1. Obiectivele, funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune şi calcularea costurilor.
1.1. Definiţia şi obiectivele contabilităţii de gestiune şi calcularea costurilor.
Obiectul contabilităţii de gestiune îl constituie determinarea costurilor prestabilite, înregistrarea cheltuielilor ocazionate de activitate de producţie, executarea de lucrări, prestări servicii, determinarea costului efectiv, stabilirea abaterilor dintre costul prestabilit şi costul efectiv, analiza acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice.
În cadrul contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor sunt evidenţiate numai cheltuieli care au o anumită legătură (directe sau indirecte) cu activitatea desfăşurată.
Contabilităţii de gestiune şi calcularea costurilor mai este denumită şi contabilitate analitică, deoarece dă posibilitatea determinării rezultatelor în mod analitic pe fiecare purtător de cost sau sector de activitate.
1.2. Obiectivele.
Rezultă din obiectul de studiu şi sunt următoarele:
- determinarea costului prestabilit, standard antecalculat pe purtători de cost şi sectoare de activitate
- colectarea cheltuielilor de producţie, administrarea şi determinarea costului efectiv
- determinarea abaterilor dintre costul prestabilit şi cel efectiv, analiza acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice
- determinarea costurilor ca bază a formării preţurilor de vânzare
-
1.3. Funcţiile contabilităţii de gestiune.
a) Funcţia previzională, presupune determinarea costurilor standard antecalculate, bugetare. Determinarea acestora se face pe baza normelor de consum şi de muncă ştiinţific fundamentate cât şi pe baza analizei cheltuielilor înregistrate în ultimele perioade de gestiune (5-10 ani), valorile fiind luate în date comparabile.
b) Funcţia de înregistrare analitică curentă, presupune colectarea şi înregistrarea tuturor cheltuielilor efectuate pe destinaţii în mod analitic şi în momentul efectuării acestora. În acest fel orice cheltuială efectuată, care priveşte producţia, va fi înregistrată în momentul efectuării, pe baza documentelor justificative, care atestă efectuarea operaţiunii.
c) Funcţia de analiză şi control, se realizează numai cu condiţia îndeplinirii primelor două funcţii. Presupune determinarea abaterilor dintre costul prestabilit şi costul efectiv, recuperarea eventualelor pagube şi luarea de măsuri pentru a preîntâmpina în viitor asemenea deficienţe.
1.4. Rolul contabilităţii de gestiune
Constă în:
- determinarea costului unitar şi total pe purtător şi pe sector, utilizând procedee şi metode de calculaţie specifice activităţii desfăşurate
- rolul rezidă în posibilitatea comparării în dinamică a costurilor unui anumit produs, întrucât structura de cost se menţine
- este instrumentul important în planificarea şi prognoza activităţii, în întocmirea bugetului cheltuielilor de producţie, ca parte componentă a bugetului de venituri şi cheltuieli al unităţii
- cunoaşterea costurilor dă posibilitatea luării de măsuri în modificarea proceselor tehnologice, în scopul reducerii cheltuielilor de producţie
- cunoscând structura antecalculată (standard) a costurilor pe purtător şi pe sectoare pot fi înlăturate în urmărirea curentă a cheltuielilor, acele feluri de cheltuieli, care nu au legătură cu producţia
2. Clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei.
2.1. Din punct de vedere al posibilităţii de identificare a cheltuielilor pe purtător şi pe sectoare:
- cheltuieli directe
- cheltuieli indirecte
Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli pentru care există posibilitatea identificării pe purtător de cost (produs, lucrare, serviciu) încă din momentul efectuării lor. Se cuprind: cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile (o parte din acestea), salariile personalului direct productiv şi contribuţiile aferenta acestora.
Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli imposibil de identificat în momentul efectuării numai pe sectoare de activitate sau locuri de cheltuieli. Se cuprind:
- cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor
- cheltuieli generale ale secţiei
- cheltuieli generale ale întreprinderii
2.2. După natura economică:
- cheltuieli cu munca vie
- cheltuieli cu munca materializată
Cheltuieli cu munca vie (cu personalul) sunt: cheltuieli cu salarii brute, contribuţii, fond de şomaj, etc.
Cheltuielile materializate : cheltuieli cu materii prime şi materiale, energie, combustibil, amortizare, cheltuieli de întreţinere, reparaţii etc.
2.3. Din punct de vedere al necesităţilor de planificare şi postcalcul:
a) elemente primare
b) articole de calculaţie
a) Elemente primare de cheltuieli:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale
- cheltuieli cu materii recuperabile (se scad)
- cheltuieli cu energia, combustibil, apă
- cheltuieli cu amortizarea
- cheltuieli cu prestaţiile terţilor
- alte cheltuieli materiale
- contribuţii şi asigurări
- alte cheltuieli salariale
b) Articole de calculaţie:
1. - materii prime şi materiale directe
2. - materiale recuperabile (care se scad)
3. - alte cheltuieli cu materiale directe
4. - salarii personal muncitor direct productiv
5. - contribuţii şi protecţie socială aferente salariilor directe
I. TOTAL cheltuieli directe
6. - cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor
7. - cheltuieli generale de ale secţiei
II. (6+7) TOTAL cheltuieli indirecte de producţie
III. (I+II) cost de producţie
8. - cheltuieli generale ale întreprinderii şi administraţie
9. - cheltuieli de desfacere
IV. (III+8+9) costul complet comercial
2.4. După raportul dintre evoluţia nivelului cheltuielilor şi evoluţia producţiei:
- cheltuieli variabile
- cheltuieli fixe
Cheltuieli variabile sau acele cheltuieli care se modifică în acelaşi sens cu modificarea nivelului producţiei.
Cheltuieli fixe se mai numesc şi cheltuieli de structură, de capacitate sau nivelul producţiei.
3. Metodele şi procedeele de contabilitate de gestiune şi calculaţie a costurilor.
3.1. Metode de contabilitate de gestiune şi calculaţie a costurilor: concepte şi clasificări.
a) Metoda de calculaţie este calea de urmat prin utilizarea unor procedee specifice de calculaţie în scopul realizării obiectivului primordial al contabilităţii de gestiune, respectiv determinarea costului unitar pe purtător şi pe sectoare de activitate.
b) Clasificarea metodelor de calculaţie
După momentul la care se efectuează calculaţia comparativă procesului de producţie:
- metoda de calculaţie de tip prestabilit (antecalculaţie)
- metoda costurilor standard
- metoda de calculaţie de tip efectiv
- metoda globală, pe faze, pe comenzi
După modul de cuprindere a cheltuielilor în determinarea costului unitar, metode de calculaţie se împart în:
- metoda de calculaţie de tip absorbant, total sau filtoasting
- metoda globală, pe faze, pe comenzi, standard cost
- metoda de calculaţie de tip parţial
- metoda direct costing
- metoda costurilor directe
După evoluţia metodelor întâlnite:
- metoda de tip clasic: - metode globală
- metoda pe faze
- metoda pe comenzi
- metoda evaluate: - metoda standard cost
- metoda direct costing
- metoda THM (tarif, oră, maşină)
3.2. Procedee de calculaţie costurilor.
Se utilizează următoarele categorii de procedee:
- procedee de determinare şi delimitare a cheltuielilor pe purtător şi pe sectoare
- procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte
- procedee de separare a cheltuielilor în variabile şi fixe
- procedee de determinare a costului producţiei de fabricaţie interdependentă
- procedee de determinare a costului unitar
3.2.1 Procedee de determinare a costului unitar.
În această categorie se cuprind:
- procedeul diviziunii simple
- procedeul cantitativ
- procedeul indicilor de echivalenţă
- procedeul echivalării produsului secundar cu produsul principal
- procedeul deducerii valorii produsului secundar sau procedeul valorii rămase sau procedeul restului
3.2.1.1 Procedeul echivalării produsului secundar cu produsul principal.
Se utilizează atunci când din procesul de fabricaţie se obţine un produs principal şi unul sau mai multe secundare.
Transformarea produsului secundar în produs principal (teoretic) se face cu ajutorul unor echivalenţi stabiliţi pe bază de analiză (cunoscuţi în prealabil).
Etapele în aplicarea acestui procedeu sunt:
Etapa I. – transformarea producţiei secundare în producţie principală, potrivit relaţiei:
qs/p = Qs / E
qs/p - cantitatea de produse secundare transformată (convenţional) în produs principal
Qs - cantitate de produs secundar
E - echivalentul (care este dat)
Etapa II. – determinarea cantităţii totale teoretice de produs principal potrivit relaţiei:
Qt/p = Qp + qs/p
Qt/p - cantitatea teoretică de produs principal
Qp - cantitatea de produs principal
Etapa III. – determinarea costului pe unitate teoretic principală potrivit relaţiei:
n
ctu/t = Σ chi / Qt/
i = 1
Etapa IV. - determinarea cheltuielilor totale aferente produsului principal, potrivit relaţiei:
Ch producţiei secundare = ch totale – ch producţiei principală
Etapa V. - determinarea costului unitar al produsului secundar, potrivit relaţiei:
ct u(s) = chelt. prod. secundar / Qs
sau
ct u(s) = ctu/t / E
