Cuvinte cheie:
contabilitatea şi capitalul, operaţiuni, necesităţi de capital de lucru net,
trezorerie netă ,fondul de rulment,cash
De la început se impun câteva precizări conceptuale, pentru a se asigura înţelegerea
corespunzătoare a problemelor.
Întreaga activitate desfăşurată de întreprindere cuprinde două categorii de operaţiuni: de
gestiune şi de capital. Operaţiunile de gestiune sunt cele mai însemnate şi au un caracter
repetitiv în viaţa economică a întreprinderii. Ele cuprind mai departe operaţiuni de exploatare a
patrimoniului în scopul realizării de produse şi servicii vandabile, de operaţiuni financiare pe
piaţa de capital şi cea monetară şi operaţiuni excepţionale, accidentale şi în afara activităţii
curente. Toate acestea sunt considerate activităţi ordinare. Foarte rar, întreprinderea poate
înregistra în gestiunea sa şi evenimente extraordinare (exproprieri, cutremure, etc.) în afara
cadrului decizional al conducerii acesteia. Operaţiunile de capital vizează modificări în
volumul şi structura activelor şi pasivelor întreprinderii, ca urmare a deciziilor de investiţii şi a
celor de finanţare luate de conducerea întreprinderii. La rândul lor, acestea cuprind operaţiuni de
investiţii şi operaţiuni de dezinvestiţii (de revânzare a activelor şi de recuperare a capitalurilor
imobilizate). În replică, pe pasiv se vor înregistra operaţiuni de finanţare (de majorare a
capitalurilor proprii), operaţiuni de creditare (de atragere de noi credite) şi/sau operaţiuni de
rambursare (a creditelor), precum şi operaţiuni de restituire a capitalurilor proprii (mai rar).
Fondul de rulment, reprezintă partea din capitalul permanent destinată şi utilizată pentru
finanţarea activităţii curente de exploatare şi se determină ca diferenţă între capitalul permanent
şi activele imobilizate.
FR = Surse permanente - alocări permanente = (Capitaluri proprii + Datorii financiare/pe termen
lung) - Imobilizări nete (fără amortizări)
Dacă se face o comparaţie între fondul de rulment existent/utilizat (FR1) şi fondul de rulment din
perioada precedentă (FR0) se evidenţiază variaţia fondului de rulment:
Δ FR = FR1 – FR0 + excedent (surplus)
- deficit (lipsă)
Nevoia de fond de rulment (NFR) este un element de activ şi reprezintă activele circulante
care trebuie să fie finanţate din fondul de rulment. În consecinţă:
NFR = active circulante fără disponibilităţi - datoriile curente/de exploatare
Variaţia necesarului de fond de rulment este: Δ NFR = NFR1 - NFR0
Trezoreria netă (cash sau disponibilul bănesc) este partea din fondul de rulment care depăşeşte
nevoia de fond de rulment, constituind activele circulante lichide care staţionează între două
rotaţii şi sintetizează în bilanţ efectul conjugat al tuturor operaţiunilor de gestiune şi de capital.
TN = FR – NFR iar ΔTN = TN1 – TN0
În legătură cu noţiunea de cash, precizăm că trebuie făcută distincţie între noţiunea de cash
efectiv şi cea de cash echivalent. Cash-ul efectiv se referă la disponibilităţile băneşti în conturile
bancare curente şi în casă. Cash-ul echivalent se referă la disponibilităţi cvasilichide, cum ar fi
valorile mobiliare de plasament, respectiv titlurile financiare (acţiuni, obligaţiuni, derivative,
etc.) şi titlurile monetare (certificate de depozit bancar, certificate de trezorerie etc.) cumpărate
pentru valorificarea temporară a excedentului de trezorerie. Spre deosebire de imobilizările
financiare (participaţii directe de capital, pachete de acţiuni pentru poziţii semnificative etc.)
care sunt alocări de capital pe termen lung şi deci mai puţin lichide, valorile mobiliare de
plasament sunt reputate ca având o piaţă secundară activă şi deci o bună lichiditate. Un deficit
de cash efectiv ar putea să fie rapid acoperit prin lichidarea în compensare a unui cash
echivalent.
Fluxul de numerar şi profitul net al întreprinderii
Cash-flow-ul (CF) este variaţia (fluxul) trezoreriei nete (ΔTN) de la începutul până la sfârşitul
exerciţiului financiar. Ca şi cash-ul (trezoreria netă) şi cash-flow-ul sintetizează variaţiunile
rezultate din toate operaţiunile de gestiune şi cele de capital ale întreprinderii. În condiţii de
creştere economică zero, cu reconstituirea, în aceeaşi mărime a capitalurilor (fixe şi circulante,
proprii şi împrumutate), cash-flow-ul are ca explicaţie originară profitul net (CF= PN) sau
profitul net şi amortizarea (CF = PN + Amo), atunci când amortizarea nu se reinvesteşte, ci se
acumulează sub formă bănească.
În condiţii diferite faţă de creşterea zero, cash-flow-ul are o determinare complexă, alături de
operaţiunile de gestiune îşi aduc contribuţia la formarea lui şi operaţiunile de capital, respectiv
de investiţii şi de finanţare. Există două curente teoretice de explicare a cash-flow-ului: francez
şi anglo-saxon.
Curentul francez explică variaţia de cash pe seama interacţiunii dintre echilibrul pe termen lung
şi echilibrul pe termen scurt, respectiv pe seama variaţiei fondului de rulment (ΔFR) şi a
variaţiei nevoii de fond de rulment (Δ NFR).
CF = ΔTN = ΔFR - ΔNFR
Curentul anglo-saxon explică variaţia aceleiaşi trezorerii nete, cash-flow-ul, pe seama
variaţiunilor de cash datorate operaţiunilor de gestiune (operaţionale), inclusiv variaţia nevoii de
fond de rulment (ΔNFR), datorate operaţiunilor de investiţii (numai în active fixe, imobilizări) şi
operaţiunilor de finanţare (prin capitaluri proprii şi prin capitaluri împrumutate):
CF = ΔTN = CFgest + CFinv +CFfin
Includerea variaţiei nevoii de fond de rulment în cash-flow-ul de gestiune şi nu în cel de
investiţii este puţin controversată. Dacă avem în vedere că investiţia de capital pentru creşterea
economică se referă în mod egal la achiziţia de active fixe (imobilizări) şi la activele circulante
(creşterea stocurilor şi a creanţelor), atunci pare legitimă includerea ΔNFR în cash-flow-ul de
investiţii (CFinv). Dacă avem în vedere că între cifra vânzărilor (de afaceri) şi volumul stocurilor
şi creanţelor există o corelaţie strânsă şi că variaţia cifrei de afaceri explică în mare parte ΔNFR,
atunci pare legitimă includerea ΔNFR în cash-flow-ul de gestiune (CFgest).
Determinarea complexă a cash-flow-ului repune în discuţie distincţia dintre profitul net ca
informaţie contabilă (din contul de profit şi pierdere) şi cash-flow-ul ca informaţie monetară din
tabloul de finanţare (francez) sau din tabloul de trezorerie (anglo-saxon). Aşa cum putem afirma
că pe termen lung profitul net este egal cu cash-flow-ul, tot astfel se poate spune că pe termen
scurt, profitul net este diferit de cash-flow.
În primul rând, profitul net exprimă o potenţialitate (contabilă) de a avea încasări în prezent sau
în viitor, în timp ce cash-flow-ul exprimă „devenirea” concretă (în bani) a încasărilor
întreprinderii. În al doilea rând, profitul net este un rezultat exclusiv (cel puţin pe termen scurt)
al operaţiunilor de gestiune, respectiv de exploatare, financiare şi excepţionale, în timp ce cashul
şi cash-flow-ul sunt generate atât de operaţiunile de gestiune, cât şi cele de capital:
dezinvestiţii sau investiţii şi finanţări sau rambursări (restituiri). În sfârşit, în al treilea rând, cash
şi cash-flow-ul corectează veniturile încasabile şi cheltuielile plătibile cu decalajele între
momentul angajării şi a plăţii acestora. Obligaţiile de plată la anumite scadenţe sunt decalaje
favorabile, drepturile de creanţă (de încasări) la anumite scadenţe sunt decalaje nefavorabile, iar
diferenţa dintre acestea (nevoia de fond de rulment, pentru operaţiunile de gestiune ) corectează
potenţialitatea de cash efectiv a veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii.
Elaborarea fluxului de numerar (trezorerie)
Standardele internaţionale de contabilitate, în speţă Directiva „IAS7 Cash Flow Statements”,
recomandă construcţia tabloului de trezorerie în completarea documentelor contabile de sinteză:
bilanţ, cont de profit şi de pierdere, şi anexa la bilanţ. A supravieţui pe o piaţă din ce în ce mai
concurenţială înseamnă capacitate de a genera cash pentru plata la termen a obligaţiilor faţă de
partenerii de afaceri. Ori, principalul atu al tabloului de trezorerie este relevarea acestei abilităţi
a întreprinderii de a genera cash.
Utilizatorii tabloului de trezorerie vor afla informaţii privind :
a) modificările în activele fixe nete de amortizare, în stocuri şi creanţe nete de datoriile
de exploatare ;
b) modificările în masele bilanţiere privind lichiditatea (Active circulante/Datorii de
exploatare) şi solvabilitatea (Datorii/Capital propriu) întreprinderii;
c) capacitatea de plată a întreprinderii atunci când au loc modificări în sumele
programate a fi încasate sau plătite, sau modificări ale scadenţelor acestora;
d) relaţia dintre profit şi cash-flow şi previziunea cash-flow-ului pentru fundamentarea
deciziilor financiare viitoare.
Tabloul de trezorerie prezintă cash-flow-urile (variaţia trezoreriei nete) în cursul exerciţiului
financiar generate de activităţile de gestiune (operaţionale), de investiţii (în active fixe
corporale, necorporale şi financiare) şi de finanţare (cu capitaluri proprii şi împrumutate). Nu se
includ în tabloul de finanţare încasările plătite ce rezultă din conversia cash-ului efectiv
(disponibilităţi în bancă şi casa) în cash-echivalent (valori mobiliare de plasament) şi invers.
Cele două componente ale trezoreriei nete se analizează ca un tot unitar în ceea ce priveşte
modificarea (variaţia ) trezoreriei.
Cash-flow-ul din activităţile de gestiune
Cash-flow-ul din activităţile de gestiune (exploatare şi excepţionale) este cel mai important
dintre cash-flow-urile întreprinderii. Acesta este acoperitor atât pentru plăţile curente de
gestiune, dar şi pentru achiziţia de noi active prin autofinanţare şi/sau pentru rambursarea
creditelor, precum şi pentru remunerarea acţionarilor cu dividende şi a creditorilor cu dobânzi.
Cash-flow-ul de gestiune (CFgest) poate fi explicat pe baza veniturilor încasabile şi a cheltuielilor
plătibile din contul de profit şi pierdere corectate cu variaţia nevoii de fond de rulment (ΔNFR).
La rândul ei, variaţia NFR se explică prin modificările în soldurile bilanţiere ale stocurilor,
creanţelor şi ale datoriilor de exploatare.
Se propun două metode pentru determinarea CFgest :
- directă, cu evidenţierea tuturor încasărilor şi a plăţilor precum şi a creşterilor şi
scăderilor de solduri finale ale stocurilor, creanţelor şi datoriilor de exploatare în
raport cu soldurile lor iniţiale;
- indirectă, ce porneşte de la profitul net şi de la amortizare, şi care se corectează
cu variaţia nevoii de fond de rulment.
Metoda directă
Încasările din activităţile de gestiune sunt cele de vânzări de bunuri şi servicii din anul curent
(CA1) plus soldul iniţial (SV0) minus soldul final (SV1) al creanţelor - clienţi:
Încasări CA = CA1 + SV0 – SV1
La acestea se adaugă încasări din drepturi de autor, taxe de participare, comisioane şi alte
asemenea încasări. Încasările din dividende şi din dobânzi la participaţiile directe şi la
împrumuturile acordate altor întreprinderi sunt evidenţiate separat de activităţile de exploatare
pentru a releva impactul acestora asupra cash-flow-ului din exploatare. Foarte adesea acestea se
înscriu în cash-flow-ul de investiţii, deoarece sunt generate de investiţiile financiare făcute la
alte întreprinderi. Tot astfel încasările din cesiunea (vânzarea) activelor fixe se vor include în
cash-flow-ul de investiţii. În CFgest se va opera doar cu profitul sau pierderea ce rezultă din
cesiunea de active fixe.
Plăţile din activităţile de gestiune sunt:
pentru aprovizionările de materii prime şi materiale din anul curent (Mat1) minus
soldul iniţial (Sm0) plus soldul final (Sm1) de materiale plus soldul iniţial (Sf0) minus
soldul final (Sf1) al furnizorilor de materiale.
PlăţiMat = Mat1 – Sm0 + Sm1 + Sf0 – Sf1
pentru salarii şi cheltuieli sociale din anul curent (Sal1) plus soldul iniţial (Ss0) minus
soldul final (Ss1) al salariilor neridicate
Plăţisal = Sal1 + Ss0 – Ss1
Pentru dobânzi, care în general nu prezintă sold al datoriilor de plătit;
Pentru impozite şi taxe, de asemenea, în general fără sold rămas de plătit.
Impozitul de profit poate fi aferent şi altor venituri decât cele de exploatare, ceea ce ar impune
împărţirea lui între CFgest şi CFinv . În general, impozitul pe profit se înregistrează în CFgest.
Corecţiile la plăţile pentru aprovizionări, pentru salarii şi pentru alte cheltuieli de exploatare în
raport cu modificările soldurilor activelor şi pasivelor aferente se fac în următoarea logică:
- creşterea soldului final al activelor circulante semnifică o plată suplimentară vis-a-vis
de cheltuielile din anul curent (diminuate cu soldul iniţial al acestor cheltuieli). Tot
astfel, o diminuare a soldului final al activelor semnifică o degajare de cash
(încasare) ce va fi folosită pentru plata cheltuielilor din anul curent.
- Creşterea soldului final al datoriilor este echivalentă cu o reducere a plăţilor în anul
curent pentru respectivele datorii (semnifică o degajare de cash = încasare).Invers, o
scădere a soldului final este egală cu o plată suplimentară pentru achitarea datoriilor
respective din anul curent.
Metoda indirectă operează cu informaţiile deja prelucrate: profitul net, amortizări şi provizioane
nete de reluările asupra lor, variaţia nevoii de fond de rulment etc. Cash-flow-ul de gestiune se
obţine corectând potenţialitatea contabilă de încasări viitoare corespunzătoare profitului net
(PN), amortizărilor şi provizioanelor nete cu variaţia nevoii de fond de rulment (ΔNFR), în fapt
cu variaţia decalajelor nefavorabile de încasări (prin creşterea stocurilor şi creanţelor de încasat)
în raport cu decalajele favorabile de plăţi (prin creşterea datoriilor de exploatare).
CFgest = PN + Amortizări şi provizioane nete – Venituri financiare – (ΔNFR)
Veniturile financiare s-au scăzut, deoarece sunt asociate cash-flow-ului de investiţii.
Cash-flow-urile din activităţi de investiţii
Cash-flow-urile din activităţi de investiţii sunt în general cash-out-flow-uri (plăţi) pentru
achiziţii:
de active fixe noi;
necorporale, respectiv proprietăţi asupra terenurilor şi construcţiilor, maşini şi
echipamente, inclusiv prin autodotare;
necorporale, respectiv brevete, licenţe, mărci;
financiare, respectiv participaţii directe, cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni emise de
alte întreprinderi, acordarea de avansuri financiare către filiale.
Activitatea de investiţii înregistrează, de asemenea, cash-in-flow-uri (încasări) din vânzarea
(cesiunea) de active fixe, ori de câte ori se ia vreo decizie de modificare a structurii acestora sau,
pur şi simplu, din raţiuni de echilibru financiar: vânzări de proprietăţi, maşini, echipamente, de
acţiuni şi obligaţiuni deţinute sau răscumpărări, la scadenţă, ale obligaţiunilor deţinute sau ale
avansurilor băneşti acordate filialelor.
Cash-out-flow-ul din investiţii (CFinv) se poate obţine şi prin metoda indirectă în care se
compară imobilizările de la sfârşitul anului cu cele de la începutul anului. Din imobilizările
iniţiale (Imo0) se scad amortizările şi provizioanele nete de reluările asupra lor. În continuare, se
scad veniturile financiare:
CFinv = Imo1 – (Imo0 – Amortizări şi provizioane) – Venituri financiare
Veniturile financiare sub formă de dividende şi dobânzi încasate pentru participaţiile directe,
acţiunile şi obligaţiunile altor întreprinderi deţinute de întreprinderea analizată se înscriu, foarte
adesea, în cash-flow-ul de investiţii. Dimpotrivă, dobânzile plătite la creditele primite de
întreprindere se înscriu în CFgest deoarece creditele au fost primite pentru activitatea operaţională
(de exploatare, în special).
10.3.3. Cash-în-flow-urile din activităţile de finanţare
Cash-în-flow-urile din activităţile de finanţare cu capitaluri externe (proprii şi împrumutate)
sunt generate de majorările de capital social (prin emisiune de acţiuni noi) şi/sau de majorările
de datorii financiare (prin contractarea de noi împrumuturi de acţiuni sau prin emisiunea de
obligaţiuni ale întreprinderii). Cash-out-flow-urile de finanţare apar cel mai adesea sub forma
rambursărilor de împrumuturi pe termen lung şi mediu şi, mai rar, sub forma răscumpărării (din
profit) a propriilor acţiuni de pe piaţa bursieră sau extrabursieră.
Dividendele plătite pentru exerciţiul financiar precedent pot fi considerate plăţi ale activităţii de
finanţare, reprezentând remunerări ale capitalurilor proprii subscrise de acţionari. Alternativ,
acestea pot fi considerate plăţi în cash-flow-ul de gestiune, evidenţiind astfel capacitatea
întreprinderii de a plăti dividende din cash-flow-ul de gestiune.
Indirect, cash-flow-ul de finanţare (CFfin) poate fi determinat prin compararea soldurilor finale
cu cele iniţiale ale capitalurilor proprii (exclusiv profitul net al anului curent) şi ale datoriilor
financiare.
Cash-flow-ul total al întreprinderii este deci suma celor trei cash-flow-uri ale activităţilor de
gestiune, de investiţii şi de finanţare, şi va verifica/explica, astfel, variaţia trezoreriei nete de la
începutul până la sfârşitul anului:
CF = CFgest + CFinv + CFfin = TN1 – TN0
