Economia de schimb în condiţiile contemporane este de necunoscut fără existenţa banilor. Aceştia fac parte din viaţa de zi cu zi a omului, reprezentând poate cel mai interesant instrument economic asupra căruia omul s-a aplecat pentru al înţelege, pentru a-i descoperi natura, rolul şi funcţiile lui.
Principala întrebare care şi-o pun specialişti este legată de natura banilor. Ei se întreabă ce sunt banii? Acestei întrebări i s-au dat mai multe răspunsuri. Clasicii economiei politice au demonstrat că banii nu sunt altceva decât o marfă. Aceasta deoarece banii nu fac altceva decât să îndeplinească un rol, respectiv ei sunt un echivalent general al valorii tuturor mărfurilor şi un instrument de schimb. Ei au apărut spontan în urma unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului. Alţi specialişti consideră banii a fi rodul unei convenţii la care oamenii ar fi ajuns pentru a uşura schimbul, sau ar fi o ficţiune juridică, respectiv o creaţie a ordinii de drept. " Banii sunt o convenţie socială artificială . . . de îndată ce bunurile pot fi cumpărate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimţi să se folosească de el pentru cumpărăturile şi vânzările sale. Oricât ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptaţi sau nu . . .pentru că ei sunt acceptaţi." (Paul A. Samuelson )
Din alte puncte de vedere banii mai sunt consideraţi ca fiind un produs al schimbului de mărfuri, investiţi cu încrederea tuturor posesorilor lor. Numai în aceste condiţii banii sunt acceptaţi în societate. Banii sunt priviţi ca fiind orice activ care este acceptat în tranzacţia şi în reglementarea schimbului şi a datoriilor.
Problema naturii banilor nu a fost încă pe deplin rezolvată. Discuţiile între specialişti continuă, dar important este faptul că toţi subliniază importanţa banilor în societate:" noi identificăm banii ca un element cheie pentru provocarea eficienţei în producţia şi schimbul de produse şi servicii. Banii ajută la rezolvarea acestor probleme din cauză că sunt un bun care are acceptarea generală ca mijloc de schimb" (Lloyd Atkinson ).
O definiţie a banilor a dat-o Costin Kiritescu : "banii reprezintă un instrument social, o formă particulară imediat mobilizatoare a avuţiei sociale, o întruchipare transmisibilă şi omnivalentă a puterii de cumpărare, care conferă deţinătorului dreptul asupra părţii din produsul social al ţării emitente".
Banii au apărut în procesul trecerii de la economia naturală la economia de schimb. Iniţial schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc, respectiv se schimbă pe un alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o formă a schimbului de mărfuri caracteristic pentru societăţile neevoluate, în care specializarea producătorilor este în stare incipientă. Diviziunea socială a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicii şi tehnologiei, a determinat specializarea producătorilor şi extinderea schimburilor de mărfuri, creând dificultăţi şi bariere. Principalele dificultăţi erau :
a) imposibilitatea realizării coincidenţei dintre nevoile ofertanţilor şi cumpărătorilor: un producător A are de oferit marfa X, iar producătorul B marfa Y. Presupunem că B are nevoie de X, dar A nu are nevoie de Y, ci de marfa Z. Atunci B, trebuie să caute producătorul C al mărfii Z, care să aibă nevoie de marfa Y. Dacă îl găseşte schimbă Y pe Z, după care se întoarce pentru a face schimbul care de fapt îl interesează, respectiv marfa Z cu marfa Y. În acest mod sunt satisfăcuţi şi producătorul A şi B. Dar o asemenea modalitate îngreunează schimbul şi în unele cazuri îl face chiar imposibil.
b) Dificultăţile în determinarea valorii: schimbul mărfii contra marfă nu permite folosirea unui instrument rapid de apreciere a valorii mărfii şi de raportare din acest punct de vedere între mărfurile care se schimbă.
c) Imposibilitatea divizării în elemente. Multe categorii de mărfuri nu puteau fi divizate, pentru vânzarea lor fiind necesar schimbul pe mari cantităţi din alte mărfuri, peste nevoile d consum ale cumpărătorului.
Adăugate la procesul obiectiv de evoluţie a producţiei de mărfuri, aceste dificultăţi au creat condiţiile pentru ca unele mărfuri cu valoare intrisecă să medieze schimbul de mărfuri, respectiv să devină echivalent general pentru toate celelalte mărfuri. Astfel schimbul direct începe să dispară. Acest stadiu a cunoscut ca echivalent general, după regiuni, vitele, blănurile, pietrele de moară, tutunul, etc. În timp rolul de echivalent general a fost preluat de metale, începând cu arama şi terminând cu aurul. Acesta din urmă având proprietăţi fizico-chimice care îl calificau în mod deosebit pentru acest rol ( adică valoare mare într-un volum mic, perfect divizibil, fără pierdere de valoare, prezentând omogenitatea tuturor părţilor divizate, fiind inalterabil şi uşor de transportat).
În concluzie, ca primă etapă apar banii marfă, care în final se fixează pe metale preţioase. O dată cu apariţia banilor, lumea mărfurilor de divide în două: la un pol apar toate mărfurile obişnuite, cu utilităţile lor, iar la polul opus, o marfă deosebită care joacă rolul de bani şi care se poate schimba cu oricare din mărfurile existente.
La început banii au avut formă de lingouri, brăţări, inele, etc. Ei au luat forma de monedă ulterior. Monezile conţineau o anumită cantitate de aur sau argint, emisă de autoritatea statului pe bază de monopol, cu o anumită denumire. Acestea erau primite în plată de cele mai multe ori nu numai în ţara emitentă, ci şi în alte ţări, deoarece ceea ce conta era cantitatea de aur conţinută.
În procesul circulaţiei monedele de aur cunosc un proces de uzură. Astfel se ajunge ca valoarea nominală a monedei să nu mai corespundă cu conţinutul ei în aur, iar monedele cu acelaşi nume să aibă valori diferite. Apare astfel posibilitatea ca în rolul de monedă, banii de metal preţios să poată fi înlocuiţi prin bani fără valoare intrisecă. Acestea sunt, de fapt, semne ale valorii.
Forma monetară a banilor devine independentă şi locul aurului este luat de obiecte relativ lipsite de valoare, cum ar fi hârtia. În felul acesta se ajunge la forma "bani din hârtie", care după natura lor pot fi:
1. bilete de bancă (bancnote, bani de credit);
2. bani de hârtie propriu-zisă;
Bancnotele sunt semne ale valorii emise de băncile centrale (de emisiune), care în procesul circulaţiei înlocuiesc banii cu valoare deplină. Acestea au o dublă garanţie: cambiile (poliţele) comerciale şi stocul de metal preţios al băncii de emisiune.
Banii de hârtie sunt , de asemenea, semne ale valorii. Sunt emise de stat, fără drept de convertibilitate, având un curs forţat. Aceştia, corespunzător rolului pe care îl au, nu simbolizează valoarea lor sau a aurului, ci semnifică doar valoarea bunurilor materiale şi a serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor.
Alături de bancnote şi bani de hârtie circulă şi moneda divizionară, confecţionată din metale nepreţioase, având acelaşi rol de semn al valorii.
Astăzi termenul de monedă a fost extins pentru denumirea oricărui semn bănesc. De menţionat, însă, că termenii de "bani" şi "monedă" nu sunt sinonimi, deşi în vorbirea curentă astăzi nu se mai face distincţie între ei. Noţiunea de bani astăzi nu mai semnifică numai monezile şi banii de hârtie. Crearea banilor de cont (scripturali) impune, din ce în ce mai mult, practica plăţilor efectuate prin cecuri emise pe baza depozitelor "la vedere" pe care le deţin persoanele fizice şi juridice la băncile comerciale.
Depozitele "la vedere" sunt depunerile de bani sau valori susceptibile de a fi transformate în bani (cambii, cecuri, etc).care pot fi retrase în orice moment pe cale de virament sau cec, în bancnote sau monezi.
În alte condiţii, specialiştii sunt de părere că banii "în sens restrâns", pot fi definiţi ca bani "lichizi" (monezile şi banii de hârtie) plus depozitele bancare pe baza cărora se pot emite cecuri, deci mijloace de plată cu cel mai înalt grad de lichiditate.
Mulţi specialişti pledează pentru a include în masa monetară, alături de banii propriu-zişi, toate instrumentele financiare şi titlurile de credit. Prin aceasta se desprinde existenţa unui raport invers proporţional între sfera de cuprindere a masei monetare şi gradul de lichiditate a elementelor componente. Având în vedere legătura între masa monetară şi cerere, prin intermediul preţurilor, în ţările dezvoltate se urmăreşte cu atenţie evoluţia masei monetare la toate componentele ei.
Rolul banilor în economie este pus în evidenţă de funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc în cadrul vieţii economice. Conform teoriei obiective a valorii, banii îndeplinesc următoarele funcţii:
- măsură a valorii;
- mijloc de circulaţie;
- mijloc de plată;
- mijloc de tezaurizare;
- bani universali.
Alţi economişti extind sau comprimă aceste funcţii.
Astfel, Virgil Mădgearu arată că moneda (banii) au următoarele funcţii: mijloc general de schimb, măsurătoare de valoare, transmisiune de valoare, transmisiune de capital, în circulaţia de credit, mijloc de economisire în două forme ( de tezaurizare sau de capitalizare)
Profesorul George Strat arată că banii îndeplinesc funcţiile de: intermediar al schimburilor, de măsură a valorilor de etalon, de economisire şi tezaurizare.
Economişti contemporani pun accent pe rolul banilor în procesul schimbului de mărfuri şi în ansamblul mecanismului de reglare a vieţii economice. Din această perspectivă majoritatea se opresc asupra a trei funcţii, şi anume:
- mijloc de schimb: banii se interpun în cadrul schimbului de mărfuri; o dată cu apariţia lor, schimbul forma trocului este înlocuit de schimbul de marfă pe bani. În această calitate, banii apar ca bani reali, cu existenţă efectivă. Procesul de schimb al mărfurilor prin intermediul banilor presupune efectuarea a două acte opuse şi complementare: transformarea mărfurilor în bani, (respectiv vânzarea) şi transformarea banilor în marfă (respectiv cumpărarea). Deci, prin intermediul banilor, fiecare bun şi serviciu poate fi schimbat pe alt bun şi serviciu. Separarea celor două acte, datorită existenţei banilor, permite amânarea cumpărăturii, respectiv transformarea banilor în marfă. Deci există posibilitatea ca cele două acte ale schimbului (transformarea mărfurilor în bani şi transformarea banilor în marfă) să nu coincidă în timp şi spaţiu. În anumite condiţii această necoincidenţă poate crea dificultăţi schimbului de mărfuri, încetinindu-l sau chiar obturându-l, cu efecte negative asupra întregii economii. Întreruperea lanţului celor două tranzacţii conţine posibilitatea crizelor economice. Pentru îndeplinirea acestei funcţii este necesar să existe o anumită cantitate de bani în circulaţie.
- măsură a valorii: este o funcţie deosebit de importantă a banilor. În concepţia clasică, banii de aur îndeplinesc această funcţie deoarece ei înşişi sunt marfă şi au valoare. Aşa cum greutatea se măsoară cu altă greutate, lungimea cu altă lungime, şi valoarea mărfurilor se măsoară cu ajutorul altor valori. Banii în această funcţie se prezintă ca o oglindă în care se reflectă valoarea tuturor celorlalte mărfuri din societate. Pentru a îndeplini această funcţie, nu este nevoie de prezenţa banilor alături de marfa a cărei valoare o măsoară, ci este suficient ca ei să existe în societate. În concepţia economiştilor contemporani, banii apar ca unitate de calcul, ca un instrument general de măsură. Valoarea mărfurilor se exprimă cu ajutorul banilor din preţ, deci printr-un raport cantitativ. Această funcţie este îndeplinită şi de banii de hârtie a căror curs este forţat, deoarece deşi ei nu au valoare, au capacitatea de a stabili acel raport cantitativ de schimb, adică raportul de schimb comparabil. Se precizează că nu este obligatoriu ca măsurarea unei anumite mărimi să se efectueze cu mărimi asemănătoare. Există instrumente de determinare a unor mărimi care nu au la bază mărimile respective, exemplu: termometrul pentru măsurarea temperaturii, voltmetrul pentru măsurarea intensităţii curentului, etc. Drept urmare şi banii de hârtie, care nu au valoare, se prezintă ca un astfel de instrument, putând măsura şi exprima valoarea mărfurilor (bunuri şi servicii) prin preţ.
- conservare de valoare: banii îndeplinesc această funcţie deoarece ei apar ca întruchipare a avuţiei. Obţinerea banilor prin vânzarea bunurilor şi serviciilor dă posibilitatea economisirii lor, adică şi a altui tip de consumaţie. Economisirea se bazează pe asigurarea că valoarea banilor la care se renunţa va fi regăsită în integritatea sa în viitor, atunci când vor fi utilizaţi banii economisiţi. Economisirea este posibilă numai datorită existenţei banilor. Acest lucru necesită garanţia menţinerii valorii şi deci a posibilităţii stocării acesteia.
Funcţiile banilor pun în evidenţă rolul pe care ei îl au în societate, de "sânge" al acestui organism complex care este economia ( P.A. Samuelson).
