Prin diagnosticarea unei firme, in vederea evaluarii, se urmareste sintetic evidentierea a doi parametrii cheie: rentabilitatea si riscul. Cunoasterea tuturor laturilor activitatii acesteia, respectiv comerciala, juridica, tehnica, resurse umane, financiara etc.; precum si a punctelor forte si punctelor slabe corespunzatoare fiecareia este de natura sa permita evaluatorului fundamentarea judecatii valorii întreprinderii. Diagnosticul furnizeaza informatiile necesare aprecierii situatei trecute si prezente, care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor ‘cheie’ ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare. Realizarea diagnosticului unei firme in scopul evaluarii presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
• stabilirea problemelor supuse analizei;
• asigurarea informatiilor si analiza documentelor care stau la baza lor;
• analiza si prezentarea rezultatelor intr-un raport.
Pentru evaluarea unei întreprinderi, diagnosticul poate fi structurat in: diagnostic juridic, tehnic, al resurselor umane, comercial si financiar.
a) diagnosticul comercial
Acesta vizeaza analiza pietei pe care opereaza întreprinderea. Obiectivul urmarit este estimarea pietei actuale si potentiale a întreprinderii si a pozitiei sale pe piata.
b) diagnosticul juridic
Diagnosticul juridic are drept scop analiza aspectelor legale privind activitatea firmei evaluate.
c) diagnosticul operational
Aceasta presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie a produselor, precum si a organizarii productiei si a muncii.
d) diagnosticul resurselor umane si a managementului
Acesta are în vedere cunoasterea de catre evaluator a resurselor umane din punct de vedere al evolutiei, structurii, comportamentului si eficientei utilizarii lor, precum si prezentarea si analiza echipei de conducere a întreprinderii.
e) Diagnosticul financiar
Diagnosticul întreprinderii reprezinta interfata necesara pentru aplicarea metodelor de evaluare si judecarea valorii finale, el se finalizeaza printr-o sinteza a concluziilor rezultate din analiza firmei.
Abordari ale evaluarii întreprinderii
Procesul de evaluare este util pentru estimarea credibila a valorii definite, bazata pe analiza tuturor informatiilor disponibile (îndeosebi în diagnosticul întreprinderii). Evaluatorul va estima valoarea firmei prin metode si tehnici specifice, care reflecta trei abordari distincte în evaluarea firmei. În mod fundamental nu exista decât trei modalitati (abordari) de a ajunge la valoarea unei întreprinderi:
(A) Abordarea pe baza de active
(B) Abordarea pe baza de venit
(C) Abordarea prin comparatie
În principiu, un evaluator poate folosi într-un raport de evaluare toate cele trei abordari in toate estimarile de valori ale întreprinderii. Utilizarea metodelor care se înscriu in abordarile respective depinde de tipul de întreprindere, situatia acesteia la data evaluarii, calitatea si cantitatea informatiilor disponibile, scopul evaluarii etc.
(A) Abordarea pe baza de active (patrimoniala)
Abordarea bazata pe active se bazeaza in mod esential pe principiul substitutiei care spune ca un activ nu valoreaza mai mult decât costul de înlocuire al tuturor partilor sale componente. In cadrul acestei abordari evaluatorul va corecta bilantul care reflecta valori contabile (influentate in mare masura de costul istoric) cu un bilant care reflecta pentru toate activele (atât corporale cat si necorporale) si toate datoriile, valoarea lor de piata sau o alta valoare corespunzatoare (adecvata).
(B) Abordarea pe baza de venit
Aceasta abordare se bazeaza in primul rând pe principiul anticiparii care afirma ca valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate care urmeaza a fi generate de proprietatea detinuta . In abordarea pe baza de venit se estimeaza valoarea unei întreprinderi, prin determinarea valorii prezente a veniturilor anticipate. Cele doua metode uzuale ale abordarii prin venit sunt capitalizarea profitului si actualizarea cash-flow-ul (sau a dividendelor).
(C) Abordarea prin comparatie
Atunci când sunt disponibile mai multe tranzactii cu întreprinderi similare si relevante aceasta este poate cea mai buna abordare pentru a realiza
o estimare credibila a valorii de piata. In abordarea prin comparatie, evaluatorul este pus in situatia de a aprecia gradul de similitudine intre firma evaluata si tranzactiile comparabile dar si diferentele intre acestea.
Reconcilierea valorii si estimarea valorii finale
Etapa finala a procesului de evaluare o reprezint analiza sistemica a rezultatelor obtinute din aplicarea mai multor metode si stabilirea unei opinii in legatura cu valoarea finala. Chiar daca evaluatorul trebuie sa revada toata activitatea realizata, totusi aceasta este etapa cu cel mai mic volum de munca dar care implica poate cel mai mult judecata si experienta evaluatorului. El trebuie sa analizeze credibilitatea si aplicabilitatea fiecarei abordari la speta respectiva, sa înteleaga si sa explice diferentele intre rezultatele aplicarii mai multor metode, sa analizeze gradul de credibilitate si relevanta al tuturor informatiilor care au stat la baza aplicarii fiecarei metode etc. si astfel sa propuna o valoare (sau un interval de valori)
