Inflaţia – un flagel al economiei
Ce este inflaţia ?
Inflaţia este un dezechilibru care afectează, în proporţii diferite, toate economiile naţionale, şi care poate fi sesizat prin două tendinţe majore, şi anume: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Se consideră că inflaţia este o stare caracterizată prin creşterea permanentă mai rapidă a volumului puterii de cumparare faţă de volumul bunurilor şi serviciilor, astfel încât din aceasta rezultă creşterea veniturilor şi preţurilor în timp ce valoarea banilor scade.
Măsurarea inflaţiei porneşte, bineînţeles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea în fapt a acestei intenţii rămâne o problemă complexă.
Instrumentul la care se apelează cel mai des în acest scop este indicele general al preţurilor sau indicele sintetic al preţurilor. Acesta, cu toate că are anumite insuficienţe, exprimă, în linii generale, creşterea preţurilor ca fenomen de ansamblu care afectează economia. Nu orice creştere a indicelui general al preţurilor este expresia directă a inflaţiei. Deci pentru a trage o cocluzie corectă cu privire la natura inflaţionistă sau a creşterii indicelui general al preţurilor, adesea, sunt necesare informaţii şi analize suplimentare.
Cealaltă tendinţă majoră ce caracterizează situaţia de inflaţie, scăderea de cumpărare a banilor, constă în relevarea faptului că în decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor şi serviciilor ce se cumpără într-o economie scade în comparaţie cu masa monetară şi nivelul preţurilor. Aceasta se determină ca un raport între masa monetară şi nivelul preţurilor, arătând câte bunuri şi servicii se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie, la un nivel dat al preţurilor.
Mecanismele inflaţiei
Inflaţia ca orice fenomen complex este explicat prin cauze multiple, cum sunt creşterea excesivă a creditului, acoperirea deficitelor bugetare şi balanţelor de plăţi externe, creşterea salarilor etc.. De asemenea, printre cauze este menţionată scăderea producţiei de bunuri şi servicii, având ca rezultat formarea unui excedent de monedă.
Pentru înţelegerea inflaţiei, cea mai mare importanţă o are cunoaşterea mecanismului său de declanşare şi desfăşurare pe baza căruia pot fi concepute modalităţile de intervenţie, de combatere a cauzelor care au generat-o.
În acest sens, punctul de pornire îl reprezintă dezechilibrul pe care-l marchează inflaţia – între masa monetară excedentară în comparaţie cu volumul bunurilor şi serviciilor. Indiferent de cauzele care generează acest dezechilibru, excedentul de masă monetară de care dispun agenţii economici reprezină de fapt o cerere de bunuri şi servicii nesatisfăcută. Dacă din diferite motive (insuficienţa factorilor de producţie, imposibilitatea de a mări eficienţa lor, progresul tehnico-ştiinţific lent etc.) volumul bunurilor şi serviciilor rămâne în urma masei monetare, această situaţie determină o creştere a preţurilor şi scăderea proporţională a puterii de cumpărare a banilor, concretizând astfel prezenţa inflaţiei.
Elasticitatea ofertei, creşterea sau scăderea volumului fizic al bunurilor economice în raport cu variaţia veniturilor, sunt decisive pentru instalarea stării de inflaţie.
Măsuri antiinflaţioniste
Deoarece efectele inflaţiei acţionează în sensuri diferite, ele se răsfrâng asupra vieţii economice prin creşterea instabilităţii şi prin căutări febrile ale agenţiilor economici de a diminua efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste căutări s-au născut măsuri antiinflaţioniste de o mare complexitate, care se pot împărţi în două mari grupe:
a) de apărare sau protecţie a agenţilor economici împotriva creşterii preţurilor şi scăderii puterii de cumpărare a baniilor;
b) de diminuare şi control a onflaţiei .
Din prima grupă de măsuri, cea mai importantă prin dimensiunile sale este indexarea. Aceasta constituie o creştere procentuală sau în sume absolute a veniturilor agenţilor economici, îndeosebi a salariilor şi pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel încât să acopere parşial sau total creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor, generate de inflaţie.
A doua grupă cuprinde măsuri care contribuie la refacerea echilibrului economic deteriorat de inflaţie.
Asupra masei monetare se acţionează în special prin:
- creşterea dobânzii creditelor acordate de bănci;
- creşterea rezervelor monetare obligatorii ale băncilorş;
- limitarea creditului de consum (vânzări în rate);
- “îngheţarea” salariilor şi preţurilor;
- echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe;
Dintre măsurile care vizează sporirea bunurilor economice, cele mai frecvent utilizate sunt:
- dezvoltarea activităţilor productive cu scopul de a mări oferta de bunuri şi servicii;
- introducerea şi dezvoltarea producţiei noilor bunuri şi servicii;
- schimbarea şi adaptarea structurii actvităţiilor economice în vederea apropierii ofertei de volumul şi structura cererii de bunuri economice;
Aşadar împotriva inflaţiei se promovează întotdeauna “pachetele de măsuri”, care trebuie astfel concepute încât să se completeze cât mai bine, pe termen mediu şi lung, întrucât implică o readaptare a întregii economii la o nouă stare de echilibru şi aceasta nu se poate realiza dintr-odată, pe termen scurt.
