şi înscrierea în conturi corespondente de credite restante.
Contabilitatea creditelor clasice
În această categorie de credite intră creditele pe termen lung, mediu ;i scurt care sunt acordate de bănci în baza unei cereri de credit ;i a evaluării prin creditul scoring.
În categoria creditelor clasice intră următoarele tipuri de credite:
1. Credite de trezorerie - credite pe termen scurt acordate pentru acoperirea imediată de lichidităţi.
Aici se cuprinde:
- creditele pentru vânzări în rate
- creditele pentru finanţarea stocurilor
- creditele pentru importuri
- creditele acordate persoanelor fizice şi facilităţi de credit acordate titularilor de cont (credite acordate în cazul descoperirii de cont acordate clienţilor A, clienţi cu care banca au închiriat convenţie în acest sens.
Evidenţa contabilă a creditelor de trezorerie se ţine cu contul 202 „ Credite de trezorerie”, cont care se dezvoltă pe sintetice de gradul 2 în funcţie de tipul creditului.
2. Credite pentru export – creditele acordate pentru activitatea de export în formele:
- credite de mobilizare a creanţelor pe termen scurt acordate asupra străinătăţii exportatorilor sub forma plăţii creanţelor asupra clienţilor străini;
- credite furnizori acordate exportatorilor rezidenţi pe termen scurt sau mediu prin scontarea efectelor trase de furnizor asupra clienţilor importatori;
- credite cumpărător au drept obiect o garanţie dată de stat şi care se acordă pe termen mediu şi lung importatorilor.
Evidenţa acestor credite se ţine cu contul 203 „Credite pentru export” care se dezvoltă pe sintetice de gradul 2 pe tipuri de credite.
3. Creditele de echipament - acordate pe termen mediu şi lung pentru finanţarea investiţiilor productive efectuate de clienţii băncilor. Cuprind:
- creditele agricultorilor
- creditele cu dobândă subvenţională.
Evidenţa se ţine cu contul 204 „Credite pentru echipament”.
4. Credite pentru bunuri imobiliare – credite pe termen mediu şi lung ,acordate pentru achiziţii, amenajări sau reparaţii de bunuri imobiliare.
În funcţie de cel care efectuează operaţiunea cu bunul imobil, creditul poate fi:
- credit promotor care se acordă persoanelor juridice specializate în operaţiuni cu bunuri imobiliare;
- credite investitor care se acordă direct celui care efectuează operaţiunea şi care va fi proprietarul definitiv al bunului.
Evidenţa se ţine cu contul 205 „Credite pentru imobile”.
În practica bancară se pot întâlni credite care să nu corespundă nici unuia din tipurile prezentate. În acest caz evidenţa se ţine cu contul 206 „Alte credite acordate clienţilor”.
Toate aceste conturi sunt conturi care evidenţiază plasamente, deci, sunt conturi de activ.
În debit se înregistrează valoarea creditului la momentul acordării efective iar în credit, valoarea ratelor scadente la momentul rambursării cât şi valoarea creditului acordat şi rambursarea până la scadenţă.
Soldul conturilor este debitor şi reprezintă valoarea creditelor acordate şi neajunse la scadenţă. Pentru evidenţierea dobânzii calculate şi neajunse se utilizează câte un cont sintetic de gradul II pentru fiecare categorie de credite şi anume un cont de creanţe ataşate.
În debit se înregistrează creanţa privind dobânda calculată şi neajunsă la scadenţă iar în credit se înregistrează dobânda încasată la scadenţă sau dobânda neâncasată la scadenţă şi trecută în categoria restanţe sau îndeoelnice.
Pentru evidenţierea creanţelor restante se utilizează contul 281 care se dezvoltă pe sintetice de gradul II astfel:
2811 „Creanţe restanţe”, cont ce evidenţiază creditele a căror rambursare a întârziat faţă de prima scadenţă cu o zi lucrătoare;
2812 „Dobânzi restante”, cont care evidenţiază dobânzile a căror plată a întârziat cu cel puţin o zi lucrătoare.
Pentru evidenţierea creanţelor îndoielnice , contul 282 „Creanţe îndoielnice”, cont care se dezvoltă pe sintetice de gradul II astfel:
2821 „Creanţe îndoielnice”, cont care evidenţiază creditele care au staţionat în conturi restante 90 de zile
2822 „Dobânzi îndoielnice”, cont care înregistrează dobânzile care au staţionat mai mult de 90 de zile.
Atât contul 281 cât şi contul 282 sunt conturi de activ. În debit se înregistrează valoarea creditelor trecute la restanţe, respectiv la îndoielnice iar în credit se înregistrează valoarea creditelor restante sau îndoielnice recuperate. Soldul contului este debitor şi reprezintă creditele nerecuperate.
Evidenţa provizioanelor specifice de risc se face cu contul 291 „ Provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientelă”, cont care este de pasiv.
Pentru constituirea şi suplimentarea provizioanelor specifice de risc se utilizează contul 662 „Cheltuieli cu provizioane din operaţiuni cu clientela”.
Pentru anularea sau diminuarea provizionului se utilizează contul 762 „Venituri din provizioane pentru creanţe din operaţiuni cu clientela”.
Dobânda produsă de operaţiuni de creditare constituie pentru bănci un venit bancar care se va evidenţia cu contul 702 „Venituri din operaţiuni cu clientela”.
Orice operaţie de creditare parcurge 3 momente:
1. Aprobarea cererii de creditare, reprezintă evidenţierea angajamentului de finanţare în favoarea clientului debitor. Pentru că angajamentul este o promisiune care ne-a afectează patrimoniul bancar, el este evidenţiat cu ajutorul contului 903 „Angajamente în favoarea clienţilor”. În debit se înregistrează angajamentul la momentul aprobării cererii iar în credit stingerea angajamentului.
Acest cont în partidă dublă prin creditarea sau debitarea contului 999 „Contrapartidă”, cont care nu are conţinut economic fiind utilizat pentru funcţionarea în partidă dublă a contului din clasa 9.
2. Acordarea efectivă a creditului care presupune stingerea angajamentului de credit, acordarea creditului evidenţiază dobânda şi constituirea provizionului de risc în concordanţă cu categoria de clienţi (cota de provizion de risc este prevăzut de BNR şi se aplică la valoarea totală a creditului mai puţin garanţia depusă de client).
3. Rambursarea şi plata dobânzii presupune rambursarea ratei scadente, încasarea dobânzii şi diminuarea provizionului sau recalcularea lui în funcţie de valoarea rămasă de rambursat şi de serviciul datoriei.
Dacă aceste etape nu au avut loc înseamnă că respectivul credit trece la restanţe ceea ce implică recalcularea provizionului, dobânda şi înscrierea în conturi corespondente de credite restante.
Contabilitate bancara-9
CONTABILITATEA DECONTĂRILOR CU CLIENTELA.
Principalele operaţiuni în legătură cu clientela sunt:
1. Operaţiuni de creditare.
2. Operaţiuni cu disponibilităţi şi depozite.
1. Contabilitatea operaţiunilor de creditare.
În vederea organizării şi desfăşurării operaţiunii de creditare, băncile procedează la o evaluare a capacităţilor de plată ale clienţilor persoane fizice sau juridice care cer credite.
Procedura de evaluare se numeşte credit scoring şi poate fi iniţiată numai după ce clientul a adresat băncii sale cererea de credit şi a depus documentele necesare evaluării.
În cazul în care agenţii economici depun documente reprezentate prin situaţii financiare anuale sau semestriale care certifică solvabilitatea firmei şi bonitatea clientului banca le acordă credite.
Pentru persoane fizice documentele se referă la: adeverinţa de salarizare, starea civilă şi proprietăţi.
Pentru persoane juridice criteriile de apreciere pot fi: forma de proprietate, domeniul de activitate, calitatea echipei de conducere, dependenţa de pieţele de aprovizionare şi desfacere din ţară sau străinătate, referinţele bancare (dacă are depozite la alte bănci, dacă are conturi la alte bănci sau titluri de valoare gajate), situaţia financiară cu lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, grad de îndatorare.
Pentru persoanele fizice criteriile de apreciere şi evaluare pot fi:
- venitul mediu lunar
- starea civilă
- persoane aflate în întreţinere
- proprietăţile persoanelor fizice
- profesia
- vârsta.
Indiferent de felul clientului (persoană fizică sau juridică) la fiecare criteriu de evaluare se dă un răspuns sau se calculează un indicator care este apreciat cu un număr de puncte. Numărul de puncte se înmulţeşte cu coeficientul de importanţă acordat fiecărui criteriu şi se obţine astfel un număr de puncte care evaluează riscul de credit al fiecărui client.
În funcţie de punctajul obţinut s-au de riscul pe care-l reprezintă fiecare client s-au stabilit 5 categorii de clienţi:
1. Clienţi categoria A – reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară bună
2. Clienţi categoria B – reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară foarte bună dar care prezintă lichidităţi fluctuante
3. Clienţi categoria C - reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară foarte bună dar al căror indicatori de bonitate prezintă tendinţe de staţionare sau de înrăutăţire.
4. Clienţi categoria D - reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară slabă dar a căror activitate înregistrează profit zero sau un rezultat pozitiv dar foarte mic
5. Clienţi categoria E – reprezintă clienţi care obţin succesiv pierdere. Corespunzător acestei categorii de client există 5 categorii de credite:
a. credite performante (standard) – nu prezintă risc şi se acordă clienţilor A
b. credite în observaţie – prezintă un risc mediu şi se acordă clienţilor B
c. credite sub standard – prezintă un risc mediu şi se acordă C
d. credite incerte – prezintă un risc major şi se acordă clienţilor D
e. credite neperformante (în pierdere) –credite a căror recuperare nu se realizează şi sunt acord. clienţilor E.
Orice tip de credit este concretizat printr-o datorie. Aceasta reprezintă suma dintre rata de rambursare şi dobânda aferentă ratei precum şi modul cum debitorul respectă sau nu scadenţele înscrise în contractul de credit.
Serviciul datoriei unui credit poate fi:
a. bun – atunci când se respectă suma de plată şi scadenţa stabilită în contract
b. slab – atunci când se respectă suma de plată dar scadenţa este întârziată cu cel puţin 30 de zile faţă de scadenţa iniţială
c. necorespunzător – atunci când suma de plată se respectă sau nu iar scadenţa este întârziată cu cel mult 30 de zile
Pornind de la categoria de clienţi cu creditele aferente şi cu serviciul datoriei BNR a elaborat matricea creditelor cu ajutorul căreia băncile evaluează corect funcţie de serviciul datoriei, de riscul de credit şi de dobânda.
Principiul de elaborare al matricei este:
- la acordarea creditului corespunzător categoriei de clienţi
- pe parcursul rambursării creditului decade într-o categorie imediat inferioară în condiţiile în care nu respectă termenele scadente stabilite în contract.
Principalele operaţiuni în legătură cu clientela sunt:
1. Operaţiuni de creditare.
2. Operaţiuni cu disponibilităţi şi depozite.
1. Contabilitatea operaţiunilor de creditare.
În vederea organizării şi desfăşurării operaţiunii de creditare, băncile procedează la o evaluare a capacităţilor de plată ale clienţilor persoane fizice sau juridice care cer credite.
Procedura de evaluare se numeşte credit scoring şi poate fi iniţiată numai după ce clientul a adresat băncii sale cererea de credit şi a depus documentele necesare evaluării.
În cazul în care agenţii economici depun documente reprezentate prin situaţii financiare anuale sau semestriale care certifică solvabilitatea firmei şi bonitatea clientului banca le acordă credite.
Pentru persoane fizice documentele se referă la: adeverinţa de salarizare, starea civilă şi proprietăţi.
Pentru persoane juridice criteriile de apreciere pot fi: forma de proprietate, domeniul de activitate, calitatea echipei de conducere, dependenţa de pieţele de aprovizionare şi desfacere din ţară sau străinătate, referinţele bancare (dacă are depozite la alte bănci, dacă are conturi la alte bănci sau titluri de valoare gajate), situaţia financiară cu lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, grad de îndatorare.
Pentru persoanele fizice criteriile de apreciere şi evaluare pot fi:
- venitul mediu lunar
- starea civilă
- persoane aflate în întreţinere
- proprietăţile persoanelor fizice
- profesia
- vârsta.
Indiferent de felul clientului (persoană fizică sau juridică) la fiecare criteriu de evaluare se dă un răspuns sau se calculează un indicator care este apreciat cu un număr de puncte. Numărul de puncte se înmulţeşte cu coeficientul de importanţă acordat fiecărui criteriu şi se obţine astfel un număr de puncte care evaluează riscul de credit al fiecărui client.
În funcţie de punctajul obţinut s-au de riscul pe care-l reprezintă fiecare client s-au stabilit 5 categorii de clienţi:
1. Clienţi categoria A – reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară bună
2. Clienţi categoria B – reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară foarte bună dar care prezintă lichidităţi fluctuante
3. Clienţi categoria C - reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară foarte bună dar al căror indicatori de bonitate prezintă tendinţe de staţionare sau de înrăutăţire.
4. Clienţi categoria D - reprezintă clienţi cu situaţie economică financiară slabă dar a căror activitate înregistrează profit zero sau un rezultat pozitiv dar foarte mic
5. Clienţi categoria E – reprezintă clienţi care obţin succesiv pierdere. Corespunzător acestei categorii de client există 5 categorii de credite:
a. credite performante (standard) – nu prezintă risc şi se acordă clienţilor A
b. credite în observaţie – prezintă un risc mediu şi se acordă clienţilor B
c. credite sub standard – prezintă un risc mediu şi se acordă C
d. credite incerte – prezintă un risc major şi se acordă clienţilor D
e. credite neperformante (în pierdere) –credite a căror recuperare nu se realizează şi sunt acord. clienţilor E.
Orice tip de credit este concretizat printr-o datorie. Aceasta reprezintă suma dintre rata de rambursare şi dobânda aferentă ratei precum şi modul cum debitorul respectă sau nu scadenţele înscrise în contractul de credit.
Serviciul datoriei unui credit poate fi:
a. bun – atunci când se respectă suma de plată şi scadenţa stabilită în contract
b. slab – atunci când se respectă suma de plată dar scadenţa este întârziată cu cel puţin 30 de zile faţă de scadenţa iniţială
c. necorespunzător – atunci când suma de plată se respectă sau nu iar scadenţa este întârziată cu cel mult 30 de zile
Pornind de la categoria de clienţi cu creditele aferente şi cu serviciul datoriei BNR a elaborat matricea creditelor cu ajutorul căreia băncile evaluează corect funcţie de serviciul datoriei, de riscul de credit şi de dobânda.
Principiul de elaborare al matricei este:
- la acordarea creditului corespunzător categoriei de clienţi
- pe parcursul rambursării creditului decade într-o categorie imediat inferioară în condiţiile în care nu respectă termenele scadente stabilite în contract.
Contabilitate bancara-8
Contul 131 „Depozite la bănci” - funcţionează la banca titulară depozitului şi este un cont de activ.
Se debitează la constituirea depozitului şi în cazul în care se constituie capitalizarea dobânzii aferente.
Se creditează în momentul lichidării depozitului sau la retragerea dobânzii atunci când s-a constituit cu capitalizare.
Soldul contului este debitor şi reprezintă valoarea depozitului pe numele băncii titularului aflat la banca gestionară.
Contul 131 „Depozite la bănci” are ataşat pentru evidenţierea dobânzilor până la scadenţă contul 1317 „Creanţe ataşate”.
Contul 132 „Depozite ale băncilor” – funcţionează la banca gestionară a depozitelor şi este un cont de pasiv.
În credit se înregistrează constituirea depozitelor pe numele băncii titulare.
În debit se înregistrează lichidarea depozitelor la ordinul băncii titulare.
Soldul contului este creditor şi reprezintă depozitele constituite pe numele băncii titulare la banca gestionară.
Pentru evidenţierea dobânzilor până la scadenţă se foloseşte contul 1327 „ Datorii ataşate” .
La banca titulară dobânda aferentă depozitelor se consideră venit şi se înregistrează cu ajutorul contului 7013 „Dobânzi de la conturile băncilor”.
La banca gestionară dobânda este considerată cheltuială şi se înregistrează cu ajutorul contului 6013 „Dobânzi la depozitele băncii”.
Pentru împrumuturi acordate reciproc între băncile comerciale se utilizează contul 141 „Credite acordate băncilor” ( acest cont este de activ şi funcţionează la banca creditoare) şi contul 142 „ Împrumuturi primite de la bănci” (este un cont de pasiv şi funcţionează la banca debitoare).
Ambele conturi se dezvoltă pe sintetice de gradul II pe feluri de credite sau de împrumuturi:
1. Credite sau împrumuturi de pe o zi pe alta – reprezintă sumele acordate sau primite garanţie în baza unor convenţii valabile cel mult o zi lucrătoare.
2. Credite sau împrumuturi pe termen scurt – reprezintă sumele acordate sau primite pe un termen fix în baza unei convenţii sau a unui contract închiriat într-o durată mai mare de o zi lucrătoare.
3. Credite sau împrumuturi financiare – reprezintă sumele acordate sau primite de către bănci având drept beneficiar agenţii economici nefinanciari.
Atât contul 141 cât şi contul 142 au ataşate pentru evidenţierea dobânzii conturile:
1417 „Creanţe ataşate” care funcţionează în legătură cu contul 141 la banca creditoare;
1427 „Împrumuturi ataşate” care funcţionează în legătură cu contul 142 la banca debitoare.
CAP. VI. Registrele de contabilitate.
Principalele registre care se folosesc în contabilitate sunt: Registru jurnal, Registru inventar şi Cartea mare.
1. Registru jurnal – este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează în mod cronologic operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor după data de intrare sau data de întocmire a acestora în bancă. Se întocmeşte de către centrala băncii şi de fiecare subunitate a băncii care organizează contabilitatea proprie (sucursale, filiale, agenţii)
Se prezintă sub 2 forme:
- Registru jurnal general
- Registru jurnal auxiliar ( principalele registre jurnal utilizate de bănci sunt: Jurnalul operaţiunilor zilei, recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei.
Înregistrarea operaţiunilor patrimoniale din Registrul jurnal au la bază elemente cu privire la: felul, numărul, data documentului justificativ, explicaţiile şi conturile debitoare sau creditoare corespunzătoare operaţiunilor efectuate.
2. Registrul inventar – este un registru obligatoriu în care se înregistrează elementele patrimoniale de activ şi pasiv grupate în funcţie de natura lor conform posturilor din bilanţul contabil al unei bănci inventariate conform normelor legale Registrul inventar se întocmeşte la nivelul fiecărei subunităţi bancare precum şi centralizat la nivelul băncii.
Elementele patrimoniale înscrise în registru inventar au la bază listele de inventariere sau late documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil.
3. Cartea mare – este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar direct pentru fiecare cont înregistrările efectuate în Registru jurnal auxiliar (recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunii zilelor) stabilindu-se situaţia fiecărui cont respectiv: soldul iniţial, rulajele debitoare sau creditoare şi soldurile finale.
Registrul Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare şi se întocmeşte de către centrala băncii şi de fiecare subunitate a băncii care desfăşoară contabilitate proprie.
Potrivit articolului 6 din Legea 58 – privind activitatea bancară „orice operaţie patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ.
Documentele justificative cuprind următoarele elemente principale:
- denumirea documentului
- denumirea şi sediul întocmirii documentului
- numărul şi data întocmirii documentului
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii patrimoniale (atunci când este cazul)
- conţinutul operaţiuni patrimoniale şi temeiul legal al acesteia
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii patrimoniale
- numele şi prenumele persoanelor precum şi semnăturilor acelora care l-au întocmit, vizat şi aprobat după caz.
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Potrivit aceleiaşi legi pentru verificarea înregistrărilor corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte obligatoriu lunar balanţa de verificare.
Balanţa de verificare – este un document contabil utilizat la întocmirea bilanţului contabil.
Aceasta cuprinde pentru toate conturile unităţilor bancare următoarele elemente:
- simbolul şi denumirea conturilor în ordinea din planul de conturi
- soldurile iniţiale debitoare şi creditoare
- totalul sumelor debitoare şi creditoare
- soldurile finale debitoare şi creditoare
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre:
- egalităţile generate de dubla înregistrare a operaţiilor patrimoniale în contabilitate respectiv concordanţa dintre totalul înregistrărilor din registrul jurnal şi totalul rulajelor debitoare si creditoare din balanţa de verificare cât şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din cartea mare şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice cât şi pentru conturile analitice. Totodată pentru conturile analitice se poate întocmi numai situaţia soldurilor.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile bilanţiere cât şi separat pentru conturile din afara bilanţului.
Registrele de contabilitate precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate se păstrează în arhiva băncii timp de 10 ani cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căreia au fost întocmite cu excepţia ştatelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate precum şi documentele justificative se păstrează în arhivă în forma lor originală, grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi în ordine cronologică în cadrul exerciţiului financiar la care se referă.
În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maxim 30 de zile de la constatare.
Documentele reconstituite vor purta menţiunea reconstituit.
Responsabilitatea reconstituirii îi revine administratorului băncii respectiv persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului băncii.
Se debitează la constituirea depozitului şi în cazul în care se constituie capitalizarea dobânzii aferente.
Se creditează în momentul lichidării depozitului sau la retragerea dobânzii atunci când s-a constituit cu capitalizare.
Soldul contului este debitor şi reprezintă valoarea depozitului pe numele băncii titularului aflat la banca gestionară.
Contul 131 „Depozite la bănci” are ataşat pentru evidenţierea dobânzilor până la scadenţă contul 1317 „Creanţe ataşate”.
Contul 132 „Depozite ale băncilor” – funcţionează la banca gestionară a depozitelor şi este un cont de pasiv.
În credit se înregistrează constituirea depozitelor pe numele băncii titulare.
În debit se înregistrează lichidarea depozitelor la ordinul băncii titulare.
Soldul contului este creditor şi reprezintă depozitele constituite pe numele băncii titulare la banca gestionară.
Pentru evidenţierea dobânzilor până la scadenţă se foloseşte contul 1327 „ Datorii ataşate” .
La banca titulară dobânda aferentă depozitelor se consideră venit şi se înregistrează cu ajutorul contului 7013 „Dobânzi de la conturile băncilor”.
La banca gestionară dobânda este considerată cheltuială şi se înregistrează cu ajutorul contului 6013 „Dobânzi la depozitele băncii”.
Pentru împrumuturi acordate reciproc între băncile comerciale se utilizează contul 141 „Credite acordate băncilor” ( acest cont este de activ şi funcţionează la banca creditoare) şi contul 142 „ Împrumuturi primite de la bănci” (este un cont de pasiv şi funcţionează la banca debitoare).
Ambele conturi se dezvoltă pe sintetice de gradul II pe feluri de credite sau de împrumuturi:
1. Credite sau împrumuturi de pe o zi pe alta – reprezintă sumele acordate sau primite garanţie în baza unor convenţii valabile cel mult o zi lucrătoare.
2. Credite sau împrumuturi pe termen scurt – reprezintă sumele acordate sau primite pe un termen fix în baza unei convenţii sau a unui contract închiriat într-o durată mai mare de o zi lucrătoare.
3. Credite sau împrumuturi financiare – reprezintă sumele acordate sau primite de către bănci având drept beneficiar agenţii economici nefinanciari.
Atât contul 141 cât şi contul 142 au ataşate pentru evidenţierea dobânzii conturile:
1417 „Creanţe ataşate” care funcţionează în legătură cu contul 141 la banca creditoare;
1427 „Împrumuturi ataşate” care funcţionează în legătură cu contul 142 la banca debitoare.
CAP. VI. Registrele de contabilitate.
Principalele registre care se folosesc în contabilitate sunt: Registru jurnal, Registru inventar şi Cartea mare.
1. Registru jurnal – este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează în mod cronologic operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor după data de intrare sau data de întocmire a acestora în bancă. Se întocmeşte de către centrala băncii şi de fiecare subunitate a băncii care organizează contabilitatea proprie (sucursale, filiale, agenţii)
Se prezintă sub 2 forme:
- Registru jurnal general
- Registru jurnal auxiliar ( principalele registre jurnal utilizate de bănci sunt: Jurnalul operaţiunilor zilei, recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei.
Înregistrarea operaţiunilor patrimoniale din Registrul jurnal au la bază elemente cu privire la: felul, numărul, data documentului justificativ, explicaţiile şi conturile debitoare sau creditoare corespunzătoare operaţiunilor efectuate.
2. Registrul inventar – este un registru obligatoriu în care se înregistrează elementele patrimoniale de activ şi pasiv grupate în funcţie de natura lor conform posturilor din bilanţul contabil al unei bănci inventariate conform normelor legale Registrul inventar se întocmeşte la nivelul fiecărei subunităţi bancare precum şi centralizat la nivelul băncii.
Elementele patrimoniale înscrise în registru inventar au la bază listele de inventariere sau late documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil.
3. Cartea mare – este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar direct pentru fiecare cont înregistrările efectuate în Registru jurnal auxiliar (recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunii zilelor) stabilindu-se situaţia fiecărui cont respectiv: soldul iniţial, rulajele debitoare sau creditoare şi soldurile finale.
Registrul Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare şi se întocmeşte de către centrala băncii şi de fiecare subunitate a băncii care desfăşoară contabilitate proprie.
Potrivit articolului 6 din Legea 58 – privind activitatea bancară „orice operaţie patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ.
Documentele justificative cuprind următoarele elemente principale:
- denumirea documentului
- denumirea şi sediul întocmirii documentului
- numărul şi data întocmirii documentului
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii patrimoniale (atunci când este cazul)
- conţinutul operaţiuni patrimoniale şi temeiul legal al acesteia
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii patrimoniale
- numele şi prenumele persoanelor precum şi semnăturilor acelora care l-au întocmit, vizat şi aprobat după caz.
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Potrivit aceleiaşi legi pentru verificarea înregistrărilor corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte obligatoriu lunar balanţa de verificare.
Balanţa de verificare – este un document contabil utilizat la întocmirea bilanţului contabil.
Aceasta cuprinde pentru toate conturile unităţilor bancare următoarele elemente:
- simbolul şi denumirea conturilor în ordinea din planul de conturi
- soldurile iniţiale debitoare şi creditoare
- totalul sumelor debitoare şi creditoare
- soldurile finale debitoare şi creditoare
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre:
- egalităţile generate de dubla înregistrare a operaţiilor patrimoniale în contabilitate respectiv concordanţa dintre totalul înregistrărilor din registrul jurnal şi totalul rulajelor debitoare si creditoare din balanţa de verificare cât şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din cartea mare şi totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice cât şi pentru conturile analitice. Totodată pentru conturile analitice se poate întocmi numai situaţia soldurilor.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile bilanţiere cât şi separat pentru conturile din afara bilanţului.
Registrele de contabilitate precum şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate se păstrează în arhiva băncii timp de 10 ani cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căreia au fost întocmite cu excepţia ştatelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate precum şi documentele justificative se păstrează în arhivă în forma lor originală, grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi în ordine cronologică în cadrul exerciţiului financiar la care se referă.
În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maxim 30 de zile de la constatare.
Documentele reconstituite vor purta menţiunea reconstituit.
Responsabilitatea reconstituirii îi revine administratorului băncii respectiv persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului băncii.
Contabilitate bancara-7
Ex: Decontări între bănci comerciale care nu au legătură directă.
Clientul BCR – Sibiu depune un OP în valoare de 800 milioane lei destinat unui client care are cont deschis la BRD – Cluj.
Decontarea are loc astfel:
a. BRD Cluj are sucursală în Sibiu
b. BCR are sucursală în Ploieşti
c. Prin intermediul BNR sucursalele Cluj şi Constanţa.
a. BCR – Sibiu
2511/plătitor = 111 800 milioane
BNR – Sibiu
111 Cont curent BCR = 111 Cont curent BRD 800 milioane
BRD – Sibiu
111 Cont curent BRD = 341 BRD – Sibiu 800 milioane
BRD – Cluj
341 BRD – Sibiu = 2511 beneficiar 800 milioane
b. BCR – Sibiu
2511/plătitor = 341/BCR – Cluj
BCR - Cluj
341/BCR – Sibiu = 111
BNR – Cluj
111 BCR – Cluj =111 BRD – Cluj
BRD – Cluj
111 BRD – Cluj =2511 Beneficiar
c. BCR – Sibiu
2511/ plătitor = 341/ BCR Cluj
BCR – Cluj
341/BRD Sibiu = 111 BNR
BNR – Cluj
111/BRD Cluj = 2511/beneficiar
c. Decontări între băncile comerciale prin compensare multilaterală
Decontările între unităţile bancare prin compensare au loc în principal între sucursalele băncilor intrate într-o relaţie de decontare pe baza documentelor supuse compensării, documente primite sau adresate clienţilor lor.
Această decontare are la bază principiul juridic de compensare a creanţelor cu datoriile unui creditor faţă de debitorul său.
Ca formă de decontare interbancară compensarea multilaterală funcţionează de la 1 aprilie 1995 prin case de compensaţie care există în prezent în toate sucursalele BNR.
Compensarea se desfăşoară în prezent potrivit regulamentului 10/ 1996 , regulament emis de BNR în care sunt precizate instrumentele de decontare supuse compensării unităţilor bancare care pot participa la compensare, circulaţia documentelor compensabile şi modul de desfăşurare a unei şedinţe de compensare.
Instrumentele de compensare se clasifică în:
- instrumente de debit: CEC, cambie, BO
- instrumente de credit
Astfel într-o relaţie de decontare prin compensare multilaterală pot interveni următoarele unităţi bancare:
- unităţi iniţiatoare – unitate bancară operativă operativă sucursală, agenţii, reprezentanţă, care primeşte de la clienţi documente compensabile şi are astfel iniţiativa compensării.
- unităţi prezentatoare – unitate bancară operativă cu drept direct de participare la compensare. Această unitate este mereu o sucursală.
În cazul în care documentele sunt primite de o altă unitate bancară, unitate iniţiatoare, unităţi bancare prezentatoare trebuie să fie sucursală din această reţea bancară.
- unităţi primitoare – unitate bancară care primeşte documente compensate. Aceste documente pot fi direct adresate unităţii sau se pot adresa unei unităţi bancare din reţea, unitate care devine unitate destinatar
- unităţi destinatar – unitate bancară operativă căreia îi sunt adresate documente compensate. Acestea poate fi orice unitate bancară: sucursală, agenţie, reprezentanţă.
Circuitele şi documentele compensabile sunt prezentate în acelaşi regulament al BNR, astfel pentru ordine de plată şi cecuri se prezintă circulaţiile interjudeţene cu efectuarea compensării în Bucureşti (este cazul compensărilor între bănci care au aderat la anumite case de compensare cele mai multe din ele optând pentru Bucureşti). Conform regulamentelor se introduc în compensaţie OP de mică valoare (< 500 milioane lei), ordine care acţionează în decontările societăţilor bancare care nu au legătură directă, deci nu au conturi de corespondenţă.
Conform acestui regulament cecurile se compensează indiferent de valoare şi de formă.
Prin compensare este decontabil numai cecul barat, cec ce are pe faţă 2 linii paralele oblice între care se precizează sau nu denumirea unei unităţi bancare. În cazul în care între cele 2 linii nu este înscris nici o bancă avem o barare generală; dacă este precizată o bancă între cele 2 linii avem barare specială.
Bararea generală poate deveni specială reciproca nu este adevărate iar cecul va fi nul.
Cadrul contabil al decontărilor prin compensare multilaterală.
Contul cu ajutorul căruia se evidenţiază decontarea prin compensaţie este contul 111 ” Conturi curente la BNR”.
La acest cont fiecare bancă îşi constituie un analitic distinct specific decontărilor prin compensare.
Funcţia contabilă a contului 111 este prezentată în cadrul decontărilor între băncile comerciale care nu au legături directe. Acest cont funcţionează în contabilitatea unităţii bancare care participă direct la compensare.
Alte conturi folosite în compensarea multilaterală:
La banca prezentatoare:
- 2511 „Clienţi”
- Grupa 36 „Stocuri”
- 101 „Numerar”
- Clasa 4 „ Valori imobilizate”
- Clasa 5 „ Capitaluri”
Alegerea se face în funcţie de natura operaţiei supusă compensării. Tot la această bancă funcţionează şi contul 341 în condiţiile în care banca iniţiatoare este o altă bancă din reţea.
La banca iniţiatoare:
În cazul în care se decontează un cec prin decontare multilaterală intervin 2 conturi:
- 3712 ”Valori primite la încasare”
- 3716 „Conturi indisponibile privind valori la încasare”
Contul 3712 – este cont de activ
În debit se înregistrează la momentul primirii filei de CEC valoarea acesteia
În credit se înregistrează la momentul transmiterii filei CEC pe circuitul specific compensării valori acesteia.
Contul 3716 – este cont de pasiv
În credit se înregistrează la momentul primirii filei CEC valoarea acesteia
În debit se înregistrează după ce procedura de verificare, acceptare şi compensare a fost încheiată, valoarea cecului.
La banca primitoare se utilizează contul 1621 ”Alte sume datorate atunci când se decontează un Cec, este cont de pasiv.
- în credit se înregistrează la momentul primirii filei CEC de la banca prezentatoare contra valori cecului.
- în debit se înregistrează la momentul primirii datelor scriptice despre cecurile acceptate şi trimise spre banca prezentatoare pentru acoperirea contravalorii cecului.
Acest cont apare în situaţia în care unitatea bancară primitoare şi unitatea bancară destinatară sunt diferite.
d. Decontările interbancare privind împrumuturile şi depozitele.
O categorie aparte a operaţiunilor între bănci a constituit formarea de depozite şi acordarea reciprocă de credite în scopul susţinerii activităţi unei bănci partenere.
Evidenţa depozitelor interbancare este asigurată de contul 131 „Depozite la bănci” şi 132 „Depozite ale băncilor”.
Clientul BCR – Sibiu depune un OP în valoare de 800 milioane lei destinat unui client care are cont deschis la BRD – Cluj.
Decontarea are loc astfel:
a. BRD Cluj are sucursală în Sibiu
b. BCR are sucursală în Ploieşti
c. Prin intermediul BNR sucursalele Cluj şi Constanţa.
a. BCR – Sibiu
2511/plătitor = 111 800 milioane
BNR – Sibiu
111 Cont curent BCR = 111 Cont curent BRD 800 milioane
BRD – Sibiu
111 Cont curent BRD = 341 BRD – Sibiu 800 milioane
BRD – Cluj
341 BRD – Sibiu = 2511 beneficiar 800 milioane
b. BCR – Sibiu
2511/plătitor = 341/BCR – Cluj
BCR - Cluj
341/BCR – Sibiu = 111
BNR – Cluj
111 BCR – Cluj =111 BRD – Cluj
BRD – Cluj
111 BRD – Cluj =2511 Beneficiar
c. BCR – Sibiu
2511/ plătitor = 341/ BCR Cluj
BCR – Cluj
341/BRD Sibiu = 111 BNR
BNR – Cluj
111/BRD Cluj = 2511/beneficiar
c. Decontări între băncile comerciale prin compensare multilaterală
Decontările între unităţile bancare prin compensare au loc în principal între sucursalele băncilor intrate într-o relaţie de decontare pe baza documentelor supuse compensării, documente primite sau adresate clienţilor lor.
Această decontare are la bază principiul juridic de compensare a creanţelor cu datoriile unui creditor faţă de debitorul său.
Ca formă de decontare interbancară compensarea multilaterală funcţionează de la 1 aprilie 1995 prin case de compensaţie care există în prezent în toate sucursalele BNR.
Compensarea se desfăşoară în prezent potrivit regulamentului 10/ 1996 , regulament emis de BNR în care sunt precizate instrumentele de decontare supuse compensării unităţilor bancare care pot participa la compensare, circulaţia documentelor compensabile şi modul de desfăşurare a unei şedinţe de compensare.
Instrumentele de compensare se clasifică în:
- instrumente de debit: CEC, cambie, BO
- instrumente de credit
Astfel într-o relaţie de decontare prin compensare multilaterală pot interveni următoarele unităţi bancare:
- unităţi iniţiatoare – unitate bancară operativă operativă sucursală, agenţii, reprezentanţă, care primeşte de la clienţi documente compensabile şi are astfel iniţiativa compensării.
- unităţi prezentatoare – unitate bancară operativă cu drept direct de participare la compensare. Această unitate este mereu o sucursală.
În cazul în care documentele sunt primite de o altă unitate bancară, unitate iniţiatoare, unităţi bancare prezentatoare trebuie să fie sucursală din această reţea bancară.
- unităţi primitoare – unitate bancară care primeşte documente compensate. Aceste documente pot fi direct adresate unităţii sau se pot adresa unei unităţi bancare din reţea, unitate care devine unitate destinatar
- unităţi destinatar – unitate bancară operativă căreia îi sunt adresate documente compensate. Acestea poate fi orice unitate bancară: sucursală, agenţie, reprezentanţă.
Circuitele şi documentele compensabile sunt prezentate în acelaşi regulament al BNR, astfel pentru ordine de plată şi cecuri se prezintă circulaţiile interjudeţene cu efectuarea compensării în Bucureşti (este cazul compensărilor între bănci care au aderat la anumite case de compensare cele mai multe din ele optând pentru Bucureşti). Conform regulamentelor se introduc în compensaţie OP de mică valoare (< 500 milioane lei), ordine care acţionează în decontările societăţilor bancare care nu au legătură directă, deci nu au conturi de corespondenţă.
Conform acestui regulament cecurile se compensează indiferent de valoare şi de formă.
Prin compensare este decontabil numai cecul barat, cec ce are pe faţă 2 linii paralele oblice între care se precizează sau nu denumirea unei unităţi bancare. În cazul în care între cele 2 linii nu este înscris nici o bancă avem o barare generală; dacă este precizată o bancă între cele 2 linii avem barare specială.
Bararea generală poate deveni specială reciproca nu este adevărate iar cecul va fi nul.
Cadrul contabil al decontărilor prin compensare multilaterală.
Contul cu ajutorul căruia se evidenţiază decontarea prin compensaţie este contul 111 ” Conturi curente la BNR”.
La acest cont fiecare bancă îşi constituie un analitic distinct specific decontărilor prin compensare.
Funcţia contabilă a contului 111 este prezentată în cadrul decontărilor între băncile comerciale care nu au legături directe. Acest cont funcţionează în contabilitatea unităţii bancare care participă direct la compensare.
Alte conturi folosite în compensarea multilaterală:
La banca prezentatoare:
- 2511 „Clienţi”
- Grupa 36 „Stocuri”
- 101 „Numerar”
- Clasa 4 „ Valori imobilizate”
- Clasa 5 „ Capitaluri”
Alegerea se face în funcţie de natura operaţiei supusă compensării. Tot la această bancă funcţionează şi contul 341 în condiţiile în care banca iniţiatoare este o altă bancă din reţea.
La banca iniţiatoare:
În cazul în care se decontează un cec prin decontare multilaterală intervin 2 conturi:
- 3712 ”Valori primite la încasare”
- 3716 „Conturi indisponibile privind valori la încasare”
Contul 3712 – este cont de activ
În debit se înregistrează la momentul primirii filei de CEC valoarea acesteia
În credit se înregistrează la momentul transmiterii filei CEC pe circuitul specific compensării valori acesteia.
Contul 3716 – este cont de pasiv
În credit se înregistrează la momentul primirii filei CEC valoarea acesteia
În debit se înregistrează după ce procedura de verificare, acceptare şi compensare a fost încheiată, valoarea cecului.
La banca primitoare se utilizează contul 1621 ”Alte sume datorate atunci când se decontează un Cec, este cont de pasiv.
- în credit se înregistrează la momentul primirii filei CEC de la banca prezentatoare contra valori cecului.
- în debit se înregistrează la momentul primirii datelor scriptice despre cecurile acceptate şi trimise spre banca prezentatoare pentru acoperirea contravalorii cecului.
Acest cont apare în situaţia în care unitatea bancară primitoare şi unitatea bancară destinatară sunt diferite.
d. Decontările interbancare privind împrumuturile şi depozitele.
O categorie aparte a operaţiunilor între bănci a constituit formarea de depozite şi acordarea reciprocă de credite în scopul susţinerii activităţi unei bănci partenere.
Evidenţa depozitelor interbancare este asigurată de contul 131 „Depozite la bănci” şi 132 „Depozite ale băncilor”.
Contabilitate bancara-6
Grupa 36 reprezintă conturile care caracterizează clasa de stocuri. Aceste conturi se utilizează în cadrul decontărilor intrabancare în situaţia în care au loc transferuri de stocuri între unităţi bancare aparţinând aceleiaşi bănci.
Sunt conturi de activ şi au aceiaşi funcţie contabilă ca şi conturile de stocuri din contabilitatea agenţiilor economici.
Contul 3566 „Alţi creditori diverşi” este un cont de pasiv şi se utilizează atunci când în procesul de control al decontărilor intrabancare se constată o diferenţă minus la sediul B, diferenţa rezultă din operaţiunile de plată.
În credit se înregistrează valoarea diferenţei constatate în situaţia de verificare şi în cartotecă.
În debit se înregistrează soluţionarea diferenţei.
Contul 3556 „Alţi debitori diverşi” este un cont de activ şi se utilizează atunci când la sediul B apare o diferenţă în minus, diferenţă rezultată din operaţiunile de încasare.
În debit se înregistrează valoarea diferenţei.
În credit se înregistrează soluţionarea diferenţei.
Ex La unitatea bancară B.C.R –SMB (Sediul A care primeşte decontarea) se primeşte un Ordin de plată în valoare de 200,000,000 lei, ordin destinat unui partener cu cont deschis la B.C.R – Sibiu (Sediul B). Ordin de plată este un aviz de creditare.
B.C.R - SMB
2511/plătitor = 341/B.C.R – Sibiu
B.C.R – Sibiu
341/B.C.R – Sibiu = 2511/beneficiar
Contabilitatea decontărilor interbancare.
Decontările interbancare reprezintă operaţiuni de încasări şi plăţi efectuate în numele clienţilor sau în nume propriu între societăţi bancare diferite.
Ex: decontări bancare în numele clienţilor
Un client al B.R.D depune o filă CEC , trasă asupra unui client B.C.R .
Ex: decontări bancare în nume propriu
B.R.D îşi deschide un depozit la vedere la B.C.R
1. Decontări între bănci comerciale care au legături directe. Între băncile comerciale se pot stabili relaţii directe în condiţiile în care între ele se derulează operaţii dictate de un volum însemnat de clienţi. Stabilirea unor relaţii directe implică din partea băncii comerciale iniţiatoare ale operaţiilor un studiu din care să reiasă: renumele băncii alese, capital social de care dispune, facilităţile pe care le acordă clienţii şi băncile cât şi nivelul dobânzilor şi comisioanelor practicate. În urma acestui studiu se va stabili banca cu care se va intra în relaţie directă, concretizat în contul de corespondenţă. Sistemul acestor conturi se utilizează potrivit Legii 58.
Sistemul conturilor este principala sursă şi formă de decontare între băncile comerciale indiferent de numărul de tranzacţii şi de rezidenţa băncii partenere.
Sistemul conturilor de corespondent este reprezentat de conturile curente deschise al băncile comerciale intrate în relaţii directe. Fiind conturi curente primesc aceleaşi reguli privind dobânda şi comisioanele ca orice alt cont curent.
Din punct de vedere contabil la societatea titulară contul curent este un clasament de resurse deci un cont de activ.
În practica bancară acest cont poartă denumirea de cont nostro. La banca gestionară acest cont are natură de resursă atrasă, deci este un cont de pasiv.
În practica bancară acest cont poartă denumirea de cont vostro (loro). La banca titulară contul este evidenţiat cu ajutorul contului 121 „Contul de corespondent la bănci”.
Contul 121 „Contul de corespondent la bănci” este un cont de activ.
Se debitează cu încasările efectuate în nume propriu sau în numele clienţilor de către societatea bancară titulară prin contul de corespondent ales deschis la o altă bancă.
Se creditează cu plăţile efectuate in nume propriu sau în numele clienţilor de către banca titulară prin contul curent deschis la o altă bancă.
Soldul debitor reprezintă disponibilul în lei sau în devize pe numele băncii titulare la banca rezidentă.
La băncile rezidente contul este evidenţiat cu ajutorul contului 121 „Contul de corespondent la bănci”.
Contul 121 „Contul de corespondent la bănci” este un cont de pasiv.
În credit se înregistrează încasările în nume propriu sau în numele clienţilor efectuate la banca rezidentă în numele băncii titulare.
În debit se înregistrează plăţile efectuate în nume propriu sau în numele clienţilor de către banca rezidentă în numele băncii titulare.
Soldul creditor reprezintă disponibilităţile în lei sau devize la banca rezidentă pe numele băncii titulare.
Ex: B.R.D - SMB îşi deschide prin virament în numerar un cont de corespondent în valoarea de 100,000,000 lei. În acelaşi timp B.R.D –SMB primeşte din partea unei bănci din Elveţia solicitarea de deschidere a unui cont de corespondent în valoare de 500,000F la cursul zilei
Prin contul de corespondent au loc următoarele operaţiuni:
a. un client al B.R.D – SMB depune un Ordin de plată în valoare de 50,000,000 lei adresat unui client cu cont la Banca Agricolă –SMB.
b. B.R.D –SMB primeşte un Ordin de plată în valoare de 20,000F destinat unui client al băncii Elveţiene care şi-a deschis cont de corespondent la B.R.D.
La B.R.D – SMB pentru lei
121/Banca Agricolă - SMB = 101 100,000,000 lei
La Banca Agricolă – SMB
101 = 122/B.R.D – SMB 100,000,000 lei
La B.R.D – SMB în devize
111 = 122/Banca Elveţiană 500 000 F
a. depunerea Ordin de plată
La B.R.D
2511/plătitor = 121/Banca Agricolă –SMB 50,000,000 lei
La Banca Agricolă
122/B.R.D –SMB = 2511/beneficiar 50,000,000 lei
b. primire Ordin de plată
2522/plătitor =122/Banca Elveţiană 20,000 F
2. Decontări între bănci care nu au legături directe. Aceste decontări presupune intervenţia între 2 bănci a unei unităţi bancare operative a B.N.R . decontările prin B.N.R se realizează cu ajutorul contului 111 „Cont curent la B.N.R”
Contul 111 „Cont curent la B.N.R” este un cont de activ.
În debit se înregistrează încasările efectuate de către B.N.R în numele băncii comerciale.
În credit se înregistrează plăţile efectuate de aceasta la ordinul băncii titulare.
Din punct de vedere al soldului contului este bifuncţional.
- Soldul debitor reprezintă disponibilităţile băncii titulare aflate la B.N.R
- Soldul creditor reprezintă o datorie a băncii comerciale faţă de B.N.R reprezentând credite în descoperire de cont.
Ca orice cont curent contul 111 „ Cont curent la B.N.R” primeşte pentru soldul debitor dobândă calculată la vedere de către B.N.R prin metoda directă sau scară.
Decontările prin B.N.R se desfăşoară în mai multe variante:
- decontarea locală care are loc atunci când unităţile bancare operative ale băncilor intrate în decontare şi unitatea bancară operativă a B.N.R au sedii în aceiaşi localitate;
- decontarea intrajudeţeană care are loc atunci când unităţile bancare operative ale băncii intrate în decontare şi unitatea bancară a B.N.R au sedii în localităţi diferite din acelaşi judeţ.
- decontarea interjudeţeană atunci când au sedii în judeţe diferite.
În cazul decontărilor interjudeţene relaţiile dintre bănci se pot desfăşura astfel:
a. decontare în judeţul plătitorului care se desfăşoară atunci când banca beneficiară are unitate operativă în judeţul băncii plătitorului.
Banca plătitorului x --- B.N.R x --- Banca beneficiarului y --- Banca beneficiarului x
b. decontare în judeţul beneficiarului are loc atunci când banca plătitorului are unitate bancară operativă în judeţul beneficiarului.
Banca plătitorului x --- Banca plătitorului y --- B.N.R y --- Banca beneficiarului y
c. decontări în ambele judeţe se desfăşoară atunci când plătitorul nu are unitate operativă în judeţul beneficiarului şi banca beneficiarului nu are unitate operativă în judeţul băncii plătitorului.
Banca plătitorului x --- B.N.R x --- B.N.R y --- Banca beneficiarului y
Sunt conturi de activ şi au aceiaşi funcţie contabilă ca şi conturile de stocuri din contabilitatea agenţiilor economici.
Contul 3566 „Alţi creditori diverşi” este un cont de pasiv şi se utilizează atunci când în procesul de control al decontărilor intrabancare se constată o diferenţă minus la sediul B, diferenţa rezultă din operaţiunile de plată.
În credit se înregistrează valoarea diferenţei constatate în situaţia de verificare şi în cartotecă.
În debit se înregistrează soluţionarea diferenţei.
Contul 3556 „Alţi debitori diverşi” este un cont de activ şi se utilizează atunci când la sediul B apare o diferenţă în minus, diferenţă rezultată din operaţiunile de încasare.
În debit se înregistrează valoarea diferenţei.
În credit se înregistrează soluţionarea diferenţei.
Ex La unitatea bancară B.C.R –SMB (Sediul A care primeşte decontarea) se primeşte un Ordin de plată în valoare de 200,000,000 lei, ordin destinat unui partener cu cont deschis la B.C.R – Sibiu (Sediul B). Ordin de plată este un aviz de creditare.
B.C.R - SMB
2511/plătitor = 341/B.C.R – Sibiu
B.C.R – Sibiu
341/B.C.R – Sibiu = 2511/beneficiar
Contabilitatea decontărilor interbancare.
Decontările interbancare reprezintă operaţiuni de încasări şi plăţi efectuate în numele clienţilor sau în nume propriu între societăţi bancare diferite.
Ex: decontări bancare în numele clienţilor
Un client al B.R.D depune o filă CEC , trasă asupra unui client B.C.R .
Ex: decontări bancare în nume propriu
B.R.D îşi deschide un depozit la vedere la B.C.R
1. Decontări între bănci comerciale care au legături directe. Între băncile comerciale se pot stabili relaţii directe în condiţiile în care între ele se derulează operaţii dictate de un volum însemnat de clienţi. Stabilirea unor relaţii directe implică din partea băncii comerciale iniţiatoare ale operaţiilor un studiu din care să reiasă: renumele băncii alese, capital social de care dispune, facilităţile pe care le acordă clienţii şi băncile cât şi nivelul dobânzilor şi comisioanelor practicate. În urma acestui studiu se va stabili banca cu care se va intra în relaţie directă, concretizat în contul de corespondenţă. Sistemul acestor conturi se utilizează potrivit Legii 58.
Sistemul conturilor este principala sursă şi formă de decontare între băncile comerciale indiferent de numărul de tranzacţii şi de rezidenţa băncii partenere.
Sistemul conturilor de corespondent este reprezentat de conturile curente deschise al băncile comerciale intrate în relaţii directe. Fiind conturi curente primesc aceleaşi reguli privind dobânda şi comisioanele ca orice alt cont curent.
Din punct de vedere contabil la societatea titulară contul curent este un clasament de resurse deci un cont de activ.
În practica bancară acest cont poartă denumirea de cont nostro. La banca gestionară acest cont are natură de resursă atrasă, deci este un cont de pasiv.
În practica bancară acest cont poartă denumirea de cont vostro (loro). La banca titulară contul este evidenţiat cu ajutorul contului 121 „Contul de corespondent la bănci”.
Contul 121 „Contul de corespondent la bănci” este un cont de activ.
Se debitează cu încasările efectuate în nume propriu sau în numele clienţilor de către societatea bancară titulară prin contul de corespondent ales deschis la o altă bancă.
Se creditează cu plăţile efectuate in nume propriu sau în numele clienţilor de către banca titulară prin contul curent deschis la o altă bancă.
Soldul debitor reprezintă disponibilul în lei sau în devize pe numele băncii titulare la banca rezidentă.
La băncile rezidente contul este evidenţiat cu ajutorul contului 121 „Contul de corespondent la bănci”.
Contul 121 „Contul de corespondent la bănci” este un cont de pasiv.
În credit se înregistrează încasările în nume propriu sau în numele clienţilor efectuate la banca rezidentă în numele băncii titulare.
În debit se înregistrează plăţile efectuate în nume propriu sau în numele clienţilor de către banca rezidentă în numele băncii titulare.
Soldul creditor reprezintă disponibilităţile în lei sau devize la banca rezidentă pe numele băncii titulare.
Ex: B.R.D - SMB îşi deschide prin virament în numerar un cont de corespondent în valoarea de 100,000,000 lei. În acelaşi timp B.R.D –SMB primeşte din partea unei bănci din Elveţia solicitarea de deschidere a unui cont de corespondent în valoare de 500,000F la cursul zilei
Prin contul de corespondent au loc următoarele operaţiuni:
a. un client al B.R.D – SMB depune un Ordin de plată în valoare de 50,000,000 lei adresat unui client cu cont la Banca Agricolă –SMB.
b. B.R.D –SMB primeşte un Ordin de plată în valoare de 20,000F destinat unui client al băncii Elveţiene care şi-a deschis cont de corespondent la B.R.D.
La B.R.D – SMB pentru lei
121/Banca Agricolă - SMB = 101 100,000,000 lei
La Banca Agricolă – SMB
101 = 122/B.R.D – SMB 100,000,000 lei
La B.R.D – SMB în devize
111 = 122/Banca Elveţiană 500 000 F
a. depunerea Ordin de plată
La B.R.D
2511/plătitor = 121/Banca Agricolă –SMB 50,000,000 lei
La Banca Agricolă
122/B.R.D –SMB = 2511/beneficiar 50,000,000 lei
b. primire Ordin de plată
2522/plătitor =122/Banca Elveţiană 20,000 F
2. Decontări între bănci care nu au legături directe. Aceste decontări presupune intervenţia între 2 bănci a unei unităţi bancare operative a B.N.R . decontările prin B.N.R se realizează cu ajutorul contului 111 „Cont curent la B.N.R”
Contul 111 „Cont curent la B.N.R” este un cont de activ.
În debit se înregistrează încasările efectuate de către B.N.R în numele băncii comerciale.
În credit se înregistrează plăţile efectuate de aceasta la ordinul băncii titulare.
Din punct de vedere al soldului contului este bifuncţional.
- Soldul debitor reprezintă disponibilităţile băncii titulare aflate la B.N.R
- Soldul creditor reprezintă o datorie a băncii comerciale faţă de B.N.R reprezentând credite în descoperire de cont.
Ca orice cont curent contul 111 „ Cont curent la B.N.R” primeşte pentru soldul debitor dobândă calculată la vedere de către B.N.R prin metoda directă sau scară.
Decontările prin B.N.R se desfăşoară în mai multe variante:
- decontarea locală care are loc atunci când unităţile bancare operative ale băncilor intrate în decontare şi unitatea bancară operativă a B.N.R au sedii în aceiaşi localitate;
- decontarea intrajudeţeană care are loc atunci când unităţile bancare operative ale băncii intrate în decontare şi unitatea bancară a B.N.R au sedii în localităţi diferite din acelaşi judeţ.
- decontarea interjudeţeană atunci când au sedii în judeţe diferite.
În cazul decontărilor interjudeţene relaţiile dintre bănci se pot desfăşura astfel:
a. decontare în judeţul plătitorului care se desfăşoară atunci când banca beneficiară are unitate operativă în judeţul băncii plătitorului.
Banca plătitorului x --- B.N.R x --- Banca beneficiarului y --- Banca beneficiarului x
b. decontare în judeţul beneficiarului are loc atunci când banca plătitorului are unitate bancară operativă în judeţul beneficiarului.
Banca plătitorului x --- Banca plătitorului y --- B.N.R y --- Banca beneficiarului y
c. decontări în ambele judeţe se desfăşoară atunci când plătitorul nu are unitate operativă în judeţul beneficiarului şi banca beneficiarului nu are unitate operativă în judeţul băncii plătitorului.
Banca plătitorului x --- B.N.R x --- B.N.R y --- Banca beneficiarului y
Contabilitate bancara-5
Particularităţile planului de conturi pentru societăţile bancare.
Ca si pentru societăţile comerciale in România planul de conturi pentru societăţile bancare si normele metodologice privind aplicarea lui au fost emise de BNR. Planul de conturi pentru societăţile bancare cuprinde următoarele clase de conturi :
- Clasa. 1: ”Operaţiuni de trezorerie si interbancare”
- Clasa. 2 :”Operaţiuni cu clientela”
- Clasa. 3:” Operaţiuni cu titluri si operaţiuni diverse”
- Clasa. 4 :”Valori imobilizate”
- Clasa .5: ”Capitaluri proprii asimilate si provizioane”
- Clasa. 6 :”Cheltuieli”
- Clasa. 7 :”Venituri”
- Clasa. 8 :”Operaţiuni cu trezoreria statului”
- Clasa. 9: ”Operaţiuni in afara bilanţului”
Toate clasele de conturi cu excepţia clasei 8 sunt obligatori pentru toate băncile comerciale. Clasa 8 funcţionează doar la băncile care efectuează prin mandat operaţiuni in numele trezoreriei statului. In cadrul claselor de conturi si simbolizarea se face pe grupe, iar in cadrul grupelor pe conturi sintetice:
- gradul 1:3 cifre
- gradul 2:4 cifre
- gradul 3:5 cifre
Ca şi în planul de conturi general grupele si clasele de conturi nu au funcţie contabila.
Contabilitatea decontărilor intrabancare.
Decontările intrabancare reprezintă operaţiuni in nume propriu sau in numele clienţilor efectuate între unităţile bancare aparţinând aceeaşi societăţi bancare, decontări numite şi decontări între sedii.
Ex. decontare bancare în nume propriu:
-sucursala Buc. a BCR alimentează cu numeral casieria sectorului 3 BCR.
Ex. decontare bancară în numele clientului: -soc. com. X din contul deschis la BCR ,sucursala Bucureşti depune un ordin de plată destinat unui partener care cont deschis la BCR-Sibiu
Decontările intrabancare se desfăşoară pe baza unor norme emise de BNR, norme în care se specifică elementele care trebuiesc avute în vedere într-o decontare între sedii. Aceste elemente sunt: -unităţile bancare implicate în decontare şi poziţia fiecăreia dintre ele:
- natura operaţiei şi documentul care îi stă la bază
- modalitatea de verificare a decontărilor între sedii adoptate de fiecare centrală bancară.
{într-o decontare intrabancară se pot identifica drept părţi:
1. Clienţi care au conturi deschise la aceeaşi unitate bancară. În această situaţie este implicată în decontare o singură unitate bancară care gestionează conturile curente ale clienţilor implicaţi într-o relaţie de decontare. Rezolvarea contabilă este de forma:
cont curent /plătitor =cont curent/beneficiar
2. Clienţi care au conturi la unităţi bancare diferite dar aparţinând aceleaşi societăţi bancare. În acest caz se pune problema identificări unităţi bancare care iniţiază decontarea şi a acelora care confirmă primirea documentelor şi finalizează decontarea. Pentru această situaţie normele BNR au stabilit să fie denumite convenţional sedii A unitatea bancară care au iniţiativa începeri unei decontări; sedii B unităţile bancare care primesc documentele emise de sediile A şi finalizează decontarea fie în nume propriu fie în numele clienţilor.
Indiferent dacă sunt operaţi în nume propriu sau în numele clienţilor operaţiile generate antrenează modificări patrimoniale de natura încasărilor sau plăţilor respectiv de natura intrărilor sau ieşirilor din patrimoniu.
Cele mai folosite documente care determină decontări între unităţile bancare sunt:
-Ordin de plată : instrument de plată din iniţiativa plătitorului ceea ce înseamnă că este emis şi depus la bancă de către clientul plătitor;
-CEC -u : instrument de decontare din iniţiativa beneficiarului ;orice carnet cec se eliberează de bancă atunci când beneficiarul are într-un cont special depus un disponibil. Cecul se utilizează ori de câte ori între parteneri prin contractul comercial s-a stabilit decontarea operaţiei prin cec.
Orice decontare intrabancară este supusă unei verificări periodice pentru că operaţiunile între sedii generează erorii care determină afectarea incorectă a conturilor curente ale agenţilor economici sau clienţilor implicaţi. În practica bancară se cunosc trei modalităţi de verificare:
a. Sistemul descentalizat : presupune desfăşurarea operaţiei de verificare direct între sediile băncilor implicate în decontare. Verificarea porneşte de la sediul B care porneşte confruntarea cu sediul A fie telefonic fie tehnic. Această confruntare se aplică în România.
b. Sistemul centralizat : presupune intervenţia în operaţia de control al unui al treilea sediu având poziţia de controlor. Acesta este de obicei centrala bancară s-au sucursalele de judeţ. Controlul începe de la sediul B care începe confirmarea înregistrărilor cu situaţiile de verificat emise de sediul controlor în baza documentelor interne transmise direct de sediul A. Principalul dezavantaj este timpul lung de decontare datorat efectuări acesteia prin sediul controlor.
c. Sistemul mixt : se desfăşoară cu intervenţia unui sediu controlor astfel: sediul emitent A emite documentele interne în două exemplare: originalul îl transmite sediului B (destinatar) ,iar copia sediului controlor. În baza originalelor documentelor interne sediul B efectuează înregistrările în contabilitate care implică un cont tranzitoriu de decontări între sedii. Contul la sediul B are deschise analitice pe sediile emitente A formând astfel CARTOTECA.
La sediul controlor în baza copiilor documentelor interne se emite o situaţie centralizatoare de verificare care are următoarea structură: sediul emitent A ,felul documentului de bază(OP,CEC) şi a documentului intern şi valoarea acestora şi a denumiri sediului destinatar B.
Controlul se efectuează la sediile B unde se confirmă informaţiile din cartotecă cu cele cuprinse în situaţiile de verificare.
Prin decontare intrabancare se emit documente numite avize între sedii ;în funcţie de natura operaţiei care le stau la bază avem:
- avize de creditare: se emit în baza unor operaţiuni de plată consemnate pe Ordin de plată. Acestea implică în contabilitatea sediului A creditarea contului “Decontări între sedii” sau “Decontări intrabancare ”;simbolul contului 341.
- avize de debitare: se emit pentru operaţiile de încasare generate de cecuri. Ele se înregistrează în contabilitatea sediului A în debitul contului 341 ”Decontări intrabancare” şi se emit numai de către sediile A.
Contul 341 “Decontări intrabancare” funcţionează în contabilitatea tuturor unităţilor bancare operative implicate în operaţiile între sedii. Funcţia contabilă diferă în funcţie de unitatea bancară şi de poziţia acesteia în decontarea între sedii. Contul 341 este cont bifuncţional.
La sediile A funcţia contului 341 este :
- în D se înregistrează avizelor de debutare emise în baza cecurilor şi transmise către sediul B;
- în C se înregistrează valoarea avizelor de creditare emise în baza OP şi transmise către sediul B;
- Soldul D reprezintă valorile rezultate din operaţiile de încasare aflate în tranzit între sedii;
- Soldul C reprezintă valorile rezultate din operaţiile de plată aflate în tranzit între sedii.
La sediul B funcţia contului 341 este :
- în D se înregistrează valoarea avizelor de creditare primite de la sediul A;
- în C se înregistrează valoarea avizelor de debitare primite de la sediul A;
- Soldul D reprezintă valorile rezultate din operaţiile de plată neconfruntate cu sediul A sau controlor;
- Soldul C reprezintă valorile rezultate din operaţiile de încasare.
La sediul A contul 341 se dezvoltă în analitice pe sedii destinatare B.
La sediul B contul 341 se dezvoltă pe sediile A.
Alte conturi folosite în decontări intrabancare :
- 2511 ”Cont curent”;
- 101 ”Casa”;
- 36 “Conturi de stocuri”;
- 3566 ”Alţi creditori diverşi”;
- 3556 ”Alţi debitori diverşi”.
Contul 2511”CONTURI CURENTE” -se utilizează când decontările intrabancare se efectuează în numele clienţilor. Este cont de P :
- se C cu înregistrarea încasărilor efectuate de bancă în numele clienţilor;
- se D cu înregistrările plăţilor efectuate de bancă în numele/ordinul clientului.
Din punct de vedere al soldului contul este bifuncţional:
- sold C reprezintă disponibilităţile aflate în contul curent pe numele titularului;
- soldul D reprezintă creanţa bănci asupra titularului de cont ,creanţă reprezentată de credit în descoperire de cont pe care banca în anumite situaţii îl poate acorda clientului.
Contul 101”CASA” - se utilizează în cazul în care au loc mişcări de numerar între unităţile bancare operative ale aceleaşi bănci.
Este cont de A:
- se D cu înregistrarea alimentării cu numerar ale casieriei şi încasări în numerar efectuate prin casieria bănci;
- se C cu înregistrarea retragerii de numerar şi orice alte plăţi în numerar efectuate prin casierie.
- Soldul contului este D şi reprezintă numerarul existent în casierie.
Ca si pentru societăţile comerciale in România planul de conturi pentru societăţile bancare si normele metodologice privind aplicarea lui au fost emise de BNR. Planul de conturi pentru societăţile bancare cuprinde următoarele clase de conturi :
- Clasa. 1: ”Operaţiuni de trezorerie si interbancare”
- Clasa. 2 :”Operaţiuni cu clientela”
- Clasa. 3:” Operaţiuni cu titluri si operaţiuni diverse”
- Clasa. 4 :”Valori imobilizate”
- Clasa .5: ”Capitaluri proprii asimilate si provizioane”
- Clasa. 6 :”Cheltuieli”
- Clasa. 7 :”Venituri”
- Clasa. 8 :”Operaţiuni cu trezoreria statului”
- Clasa. 9: ”Operaţiuni in afara bilanţului”
Toate clasele de conturi cu excepţia clasei 8 sunt obligatori pentru toate băncile comerciale. Clasa 8 funcţionează doar la băncile care efectuează prin mandat operaţiuni in numele trezoreriei statului. In cadrul claselor de conturi si simbolizarea se face pe grupe, iar in cadrul grupelor pe conturi sintetice:
- gradul 1:3 cifre
- gradul 2:4 cifre
- gradul 3:5 cifre
Ca şi în planul de conturi general grupele si clasele de conturi nu au funcţie contabila.
Contabilitatea decontărilor intrabancare.
Decontările intrabancare reprezintă operaţiuni in nume propriu sau in numele clienţilor efectuate între unităţile bancare aparţinând aceeaşi societăţi bancare, decontări numite şi decontări între sedii.
Ex. decontare bancare în nume propriu:
-sucursala Buc. a BCR alimentează cu numeral casieria sectorului 3 BCR.
Ex. decontare bancară în numele clientului: -soc. com. X din contul deschis la BCR ,sucursala Bucureşti depune un ordin de plată destinat unui partener care cont deschis la BCR-Sibiu
Decontările intrabancare se desfăşoară pe baza unor norme emise de BNR, norme în care se specifică elementele care trebuiesc avute în vedere într-o decontare între sedii. Aceste elemente sunt: -unităţile bancare implicate în decontare şi poziţia fiecăreia dintre ele:
- natura operaţiei şi documentul care îi stă la bază
- modalitatea de verificare a decontărilor între sedii adoptate de fiecare centrală bancară.
{într-o decontare intrabancară se pot identifica drept părţi:
1. Clienţi care au conturi deschise la aceeaşi unitate bancară. În această situaţie este implicată în decontare o singură unitate bancară care gestionează conturile curente ale clienţilor implicaţi într-o relaţie de decontare. Rezolvarea contabilă este de forma:
cont curent /plătitor =cont curent/beneficiar
2. Clienţi care au conturi la unităţi bancare diferite dar aparţinând aceleaşi societăţi bancare. În acest caz se pune problema identificări unităţi bancare care iniţiază decontarea şi a acelora care confirmă primirea documentelor şi finalizează decontarea. Pentru această situaţie normele BNR au stabilit să fie denumite convenţional sedii A unitatea bancară care au iniţiativa începeri unei decontări; sedii B unităţile bancare care primesc documentele emise de sediile A şi finalizează decontarea fie în nume propriu fie în numele clienţilor.
Indiferent dacă sunt operaţi în nume propriu sau în numele clienţilor operaţiile generate antrenează modificări patrimoniale de natura încasărilor sau plăţilor respectiv de natura intrărilor sau ieşirilor din patrimoniu.
Cele mai folosite documente care determină decontări între unităţile bancare sunt:
-Ordin de plată : instrument de plată din iniţiativa plătitorului ceea ce înseamnă că este emis şi depus la bancă de către clientul plătitor;
-CEC -u : instrument de decontare din iniţiativa beneficiarului ;orice carnet cec se eliberează de bancă atunci când beneficiarul are într-un cont special depus un disponibil. Cecul se utilizează ori de câte ori între parteneri prin contractul comercial s-a stabilit decontarea operaţiei prin cec.
Orice decontare intrabancară este supusă unei verificări periodice pentru că operaţiunile între sedii generează erorii care determină afectarea incorectă a conturilor curente ale agenţilor economici sau clienţilor implicaţi. În practica bancară se cunosc trei modalităţi de verificare:
a. Sistemul descentalizat : presupune desfăşurarea operaţiei de verificare direct între sediile băncilor implicate în decontare. Verificarea porneşte de la sediul B care porneşte confruntarea cu sediul A fie telefonic fie tehnic. Această confruntare se aplică în România.
b. Sistemul centralizat : presupune intervenţia în operaţia de control al unui al treilea sediu având poziţia de controlor. Acesta este de obicei centrala bancară s-au sucursalele de judeţ. Controlul începe de la sediul B care începe confirmarea înregistrărilor cu situaţiile de verificat emise de sediul controlor în baza documentelor interne transmise direct de sediul A. Principalul dezavantaj este timpul lung de decontare datorat efectuări acesteia prin sediul controlor.
c. Sistemul mixt : se desfăşoară cu intervenţia unui sediu controlor astfel: sediul emitent A emite documentele interne în două exemplare: originalul îl transmite sediului B (destinatar) ,iar copia sediului controlor. În baza originalelor documentelor interne sediul B efectuează înregistrările în contabilitate care implică un cont tranzitoriu de decontări între sedii. Contul la sediul B are deschise analitice pe sediile emitente A formând astfel CARTOTECA.
La sediul controlor în baza copiilor documentelor interne se emite o situaţie centralizatoare de verificare care are următoarea structură: sediul emitent A ,felul documentului de bază(OP,CEC) şi a documentului intern şi valoarea acestora şi a denumiri sediului destinatar B.
Controlul se efectuează la sediile B unde se confirmă informaţiile din cartotecă cu cele cuprinse în situaţiile de verificare.
Prin decontare intrabancare se emit documente numite avize între sedii ;în funcţie de natura operaţiei care le stau la bază avem:
- avize de creditare: se emit în baza unor operaţiuni de plată consemnate pe Ordin de plată. Acestea implică în contabilitatea sediului A creditarea contului “Decontări între sedii” sau “Decontări intrabancare ”;simbolul contului 341.
- avize de debitare: se emit pentru operaţiile de încasare generate de cecuri. Ele se înregistrează în contabilitatea sediului A în debitul contului 341 ”Decontări intrabancare” şi se emit numai de către sediile A.
Contul 341 “Decontări intrabancare” funcţionează în contabilitatea tuturor unităţilor bancare operative implicate în operaţiile între sedii. Funcţia contabilă diferă în funcţie de unitatea bancară şi de poziţia acesteia în decontarea între sedii. Contul 341 este cont bifuncţional.
La sediile A funcţia contului 341 este :
- în D se înregistrează avizelor de debutare emise în baza cecurilor şi transmise către sediul B;
- în C se înregistrează valoarea avizelor de creditare emise în baza OP şi transmise către sediul B;
- Soldul D reprezintă valorile rezultate din operaţiile de încasare aflate în tranzit între sedii;
- Soldul C reprezintă valorile rezultate din operaţiile de plată aflate în tranzit între sedii.
La sediul B funcţia contului 341 este :
- în D se înregistrează valoarea avizelor de creditare primite de la sediul A;
- în C se înregistrează valoarea avizelor de debitare primite de la sediul A;
- Soldul D reprezintă valorile rezultate din operaţiile de plată neconfruntate cu sediul A sau controlor;
- Soldul C reprezintă valorile rezultate din operaţiile de încasare.
La sediul A contul 341 se dezvoltă în analitice pe sedii destinatare B.
La sediul B contul 341 se dezvoltă pe sediile A.
Alte conturi folosite în decontări intrabancare :
- 2511 ”Cont curent”;
- 101 ”Casa”;
- 36 “Conturi de stocuri”;
- 3566 ”Alţi creditori diverşi”;
- 3556 ”Alţi debitori diverşi”.
Contul 2511”CONTURI CURENTE” -se utilizează când decontările intrabancare se efectuează în numele clienţilor. Este cont de P :
- se C cu înregistrarea încasărilor efectuate de bancă în numele clienţilor;
- se D cu înregistrările plăţilor efectuate de bancă în numele/ordinul clientului.
Din punct de vedere al soldului contul este bifuncţional:
- sold C reprezintă disponibilităţile aflate în contul curent pe numele titularului;
- soldul D reprezintă creanţa bănci asupra titularului de cont ,creanţă reprezentată de credit în descoperire de cont pe care banca în anumite situaţii îl poate acorda clientului.
Contul 101”CASA” - se utilizează în cazul în care au loc mişcări de numerar între unităţile bancare operative ale aceleaşi bănci.
Este cont de A:
- se D cu înregistrarea alimentării cu numerar ale casieriei şi încasări în numerar efectuate prin casieria bănci;
- se C cu înregistrarea retragerii de numerar şi orice alte plăţi în numerar efectuate prin casierie.
- Soldul contului este D şi reprezintă numerarul existent în casierie.
Contabilitate bancara-4
BĂNCI COMERCIALE
În România se organizează şi funcţionează conform L 58/1998 completată cu OU 137/2001.
Băncile comerciale sunt societăţi cu personalitate juridică care efectuează toate tipurile de operaţiuni reprezentate pe de o parte de constituirea depozitelor şi a disponibilităţilor, iar pe de altă parte de distribuţia acestora sub formă de credite.
Obţinerea autorizării unei bănci comerciale parcurge 2 etape:
2. Depunerea de către viitoarea bancă la B.N.R a unui dosar cu:
- denumirea şi obiectul de activitate al societăţii bancare;
- dovada existenţei acţionarilor şi a capitalului cerut de lege;
- componenţa nominală a echipei de conducere;
- componenţa şi structura potenţialului de clienţi;
- posibilitatea dezvoltării teritoriale a băncii în funcţie de numărul clienţilor atraşi.
B.N.R analizează actele depuse şi autorizează banca comercială dacă se respectă condiţiile legii.
3. Dacă banca comercială a respectat condiţiile legii şi propunerile făcute în dosarul de autorizare şi totodată se face dovada vărsării a jumătate din capitalul social minim cerut de lege ( 50 miliarde lei), B.N.R acordă pe termen nelimitat autorizaţia de funcţionare.
A. Operaţiuni active ale băncilor comerciale.
Aceste operaţiuni reprezintă o modalitate de atragere a resurselor băncii comerciale şi de plasare a acestora.
Principalele tipuri de operaţiuni active sunt:
1. Acordarea de credite;
2. Avansuri în conturi curente;
3. Operaţiuni cambiale.
1. Acordarea de credite.
În prezent, în România, băncile comerciale desfăşoară toate tipurile de creditare în favoarea clienţilor. Acestea sunt reprezentate în principiu de:
a. creditele clasice;
b. scontare;
c. factoring;
d. credite consorţiale.
a Creditele clasice – sunt cele care reprezintă acordarea unor sume de bani clienţilor care au depus o cerere de credit băncii, cerere însoţită de un dosar de creditare. În funcţie de perioada pentru care se acordă creditele acestea pot fi:
- credite bancare pe termen scurt maxim 1 an
- credite bancare pe termen mediu maxim 5 ani
- credite bancare pe termen lung peste 5 ani.
Din punct de vedere al rambursării creditelor (modalităţii de rambursare) acestea pot fi:
- credite rambursabile în rate constante;
- credite rambursabile în anuităţi constante;
- credite rambursabile integral la scadenţă.
Din punct de vedere al riscului pe care îl reprezintă debitorul avem:
- credite performante - acordate agenţilor economici cu situaţii financiare foarte bune;
- credite în observaţie – acordate agenţilor economici cu situaţii financiare foarte bune dar ale căror lichidităţi prezintă fluctuaţii foarte mari pe parcursul unui an;
- credite sub standard – acordate agenţilor economici cu situaţii financiare bune dar ai căror indicatori de bonitate prezintă condiţia de înrăutăţire;
- credite incerte – acordate agenţilor economici cu situaţii financiare slabe dar ai căror indicatori de bonitate prezintă condiţia de înrăutăţire;
- credite în pierdere – care conform legii ar trebui să nu se mai acorde.
În funcţie de modul în care debitorul respectă termenul de rambursare, creditele pot fi:
- credite cu serviciul datoriei bun – în care debitorul respectă scadenţa înscrisă în contract;
- credite cu serviciul datoriei slab – în care debitorul întârzie scadenţa cu cel mult o zi.
- credite cu serviciul datoriei necorespunzător – în care debitorul întârzie scadenţa cu cel puţin 30 de zile.
Din punct de vedere strict contabil, creditele clasice pot fi:
- credite curente – acordate în mod obişnuit clienţilor şi care respectă condiţii înscrise în contract;
- credite restante – a căror rambursare este întârziată faţă de scadenţa iniţială cu cel puţin o zi;
- credite îndoielnice – care după perioada legală de 90 de zile de la înregistrare nu au fost recuperate.
b. Scontarea - reprezintă o operaţiune comercială care are drept efect acordarea de credite de scont în schimbul taxei scontului şi a comisioanelor percepute de bancă.
c. Factoringul – la fel ca şi scontarea este o operaţiune de creditare pe termen scurt. Are drept scop acordarea de credite documentare în schimbul comisionului de factoring şi al dobânzii percepute de bancă.
d. Creditele consorţiale – sunt credite care se acordă de către bănci agenţilor economici înscrişi în asociaţii de tip consorţial. Acordarea acestor credite are drept scop împărţirea riscului de credit şi a dobânzii între mai multe bănci.
Creditul consorţial se acordă numai clienţilor cu situaţii economico- financiare foarte bune.
2. Avansuri în conturi curente – se referă la creditele pe termen scurt ale titularilor de cont care la un anumit moment înregistrează descoperire de cont. avansul în contul curent se acordă agenţilor economici cu situaţii financiare foarte bune şi poartă denumirea de credite over draft (ce peste limită/noapte).
3. Operaţiunile cambiale – care cuprind:
a. scontarea;
b. împrumuturile pe gaj de titluri;
c. pensiunea.
a. Scontarea- reprezintă o operaţiune comercială care are drept efect acordarea de credite de scont în schimbul taxei scontului şi a comisioanelor percepute de bancă.
b. Împrumuturi pe gaj de titluri – se acordă atunci când banca apreciază pozitiv solvabilitatea clientului dar are rezerve asupra capacităţii de plată ale celorlalţi semnatari ai efectului.
c. Pensiunea - este asimilată unor operaţiuni de creditare pe termen scurt şi are drept obiect titluri de valoare aflate în portofoliu unor bunuri comerciale sau în portofoliile unor firme mai mari. O categorie distinctă de plasare a resurselor o constituie achiziţia de efecte publice.
B. Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale
Principalele operaţiuni pasive sunt:
1. Constituirea de depozite şi dispoziţii;
2. Reescontarea şi alte tehnici specifice;
3. Constituirea capitalurilor proprii.
1. Constituirea de depozite şi dispoziţii.
Dispoziţiile clienţilor se materializează în conturi curente deschise de titular.
Contul curent este un instrument de efectuare a încasărilor şi plăţilor prin bancă pe numele titularului ordonate de titularul de cont.
Contul curent este purtător de dobândă la vedere calculată fie prin metoda directă fie prin metoda indirectă (în scară).
Depozitele sunt sume de bani depuse la bănci în scopul fructificării lor.
În funcţie de persoana pentru care se constituie depozitele şi de scopul constituirii, depozitele pot fi:
a. depozite la vedere – reprezintă sume de bani depuse în cont pentru cel mult o zi lucrătoare şi la care se acordă dobândă la vedere calculată conform dobânzii simple.
b. depozite la termen – în care rata dobânzii este rata practicată de bancă, iar modalitatea de calcul a dobânzii diferă în funcţie de depozit, pentru depozite la termen fără capitalizare dobânda se calculează conform dobânzii simple iar pentru cele cu capitalizare conform dobânzii compuse.
2. Reescontarea şi alte tehnici specifice.
Pentru băncile comerciale reescontarea reprezintă o operaţiune pasivă pentru că prin ea se obţine de la B.N.R în schimbul efectelor de comerţ vândute monedă efectivă.
Similară operaţiunii de reescontare este operaţiunea de lombardare în baza căreia băncile comerciale obţin de la B.N.R împrumut prin depunerea la aceasta drept garanţie a unor efecte publice.
3. Constituirea capitalurilor proprii.
Conform legislaţiei capitalul minim de pornire a unei bănci comerciale este de 50 miliarde lei şi reprezintă angajamente asumate de bancă faţă de acţionarii săi.
Pe lângă acest capital social, băncile îşi constituie fond de rezervă din profit astfel: 20% din profit brut când fondul de rezervă (care trebuie depus la B.N.R) egalează capitalul social; apoi 10% din profitul brut până când fondul de rezervă devine dublu capitalului social; după această limită cu un procent aplicat asupra profitului net, procent stabilit de consiliul de administraţie al fiecărei bănci comerciale.
Al doilea fond de risc pentru acoperirea creditelor neperformante, fond care se constituie din profitul brut în proporţie de 0,5 din totalul creditelor acordate de bancă.
Conform Legii 58 şi a OU 137, băncile mai pot efectua în nume propriu sau în numele clienţilor următoarele operaţiuni:
- operaţiuni cu aur şi metale preţioase;
- tranzacţii valutare;
- consultanţă bancară;
- subscrisă, păstrare şi comerţ cu titluri;
- garantări şi efectuarea de operaţiuni privind mandatarul.
Conform aceloraşi legi, băncile comerciale nu pot efectua:
- tranzacţii cu bunuri mobile şi imobile;
- achiziţia propriilor acţiuni;
- gajarea propriilor acţiuni în contul datoriei băncii;
- acordare de credite condiţionate de vânzarea propriilor acţiuni;
- primirea drept depozite titluri sau valori atunci când banca se află în stare de încetare de plăţi;
- acordare de credite garantate cu acţiuni emise de bancă;
- angajarea de operaţiuni de depozit când majoritatea depozitelor provin de la salariaţi.
Organizarea sistemului bancar. Particularităţi ale planului de conturi bancar.
1. Organizarea sistemului bancar – băncile comerciale
Băncile comerciale sunt organizate în teritoriu prin unităţi bancare care formează reţeaua băncilor comerciale. Dezvoltarea teritorială a unei bănci comerciale depinde de volumul clientelei şi de operaţiunile efectuate.
Principalele unităţi bancare care pot compune o reţea bancară sunt:
a. Centrala bancară – reprezintă o unitate bancară cu personalitate juridică ce îndeplineşte rol exclusiv de îndrumare, urmărire, analiză şi control a activităţii tuturor unităţilor bancare din subordine.
Centralele bancare se înfiinţează în oraşele mari, au cont deschis la B.N.R şi conduc contabilitatea până la nivel de bilanţ inclusiv. Ele nu desfăşoară operaţiuni cu clienţii băncii.
b. Sucursalele bancare – sunt unităţi fără personalitate juridică care se află în subordine directă a centralelor; ţin evidenţa contabilă până la nivel de balanţa de verificare inclusiv iar dacă centrala oferă sucursalei mandat de efectuare a operaţiunilor bancare în locul său aceste sucursale pot avea cont la B.N.R.
Sucursalele bancare se înfiinţează în oraşe mari unde pot fi mai multe la număr în funcţie de numărul clienţilor şi al operaţiunilor.
c. Reprezentanţele bancare – se înfiinţează fără personalitate juridică având rol exclusiv operativ. Ele se află în subordine sucursalelor dar pot fi (excepţional) subordonate centralei bancare.
Se deschid acolo unde sucursalele nu acoperă volumul clientelei şi operativitatea acesteia.
d. Agenţiile bancare – sunt unităţi bancare fără personalitate juridică deschise pe lângă reprezentanţe sau sucursale.
e. Punctele de lucru – sunt unităţi bancare fără personalitate juridică care se deschid în locuri publice acolo unde volumul clientelei şi al operaţiunilor coordonate de aceasta este mare.
Contabilitate bancara-3
B.N.R
Activitatea bancară din România e reglementată de:
- legea S.C 31/1990 republicată
- legea bancară 58 / 1998 modificată cu O.G 137 din 18 / 10 / 2001, M.O 671 din 24 / 10 /2001 şi O.G 136 din 18 / 10 / 2001
- legea privind procedura falimentelor băncilor numărul 83 /1998 modificată prin O.G 186 / 1996, O.G 138 din 18 / 10 / 2001
- legea contabilităţii numărul 82 / 1991 republicată
- ordinul ministerului finanţelor 1418 / 1997
- ordinul BNR 344 privind aprobarea planului de conturi pentru societăţile bancare
- alte norme şi reglementări emise de BNR.
Dintre operaţiile active ale BNR fac parte:
1. aur şi creanţe externe
2. creanţe asupra statului
3. creanţe din operaţiuni de refinanţare
4. aur şi alte active de rezervă de primit
5. alte active
Aur şi creanţe externe – această operaţie se referă în perspectivă la achiziţionarea aurului monetar şi a valutelor efective. Aceste operaţii se regăsesc în bilanţul contabil al BNR la următoarele posturi bilanţiere:
- aur
- disponibile la vedere în străinătate (se înscriu valutele deţinute de BNR la băncile centrale din străinătate)
- alte disponibile în străinătate unde se înscriu contribuţia României la FMI şi alte organisme financiare internaţionale.
Creanţe asupra statului – sumele pe care BNR la pune la dispoziţia statului pentru acoperirea cheltuielilor directe sau curente sau pentru acoperirea deficitului bugetar.
Creanţe din operaţii de refinanţare – rezultă ca urmare a operaţiuni de refinanţare efectuate în favoarea băncilor comerciale şi a celorlalte instituţii financiare bancare. Atât băncile comerciale cât şi celelalte instituţii sunt presupuşi clienţi ai BNR care prin statutul sau nu întreţine decât într-o foarte mică măsură relaţii cu clientela refinanţatoare ( persoane fizice sau agenţi economici care nu desfăşoară activităţi bancare).
Presupuse operaţii generatoare de creanţe:
- reescontarea efectelor de comerţ (operaţia de cumpărare de către BNR a efectelor de comerţ adunate în patrimoniul unei bănci comerciale astfel încât BNR acordă băncilor valoarea actuală a efectelor de comerţ în schimbul efectelor în numerar. Valoarea actuală a efectelor de comerţ este diferenţa dintre valoarea netă înscrisă pe efect şi AGIO (suma valorii reescontate + comisioanele percepute de BNR). Reescontul este calcularea patrimoniului formulei dobânzii simple.
- achiziţionare de efecte publice ( efectele publice sunt titluri de valoare garantate de stat sau de către o S.C cu capital integral sau majoritar de stat). În categoria efectelor publice intră bonuri de tezaur, obligaţiuni, certificate de trezorerie, achiziţionarea de efecte publice = modalitatea de plasament a resurselor BNR prin intervenţia directă a acestora pe piaţa financiară.
- acordarea de credite pe gaj de titluri. Această acordare se referă la avansările în cont curent acordate de BNR, societăţi publice, private şi băncile comerciale. Aceste avansări se numesc credite lombard şi au caracter de credite acordate în acoperirea de conturi garantate cu efecte publice deţinute de titularul creditelor.
Dintre operaţiile pasive ale BNR fac parte:
1. bancnotele sau biletele de bancă în circulaţie
2. angajamente externe sau conturile creditoare externe
3. contul curent al trezoreriei publice
4. conturi curente ale agenţiilor economice şi financiari
5. capitalul propriu şi fondurile de rezervă
6. ECU de avansare
7. rezerva averilor publice în aur
8. alte pasive
1. Bancnotele sau biletele de bancă în circulaţie – acestea sunt reprezentate de moneda existentă sub formă de monede metalice sau de bancnote de pe piaţa financiară a României. Această masă monetară reprezintă pentru BNR angajamentele asumate faţă de deţinători.
2. Angajamente externe sau conturile creditoare externe – corespunde disponibilului în conturile agenţiilor financiari externi şi băncile comerciale din străinătate. În această categorie se cuprinde şi împrumuturi deţinute de BNR de la băncile din străinătate precum şi angajamentele pe termen scurt rezultate din operaţiile de tip Swap.
3. Contul curent al trezoreriei publice – se constituie drept sursă a BNR în cazul în care în acest cont există disponibilităţi.
4. Conturi curente ale agenţiilor economice şi financiari – sunt reprezentate în perspectivă de conturile curente ale băncii comerciale deschise la BNR. În aceste conturi trebuie să existe cel puţin suma care reprezintă rezerva minimă obligatorie constituită de fiecare bancă.
5. Capitalul propriu şi fondurile de rezervă – capitalul propriu e alcătuit în perspectivă din fonduri de rezervă şi capital social. Capitalul social = obligaţiile BNR faţă de micul său acţionar (statul român)., utilizat fie pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi fie pentru alte destinaţii hotărâte de Consiliul de Administraţie al BNR.
Contabilitate bancara-2
3. Reguli generale şi specifice de evaluare a elementelor patrimoniale.
Regulile generale privesc cele 4 momente de bază ale circuitului financiar contabil: la data intrării în patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la data încheierii exerciţiului financiar, la data ieşirii din patrimoniu.
Regulile specifice de evaluare a elementelor patrimoniale sunt:
1) Operaţiunile în devize care se înregistrează în conturi deschise pentru fiecare bancă iar soldul acestora se evaluează la intrarea lor pe piaţă;
2) La fiecare închidere contabilă operaţiunile de acoperire sunt evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite, curs la vedere sau la termen în funcţie de natura elementelor acoperite;
3) Titlurile de piaţă sau de tranzacţii se evaluează la valoarea de piaţă;
4) Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de trezorerie cu menţiunea în activ a elementelor cedate;
5) Activele gajate sau date în garanţie sunt menţinute în bilanţul băncii iar activele primite în gaj sau garanţie nu figurează în bilanţul contabil chiar dacă ele se referă la angajamente proprii sau în numele terţilor;
6) Angajamentele în numele terţilor se înregistrează în conturile din afara bilanţului iar cele în nume propriu se înregistrează numai în conturile de evidenţă contabilă sin afară bilanţului băncii;
7) Primele sau titlurile de valoare aferente investiţiilor se repartizează pe durata de viaţă reziduală a acestor titluri asupra conturilor de venituri şi cheltuieli;
8) În cadrul operaţiunilor consorţiale de finanţare fiecare bancă asociată într-un consorţiu sau sindicat înregistrează numai cota parte fixată prealabil.
Capitolul II Sistemul bancar din România.
1. Cadrul juridic al desfăşurării sistemului bancar.
2. Banca Naţională a României.
3. Băncile comerciale
1. Cadrul juridic al desfăşurării sistemului bancar.
Primul sistem bancar se defineşte ansamblul diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-un spaţiu bine determinat, spaţiu organizat potrivit legislaţiei în vigoare într-o economie de piaţă echilibrată. Băncile se implică activ în procesele economico-financiare ale româniei prin principalele lor funcţii:
- funcţia monetară - prin care băncile creează monedă prin acordarea de credite şi prin alte modalităţi proprii. Băncile procură mijloacele de plată necesare economiei şi pun la dispoziţia clientului fie propria monedă, fie moneda emisă de B.N.R.
- funcţia financiară – prin care băncile colectează resurse sub forma economiilor lichide şi intervin pe pieţele de capital fie prin achiziţia de acţiuni, de obligaţiuni sau de efecte publice, fie prin emisiunea de acţiuni, de obligaţiuni sau de bonuri negociabile.
Băncile se adresează în primul rând pieţei monetare pentru a-şi procura şi pentru a-şi plasa lichidităţile.
O definire de ansamblu a băncilor vizează gestiunea mijloacelor de plată, primirea de depozite la vedere sau la termen de la populaţie sau de la agenţi economici, acordarea de împrumuturi pe diferite perioade de timp, participarea la capitalul altor societăţi bancare sau nebancare, operaţiuni pe piaţa financiară în nume propriu sau în numele clienţilor, servicii financiare bancare, organizarea de emisiuni sau de plasare a valorilor mobiliare sau de noi instrumente financiare, consultanţă, servicii de parteneriat privind creaţia monetară.
În contextul actual, băncile pot interveni pe piaţa financiară fie în contul clientului pentru care procură titluri, fie prin intermediul organizaţiilor de plasament a valorilor mobiliare, fie în nume propriu prin emiterea sau cumpărarea de titluri.
În plan global se diferenţiază 2 categorii de bănci: băncile universale care pot efectua toate titlurile de operaţiuni bancare cu condiţia respectării regulilor de prudenţă şi băncile sau instituţiile financiare specializate pe anumite categorii de credite (credit ipotecar, credit funciar) sau pe anumite ramuri ale economiei (agricultură, construcţii, etc.).
Sistemul bancare din economia de piaţă este alcătuit din:
a. banca centrală ca instituţie de emisiune monetară;
b. băncile de depozit sau băncile comerciale;
c. instituţiile de credit specializate;
d. băncile de afaceri.
a. banca centrală ca instituţie de emisiune monetară – se bazează în cele mai multe ţări pe un capital majoritar sau integral de stat cu tendinţa de retragere de sub controlul statului şi de păstrare a unei autonomii cât mai mari sub raportul autorităţii monetare a băncii.
b. Băncile de depozit sau băncile comerciale – se regăsesc în sistemul bancar în majoritate fiind constituite ca societăţi pe acţiuni cu capital mixt sau privat şi conducând o activitate diversificată. Aceste bănci desfăşoară o gamă variată de operaţiuni în scopul atragerii unei clientele solide şi a creşterii rentabilităţii activităţii.
c. Instituţiile ce credit specializate – se regăsesc în sistemul bancar fie orientate economic (limitate la un anumit sector din economie), fie geografic (limitate la un anumit spaţiu regional sau internaţional), fie de ordin tehnic (axate pe anumite tipuri de credit sau de operaţiuni).
Aceste instituţii de credit au legături directe cu băncile comerciale. În unele cazuri acestea pot fi asimilate băncilor comerciale.
Instituţiile de credit specializate pot fi: băncile de investiţii, băncile funciare sau băncile ipotecare, băncile de ramură ale economiei, băncile de comerţ exterior, cooperativele de credit, casele de economii şi sucursalele băncilor străine.
d. băncile de afaceri – au ca activitate principală achiziţionarea şi gestionarea de participaţii la societăţi existente sau la societăţi în formare şi acordarea de credite pe termen mediu şi lung. Rolul esenţial al băncilor de afaceri este de a acorda avansuri financiare cu scadenţe îndepărtate în domeniul industriei şi de a participa la capitalul social al acestor societăţi prin cumpărarea de acţiuni.
Pentru a-şi procura fondurilor necesare băncile se constituie cu un capital important şi primesc depozite pe termen lung. Totodată ele practică şi operaţiuni pe termen scurt, acceptare de depozite la vedere sau la termen, scontări de efecte comerciale, dar aceste operaţiuni sunt minore în comparaţie cu operaţiunile financiare.
O formă derivată a băncilor de afaceri o constituie societăţile de portofoliu. Aceste societăţi au o dublă funcţionalitate: pe de o parte deoarece deţinerile lor asigură o valorificare ridicată a capitalurilor prin veniturile provenite din dividende, iar pe de altă parte datorită faptului că scopul principal al acestora este asigurarea controlului asupra anumitor sectoare din economie.
În România sistemul bancare este organizat pe 2 nivele: Banca Naţională a României (B.N.R) – ca bancă centrală şi băncile comerciale sau societăţi bancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni sau ca elemente articulate ale băncii centrale.
2. Banca Naţională a României.
2.1 Funcţii şi operaţiuni specifice.
2.2 Operaţiuni active ale B.N.R.
2.3 Operaţiuni pasive ale B.N.R.
2.1 Funcţii şi operaţiuni specifice.
B.N.R ca bancă centrală a statului român a fost reorganizată în anul 1990 având următoarele atribuţii:
• emisiunea monetară, asigurarea stabilităţii monetare fiind singura bancă care emite moneda efectivă, administrarea rezervelor valutare ale ţării şi urmărirea balanţei de plăţi externe;
• bancă a băncilor cu rol de supraveghere asupra activităţii bancare, în stabilirea legislaţiei, a normelor şi reglementărilor specifice, a atribuţiilor privind asigurarea de lichidităţi şi a finanţărilor din sistemul bancar, B.N.R asigură servicii de compensare şi de decontare între bănci iar în cadrul acestei instituţii fiecare bancă comercială are cont deschis în care îşi păstrează rezervele minime obligatorii;
• bancă a statului. Ca agent al statului în domeniul emisiunii de obligaţiuni şi alte titluri, al vânzării şi răscumpărării lor, fiind promotoare a politicii de credit şi monetare; B.N.R are capital social aparţinând statului iar fondul de rezervă al acesteia se constituie din profitul evidenţiat în bilanţul contabil anual după acoperirea altor destinaţii;
• asigurarea legăturilor cu organizaţiile financiar bancare internaţionale.
Potrivit statutului băncii centrale B.N.R a dobândit o mare putere şi autonomie ea răspunzând numai în faţa organului legislativ al României.
Guvernatorul şi Consiliul de Administraţie sunt numiţi de Parlamentul României la recomandarea Primului ministru pe termen de 8 ani cu posibilitatea de reânoire a mandatului, putând fi schimbaţi numai de Parlamentul României la cererea Primului ministru.
Principalele orientări ale activităţii şi rolul băncii centrale într-o ţară se definesc prin funcţiile acesteia: funcţia de emisiune monetară, funcţia de bancă a băncilor, funcţia de creditare, funcţia de bancă a statului, funcţia de gestionare a rezervelor de aur şi devize ale unei ţări, a conturilor la FMI şi a fondurilor în ECU.
Potrivit statului B.N.R există 5 tipuri de activităţi sau de operaţiuni pe care B.N.R le poate desfăşura. Aceste operaţiuni sunt operaţiuni de emisiune monetară, operaţiuni cu băncile sau alte instituţii financiar bancare, operaţiuni cu trezoreria satului, operaţiuni cu aur şi devize şi operaţiuni privind controlul tranzacţiilor valutare din ţară.
Din punct de vedere contabil aceste operaţiuni se regăsesc în bilanţul contabil al B.N.R sub formă de operaţiuni active (operaţiuni de plasare a resurselor proprii sau atrase ale B.N.R) şi operaţiuni pasive sau modalităţi de atragere sau surse de provenienţă ale resurselor.
Regulile generale privesc cele 4 momente de bază ale circuitului financiar contabil: la data intrării în patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la data încheierii exerciţiului financiar, la data ieşirii din patrimoniu.
Regulile specifice de evaluare a elementelor patrimoniale sunt:
1) Operaţiunile în devize care se înregistrează în conturi deschise pentru fiecare bancă iar soldul acestora se evaluează la intrarea lor pe piaţă;
2) La fiecare închidere contabilă operaţiunile de acoperire sunt evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite, curs la vedere sau la termen în funcţie de natura elementelor acoperite;
3) Titlurile de piaţă sau de tranzacţii se evaluează la valoarea de piaţă;
4) Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de trezorerie cu menţiunea în activ a elementelor cedate;
5) Activele gajate sau date în garanţie sunt menţinute în bilanţul băncii iar activele primite în gaj sau garanţie nu figurează în bilanţul contabil chiar dacă ele se referă la angajamente proprii sau în numele terţilor;
6) Angajamentele în numele terţilor se înregistrează în conturile din afara bilanţului iar cele în nume propriu se înregistrează numai în conturile de evidenţă contabilă sin afară bilanţului băncii;
7) Primele sau titlurile de valoare aferente investiţiilor se repartizează pe durata de viaţă reziduală a acestor titluri asupra conturilor de venituri şi cheltuieli;
8) În cadrul operaţiunilor consorţiale de finanţare fiecare bancă asociată într-un consorţiu sau sindicat înregistrează numai cota parte fixată prealabil.
Capitolul II Sistemul bancar din România.
1. Cadrul juridic al desfăşurării sistemului bancar.
2. Banca Naţională a României.
3. Băncile comerciale
1. Cadrul juridic al desfăşurării sistemului bancar.
Primul sistem bancar se defineşte ansamblul diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-un spaţiu bine determinat, spaţiu organizat potrivit legislaţiei în vigoare într-o economie de piaţă echilibrată. Băncile se implică activ în procesele economico-financiare ale româniei prin principalele lor funcţii:
- funcţia monetară - prin care băncile creează monedă prin acordarea de credite şi prin alte modalităţi proprii. Băncile procură mijloacele de plată necesare economiei şi pun la dispoziţia clientului fie propria monedă, fie moneda emisă de B.N.R.
- funcţia financiară – prin care băncile colectează resurse sub forma economiilor lichide şi intervin pe pieţele de capital fie prin achiziţia de acţiuni, de obligaţiuni sau de efecte publice, fie prin emisiunea de acţiuni, de obligaţiuni sau de bonuri negociabile.
Băncile se adresează în primul rând pieţei monetare pentru a-şi procura şi pentru a-şi plasa lichidităţile.
O definire de ansamblu a băncilor vizează gestiunea mijloacelor de plată, primirea de depozite la vedere sau la termen de la populaţie sau de la agenţi economici, acordarea de împrumuturi pe diferite perioade de timp, participarea la capitalul altor societăţi bancare sau nebancare, operaţiuni pe piaţa financiară în nume propriu sau în numele clienţilor, servicii financiare bancare, organizarea de emisiuni sau de plasare a valorilor mobiliare sau de noi instrumente financiare, consultanţă, servicii de parteneriat privind creaţia monetară.
În contextul actual, băncile pot interveni pe piaţa financiară fie în contul clientului pentru care procură titluri, fie prin intermediul organizaţiilor de plasament a valorilor mobiliare, fie în nume propriu prin emiterea sau cumpărarea de titluri.
În plan global se diferenţiază 2 categorii de bănci: băncile universale care pot efectua toate titlurile de operaţiuni bancare cu condiţia respectării regulilor de prudenţă şi băncile sau instituţiile financiare specializate pe anumite categorii de credite (credit ipotecar, credit funciar) sau pe anumite ramuri ale economiei (agricultură, construcţii, etc.).
Sistemul bancare din economia de piaţă este alcătuit din:
a. banca centrală ca instituţie de emisiune monetară;
b. băncile de depozit sau băncile comerciale;
c. instituţiile de credit specializate;
d. băncile de afaceri.
a. banca centrală ca instituţie de emisiune monetară – se bazează în cele mai multe ţări pe un capital majoritar sau integral de stat cu tendinţa de retragere de sub controlul statului şi de păstrare a unei autonomii cât mai mari sub raportul autorităţii monetare a băncii.
b. Băncile de depozit sau băncile comerciale – se regăsesc în sistemul bancar în majoritate fiind constituite ca societăţi pe acţiuni cu capital mixt sau privat şi conducând o activitate diversificată. Aceste bănci desfăşoară o gamă variată de operaţiuni în scopul atragerii unei clientele solide şi a creşterii rentabilităţii activităţii.
c. Instituţiile ce credit specializate – se regăsesc în sistemul bancar fie orientate economic (limitate la un anumit sector din economie), fie geografic (limitate la un anumit spaţiu regional sau internaţional), fie de ordin tehnic (axate pe anumite tipuri de credit sau de operaţiuni).
Aceste instituţii de credit au legături directe cu băncile comerciale. În unele cazuri acestea pot fi asimilate băncilor comerciale.
Instituţiile de credit specializate pot fi: băncile de investiţii, băncile funciare sau băncile ipotecare, băncile de ramură ale economiei, băncile de comerţ exterior, cooperativele de credit, casele de economii şi sucursalele băncilor străine.
d. băncile de afaceri – au ca activitate principală achiziţionarea şi gestionarea de participaţii la societăţi existente sau la societăţi în formare şi acordarea de credite pe termen mediu şi lung. Rolul esenţial al băncilor de afaceri este de a acorda avansuri financiare cu scadenţe îndepărtate în domeniul industriei şi de a participa la capitalul social al acestor societăţi prin cumpărarea de acţiuni.
Pentru a-şi procura fondurilor necesare băncile se constituie cu un capital important şi primesc depozite pe termen lung. Totodată ele practică şi operaţiuni pe termen scurt, acceptare de depozite la vedere sau la termen, scontări de efecte comerciale, dar aceste operaţiuni sunt minore în comparaţie cu operaţiunile financiare.
O formă derivată a băncilor de afaceri o constituie societăţile de portofoliu. Aceste societăţi au o dublă funcţionalitate: pe de o parte deoarece deţinerile lor asigură o valorificare ridicată a capitalurilor prin veniturile provenite din dividende, iar pe de altă parte datorită faptului că scopul principal al acestora este asigurarea controlului asupra anumitor sectoare din economie.
În România sistemul bancare este organizat pe 2 nivele: Banca Naţională a României (B.N.R) – ca bancă centrală şi băncile comerciale sau societăţi bancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni sau ca elemente articulate ale băncii centrale.
2. Banca Naţională a României.
2.1 Funcţii şi operaţiuni specifice.
2.2 Operaţiuni active ale B.N.R.
2.3 Operaţiuni pasive ale B.N.R.
2.1 Funcţii şi operaţiuni specifice.
B.N.R ca bancă centrală a statului român a fost reorganizată în anul 1990 având următoarele atribuţii:
• emisiunea monetară, asigurarea stabilităţii monetare fiind singura bancă care emite moneda efectivă, administrarea rezervelor valutare ale ţării şi urmărirea balanţei de plăţi externe;
• bancă a băncilor cu rol de supraveghere asupra activităţii bancare, în stabilirea legislaţiei, a normelor şi reglementărilor specifice, a atribuţiilor privind asigurarea de lichidităţi şi a finanţărilor din sistemul bancar, B.N.R asigură servicii de compensare şi de decontare între bănci iar în cadrul acestei instituţii fiecare bancă comercială are cont deschis în care îşi păstrează rezervele minime obligatorii;
• bancă a statului. Ca agent al statului în domeniul emisiunii de obligaţiuni şi alte titluri, al vânzării şi răscumpărării lor, fiind promotoare a politicii de credit şi monetare; B.N.R are capital social aparţinând statului iar fondul de rezervă al acesteia se constituie din profitul evidenţiat în bilanţul contabil anual după acoperirea altor destinaţii;
• asigurarea legăturilor cu organizaţiile financiar bancare internaţionale.
Potrivit statutului băncii centrale B.N.R a dobândit o mare putere şi autonomie ea răspunzând numai în faţa organului legislativ al României.
Guvernatorul şi Consiliul de Administraţie sunt numiţi de Parlamentul României la recomandarea Primului ministru pe termen de 8 ani cu posibilitatea de reânoire a mandatului, putând fi schimbaţi numai de Parlamentul României la cererea Primului ministru.
Principalele orientări ale activităţii şi rolul băncii centrale într-o ţară se definesc prin funcţiile acesteia: funcţia de emisiune monetară, funcţia de bancă a băncilor, funcţia de creditare, funcţia de bancă a statului, funcţia de gestionare a rezervelor de aur şi devize ale unei ţări, a conturilor la FMI şi a fondurilor în ECU.
Potrivit statului B.N.R există 5 tipuri de activităţi sau de operaţiuni pe care B.N.R le poate desfăşura. Aceste operaţiuni sunt operaţiuni de emisiune monetară, operaţiuni cu băncile sau alte instituţii financiar bancare, operaţiuni cu trezoreria satului, operaţiuni cu aur şi devize şi operaţiuni privind controlul tranzacţiilor valutare din ţară.
Din punct de vedere contabil aceste operaţiuni se regăsesc în bilanţul contabil al B.N.R sub formă de operaţiuni active (operaţiuni de plasare a resurselor proprii sau atrase ale B.N.R) şi operaţiuni pasive sau modalităţi de atragere sau surse de provenienţă ale resurselor.
Contabilitate bancara-1
1. Obiectul contabilităţii bancare.
Contabilitatea este ştiinţa care se ocupă cu procesul de înregistrare , clasificare, raportare şi de interpretare a datelor financiare ale unei societăţi.
Procesul de înregistrare sau de ţinere a evidenţei contabile implică măsurarea şi înregistrarea operaţiilor şi tranzacţiile comerciale prin diferite modalităţi: manual, mecanic sau electronic.
Funcţia de raportare include clasificarea şi rezumarea datelor contabile în situaţiile financiare precum şi pregătirea acestora pentru interpretare.
Din punct de vedere al societăţii comerciale şi al managerilor lor, contabilitatea are 2 funcţii de bază:
a. evidenţierea rezultatelor financiare sau contabilitate financiară. Aceasta are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea contabilităţii, norme care au caracter obligatoriu pentru toate băncile;
b. calculaţia şi controlul costurilor de producţie cât şi stabilirea preţurilor produselor şi serviciilor, furnizarea informaţiilor către conducerea societăţii în scopul utilizării lor în politica de dezvoltare şi de planificare (contabilitatea de gestiune). Această contabilitate se organizează de fiecare bancă în funcţie de specificul activităţii, de necesităţile proprii având ca obiective:
- stabilirea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pentru fiecare subunitate;
- rentabilitatea serviciilor;
- stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli, urmărirea îndeplinii acestui buget pe subunităţi. Astfel contabilitatea societăţilor bancare prezintă o serie de particularităţi care ţin de reglementările proprii cauzate de natura resurselor cât şi de operaţiunile derulate şi de finalitatea acestora.
În conformitate cu prevederile legii – obiectul contabilităţii bancare îl constituie: reflectarea în expresie bănească a disponibilităţilor băneşti şi a depozitelor, a bunurilor mobile şi imobile, a titlurilor de valoare, a drepturilor şi obligaţiilor băncii precum şi mişcările care au loc asupra elementelor patrimoniale şi a operaţiilor efectuate asupra cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor obţinute.
În aceste condiţii, contabilitatea bancară are ca obiect de studiu:
a. stabilirea şi înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiunilor patrimoniale în funcţie de natura lor în debitul unor conturi respectiv în creditul altor conturi. Conturi care se numesc conturi corespondente, complementare;
b. stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare precum şi a soldurilor;
c. întocmirea lunară a Balanţei de verificare care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare precum şi între totalul soldurilor debitoare li a soldurilor creditoare;
d. prezentarea situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor obţinute respectiv a activelor şi a pasivelor în Bilanţ precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor în contul de profit şi pierdere.
Obiectul contabilităţii bancare se realizează prin aplicarea unor procedee şi tehnici ale metodei contabilităţii:
1. Procedee cu caracter general:
- Observarea;
- Analiza;
- Sinteza;
- Raţionamentul;
- Experienţa.
2. Procedee comune disciplinelor economice:
- Calculaţia;
- Documentarea;
- Evaluarea;
- Inventarierea.
3. Procedee specifice contabilităţii:
- Contul;
- Balanţa de verificare;
- Bilanţul contabil
Contabilitatea bancară se conduce în partidă dublă, situaţie în care fiecare operaţiune apare sub forma unei duble înregistrări, una în credit şi alta în debit.
2. Principii contabile.
În conformitate cu LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ, principiile contabile se definesc ca un ansamblu de convenienţe care oferă baza pentru determinare metodelor de evaluare şi de contabilizare şi a căror respectare este un element esenţial şi obligatoriu.
Aceste principii contabile au fost stabilite în mod unitar pe plan internaţional datorită unor eforturi ale unor organizaţii ca IASC (COMITETUL INTERNAŢIONAL DE STANDARDE CONTABILE) şi ale COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE.
În COMUNITATEA EUROPEANĂ s-a acţionat pentru eliberarea barierelor economice şi politice între state şi s-a iniţiat un program de armonizare progresivă a legislaţiei statelor membre.
Programul a fost realizat prin crearea unui sistem legislativ al COMUNITĂŢII EUROPENE prin care statele membre sunt obligate să îl includă în propriul lor sistem juridic naţional.
Sectorul bancar european a fost marcat de procesele de liberalizare, internaţionalizare şi de universalizare a activităţilor din toate domeniile cu consecinţe privind creşterea concurenţei.
În plus integrarea europeană vizează în principal domeniul financiar bancar, prin crearea pieţei bancare europene, piaţă unică, cu influenţe atât asupra ţărilor membre ale UE cât şi asupra ţărilor din exteriorul acestora.
Pe plan mondial există 2 organizaţii internaţionale care încurajează cooperarea în lume în vederea dezvoltării practicilor contabile.
a. IASC (COMITETUL INTERNAŢIONAL DE STANDARDE CONTABILE) – publică situaţii standarde internaţionale urmărind să reprezinte un cadru spre care practicile locale să se orienteze. În ceea ce priveşte contabilitatea bancară IASC este cel mai important având în vedere situaţiile financiare ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, prezentarea unor comentarii privind managementul, controlul lichidităţii şi riscurile.
b. IFAC (FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ A CONTABILILOR) – având ca scop principal dezvoltarea directivelor internaţionale în domeniile: de expertiză contabilă, etică, învăţământ, contabilitate managerială cât şi promovare, cercetare, armonizarea normelor şi a relaţiilor contabile.
Principiile contabile general acceptate pe plan mondial denumite şi GAAP”S sunt cele pe care se bazează şi contabilitatea bancară din ţara noastră :
- Principiul prudenţei.
-Principiul prevalenţei metodelor.
- Principiul continuităţii activităţii.
- Principiul independenţei exerciţiului.
- Principiul intangibilităţii bilanţului.
- Principiul necompensării.
- Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului.
- Principiul costului istoric (nominalismului).
- Principiul supremaţiei realităţii asupra aparenţei.
- Principiul realităţii, regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele.
- Principiul pragului de importanţă semnificativă.
Contabilitatea este ştiinţa care se ocupă cu procesul de înregistrare , clasificare, raportare şi de interpretare a datelor financiare ale unei societăţi.
Procesul de înregistrare sau de ţinere a evidenţei contabile implică măsurarea şi înregistrarea operaţiilor şi tranzacţiile comerciale prin diferite modalităţi: manual, mecanic sau electronic.
Funcţia de raportare include clasificarea şi rezumarea datelor contabile în situaţiile financiare precum şi pregătirea acestora pentru interpretare.
Din punct de vedere al societăţii comerciale şi al managerilor lor, contabilitatea are 2 funcţii de bază:
a. evidenţierea rezultatelor financiare sau contabilitate financiară. Aceasta are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea contabilităţii, norme care au caracter obligatoriu pentru toate băncile;
b. calculaţia şi controlul costurilor de producţie cât şi stabilirea preţurilor produselor şi serviciilor, furnizarea informaţiilor către conducerea societăţii în scopul utilizării lor în politica de dezvoltare şi de planificare (contabilitatea de gestiune). Această contabilitate se organizează de fiecare bancă în funcţie de specificul activităţii, de necesităţile proprii având ca obiective:
- stabilirea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pentru fiecare subunitate;
- rentabilitatea serviciilor;
- stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli, urmărirea îndeplinii acestui buget pe subunităţi. Astfel contabilitatea societăţilor bancare prezintă o serie de particularităţi care ţin de reglementările proprii cauzate de natura resurselor cât şi de operaţiunile derulate şi de finalitatea acestora.
În conformitate cu prevederile legii – obiectul contabilităţii bancare îl constituie: reflectarea în expresie bănească a disponibilităţilor băneşti şi a depozitelor, a bunurilor mobile şi imobile, a titlurilor de valoare, a drepturilor şi obligaţiilor băncii precum şi mişcările care au loc asupra elementelor patrimoniale şi a operaţiilor efectuate asupra cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor obţinute.
În aceste condiţii, contabilitatea bancară are ca obiect de studiu:
a. stabilirea şi înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiunilor patrimoniale în funcţie de natura lor în debitul unor conturi respectiv în creditul altor conturi. Conturi care se numesc conturi corespondente, complementare;
b. stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare precum şi a soldurilor;
c. întocmirea lunară a Balanţei de verificare care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare precum şi între totalul soldurilor debitoare li a soldurilor creditoare;
d. prezentarea situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor obţinute respectiv a activelor şi a pasivelor în Bilanţ precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor în contul de profit şi pierdere.
Obiectul contabilităţii bancare se realizează prin aplicarea unor procedee şi tehnici ale metodei contabilităţii:
1. Procedee cu caracter general:
- Observarea;
- Analiza;
- Sinteza;
- Raţionamentul;
- Experienţa.
2. Procedee comune disciplinelor economice:
- Calculaţia;
- Documentarea;
- Evaluarea;
- Inventarierea.
3. Procedee specifice contabilităţii:
- Contul;
- Balanţa de verificare;
- Bilanţul contabil
Contabilitatea bancară se conduce în partidă dublă, situaţie în care fiecare operaţiune apare sub forma unei duble înregistrări, una în credit şi alta în debit.
2. Principii contabile.
În conformitate cu LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ, principiile contabile se definesc ca un ansamblu de convenienţe care oferă baza pentru determinare metodelor de evaluare şi de contabilizare şi a căror respectare este un element esenţial şi obligatoriu.
Aceste principii contabile au fost stabilite în mod unitar pe plan internaţional datorită unor eforturi ale unor organizaţii ca IASC (COMITETUL INTERNAŢIONAL DE STANDARDE CONTABILE) şi ale COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE.
În COMUNITATEA EUROPEANĂ s-a acţionat pentru eliberarea barierelor economice şi politice între state şi s-a iniţiat un program de armonizare progresivă a legislaţiei statelor membre.
Programul a fost realizat prin crearea unui sistem legislativ al COMUNITĂŢII EUROPENE prin care statele membre sunt obligate să îl includă în propriul lor sistem juridic naţional.
Sectorul bancar european a fost marcat de procesele de liberalizare, internaţionalizare şi de universalizare a activităţilor din toate domeniile cu consecinţe privind creşterea concurenţei.
În plus integrarea europeană vizează în principal domeniul financiar bancar, prin crearea pieţei bancare europene, piaţă unică, cu influenţe atât asupra ţărilor membre ale UE cât şi asupra ţărilor din exteriorul acestora.
Pe plan mondial există 2 organizaţii internaţionale care încurajează cooperarea în lume în vederea dezvoltării practicilor contabile.
a. IASC (COMITETUL INTERNAŢIONAL DE STANDARDE CONTABILE) – publică situaţii standarde internaţionale urmărind să reprezinte un cadru spre care practicile locale să se orienteze. În ceea ce priveşte contabilitatea bancară IASC este cel mai important având în vedere situaţiile financiare ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, prezentarea unor comentarii privind managementul, controlul lichidităţii şi riscurile.
b. IFAC (FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ A CONTABILILOR) – având ca scop principal dezvoltarea directivelor internaţionale în domeniile: de expertiză contabilă, etică, învăţământ, contabilitate managerială cât şi promovare, cercetare, armonizarea normelor şi a relaţiilor contabile.
Principiile contabile general acceptate pe plan mondial denumite şi GAAP”S sunt cele pe care se bazează şi contabilitatea bancară din ţara noastră :
- Principiul prudenţei.
-Principiul prevalenţei metodelor.
- Principiul continuităţii activităţii.
- Principiul independenţei exerciţiului.
- Principiul intangibilităţii bilanţului.
- Principiul necompensării.
- Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului.
- Principiul costului istoric (nominalismului).
- Principiul supremaţiei realităţii asupra aparenţei.
- Principiul realităţii, regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele.
- Principiul pragului de importanţă semnificativă.
miercuri, 13 octombrie 2010
VIATA ECONOMICA, SOCIALA SI POLITICA IN PERIOADA 1918-1941
POLITICA
In cadrul mediilor politice si intelectuale s-a purtat o importanta dezbatere, in privinta "cailor" de urmat:
Neoliberalismul -- A avut ca teoreticieni pe Stefan Zeletin, Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu. Principiile de baza ale acestui curent erau:
• dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea societatii si consolidarea independentei nationale.
• sustinerea intereselor burgheziei nationale.
• libertatea patrunderi capitalului strain prin promovarea politicii "prin noi insine".
• regim parlamentar intemeiat pe votul universal.
Taranismul -- reprezentat de Constantin Stere, V. Madgearu; principiile erau urmatoarele:
• realizarea statului taranesc a carui economie se baza pe agricultura, organizat pe baze moderne fara a fi negata total industrializarea;
• promovarea intereselor taranimi;
• patrunderea capitalului strain; in 1931, national-taranisti au renuntat la aceasta politica si au promovat protectionismul;
• sustine votul universal ca o cale care permite accesul taranimi la conducerea vietii politice;
Socialismul -- Reprezentat de Partidul Social Democrat si avand ca teoretician pe Serban Voinea, principiile ideologiei sunt :
• dezvoltare capitalista a romaniei, conditie necesara pentru realizarea socialismului;
• muncitorii reprezentau principala clasa a progresului;
• realizarea unei societati capitaliste
• extiderea drepturilor si libertatilor democratice
Extrema stanga (comunistii) - considera ca proletariatului ii revine rolul de clasa revolutionara care va conduce lupta pentru desavarsirea revolutiei burghezo-democratice, stadiu atins, dupa parerea comunistilor, in 1931.
Extrema dreapta - Promovat de o parte a intelectualilor si de Miscarea legionara se pronunta pentru inlocuirea vechii generatii de la conducerea tarii.
ECONOMIA
• Economia romana a traversat o perioada de refacere dupa primul razboi mondial.
• In 1924 industria a atins nivelul antebelic si productia agricola a cunoscut o periada de crestere.
• IN ani 1929-1933 a avut luc o criza economica mondiala cu efecte grave pentru Romania.
• Guvernul taranist aflat la guvernare a aranjat imprumuturi externe si a incurajat patrunderea capitalului strain.
• In plan social, a crescut numarul somerilor, au crescut salariile, au crescu impozitele si s-a inrautatit situatia producatorilor agricoli.
a) Agricultura
• Reprezinta in continuare ramura principala a economiei;
• Reforma agrara din 1921 a marit numarul de proprietari agricoli;
• Dupa 1930 statul a intervenit incurajand exportul produselor agricole si a redus o parte din datoriile agricole;
• Pe langa cereale (Romania se afla pe primele locuri in Europa la export) se cultivau floarea soarelui (primul loc in lume) si alte plante industriale;
c) Industria
• A cunoscut o perioada de crestere a productiei .
• Importante progrese s-au inregistrat in industria metalurgica si contructoare de masini;
• Centrele siderurgice se aflau in zona Hunedoara la Bucuresti,Cluj, Campia Turzi;
• Din 1934 statul intervine in domeniul industriei de armament, industria electronica si chimica;
• Importul de produse finite a scazut in defavoarea celui de materii prime;
• Industria petroliera ajutata de capitalul strain a cunoscut o crestere spectaculoasa, Romania fiind pe locul 6 in lume in 1930 si pe locul 2 in Europa la extractia de gaze si aur;
• Capitalul strain era prezent in productia de carbune, a cimentului, zahar si chimica Austria,Franta,Anglia,Olanda, America,dupa 1938 Germania;
• La Brasov erau fabricate avioanele IAR-80 si IAR-81 contruite la standarde internationale
c) Transporturile
• A crescut reteaua de cai ferate, au fost modernizate soselele si comunicatiile pe apa;
• Au fost infiintata compania nationala LARES ( Liniile Aeriene Romane Exploatete de Spat) la care se adauga si o societate particulara;
• In 1928 au fost realizate primele emisiuni radiofonice;
• Serviciul de posta si telegraf s-a modernizat, in 1933 a fost construit Palatul Telefoanelor.
d) Comertul
• Produse de export: cereale, lemn, petrol;
• In privinta importului a scazut ponderea produselor finite;
• Balanta comerciala a fost in general excedenta.
e) Sistemul bancar
• Cea mai importanta institutie era BNR cu capital privat;
• In 1929 a avut loc o stabilizare monetara dupa o perioada de inflatie;
• Leul a continuat sa fie o moneda convertibila.
STRUCTURA SOCIALA
a) Taranimea
• Reprezenta majoritatea populatiei;
• Dupa reforma agrara din 1921 a crescut numarul marilor proprietari agricoli
b) Mari proprietari
• Vor folosi muncitori angajati si masuri moderne de imbunatatire a productiei;
c) Burghezia
• S-a consolidat odata cu dezvoltare industriei, activitati bancare si comerciale;
• Cei mai mari industriasi erau Nicolae Malaxa, Max Auschnith, Ion Gigurtu.
d) Muncitorii
• A crescut numarul muncitorilor si gradul de pregatire al acestora. Dupa primul razboi mondial si in anii de criza care au avut loc greve si manifestatii in Bucuresti-1918,greva generala sin 1921, Lupeni (1929), Valea Prahovei si Atelierele Grivita(1933)
REGIMUL POLITIC INTRE 1918-1940
Caracteristicile regimului politic interbelic:
• Democratizarea vietii politice;
• Aparitia unor noi partide si manifestare unor curente extremiste;
• In parlament au fost alesi reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale
Sistemul Partidelor Politice
• Dupa primul razboi mondial, viata politica romaneasca evolueaza de la bipartitism la pluripartitism;
Partidul National Liberal
• Reprezenta interesele burgheziei industriei si financiare;La conducerea partidului s-a aflat I. C. Bratianu (1909-1927) Vintila I. C. Bratianu (1927-1930), I. G. Duca (1930-1933),Constantin I. C. Bratianu (1934-1947). Programul partidului preconiza infaptuire reformei agrare si electorale,adoptare Constitutiei si promovare in domeniul economic al politicii "prin noi insine"
Activitatea guvernamentala a PNL din perioada interbelica cuprinde 3 perioade:
a) decembrie 1922- septembrie 1919 - reforme agrara
• unificarea administrativa.
b) ianuarie 1922- noiembrie 1928
• Perioada cunoscuta sub numele de "decada bratienista" pentru rolul pe care l-a avut I. C. Bratianu si P. N. L in viata politica.
• In aceasta perioada a avut loc incoronarea de la Alba- Iulia(1922), adoptarea Constitutiei(1923) si a legi administratiei(1925)
• In 1926 liberali au votat "legea electorala";
• Aplicand "prin noi insine " in 1925 liberali au votat legea monelor prin care se limita patrunderea capitalului strain;
• I. C. Bratianu a exercitat o mare influenta asupra regelui Ferdinand. Prin moarte lui partidul pierdea putere pe care o avusese pana atunci;
• In 1930, cu ocazia intoarceri lui Carol al doilea, patridul cunoaste schimbarea;
c) Noiembrie 1933- decembrie 1937
• Guvernul Gh. Tatarescu se va afla sub semnul politici autoritare a lui Carol;
• La alegerile din 1937, P. N. L. nu a reusit sa obtina 40% din voturi.
Partidul National Taranesc
S-a format din fuziunea Partidului National Roman din Transilvania, condus de Iuliu Maniu si Partidul Taranesc condus de Ion Mihalache.
Programul P. N. T. din 10 octombrie 1926:
• garantare drepturilor si libertatilor cetatenesti;
• responsabilitatea ministeriala;
• descentralizarea administrativa;
• dezvoltarea invatamantului;
• incurajarea agriculturii;
• dezvoltarea unei industrii bazate pe materii prime
• politica economica in acord politic "portile deschise"
• partidul reprezente interesele taranime, burgheziei profesorilor si invatatorilor de la sate.
La 6 mai 1928, PNT a organizat o mare adunare la Alba-Iulia prin care taranisti incercau sa determinecaderea guvernului liberal.
In noiembrie 1928, s-a format un guvern prezidat de Iuliu-Maniu.
National-Taranistii s-au aflat la guvernare intre ani 1928-1931 si 1932-1933, guvernare desfasurata pe fondul unei puternice crize economice mondiale.
Alaturi de PNL si PNT au Partidul Poporului, Partidul Nationalist Democrat (Nicolae Iorga) si Partidul National Crestin.
In Romania s-au manifestat grupari politice de extrema dreapta si stanga reprezentate de Miscarea Legionara si respectiv Partidul Comunist.
Miscarea legionara
• In 1923 este infiintata Liga Nationala Crestina condusa de profesorul A. C. Cuza, care avea un caracter antisemit.
• Din aceasta organizatie se desprin in 1927 grupare condusa de Corneliu Zelea Codreanu, care va primi numele de Legiunea Arhanghelului Mihail
• In 1930, legiunea isi ia numele de Garda de Fier, organizatie cu caracter militar interzisa prin lege in 1933, in timpul guvernului condus de I. Gh. Duca. In decembrie 1933, Duca este asasinat de trei legionari in gara Sinaia.
• Miscarea legionara reapare in viata politica in 1934 sub numele de Partidul "Totul pentru tara" condus de Gh. Cantacuzino-Graniceru.
• In aprilie 1936 are loc la Tg-MUres un congre al studentilor legionari unde au fost intocmite listele mortilor printre care si V. Madgearu, Elena Lupescu, Victor Iamandi, Armand Calinescu.
Caracteristici:
• antisemitism, nationalism;
• antidemocratism - este respins modelul democrat-parlamentar;
• misticism - cultivarea culturii elitelor;
• "cultul mortii" organizarea taberelor de munca;
• se adresau unor largi categorii sociale, tarani,preoti,muncitori, intelectuali;
• la alegerile din 1937 legionarii au incheiat un pact de neagresiune cu P.N.T. si a obtinut locul 3 cu 15,58%din voturi;
Partidul Comunist
• A fost infiintat in 1921 prin deprinderea gruparii radicale din Partidul Socialist din Romania, in timpul Congresului general al partidului desfasurat la Bucuresti
• Noul partid s-a aflat la Internationala Comunista ai 1923 si a adoptat teza cominternului, potrivit careia Romania este un stat multinational si trebuie sa permita dreptul la auto determinare, pana la separare.
• Conducerea comunista de la Moscova nu recunoaste unirea Basarabiei cu Romania si a sustinut actiunile separatiste din sudul Basarabiei desfasurate in vara anului 1934 la care au participat si membri PCR . Drept urmare, PCR va fi scos in afara legi (pana la 23 august 1944)
• Structura etnica a partidului: romani, maghiari, evrei, bulgari, rusi, ucrainieni.
Partidul Social Democrat
• Cei care nu au acceptat transformarea in partidul comunist si afilierea la Internationala Comunista au format federatia Partidelor Socialiste in Romania;
• In 1927 aceasta organizatie sta la baza formari partidului social condus de Constantin Titel Petrescu;
INSTITUTIA MONARHIEI
Potrivit constitutiei din 1923, regimul politic in Romania era cel al monarhiei constitutionale.
Regele reprezenta factorul de echilibru al vietii politice.
Prerogative:
• numeste sefu guvernului;
• sanctioneaza legile;
• este sefu armatei
• are dreptu de a bate moneda;
• confera decoratii si grade militare;
• armistiaza si gratiaza;
• nici un act semnat de rege nu are valabilitate daca nu este semnat de un ministru responsabil de actul respectiv;
• negociaza si incheie tratate de alianta;
Criza dinastica
• In 1925 printul Carol renunta la tron;
• La 4 ianuarie 1926 parlamentu adopta un act prin care era proclamat mostenitor la tronul Romaniei, Mihai, fiul lui Carol, primeste numele de Carol Caraiman;
• In 1927 moare Ferdinand; Mihai fiind minor, este tutelat de regenta alcatuita din patriarhul Miron Cristea, printul Nicolae si Gh. Buzdugan, presedintele Curtii de Casatie.
• Ajutat de partidele din opozitie si de un grup de apropiati Carol revine in tara in 1930, este proclamat rega la 8 iunie 1930.
PARLAMENTUL
• Reprezinta puterea legislativa si era alcatuit din Adunarea Deputatilor si Senat, membri sai fiind alesi pe baza votului universal;
• In Romania, parlamentul era o expresie a guvernului si nu invers. Regele numea un partid care forma guvernarea; acest guvern organiza alegerile pentru parlament.
• Atributele parlamentului erau stabilite de constitutie;
• parlamentul reprezenta natiunea;
• Alaturi de rege are drept de initiativa legislativa;
• poate controla puterea executiva prin anchete interpelari ale ministrilor;
CONSTITUTIA DIN 1923
A fost elaborata in timpul guvernari liberale si adoptata la 28 martie 1923;
Principiile sustinute erau:
• Suveranitatea nationala- Romania era declarata stat national unitar si indivizibil, teritoriul ei fiind inalienabil.
• Separarea puterilor in stat:
• puterea executiva;
• puterea legilativa;
• puterea judecatoreasca
• functia sociala a proprietati
• libertatile individuale erau garantate fara deosebire de origine etnica, limba sau religie.
SFARSITUL REGIMULUI PARLAMENTR
• In decembrie 1937 se desfasuara alegerile parlamentare
• Pentru prima data, in istori Romaniei, guvernul care se afla la conducere nu a castigat;
• Regele a incredintat conducerea guvernului lui O. Goga presedintele partidului national cresti
• La 10 feb. 1938 a fost format un guvern condus de patriarhul Miron Cristea, care erau inclusi 7 fosti prim ministri
• In periada urmatoare regele adopta un carecter politic si administrativ, regim al unei monarhii autoritare.
• La 28 februarie 1938 a fost promulgata noua Constitutie care inseamna o crestere a puterii regelui si a drepturilor si libertati democratice:era interzisa "prvaduirea"schimbarii formei de guvernamant, era introdusa pedeapsa cu moartea, parlamentul era intrunit din intiativa regelui macar odata pe an.
• Printr-un decret regal la 31 martie 1938, sunt dizolvate partidele si gruparile PNL si PNT si-au continuat totusi activitatea, iar ziarele lor au continuat sa apara, rareori fiind cenzurate;
• Consiliu de coroana se afla la dispozitia regelui care-i numea pe membri acestuia prinlegea reformei administrative din 14 august 1938, era infiintata o noua unitate aministrativa condusa de un rezident regal si care era alcatuita din mai multe judete;
• In octombrie 1938 au fost desfiintate sindicatele si inlocuite cu bresle, carora le erau interzise activitatile politice;
• Pe baza propuneri lui Armand Calinescu, Carol a decis organizarea unui partid politic . Infiintarea la 16 decembri 1938, a fost numit Frontul Renasterii Nationale, transformat in Partidul Natiunii (1940).
RELATIILE LUI CAROL AL II -LEA CU LEGIONARII
• La 15 aprilie a fost promulgata o lege cu privire la "apararea ordini de stat";
• Conducatarii Garzi de Fier - Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat (condamnat la 10 ani de munca silnica pentru inalta tradare)
• In luna noiembrie, Carol a avut o intalnire cu Hitler care i-a cerut sa-i elibereze pe legionari si sa le acorde un loc important in viata politica;
• C. Z. Codreanu impreuna cu 13 legionari au fost omorati;
• La 1 septembrie 1939 armatele germane patrund in Polonia, marcand inceputul celui de-al doilea razboi mondial;
• La 21 septembrie 1939, legionarii l-au asasinat pe Armand Calinescu, prim-ministru;
• Nemultumirile la adresa lui Carol al II-lea au sporit cedarile din vara anului 1940;
• Romania a fost nevoita sa cedeze U. R. S. S. -ului, Basarabia si Nordul Bucovinei, Bulgaria – Cadrilaterul, iar prin dictatul de la Viena, ungaria avea Nord-Vestul Transilvaniei
• La 4 septembrie Ion Antonescu este numit prim ministru, ii cere lui Carol sa abdice si o face in noapte 5-6 sept 1940 in favoarea fiului sau Mihai;
• Ion Antonescu preia intreaga putere numindu-se conducator al statului, cu drept legislativ, numeste si revoca ministri, incheie tratate si poate declara razboi;
• Pe plan intern, conflictele dintre Antonescu se agraveaza;
• In noimbrie 1940, legionarii au asasinat pe N. Iorga, Virgil Madgearu si 64 de detinuti din Jilava;
• A fost format un nou guvern alcatuit din militari si tehnicieni;
• Situatia se complica in vara anului 1944, cand armata sovietica patrunde pe frontul din Moldova;
• Regele Mihai impreuna cu partidele politice reunite in Blocul National Democrat au organizat actul de la 23 August 1944, in urma caruia Antonescu a fost demis si arestat;
• Proclamatia regelui difuzata la 22.00 anunta schimbarea de regim iar armata romana inceteaza ostilitatile impotriva armatelor rusesti.
In cadrul mediilor politice si intelectuale s-a purtat o importanta dezbatere, in privinta "cailor" de urmat:
Neoliberalismul -- A avut ca teoreticieni pe Stefan Zeletin, Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu. Principiile de baza ale acestui curent erau:
• dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea societatii si consolidarea independentei nationale.
• sustinerea intereselor burgheziei nationale.
• libertatea patrunderi capitalului strain prin promovarea politicii "prin noi insine".
• regim parlamentar intemeiat pe votul universal.
Taranismul -- reprezentat de Constantin Stere, V. Madgearu; principiile erau urmatoarele:
• realizarea statului taranesc a carui economie se baza pe agricultura, organizat pe baze moderne fara a fi negata total industrializarea;
• promovarea intereselor taranimi;
• patrunderea capitalului strain; in 1931, national-taranisti au renuntat la aceasta politica si au promovat protectionismul;
• sustine votul universal ca o cale care permite accesul taranimi la conducerea vietii politice;
Socialismul -- Reprezentat de Partidul Social Democrat si avand ca teoretician pe Serban Voinea, principiile ideologiei sunt :
• dezvoltare capitalista a romaniei, conditie necesara pentru realizarea socialismului;
• muncitorii reprezentau principala clasa a progresului;
• realizarea unei societati capitaliste
• extiderea drepturilor si libertatilor democratice
Extrema stanga (comunistii) - considera ca proletariatului ii revine rolul de clasa revolutionara care va conduce lupta pentru desavarsirea revolutiei burghezo-democratice, stadiu atins, dupa parerea comunistilor, in 1931.
Extrema dreapta - Promovat de o parte a intelectualilor si de Miscarea legionara se pronunta pentru inlocuirea vechii generatii de la conducerea tarii.
ECONOMIA
• Economia romana a traversat o perioada de refacere dupa primul razboi mondial.
• In 1924 industria a atins nivelul antebelic si productia agricola a cunoscut o periada de crestere.
• IN ani 1929-1933 a avut luc o criza economica mondiala cu efecte grave pentru Romania.
• Guvernul taranist aflat la guvernare a aranjat imprumuturi externe si a incurajat patrunderea capitalului strain.
• In plan social, a crescut numarul somerilor, au crescut salariile, au crescu impozitele si s-a inrautatit situatia producatorilor agricoli.
a) Agricultura
• Reprezinta in continuare ramura principala a economiei;
• Reforma agrara din 1921 a marit numarul de proprietari agricoli;
• Dupa 1930 statul a intervenit incurajand exportul produselor agricole si a redus o parte din datoriile agricole;
• Pe langa cereale (Romania se afla pe primele locuri in Europa la export) se cultivau floarea soarelui (primul loc in lume) si alte plante industriale;
c) Industria
• A cunoscut o perioada de crestere a productiei .
• Importante progrese s-au inregistrat in industria metalurgica si contructoare de masini;
• Centrele siderurgice se aflau in zona Hunedoara la Bucuresti,Cluj, Campia Turzi;
• Din 1934 statul intervine in domeniul industriei de armament, industria electronica si chimica;
• Importul de produse finite a scazut in defavoarea celui de materii prime;
• Industria petroliera ajutata de capitalul strain a cunoscut o crestere spectaculoasa, Romania fiind pe locul 6 in lume in 1930 si pe locul 2 in Europa la extractia de gaze si aur;
• Capitalul strain era prezent in productia de carbune, a cimentului, zahar si chimica Austria,Franta,Anglia,Olanda, America,dupa 1938 Germania;
• La Brasov erau fabricate avioanele IAR-80 si IAR-81 contruite la standarde internationale
c) Transporturile
• A crescut reteaua de cai ferate, au fost modernizate soselele si comunicatiile pe apa;
• Au fost infiintata compania nationala LARES ( Liniile Aeriene Romane Exploatete de Spat) la care se adauga si o societate particulara;
• In 1928 au fost realizate primele emisiuni radiofonice;
• Serviciul de posta si telegraf s-a modernizat, in 1933 a fost construit Palatul Telefoanelor.
d) Comertul
• Produse de export: cereale, lemn, petrol;
• In privinta importului a scazut ponderea produselor finite;
• Balanta comerciala a fost in general excedenta.
e) Sistemul bancar
• Cea mai importanta institutie era BNR cu capital privat;
• In 1929 a avut loc o stabilizare monetara dupa o perioada de inflatie;
• Leul a continuat sa fie o moneda convertibila.
STRUCTURA SOCIALA
a) Taranimea
• Reprezenta majoritatea populatiei;
• Dupa reforma agrara din 1921 a crescut numarul marilor proprietari agricoli
b) Mari proprietari
• Vor folosi muncitori angajati si masuri moderne de imbunatatire a productiei;
c) Burghezia
• S-a consolidat odata cu dezvoltare industriei, activitati bancare si comerciale;
• Cei mai mari industriasi erau Nicolae Malaxa, Max Auschnith, Ion Gigurtu.
d) Muncitorii
• A crescut numarul muncitorilor si gradul de pregatire al acestora. Dupa primul razboi mondial si in anii de criza care au avut loc greve si manifestatii in Bucuresti-1918,greva generala sin 1921, Lupeni (1929), Valea Prahovei si Atelierele Grivita(1933)
REGIMUL POLITIC INTRE 1918-1940
Caracteristicile regimului politic interbelic:
• Democratizarea vietii politice;
• Aparitia unor noi partide si manifestare unor curente extremiste;
• In parlament au fost alesi reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale
Sistemul Partidelor Politice
• Dupa primul razboi mondial, viata politica romaneasca evolueaza de la bipartitism la pluripartitism;
Partidul National Liberal
• Reprezenta interesele burgheziei industriei si financiare;La conducerea partidului s-a aflat I. C. Bratianu (1909-1927) Vintila I. C. Bratianu (1927-1930), I. G. Duca (1930-1933),Constantin I. C. Bratianu (1934-1947). Programul partidului preconiza infaptuire reformei agrare si electorale,adoptare Constitutiei si promovare in domeniul economic al politicii "prin noi insine"
Activitatea guvernamentala a PNL din perioada interbelica cuprinde 3 perioade:
a) decembrie 1922- septembrie 1919 - reforme agrara
• unificarea administrativa.
b) ianuarie 1922- noiembrie 1928
• Perioada cunoscuta sub numele de "decada bratienista" pentru rolul pe care l-a avut I. C. Bratianu si P. N. L in viata politica.
• In aceasta perioada a avut loc incoronarea de la Alba- Iulia(1922), adoptarea Constitutiei(1923) si a legi administratiei(1925)
• In 1926 liberali au votat "legea electorala";
• Aplicand "prin noi insine " in 1925 liberali au votat legea monelor prin care se limita patrunderea capitalului strain;
• I. C. Bratianu a exercitat o mare influenta asupra regelui Ferdinand. Prin moarte lui partidul pierdea putere pe care o avusese pana atunci;
• In 1930, cu ocazia intoarceri lui Carol al doilea, patridul cunoaste schimbarea;
c) Noiembrie 1933- decembrie 1937
• Guvernul Gh. Tatarescu se va afla sub semnul politici autoritare a lui Carol;
• La alegerile din 1937, P. N. L. nu a reusit sa obtina 40% din voturi.
Partidul National Taranesc
S-a format din fuziunea Partidului National Roman din Transilvania, condus de Iuliu Maniu si Partidul Taranesc condus de Ion Mihalache.
Programul P. N. T. din 10 octombrie 1926:
• garantare drepturilor si libertatilor cetatenesti;
• responsabilitatea ministeriala;
• descentralizarea administrativa;
• dezvoltarea invatamantului;
• incurajarea agriculturii;
• dezvoltarea unei industrii bazate pe materii prime
• politica economica in acord politic "portile deschise"
• partidul reprezente interesele taranime, burgheziei profesorilor si invatatorilor de la sate.
La 6 mai 1928, PNT a organizat o mare adunare la Alba-Iulia prin care taranisti incercau sa determinecaderea guvernului liberal.
In noiembrie 1928, s-a format un guvern prezidat de Iuliu-Maniu.
National-Taranistii s-au aflat la guvernare intre ani 1928-1931 si 1932-1933, guvernare desfasurata pe fondul unei puternice crize economice mondiale.
Alaturi de PNL si PNT au Partidul Poporului, Partidul Nationalist Democrat (Nicolae Iorga) si Partidul National Crestin.
In Romania s-au manifestat grupari politice de extrema dreapta si stanga reprezentate de Miscarea Legionara si respectiv Partidul Comunist.
Miscarea legionara
• In 1923 este infiintata Liga Nationala Crestina condusa de profesorul A. C. Cuza, care avea un caracter antisemit.
• Din aceasta organizatie se desprin in 1927 grupare condusa de Corneliu Zelea Codreanu, care va primi numele de Legiunea Arhanghelului Mihail
• In 1930, legiunea isi ia numele de Garda de Fier, organizatie cu caracter militar interzisa prin lege in 1933, in timpul guvernului condus de I. Gh. Duca. In decembrie 1933, Duca este asasinat de trei legionari in gara Sinaia.
• Miscarea legionara reapare in viata politica in 1934 sub numele de Partidul "Totul pentru tara" condus de Gh. Cantacuzino-Graniceru.
• In aprilie 1936 are loc la Tg-MUres un congre al studentilor legionari unde au fost intocmite listele mortilor printre care si V. Madgearu, Elena Lupescu, Victor Iamandi, Armand Calinescu.
Caracteristici:
• antisemitism, nationalism;
• antidemocratism - este respins modelul democrat-parlamentar;
• misticism - cultivarea culturii elitelor;
• "cultul mortii" organizarea taberelor de munca;
• se adresau unor largi categorii sociale, tarani,preoti,muncitori, intelectuali;
• la alegerile din 1937 legionarii au incheiat un pact de neagresiune cu P.N.T. si a obtinut locul 3 cu 15,58%din voturi;
Partidul Comunist
• A fost infiintat in 1921 prin deprinderea gruparii radicale din Partidul Socialist din Romania, in timpul Congresului general al partidului desfasurat la Bucuresti
• Noul partid s-a aflat la Internationala Comunista ai 1923 si a adoptat teza cominternului, potrivit careia Romania este un stat multinational si trebuie sa permita dreptul la auto determinare, pana la separare.
• Conducerea comunista de la Moscova nu recunoaste unirea Basarabiei cu Romania si a sustinut actiunile separatiste din sudul Basarabiei desfasurate in vara anului 1934 la care au participat si membri PCR . Drept urmare, PCR va fi scos in afara legi (pana la 23 august 1944)
• Structura etnica a partidului: romani, maghiari, evrei, bulgari, rusi, ucrainieni.
Partidul Social Democrat
• Cei care nu au acceptat transformarea in partidul comunist si afilierea la Internationala Comunista au format federatia Partidelor Socialiste in Romania;
• In 1927 aceasta organizatie sta la baza formari partidului social condus de Constantin Titel Petrescu;
INSTITUTIA MONARHIEI
Potrivit constitutiei din 1923, regimul politic in Romania era cel al monarhiei constitutionale.
Regele reprezenta factorul de echilibru al vietii politice.
Prerogative:
• numeste sefu guvernului;
• sanctioneaza legile;
• este sefu armatei
• are dreptu de a bate moneda;
• confera decoratii si grade militare;
• armistiaza si gratiaza;
• nici un act semnat de rege nu are valabilitate daca nu este semnat de un ministru responsabil de actul respectiv;
• negociaza si incheie tratate de alianta;
Criza dinastica
• In 1925 printul Carol renunta la tron;
• La 4 ianuarie 1926 parlamentu adopta un act prin care era proclamat mostenitor la tronul Romaniei, Mihai, fiul lui Carol, primeste numele de Carol Caraiman;
• In 1927 moare Ferdinand; Mihai fiind minor, este tutelat de regenta alcatuita din patriarhul Miron Cristea, printul Nicolae si Gh. Buzdugan, presedintele Curtii de Casatie.
• Ajutat de partidele din opozitie si de un grup de apropiati Carol revine in tara in 1930, este proclamat rega la 8 iunie 1930.
PARLAMENTUL
• Reprezinta puterea legislativa si era alcatuit din Adunarea Deputatilor si Senat, membri sai fiind alesi pe baza votului universal;
• In Romania, parlamentul era o expresie a guvernului si nu invers. Regele numea un partid care forma guvernarea; acest guvern organiza alegerile pentru parlament.
• Atributele parlamentului erau stabilite de constitutie;
• parlamentul reprezenta natiunea;
• Alaturi de rege are drept de initiativa legislativa;
• poate controla puterea executiva prin anchete interpelari ale ministrilor;
CONSTITUTIA DIN 1923
A fost elaborata in timpul guvernari liberale si adoptata la 28 martie 1923;
Principiile sustinute erau:
• Suveranitatea nationala- Romania era declarata stat national unitar si indivizibil, teritoriul ei fiind inalienabil.
• Separarea puterilor in stat:
• puterea executiva;
• puterea legilativa;
• puterea judecatoreasca
• functia sociala a proprietati
• libertatile individuale erau garantate fara deosebire de origine etnica, limba sau religie.
SFARSITUL REGIMULUI PARLAMENTR
• In decembrie 1937 se desfasuara alegerile parlamentare
• Pentru prima data, in istori Romaniei, guvernul care se afla la conducere nu a castigat;
• Regele a incredintat conducerea guvernului lui O. Goga presedintele partidului national cresti
• La 10 feb. 1938 a fost format un guvern condus de patriarhul Miron Cristea, care erau inclusi 7 fosti prim ministri
• In periada urmatoare regele adopta un carecter politic si administrativ, regim al unei monarhii autoritare.
• La 28 februarie 1938 a fost promulgata noua Constitutie care inseamna o crestere a puterii regelui si a drepturilor si libertati democratice:era interzisa "prvaduirea"schimbarii formei de guvernamant, era introdusa pedeapsa cu moartea, parlamentul era intrunit din intiativa regelui macar odata pe an.
• Printr-un decret regal la 31 martie 1938, sunt dizolvate partidele si gruparile PNL si PNT si-au continuat totusi activitatea, iar ziarele lor au continuat sa apara, rareori fiind cenzurate;
• Consiliu de coroana se afla la dispozitia regelui care-i numea pe membri acestuia prinlegea reformei administrative din 14 august 1938, era infiintata o noua unitate aministrativa condusa de un rezident regal si care era alcatuita din mai multe judete;
• In octombrie 1938 au fost desfiintate sindicatele si inlocuite cu bresle, carora le erau interzise activitatile politice;
• Pe baza propuneri lui Armand Calinescu, Carol a decis organizarea unui partid politic . Infiintarea la 16 decembri 1938, a fost numit Frontul Renasterii Nationale, transformat in Partidul Natiunii (1940).
RELATIILE LUI CAROL AL II -LEA CU LEGIONARII
• La 15 aprilie a fost promulgata o lege cu privire la "apararea ordini de stat";
• Conducatarii Garzi de Fier - Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat (condamnat la 10 ani de munca silnica pentru inalta tradare)
• In luna noiembrie, Carol a avut o intalnire cu Hitler care i-a cerut sa-i elibereze pe legionari si sa le acorde un loc important in viata politica;
• C. Z. Codreanu impreuna cu 13 legionari au fost omorati;
• La 1 septembrie 1939 armatele germane patrund in Polonia, marcand inceputul celui de-al doilea razboi mondial;
• La 21 septembrie 1939, legionarii l-au asasinat pe Armand Calinescu, prim-ministru;
• Nemultumirile la adresa lui Carol al II-lea au sporit cedarile din vara anului 1940;
• Romania a fost nevoita sa cedeze U. R. S. S. -ului, Basarabia si Nordul Bucovinei, Bulgaria – Cadrilaterul, iar prin dictatul de la Viena, ungaria avea Nord-Vestul Transilvaniei
• La 4 septembrie Ion Antonescu este numit prim ministru, ii cere lui Carol sa abdice si o face in noapte 5-6 sept 1940 in favoarea fiului sau Mihai;
• Ion Antonescu preia intreaga putere numindu-se conducator al statului, cu drept legislativ, numeste si revoca ministri, incheie tratate si poate declara razboi;
• Pe plan intern, conflictele dintre Antonescu se agraveaza;
• In noimbrie 1940, legionarii au asasinat pe N. Iorga, Virgil Madgearu si 64 de detinuti din Jilava;
• A fost format un nou guvern alcatuit din militari si tehnicieni;
• Situatia se complica in vara anului 1944, cand armata sovietica patrunde pe frontul din Moldova;
• Regele Mihai impreuna cu partidele politice reunite in Blocul National Democrat au organizat actul de la 23 August 1944, in urma caruia Antonescu a fost demis si arestat;
• Proclamatia regelui difuzata la 22.00 anunta schimbarea de regim iar armata romana inceteaza ostilitatile impotriva armatelor rusesti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)