CONSIDERAŢII PRIVIND ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE SI PERFORMANŢELOR

Cap.1 Structura situaţiilor financiare ale întreprinderii conform prevederilor standardului IAS 1 "Prezentarea situaţiilor financiare "

1.1 Consideraţii generale privind situaţiile financiare anuale

Situaţiile financiare sunt o reprezentare financiară a poziţiei si performanţelor financiare ale unei întreprinderi. Obictivul situaţiilor financiare este de a oferi informaţii despre poziţia financiară, performanţa si fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă largă de utilizatori in luarea deciziilor economice. Situaţiile financiare prezintă de asemenea rezultatele gestionării de către conducerea întreprinderii a resurselor încredinţate. Potrivit legii, situaţiile financiare se întocmesc obligatoriu anual precum si in situatia fuziunii sau încetarii potrivit legii, a activitatii unitaţii patrimoniale.
Norma contabilă internatională IAS 1 " Prezentarea situaţiilor financiare " precizează că un set complet al situaţiilor financiare include urmatoarele componente:
a) bilanţul ;
b) contul de profit si pierdere ;
c) o situaţie ce arată:
- fie toate schimbarile ce au afectat capitalurile proprii;
- fie alte schimbări in capitaluri decât cele ce provin din tranzacţiile de capital cu propritarii si distribuirile in favoarea acestora;
d) situaţia fluxurilor de trezorerie / numerar :
e) politicile contabile si notele explicative;
Administratorii trebuie să se asigure că situaţiile financiare furnizează informaţii care să fie:
- relevante pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor; şi
- credibile in sensul că:
1) reprezintă fidel rezultatele si poziţia financiară a întreprinderii;
2) reflectă substanta economică a evenimentelor si tranzacţiilor si nu doar forma lor juridică;
3) sunt neutre adică nepărtinitoare;
4) sunt prudente; şi
5) sunt complete sub toate aspectele semnificative.


Prezentarea fidelă si conformitatea cu standaredele intrenaţionale de raportare financiară


Situaţiile financiare trebuie sa prezinte fidel pozitia financiară, performanţa financiară si fluxurile de numerar ale unei întreprinderi. Prezentarea fidelă cere reprezentarea corectă a efectelor tranzacţiilor si altor evenimente si condiţii în concordanţă cu definiţiile si cu criteriile de recunoastere a activelor, datoriilor si cheltuielior stabilite in Cadrul General. Aplicarea IFRS, cu informatii suplimentare prezentate atunci cănd este necesar, are ca rezultat situaţii financiare care realizează o prezentare fidelă.
O întreprindere ale carei situaţii financiare sunt conforme cu IFRS trebuie sa evidentieze acest fapt explicit si fără rezerve in notele la situaţiile financiare. Situaţiile financiare nu trebuie descrise ca fiind conforme cu IFRS, decăt dacă satisfac toate cerintele din IFRS.
Tratamentele contabile neadecvate nu pot fi rectificate nici prin evidentierea politicilor contabile utilizate, nici prin note sau material explicativ. În cazurile în care conducerea ajunge la concluzia ca respectarea unei cerinte dintr-un Standard sau dintr-o Interpretare ar induce în eroare si astfel nu s-ar respecta obiectivul situaţiilor prezentat în Cadrul General, este necesară o abatere de la acea cerintă pentru obtinerea unei prezentari fidele. În acest caz intreprinderea va prezenta:
(a) concluzia conducerii ca situaţiile financiare prezinta fidel pozitia financiară, performanta financiară, si fluxurile de trezorerie ale întreprinderii;
(b) conformitatea, sub toate aspectele semnificative , cu IFRS, cu excepţia abaterii de la un Standard pentru realizarea unei prezentări fidele;
(c ) Standardul sau Interpretarea de la care s-a abătut întreprinderea, natura abaterii, inclusiv tratamentul cerut de Standard sau Interpretare, motivul pentru care tratamentul ar induce în eroare în circumstantele respective si tratamentul adoptat ; şi
(d) impactul financiar al abaterii asupra fiecarui element din situaţiile financiare care ar fi fost raportate in concordantă cu cerinta pentru fiecare perioadă prezentată.
Atunci cand o întreprindere nu a aplicat o cerintă a unui Standard sau Interpretare într-o perioadă anterioară, iar aceasta abatere afecteaza sumele recunoscute in situaţiile financiare in perioada curentă, aceasta trebuie sa prezinte elementele detaliate mai sus.

Continuitatea activităţii

La întocmirea situaţiilor financiare, conducerea trebuie sa evalueze capacitatea întreprinderii de a-şi continua activitatea. Situaţiile financiare trebuie întocmite pe baza continuitătii activităţii, cu exceptia cazului in care conducerea fie intentionează, fie nu are altă alternativă decat sa lichideze întreprinderea sau să înceteze activitatea. Atunci cănd la efectuarea evaluării, conducerea are cunostinta de incertitudini semnificative legate de evenimente sau condiţii care pot cauza îndoieli semnificative asupra capacitaţii întreprinderii de a-şi continua activitatea, incertitudinile respective trebuie evidentiate. Atunci cănd situatiile financiare nu sunt pregatite pe baza continuităţii activitaţii, acest fapt trebuie evidenţiat împreuna cu baza de întocmire a situaţiilor financiare si motivul pentru care întreprinderea nu îşi va mai putea continua activitatea.

Contabilitatea de angajamente

Întreprinderea trebuie să-şi întocmeasca situaţiile financiare folosind contabilitatea de angajamente, cu excepţia informţtiilor privind fluxurile de numerar.




Consevenţa prezentării

Modul de prezentare si clasificare a elementelor in situaţiile financiare trebuie mentinut de la o perioadă la alta cu exceptia cazului cănd:
- în urma unei schimbări semnificative în natura activităţii întreprinderii sau unei revizuiri a situaţiilor financiare este evident că un alt mod de prezentare sau clasificare ar fi mai potrivit avand in vedere criteriile de selectie si aplicare a politicilor contabile prezentat in IAS 8 " Politici contabile, modificări în estimarile contabile si erori;
- o schimbare a prezentării este cerută de un Standard sau de o Interpretare.

Prag de semnificaţie şi agregare

Fiecare clasă semnificativă de elemente similare trebuie prezentată separat în situaţiile financiare. Elementele ce nu sunt similare ca natură sau funcţie trebuie prezentate separat, în afara cazului in care acestea nu sunt semnificative.

Compensare


Activele si datoriile si veniturile si cheltuielile nu trebuie compensate, cu exceptia cazului în care compensarea este cerută sau permisă de un Standard sau de o Interpretare.

Informaţii comparative

Pentru toate informatiile numerice incluse in situaţiile financiare trebuie prezentate informatii comparative aferente perioadei precedente, în afara cazului în care un Standard sau o Interpretare permit sau cer altfel. Informatiile comparative trebuie incluse in informatiile narative si descriptive atunci cănd acest lucru este relevant pentru întelegerea situaţiilor financiare ale perioadei curente.
Atunci cănd prezentarea sau clasificarea elementelor în situaţiile financiare se modifică, sumele comparative trebuie reclasificate, cu exceptia cazului ăn care reclasificarea este impracticabilă. Atunci cand informatiile comparative sunt reclasificate, întreprinderea trebuie sa prezinte:
a) natura reclasificării;
b) suma aferentă fiecarui element sau clasă de tranzacţii care sunt reclasificate; şi
c) motivul reclasificării.
Atunci cănd informatiile comparative nu pot fi reclasificate, întreprinderea trebuie să prezinte:
a) motivul pentru care nu s-a facut reclasificarea ; şi
b) natura ajustărilor care ar fi fost făcute dacă informatiile comparative ar fi fost reclasificate.





Structura şi conţinutul situaţiilor financiare

Identificarea situatiilor financiare

Situaţiile financiare trebuie identificate si separate in mod clar de alte informaţii din acelaşi document publicat.
Fiecare componentă a situaţiilor financiare trebuie identificată in mod clar. Urmatoărele informaţii trebuie evidentiate pentru o bună întelegere a informaţiilor prezentate;
a) denumirea întreprinderii raportoare sau alte elemente de identificare si orice modificare a acestor informaţii de la data precedentului bilanţ ;
b) daca situaţiile financiare se referă la întreprindere considerată individual sau la un grup de întreprinderi;
c) data bilanţului sau perioada acoperită de situaţiile financiare, în functie de componenta respectivă a situaţiilor financiare ;
d) moneda de raportare, aşa cum este definită in IAS 21 " Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar"; şi
e) nivelul de precizie utilizat în prezentarea cifrelor în situaţiile financiare.


Perioada de raportare

Situaţiile financiare trebuie prezentate anual. Atunci cănd data bilantului unei întreprinderi se schimbă şi situaţiile financiare anuale sunt prezentate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an, întreprinderea trebuie sa prezinte in plus fata de perioada acoperită de situaţiile financiare :
a) motivul folosirii unei perioade diferite de un an; şi
b) faptul că sumele comparative pentru contul de profit si pierdere, situatia modificărilor capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de trezorerie si notele aferente nu sunt în intregime comparabile.


Termenul de întocmire a situaţiilor financiare

Utilitatea situaţiilor financiare este deteriorată dacă ele nu sunt disponibile utilizatorilor in limita unei perioade rezonabile, după data bilanţului. Cu căt situatiile financiare sunt întocmite si publicate mai tărziu, cu atăt utilitatea lor se reduce. Un termen maxim de 6 luni constituie o limită normală. Compexitatea activităţii unei întreprinderi nu justifică o întarziere prea mare în intocmirea si publicarea acestora.


1.2 Norma contabilă IAS 1 " Prezentarea situaţiilor financiare"

Obiectivul normei

Obiectivul normei IAS 1 este prescrierea bazei pentru prezentarea scopului general al situaţiilor financiare, în vederea asigurarii comparabilităţii, atat cu situaţiile financiare ale întreprinderii, din perioadele precedente, căt si cu situaţiile financiare ale altor întreprinderi. Pentru a-si realiza obiectivul, norma IAS 1 expune consideraţii generale privind prezentarea situaţiilor financiare, liniile directoare referitoare la structura lor si cerinţele minimale referitoare la structura acestora.
Recunoasterea, măsurarea si comunicarea evenimentelor si tranzacţiilor specifice sunt realizate în accord cu întregul referenţial contabil internaţional.

Câmpul de aplicare

Norma IAS 1 trebuie să fie aplicată pentru realizarea scopului general al situatiilor financiare întocmite si prezentate in acord cu referenţialul contabil internaţional.
Scopul general al situaţiilor financiare vizează satisfacerea necesităţilor utilizatorilor care sunt în situaţia de a solicita rapoarte întocmite pentru realizarea cerinţelor lor specifice.
Scopul general face ca în setul de situaţii financiare să fie incluse acele situaţii ce sunt prezentate separat sau în componenţa altor documente publicate, precum un raport anual sau un prospect (ghid). Norma IAS 1 vizează prezentarea conturilor individuale si a conturilor consolidate. Acest standard se aplică întreprinderilor, sectoarelor concurenţiale al căror scop este obţinerea de beneficii, inclusiv întreprinderilor sectorului public.
Pentru organismele cu scop nelucrativ sau pentru unele entităţi ale sectorului public, norma sugerează modificarea denumirilor anumitor componente ale situaţiilor financiare sau ale anumitor rubrici.
Norma IAS 1 se aplică tuturor tipurilor de întreprinderi, inclusiv instituţiilor bancare si de asigurări. Cerinţele adiţionale pentru bănci si situaţii financiare similare, în accord cu IAS 1 sunt expuse în norma IAS 30 " Informaţii prezentate în situaţiile financiare ale băncilor si ale instituţiilor financiare similare".
Căt priveste companiile de asigurări, norma IAS 1 precizează că flexibilitatea sa este suficientă pentru a permite includerea de rubrici speciale care să reflecte specificul acestei activităţi.



1.3 Bilanţul contabil

Bilantul este situaţia financiară care trebuie să prezinte poziţia financiară a unei întreprinderi. Structurile bilanţului direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt:
a) activele,
b) datoriile şi
c) capitalul propriu.
Bilantul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi pasiv ale întreprinderii la închiderea exerciţiului financiar precum şi în celelalte situaţii prevazute de lege.
Bilanţul cuprinde toate elementele de activ grupate după:
- natură
- destinaţie şi
- lichiditate
şi toate elementele de pasiv grupate după:
- natură
- provenienţă şi exigibilitate.
În cazul în care un element de activ sau o datorie este în relaţie cu mai mult de un element bilanţier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată fie sub elementul la care apare, fie în notele explicative, dacă prezentarea este esenţială pentru înţelegerea conturilor anuale.
Sub aspect conceptual, bilanţul poate fi definit ca o reprezentare a utlizărilor şi resurselor de care dispune o entitate patrimonială la un moment dat. Această reprezentare se face sub forma unei egalităţi ce reflectă echilibrul valoric între utilizări, denumite active patrimoniale şi resurse denumite pasive patrimoniale.
Din punct de vedere financiar, bilanţul este analizat ca o descriere a resurselor investite ( pasiv) şi alocarea acestor resurse ( activ), permiţând astfel un început de interpretare a situaţiei financiare a unei întreprinderi. Interpretarea financiară permite punerea în evidenţă a finanţărilor de care a beneficiat un titular de patrimoniu, cât si nevoile de finanţare.

UTILIZĂRI = RESURSE = ACTIV = PASIV

Din punct de vedere tehnic bilanţul este completat pe baza soldurilor debitoare sau creditoare ale conturilor indicate de macheta de bilanţ, solduri preluate din balanţa de verificare a conturilor întocmită la finele perioadei pentru care se completeaza bilanţul.
Conform normei IAS 1 " Prezentarea situaţiilor financiare" bilantul contabil poate avea urmatorul format:


BILANŢ CONTABIL CONSOLIDAT

INDICATORI

ACTIVE IMOBILIZATE


Imobilizări corporale
Investiţii financiare
Fond comercial pozitiv
Alte imobilizări necorporale
Fond comercial negativ
Investitii în societaţi asociate
Investiţii financiare destinate vânzării
Creanţe privind contractele de leasing financiar
Active privind impozite amânate
Instrumente financiare derivate
Total active imobilizate
ACTIVE CURENTE

Stocuri
Creanţe privind contractele de leasing financiar
Clienţi si alte creanţe
Investiţii financiare de plasament
Instrumente financiare derivate
Casa şi conturi la bănci
Active deţinute în vederea vânzării
Total active curente
TOTAL ACTIVE

CAPITALURI ŞI DATORII
CAPITAL ŞI REZERVE

Capital social
Rezerve legale
Rezerve din reevaluare
Alte reserve
Profituri nedistribuite
Capitaluri atribuibile societăţii mamă
Interese minoritare
Total capitaluri şi rezerve

DATORII PE TERMEN LUNG
Credite bancare
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
Obligaţii privind beneficiile din planurile de pensii
Datorii privind impozitele amânate
Datorii privind leasingul financiar
Datoriile privind acţionarii / Obligaţii privind plăţile prin acţiuni
Provizioane
Total adatorii pe termen lung

DATORII PE TERMEN SCURT
Furnizori şi alte datorii
Datorii privind impoziele curente
Creanţele privind contracele de leasing financiar
Credite bancare
Instrumente financiare derivate
Datorii privind activele deţinute în vederea vânzării
Total datorii pe termen scurt
TOTAL DATORII
TOTAL CAPITALURI ŞI DATORII

Conform normei IAS 1 o întreprindere trebuie să prezinte în bilanţ, fie în note următoarele informaţii:
(a) pentru fiecare clasă de capital social:
- numărul de acţiuni autorizate;
- numărul de acţiuni emise şi vărsate integral, şi emise şi nevărsate integral;
- valoarea nominală pe acţiune sau faptul.că acţiunile nu au o valoare nominală ;
- o reconciliere a numărului de acţiuni existente la începutul şi la sfărşitul anului;
- drepturile, preferinţele şi restricţiile ataşate clasei respective, inclusiv restricţiile asupra distribuirii dividendelor şi rambursării capitalului;
- acţiunile proprii deţinute de întreprindere sau de filiale sau întreprinderi asociate;
- acţiuni rezervate pentru emisiune în baza contractelor de opţiuni şi a contractelor de vânzare, inclusiv termenele şi sumele aferente;
(b) descrierea naturii şi a scopului fiecărei rezerve din cadrul capitalurilor proprii.

Macheta de bilanţ conform OMFP 1752/2005 este următoarea:


BILANŢ



ELEMENTE DE BILANŢ



A. ACTIVE IMOBILIZATE

I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni,brevete , licenţe, mărci, şi valori similare şi alte imobilizări necorporale
4. Fondul comercial
5. Avansuri şi alte imobilizări necorporale în curs
TOTAL

II. Imobilizări corporale
1.Terenuri şi constucţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobiler
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs
TOTAL

III. Imobilizări financiare
1. Titluri de participare deţinute la societaţile din cadrul grupului
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului
3. Titluri sub formă de interese de participare
4. Creanţe din interese de participare
5. Titluri deţinute ca imobilizări
6. Alte creanţe
7. Acţiuni proprii
TOTAL
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL

B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
TOTAL

II. Creanţe
1. Creanţe comerciale
2. Sume de înasat de la societăţile din cadrul grupului
3. Sume de încasat din interese de participare
4. Alte creanţe
5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
TOTAL

III. Investiţii financiare
1. Titluri de participare deţinute la societaţile din cadrul grupului
2. Acţiuni proprii
3. Alte investiţii financiare pe termen scurt
TOTAL

IV. Casa şi conturi la bănci
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL

C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE UN AN
1. Imprumuturi din emisini de obligaţiuni
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri înacasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societaţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interese de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru asigurările sociale
TOTAL
E. ACTIVE CIRCULANTE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1.Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societaţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interese de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi cu asigurările sociale
TOTAL
H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI
1.Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
2. Alte provizioane
TOTAL PROVIZIOANE
I.VENITURI ÎN AVANS
J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. Capital din care:
- capital subscris nevărsat
- capital subscris vărsat
- patrimoniul regiei
II. Prime de capital
III.Rezerve din reevaluare
Sold C
Sold D
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve pentru acţiuni proprii
3. Rezerve statutare sau contarctuale
4. Alte rezerve
V. Rezultatul reportat
1.Sold C
2.Sold D
Reparizarea profitului
TOTAL CAPITALURI PROPRII
Patrimoniul public
TOTAL CAPITALURI

Schema de bilanţ are ecuaţia generală:

Situaţia netă = Active - Datorii

Structura de bilanţ permite o analiză financiară orientată în mare măsură asupra solvabilităţii şi lichiditaţii unei societaţi. În cazul în care un element de activ sau o obligaţie este în relaşie cu mai mult de un alt element bilanţier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată fie sub elementul la care apare, fie în notele la conturile anuale, dacă prezentarea este esenţială pentru înţelegerea conturilor anuale.
Acţiunile proprii şi acţiunile deţinute în filiale vor fi prezentate numai la posturile prevăzute pentru acestea. Ordinul 1752/2005 prevede că toate angajamentele sub forma garanţiilor de orice fel, în cazul în care nu există nici o obligaţie de a le înregistra în bilanţ ca datorii, trebuie să fie prezentate în mod clar în notele la conturile anuale. Se va face distincţie între diferitele tipuri de garanţii recunoscute de legislaţia românească, cât şi între acestea şi tipurile de garanţii pe care legislaţia românească nu le recunoaşte. Pentru orice garanţie semnificativă ce a fost constituită trebuie făcută o prezentare detaliată.
Se poate remarca de asemenea prezentarea datoriilor în mod separat în bilanţ în termene de exigibilitate:
- Sub un an ,
- Peste un an.


1.4 Contul de profit şi piedere



Contul de profit şi pierdere este situaţia financiară care trebuie să prezinte în mod sincer performanţele unei întreprinderi. Structurile contului de profit şi pierdere direct legate de evaluarea performanţelor sunt:
a) veniturile
b) cheltuielile şi
c) profitul ( pierderea)
Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sineză care măsoară performanţele activităţii unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. El constituie o sinteză a contabilitaţii de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidenţă fluxurile de valoare care au contribuit la creşterea sau micşorarea bogăţiei unei întreprinderi , pentru o anumită durată. Definirea performanţei firmei se face diferit, în funcţie de interesele utilizatorilor de informaţie contabilă şi de postulatele şi principiile contabile reţinute pentru determinarea rezultatului. Unii utilizatori de informaţie contabilă sunt interesaţi mai mult de informaţia privind profitul întreprinderii, pe când alţii urmaresc fluxurile de trezorerie. Chiar noţiunea de profit sau beneficiu nu este definită în acelaşi mod de economişti şi de profesioniştii contabili.
Măsurarea performanţelor întreprinderii vizeayă în mod esenţial măsurarea profitului care poate fi abordată din trei puncte de vedere. Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii pleacă de la ecuaţia juridică a bilanţului.

Active - Datorii = Capitaluri proprii

Din compararea capitalurilor proprii aferente a două exerciţii successive se poate determina rezultatul:

Capitaluri proprii - Capitaluri proprii = Rezultatul
Aferente eexerciţiului N aferente exerciţiului N-1 exerciţiului N

Deoarece această relaţie nu ţine cont de posibilelemodificări ale capitalului social intervenite în cursul exerciţiului, cât şi de faptul că o parte din profit poate fi distribuită asociaţilor sub formă de dividende, ecuaţia care permite determinarea rezultatului eexerciţiului este: Variaţia - Creşterile de + Distribuiri de dividende = Rez.
capitalurilor proprii capital social şi reduceri de capital financiar

Determinarea rezutatului exerciţilui prin prisma abordării patrimoniale este criticabilă în perioada de creşteri de preţuri, deoarece ajustările aduse elementelor patrimoniale, ca urmare a variaţiilor de preţuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce atrage furnizarea mai multor imagini plauzibile de rezultate.
Punctul de vedere economic defineşte rezultatul ca diferenţă între venituri şi cheltuieli:


Venituri - Cheltuieli = Rezultatul exerciţilui

Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu atuci când veniturile sunt mai mari decăt cheltuielile, sau o mărime valorică negativă denumită pierdere. Dificultatea determinării rezultatului exerciţiului din punct de vedere economic pleacă de la controversele privind definirea şi conectarea veniturilor şi cheltuielilor aferente unui exerciţiu.
Din punct de vedere financiar, rezultatul exerciţiului apare ca variaţia trezoreriei întreprinderii în cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plăţi. Deoarece autofinanţarea întreprinderii este asigurată de rezultatul exercişiului şi de creşterea amortizării şi provizioanelor, care sunt cheltuieli calculate negeneratoare de plăţi , relaţia care exprimă mărimea rezultatului în această abordare este:

Capacitatea de - Cheltuieli cu amortizarea = Rezultatul exerciţiului
autofinanţare şi provizioanele


D.p.d.v. tehnic contul de profit şi piedere este completat pe baza rulajelor debitoare sau creditoare cumulate pe întregul an ale conturilor de venituri şi cheltuieli indicate de macheta de cont de profit şi pierdere, rulaje preluate din balanţa de verificare a conturilor întocmită la finele perioadei pentru care se completează contul de profit şi pierdere.
Conform normei contabile IAS 1 " Prezentarea situaţiilor financiare" contul de profit şi pierdere poate avea următoarele formate:

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE CONSOLIDAT
Alternativa 1: Gruparea cheltuielior după natură


INDICATORI
OPERAŢIUNI CONTINUE


Venituri din activităţi curente
Alte venituri din exploatare
Variaţia stocurilor de produse finite şi producţie în curs de execuţie
Materii prime şi consumabile utilizate
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu provzioanele şi amortizarea
Alte cheltuieli din exploatare
Profit din exploatare
Venituri din întreprinderi asociate
Venituri din investiţii financiare
Alte căştiguri şi pierderi
Costuri financiare
Profit înainte de impozitare
Cheltuieli cu impozitul pe profit
Profit după imozitare din operaţiuni continue

OPERAŢIUNI ÎN CURS DE ÎNTRERUPERE

Profitul exerciţiului din operaţiuni în curs de întrerupere
Profitul net al exerciţiului
din care pentru:
Acţionarii societaţii mamă
Interese minoritare

Rezultatul pe acţiune

Rezultatul pe acţiune din operaţiuni continue şi în curs de întrerupere:
Rezultatul pe acţiune de bază
Rezultatul pe acţiune diluat
Rezultatul pe acţiune din operaţiuni continue:
Rezultatul pe acţiune de bază
Rezultatul pe acţiune diluat



CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE CONSOLIDAT
Alternativa 2: Gruparea cheltuielior după destinaţie

INDICATORI
OPERAŢIUNI CONTINUE

Venituri din activităţi curente
Costul vănzărilor
Marja brută
Alte venituri din exploatare
Costuri de distribuţie
Cheltuieli administrative
Alte cheltuieli din exploatare
Profit din exploatare
Vrenituri din întreprinderi asociate
Venituri din investiţii financiare
Alte câştiguri şi pierderi
Costuri financiare
Profit înainte de impozitare
Cheltuieli cu impozitul pe profit
Profit după impozitare din operaţiuni continue

OPERAŢIUNI ÎN CURS DE ÎNTRERUPERE

Profitul exerciţiului din operaţiuni în curs de întrerupere
Profitul net al exerciţiului
din care:pentru:
Acţionarii societăţii mamă
Interese minoritare

Rezultatul pe acţiune


Rezultatul pe acţiune din operaţiuni continue şi în curs de întrerupere:
Rezultatul pe acţiune de bază
Rezultatul pe acţiune diluat
Rezultatul pe acţiune din operaţiuni continue:
Rezultatul pe acţiune de bază
Rezultatul pe acţiune diluat

Informaţii ce trebuie prezentate fie în contul de profit şi pierdere, fie în note

- Atunci când elementele de venituri şi cheltuieli sunt materiale, trebuie prezentate separat natura şi suma aferente acestora.
- Întreprinderea trebuie să prezinte o analiză a cheltuielior utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe destinaţia lor în cadrul întreprinderii.
- Întreprinderile care clasifică elementele de cheltuieli pe funcţii trebuie să prezinte informaţii suplimentare privind natura cheltuililor, inclusiv cheltuiala cu amortizarea şi cu beneficiile angajaţilor.
- Întreprinderea trebuie să prezinte, fie în contul de profit şi pierdere, fie în situaţia modificărilor capitalului prporiu, fie în note, suma dividendelor recunoscute de către acţionari în cursul perioadei şi dividendele pe acţiune aferente.


Structura prevăzută de OMFP nr. 1752 / 2005 pentru contul de profit şi pierdere este următoarea:

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE


Denumirea indicatorului

1. Cifra de afaceri netă
Producţia vândută
Venituri din vânzarea mărfurilor
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete
2. Variaşia stocurilor
3. Producţia imobilizată
4. Alte venituri din exploatare
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL
5. a) Cheltuieli cu materii prime şi matrialele consumabile
Alte cheltuieli materiale
b) Alte cheltuieli din afară ( cu energie şi apă)
Cheltuieli privind mărfurile
6. Cheltuieli cu personalul
a) Salarii
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială
7. a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale
a1. Cheltuieli
a2. Venituri
8. Alte cheltuieli de exploatare
8.1. Cheltuieli pentru prestaţii externe
8.2. Cheltuieli cu impozite taxe şi vărsăminte asimilate
8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi active cedate
Ajustări privind provizioanele ăpentru riscuri şi cheltuieli
Cheltuieli
Venituri
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL
REZULTATUL DIN EXPLOATARE
- Profit
- Pierdere
9. Venituri din interese de participare
10. Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe ce fac parte din activele imobilizate
11. Venituri din dobănzi
Alte venituri financiare
VENITURI FINANCIARE - TOTAL
12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante
Cheltuieli
Venituri
13. Cheltuieli privind dobânzile
Alte cheltuieli financiare
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL
REZULTATUL FINANCIAR:
- Profit
- Pierdere
14. REZULTATUL CURENT:
- Profit
- Pierdere
15. Venturi extraordinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. REZULTATUL EXTRAORDINAR
- Profit
- Pierdere
VENITURI TOTALE
CHELTUIELI TOTALE
REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI
- Profit
- Pierdere
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite
20. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI
- Profit
- Pirdere
21 . Rezultatul pe acţiune
- de bază
- diluat

Din această structură se remarcă următoarele:
- Este introdus indicatorul cifra de afaceri netă
- Se introduce termenul de ajustare a valorii imobilizărilor, ceea ce poate însemna atât cheltuieli cât şi reluarea provizioanelor la venituri;
- Se introduce o nouă grupare a veniturilor şi cheltuielior în care apare categoria de venituri şi cheltuieli extaordinare.
Ordinul 1752/ 2005 prevede că în notele la conturile anuale se vor prezenta explicaţii privind valoarea şi natura veniturilor şi cheltuielilor extraordinare cu excepţia cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea rezultatelor firmei.



1.5 Situaţia modificărilor capitalului propriu

Analiza variaţiilor capitalurilor proprii este o uzanţă veche în contabilităţile anglo- saxone.În forma ei cea mai simplă o astfel de analiză se regăseşte în interpretarea structurii " situaţiei câstigurilor acumulate şi reţinute" din practicile nord -americane. Această situaţie ilustrează o relaţie cheie între bilanţ şi contul de profit şi pierdere, relaţie relevată de următorul pachet de informaţii:

Câstigurile reţinute la 1 ianuarie
+ Rezultatul net al exerciţului curent
- Dividendele plătite pentru:
acţiunile preferenţiale, acţiunile ordinare
= Căştigurile reşinute la 31 decembrie


O întreprindere trebuie să prezinte ca o componentă distinctă a situaţiilor financiare, o situaţie care să arate:
a) profitul net sau pierderea netă al/a exerciţiului;
b) pierderile şi căştigurile, cheltuielile şi veniturile, care au fost direct afectate asupra capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât şi totalul acestor elemente;
c) efectul cumulat al schimbărilor de metodă contabilă şi corectarea de erori fundamentale, conform metodei normale prevăzute de standardul IAS 8 " Politici contabile, modificări în estimările contabile şi erori."
Alte trei categorii de informaţii pot să fie prezentate în această situaţie financiară:
d) operaţiile ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii, cât şi distribuţiile în favoarea acestora;
e) rezultatele nedistribuite, la deschiderea şi la închiderea exerciţiului, cât şi la explicarea fluxuriilor reprezentând variaţiile;
f) o reconciliere între soldurile iniţiale şi finale ale fiecărui post de capitaluri proprii, precum capitalul, primele de emisiune, diferenţele din reevaluare cu precizarea separată a fiecărei mişcări (variaţii).
Situaţia variaţiei capitalurilor proprii are ca funcţie principală furnizarea elementelor de cheltuieli şi de venituri afectate direct asupra capitalurilor proprii. Ea poate să fie structurată în coloane, soldurile iniţiale constituind prima valoare a fiecărei coloane, iar sodurile finale formând totalul lor.
Conform primei prezentări, situaţia financiară este intitulată " Tabloul variaţiei capitalurilor proprii" iar conform celei de a doua prezentări " Situaţia câştigurilor şi pierderilor înregistrate în numele exerciţiului."

Prezentările critice trebuie să fie însoţite de informaţii referitoare la:
- natura modificărilor;
- tratamentul fiscal, unde este cazul;
-informaţii semnificative.

Formatul situaţiei modificărilor capitalului propriu prevăzută de OMFP 1752/2005 se prezintă astfel:


SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
- la data de 31 decembrie -



Element
al capitalului propriu

Capital subscris
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve legale
Rezerve pentru acţiuni proprii
Rezerve statutare sau contractuale
Alte reserve
Rezrve din conversie
Rezultat reportat
Profit nerepartizat
Pierdere neacoperită
Rezultatul reportat provenit din adoptarea
Pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29
Sold creditor
Sold debitor
Rezultatul reportat provenit din
modificările politicilor contabile
Sold creditor
Sold debitor
Rezultatul reportat provenit din
corectarea erorilor fundamentale
Sold creditor
Sold debitor
Rezultatul reportat reprezentând surpusul
realizat din reserve din reevaluare
Rezultatul exerciţiului financiar
Sold creditor
Sold debitor

Orice întreprindere nord -americană raportează profitul sau pierderea net/ă în contul de profit şi pierdere. Marile companii contabilizează, alături de venituri şi cheltuieli, câştiguri şi pierderi în conformitate cu standardul FAS 30. Aceste informaţii conduc la un indicator car proiectează noi dimensiuni ale analizei performanţelor întreprinderilor şi-anume reyultatul economic sau global. Ele se referă la variaţia capitalurilor proprii, ca urmare a diferitelor surse, cu excepţia celor generate de operaţiile cu proprietarii. Rezultatul economic incude rezultatul net al exerciţiului corectat cu valoarea unor câştiguri sau pierderi, dintre care cele mai întâlnite sunt câştigurile şi pierderile nerealizate care, sunt consecinţa reevaluării imobilizărilor corporale şi / sau necorporale şi ajustărilor generate de conversia conturilor entităţilor străine.
Multe dintre companiile nord - americane raportează situaţii ale variaţiilor capitalurilor proprii mai cuprinzătoare decât " situaţia câştigurilor acumulate şi reşinute." Aceste situaţii cuprind coloane pentru fiecare element al capitalurilor proprii.
În primul rănd, este prezentat soldul iniţial al fiecărui element, preluat direct din structurile bilanţului exerciţiului precedent. În situaţia variaşiilor capitalurilor proprii vor apare efectele diferitelor categorii de tranzacţii:
a) rezultatul net din contul de profit şi pierdere;
b) detalii referitoare la emisiunea de noi acţiuni;
c) declaraţii în cursul anului referitoare la dividende ( ele pot să fie diferite de mărimea dividendelor plătite)
d) cumpărarea de acţiuni proprii;
e) vânzarea de acţiuni proprii;
f) câştiguri sau pierderi nerealizate din investiţiile disponibile pentru vânzare;
g) ajustări generate de conversia conturilor entităţilor străine.



1.6. Notele la situaţiile financiare anuale



Notele îndeplinesc următoarele funcţii:
a) să prezinte principalele metode alese pentru întocmirea situaţiilor financiare;
b) să indice informaţiile prescrise de standardele contabile internaţionale, nefurnizate în alte structuri ale situaţiilor financiare;
c) să completeze raportarea financiară cu informaţiile necesare pentru a asigura o prezentare sinceră a situaţiei şi performanţelor întreprinderii.

Notele trebuie să fie prezentate de o manieră ordonată şi să comporte referiri la posturile bilanţiere, ale contului de profit şi pierdere şi ale situaţiei fluxurilor de trezorerie.
Politicile contabile sunt principii, fundamente, convenţii, reguli şi practici explicite, adoptate de o întreprindere, în vederea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare. Conducerea întreprinderii trebuie să aleagă şi să aplice politicile contabile astfel încăt situaţiile financiare să fie în acord cu cerinţele fiecărei norme şi fiecărei interpretări a SIC ( Comitetul Permanent pentru Interpretarea Standardelor).
Notele la situaţiile financiare incud descrieri amănunţite sau analize mai detaliate a valorilor prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie, situaţia variaţiei capitalurilor prorii, precum şi informaşii adiţionale ca,dec exemplu datorii eventuale şi angajamente.
Notele la situaţiile financiare anuale au ca obiective principale completarea şi explicarea datelor înscrise în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere şi conţin imformaţii cu privire la poziţia financiară şi performanţele întreprinderii în exerciţiul încheiat. Aceste documente aduc clarificări privind politicile întreprinderii în materie de investiţii, de finanţare, fiscalitate de evaluare a patrimoniului, precum şi asupra isoricului activităţii sale.
Notele la situaţiile financiare anuale vin cu un aport distinct la realizarea obiectivului contabilităţii financiare: obţinerea imaginii fidele, deoarece aceasta solicită producerea oricărei informaţii susceptibile să influenţeze judecata utilizatorilor informaţiei contabile. Drept caracteristici definitorii ale notelor la situaţiile financiare anuale pot fi enumerate următoarele:
a) notele sunt documente complementare bilanţului şi contului de profit şi pierdere.
b) notele, explicitează, comentează, informaţiile din bilanţ şi contul de profit şi pieredere.
c) notele sunt documente deschise care trebuie să conţină orice informaţie susceptibilă să influenţeze judecata pe care un cititor al acestora poate să o emită în legătură cu poziţia financiară, performanţele şi fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.
d) notele consacră conceptul de importanţă semnificativă deoarece numai informaţiile care îndeplinesc această cerinţă sunt reţinute.
Notele la situaţiile financiare anuale sunt parţial contabile şi parţial extracontabile, întrucât numai o parte din informaţii sunt extrase direct din conturi.

Componenţa prevăzută de OMFP nr.1752/2005 pentru notele la situaţiile anuale este următoarea:

1. Active imobilizate
2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
3. Repartizarea profitului
4. Analiza rezultatului din exploatare
5. Situaţia creanţelor ţi datoriilor
6. Principii, politici şi metode contabile
7. Acţiuni ţi obligţiuni
8. Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii
9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico- finamciari
10. Alte informaţii




Norma IAS 1 furnizază o listă indicativă şi neexaustivă de probleme contabile şi de posturi pentru care pot să fie prezentate metodele şi principiile contabile. Ea comportă următorele elemente:
- modalităţile de constatare a veniturilor;
- metodele şi tehnicile de consolidare;
- regulile aplicate în caz de grupare de întreprinderi;
- contabolizarea şi deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale;
- contractele de construcţii;
- instrumentele financiare şi participaţiile;
- plasamentele în imobile;
- cheltuielile de cercetare - dezvoltare
- impozitul asupra profitului;
- definirea lichidităţilor şi cvasilichiditătilor;
- contabilizarea inflaţiei;
- subvenţiile publice.

Conceptul de eficienta economica a investitiilor

Analiza gradului de dezvoltare a unui sistem economic,a capacitatii lui de supravietuire,a directiei de dezvoltare finala,presupune definirea si masurarea exacta a eficientei economice.
De aceea un rol important revine conceptului de eficienta economica,aceasta realizand legatura dintre resursele alocate pentru desfasurarea unei actiuni si rezultatele obtinute de pe urma acesteia,concept care orienteaza dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigura folosirea cu eficienta maxima a acestora in conditiile unei dezvoltari rationale,armonioase a economiei nationale.

Eficienta economica este o conceptie moderna de evaluare a activitaii si serveste la fundamentarea deciziilor,astfel incat resursele disponibile sa fie consumate in modul cel mai favorabil pentru societate.

Eficienta este sinonima cu eficacitatea;in anii din urma insa termenul de eficienta a capatat o larga utilizare.

Termenii de eficienta si eficacitate nu sunt noi,ei fiind folositi inca din antichitate.Ambele cuvinte provin din latina:eficienta deriva din efficere =a efectua,iar eficacitatea din efficas-efficacis=care are efecte dorite.

In domeniul economic,referiri la eficienta pot fi intalnite la mari ganditori ai secolului trecut,cum sunt Adam Smith sau Karl Marx.Conceptul de eficienta a cunoscut o larga raspandire in secolul nostru.In prezent,el are o aplicabilitate generala la aplicarea deciziilor,in orice tara,indiferent de oranduirea sa sociala.

Eficienta economica se contureaza deci in urma compararii efectelor unei actiuni,cu eforturile necesare producerii ei.
Efi=Efect/Efort

O alta definitie ,formulta de V.V.Novojilov este urmatoarea:eficienta economica,in general,este diferenta dintre efectele utile si celelalte cheltuieli facute pentru obtinerea lor.

Efi=Efect -Cheltuieli

Daca substiuim efectul cu veniturile obtinem Efi=venituri - cheltuieli

in acest caz Efi=Rezultat (profit sau pierdere)

Eficienta economica este rezultatul unui agregat economic.

In DEX eficienta economica este definita drept calitatea de o obtine efecte economice utile,iar in dictionarul de economie politica eficienta este definita ca o expresie a raportului dintre efectele sau rezultatele obtinute si efortul sau cheltuiala facuta pentru obtinerea lui.

O definitie care se abate in mod constient de la principiul similaritatii este cea data de Stefan Matei:eficienta economica a unei activitati este o insusire a acesteia exprimata de relatia de cauzalitate dintre efectele totale,echivalate ca natura si timp si resursele totale echivalate ca natura si timp implicate de aceasta activitate,relatie pozitiva in sine,in comparatie cu alte variante ale activitatii si cu marimile normate ce exprima cerintele economiei nationale de economisire a resurselor.

Se formuleaza si o alta definitie,astfel:categoria economica de eficienta exprima relatia de cauzalitate intre efectele rezultate din desfasurarea unei activitati si efortul ocazionat de acesta.

Se apreciaza ca cea mai cuprinzatoare definitie a eficientei este data de economistul Petre Jica.Acesta atribuie notiunii de eficienta patru sensuri,si anume:

1. un sens foarte larg in care eficienta este definita ca si calitatea unei activitati,actiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprima prin compararea efectelor cu eforturile;

2. un sens larg in cadrul caruia se include efectele directe si cele conexe ,respectiv efortul direct si conex.Avem de a face deci cu eficienta absoluta,care nu presupune comparatia cu alte alternative ale actiunii respective;

3. un sens restrans care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect sa fie acceptabil in comparatie cu alte raporturi ale activitatii sau cu alte variante sau cu un regim normat de eficienta

4. un sens forte restrans care reprezinta abordarea cea mai sintetica si mai completa a notiunii de eficienta,abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate ca natura si timp cu efectele obisnuite,de asemenea echivalate ca natura si timp.

Profesorul Ivan Romanu apreciaza ca termenul de eficienta poate fi intalnit cu doua sensuri:
• intr-un prim sens el defineste eficienta ca fiind atributul unei actiuni,al unei persane sau al unui lucru de a produce efecte cat mai favorabile pentru societate;
• al doilea sens este mai restrictiv si compara rezultatele unei actiuni cu resurselepentru realizarea acesteia;

Prin prisma definitiilor de mai sus se poate concluziona ca eficienta economica exprima un ansamblu complex de relatii de cauzalitate intre efectele economice (pozitive si negative)cu care o actiune se soldeaza,obtinute atat de intreprinzatorul actiunii cat si la alte niveluri,efecte aflate intr-o anumita corespondenta cu nevoia sociala si cheltuielile totale presupuse de desfasurarea acestora,efectele si cheltuielile fiind comparabile,relatie ce duce la devansarea cheltuielilor de catre diferenta dintre efectele economice pozitive si cele negative.

Se spoate spune ca eficienta economica este strans legata de procesul de folosire a resurselor in economie,iar trasatura sa esentiala este raportul de cauzalitate efort/efecte.

In sistemul concurential al pietei libere activitatea agentilor economici asigura performanta in masura in care are o eficienta inalta.

Orice activitate umana este,in acelasi timp,consumatoare de resurse si producatoare de efecte.

Dezvoltarea economico-sociala s-a bazat mult timp pe conceptia ca omenirea dispune de un adevarat “corn al abundentei”din punct de vedere al resurselor naturale.Socurile produse de crizele de energie si de materii prime,precum si degradarea tot mai evidenta a mediului natural datorita exploatarii sale nerationale au condus la conturarea unei conceptii tot mai realiste cu privire la disponibilitatile de resurse la nivel mondial,cat si la nivelul fiecarei tari in parte.

Protejarea rezervelor de resurse naturale,utilizarea lor cat mai rationala,au devenit coordonate fundamentale ale activitatii in perioada actuala,criterii de eficienta in adoptarea deciziilor economice.

Eficienta se poate delimita in doua forme:eficienta activitatii si eficienta economica a activitatii.

Ceea ce deosebeste cele doua forme este sfera de cuprindere a efortului,respectiv a efectelor.In cazul eficientei activitatii se realizeaza comparatia intre efectele economice si extraeconomice,respectiv efortul economic si extraeconomic,iar in cel de al doilea caz sfera se restrange la efectul,respectiv efortul economic.

Eficienta economica e activitatii se imparte in eficienta economica a formelor activitatii si eficienta economica a tipurilor de resurse dintr-o activitate.In cadrul primei categorii se pot delimita eficienta economica a productiei,a repartitiei,a circulatiei sau a schimbului,a consumului.

In cea de a doua categorie avem de a face cu eficienta economica a utilizarii resurselor naturale (minerale,vegetale,silvice),eficienta economica a resurselor avansate(investitii,cercetare-dezvoltare,invatamant),eficienta economica a resurselor ocupate(utilizarea fortei de munca,utilizarea mijloacelor fixe) si eficenta economica a resurselor consumate(costurile de productie).

In general,cand abordam eficienta economica a resurselor avansate sau alocate,criteriul de eficienta este de economisire a lor.Pentru resursele consumate insa se pune problema gradului lor de valorificare,adica obtinerea unor efecte economice cat mai mari pe unitatea de resursa consumata.

Compararea efectelor cu eforturile,pentru determinarea eficientei economice,reprezinta insa numai o formula de principiu.Conceptul de eficienta economica asociaza si alte elemente de judecata,fara de care eficienta ar fi definita incomplet,iar uneori chiar eronat:

- structura resurselor consumate si structura rezultatelor obtinute pot da indicii de o importanta esentiala in adoptarea deciziilor cu caracter economic.O actiune considerata ca fiind excelenta prin prisma raportului dintre efecte si eforturi devine inoportuna daca reclama consumul unor resurse neindicate,cum sunt materialele din import,sau daca conduce la rezultate nedorite de societate,cum sunt produsele de care piata este suprasaturata.

- timpul actioneaza asupra eficientei ca un factor care pune in valoare o varianta cercetata.Este normal ca un procedeu tehnologic sa fie preferat altuia daca procesul de productie se petrece intr-un interval mai scurt,ceea ce inseamna ca societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.
- cea mai semnificativa fateta a eficientei economice o constituie calitatea efectelor.O activitate eficienta se caracterizeaza prin rezultate dintre cele mai bune,produsele obtinute trebuind sa fie de performante ridicate,de o deosebita utilitate pentru societate la momentul considerat.

Acceptiunea notiunii de eficienta se intalneste in practica,precum si in studiile de specialitate,in doua sensuri:
• performante,rezultate dintre cele mai mari
• efecte cat mai mari in raport cu resursele alocate sau consumate.

Performantele ridicate in productie echivaleaza cu eficienta atunci cand sunt obtinute in conditiile unei utilizari rationale,intr-un regim economic,a utilajelor si echipamentelor.Astfel,sporirea productiei este insotita de costuri reduse si profituri mari,in crestere.

Daca, dimpotriva,performantele ridicate sunt obtinute prin suprasolicitarea utilajelor si echipamentelor,avand consecinte negative (uzura accelerata si ivirea unor dereglari in functionare)nu avem de-a face cu eficienta.Castigul obtinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature.Mai exact costurile urca vertiginos si profiturile scad.

Ultimul sens este cel mai concludent deoarece arata efectul util pe care unitatea de resursa alocata E/R sau invers,efortul depus pentru obtinerea unei unitati de efect R/E.Privita prin prisma laturii sale concret aplicative,eficienta se poate defini ca un raport obiectiv,cantitativ,intre efectele si eforturile depuse in vederea obtinerii lor.
e=E/R max; maximizarea efectelor obtinute pe unitatea de resursa alocata,consumata;
e=R/E min; minimizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obtinut;
Natura si caracterul eforturilor si efectelor se reflecta asupra caracterului eficientei.

Din punct de vedere al resurselor,analiza eficientei unei activitai umane trebuie sa raspunda la intrebarile:cum se folosesc resursele si cat se consuma din ele? se are in vedere vedere economisirea lor si gradul de valorificare?In acest context este necesar caresursele sa fie cat mai riguros structurate ca sa raspunda cerintelor de analiza.
Dupa criteriul regenerarilor in timp,ele se pot imparti in:
- resurse regenerabile: resursele umane,resurse materiale de natura vegetala,anumite resurse enrgetice;
- resurse neregenerabile: resurse materiale de natura anorganica;
Dupa natura lor,resursele pot fi:
- umane;
- materiale;
- tehnice;
- financiare;
Dupa modul cum participa la circuitul economic,resursele se pot grupa astfel:
- resurse potentiale: neintrate in circuitul economic
- resurse intrate in circuitul economic

Din punctul de vedere al efectelor,studiul de eficienta
trebuie sa gaseasca raspuns la intrebarile:care sunt efectele in diferite sfere ale vietii sociale?unde si cand se produc ele?cat de mari sunt aceste efecte?
Efectele pot fi:
- directe: identificabile la locul unde se desfasoara activitatea
- indirecte:identificabile in alte domenii sau sectoare de activitate
Dupa momentul la care se produc putem vorbi de efecte:
- imediate
- posibile,viitoare;de aceea,cand se studiaza eficienta investitiei la
diferite momente ale duratei de viata a unui proiet,trebuie sa se tina cont de caracterul sau estimativ,potential sau efectiv.
Dupa natura lor,efectele care sunt generate de activitatea umana pot fi :
- economice
- sociale
- ecologice
- tehnice
Din punctul de vedere al naturii efectelor putem vorbi de
productivitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura productiei.Putem vorbi de rentabilitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura venitului net,a profitului.Putem vorbi de economicitate cand efectele sunt de natura economiilor.

Trebuie delimitat conceptul de eficienta economica privit ca si concept teoretic,care presupune calitatea unui sistem de a produce efecte economice utile si masura eficientei care se realizeaza comparand efectele cu efortul.

Exprimarea eficientei ca si calitate a unui sistem de a produce efecte economice utile duce la o imagine statica a notiunii de eficienta.In dinamica eficienta trebuie sa apara sub forma unei tendinte de crestere spre eficienta optima.

Din acest punct de vedere deosebim doua tipuri de sisteme:
• sisteme eonomice in dezvoltare,la care exista un ecart intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii de pe piata si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum maxim de efecte cu un consum dat de resurse;
• sisteme economice care au ajuns la o dezvoltare cantitativa maxima la care exista o identitate intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum dat de efecte cu un consum minim de resurse;
In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte eonomice reflectate si pe plan financiar.Nivelul acestor efecte,in raport cu efortul investitional,da masura eficientei investitiei.
Efectele economice obtinute,in functie de caracterul investitiei pot fi :
• reducerea costului de functionare a utilajelor (cheltuieli de intretinere si reparatii) pe seama investitiei de inlocuire a masinilor si utilajelor;
• diminuarea cheltuielilor cu forta de munca,obtinute mai ales pe seama investitiilor de modernizare si de aplicare a inovatiilor;
• sporirea rentabilitatii activitatii firmei,prin investitii de expansiune,care conduc la cresterea capacitatii de productie sau/si la adaugarea unui nou produs gamei existente;pe baza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele din micsorarea costurilor;
• obtinerea unor efecte indirecte la investitii de interes general.Ex: cheltuieli facute pentru sistemul antipoluant dintr-o uzina,care au efecte economice si sociale pe un plan mai larg.
Eficienta economica prin continutul sau exprima o relatie de dubla relativitate: pe de o parte presupune obtinerea unor efecte economice maxime cu un consum dat de resurse,iar pe de alta parte presupune obtinerea unui anumit volum de efecte cu un consum minim de resurse.Caracterul de relativitate apare si din comparatia intre mai multe variante in timp si cu un anumit prag de eficienta.

Eficienta investitiilor trebuie apreciata si in corelatie cu interesele de ansamblu ale economiei nationale,adica sa se tina seama de multiplele efecte create in avalul si amontele domeniului respectiv al productiei materiale.

Sensul eficientei activitatii productive,a utilizarii resurselor,difera dupa nivelurile organizatorice ale economiei,interesele care se urmaresc,locul unde se desfasoara actiunea.Astfel,pe ansamblul economiei eficienta se exprima prin sporul de produs national net pe unitatea de efort,iar la scara unei societati comerciale eficienta se exprima prin nivelul productivitatii muncii,al costurilor unitare de productie,al rentabilitatii.

ABORDAREA PE BAZA DE VENIT IN EVALUAREA INTREPRINDERII

1. Logica abordarii pe baza de venit
In cadrul acestei abordari se estimeaza valoarea unei intreprinderi, sau a unui pachet de actiuni prin calcularea valorii prezente a veniturilor anticipate pentru proprietari/investitori. Din punct de vedere tehnic, aceasta se realizeaza prin metoda capitalizarii profitului net si/sau actualizarii cash-flow-ul sau a dividendelor.
in cazul metodelor bazate pe capitalizare, un nivel reprezentativ si reproductibil al venitului (de regula profitul net sau dividendele) este raportat la o rata de capitalizare sau este inmultit cu un multiplu al venitului considerat, convertind astfel venitul in valoare.
in cazul metodelor bazate pe tehnica actualizarii, cash-flow-ul sau dividendele sunt estimate pentru fiecare din anii unei perioade explicite de previziune si apoi convertite in valoare prin aplicarea unei rate de actualizare.
Una din premisele importate ale estimarii valorii in abordarea pe baza de venit este continuitatea exploatarii, respectiv premisa ca intreprinderea evaluata sau parte din aceasta isi va continua activitatea operationala si intr-un viitor previzibil, fara a suferi restrângeri semnificative.

2. Costul capitalului si rata de actualizare/capitalizare
Costul capitalului reprezinta rata de rentabilitate pe care o solicita piata pentru a atrage surse de finantare pentru o anumita investitie. In termeni economici este vorba de costul de oportunitate. Costul capitalului se bazeaza pe principiul substitutiei (un principiu de altfel foarte important in evaluare) care, in contextul dat, spune ca un investitor va prefera cea mai atractiva alternativa investitionala, respectiv:
a) investitie cu risc echivalent ce asigura o rata a rentabilitatii sperate mai ridicata;
b) o investitie cu risc mai redus dar cu aceeasi speranta de rentabilitate;
Valoarea in timp a banilor
Sunt trei elemente de baza in componenta costului capitalului:
a) rata de rentabilitate exprimata in termeni reali pe care o asteapta investitorii pentru a renunta la orice alta alternativa investitionala;
b) rata inflatiei, respectiv scaderea puterii de cumparare a banilor;
c) riscul, respectiv incertitudinea referitoare la perioada si dimensiunea cash-flow ului (sau a altei masuri a venitului asteptat de investitor) ce va fi obtinut in viitor.
Combinatia primelor doua componente prezentate anterior se analizeaza prin intermediul “valorii in timp a banilor”.
Pentru intelegerea facila a principiului valorii in timp a banilor vom prezenta urmatoarele elemente:
a) Valoarea viitoare (Vv).
Valoarea viitoare este suma la care un flux de lichiditati sau o serie de fluxuri de lichiditati va creste intr-o anumita perioada de timp prin compunerea cu rata dobânzii (rentabilitatii investitiei).
b) Valoarea actuala (prezenta) (Va). Valoarea prezenta este suma de astazi a unui flux de lichiditati viitor sau a unei serii de fluxuri viitoare de disponibilitati. Pentru a afla valoarea prezenta se foloseste tehnica actualizarii.
) Anuitatile perpetue
O serie de anuitati pot genera fluxuri pe o perioada nedefinita in viitor. In acest caz valoarea prezenta este data de raportul dintre anuitate si rata dobânzii.
Notiuni utilizate
a. Actualizarea: calcularea valorii prezente (actuale), la data evaluarii, a unui flux banesc viitor (venituri sau cheltuieli).
Scopul utilizarii acestei tehnici este acela de a transforma un flux monetar viitor in capacitatea de a genera un venit anual. Se refera in general la sume anuale viitoare de marimi inegale (de exemplu cash-flow disponibil pentru proprietari sau pentru furnizorii de capital).
Tehnica actualizarii presupune calcule matematice inverse fata de cele utilizate in tehnica dobânzii compuse:

b. Rata de actualizare: rata rentabilitatii utilizata pentru a converti o suma de bani, platibila sau de primit in viitor in valoarea prezenta(actuala).
Rata de actualizare este utilizata pentru a determina suma pe care un investitor ar plati-o la data evaluarii pentru dreptul de a beneficia de un flux viitor de lichiditati sau de profituri. Pentru evaluator, rata de actualizare este rata rentabilitatii estimata ca acceptabila pentru un investitor care ar plati in prezent fluxuri viitoare generate de afacere, in contextul riscurilor presupuse de realizarea acestor fluxuri.

c. Rata de capitalizare: un divizor (care exprima rata rentabilitatii) folosit pentru transformarea unui flux anual constant (uniform) sau cu o crestere constanta in valoarea actuala a capitalului din care provine.
O diferenta fundamentala intre rata de capitalizare si cea de actualizare provine din faptul ca rata de capitalizare se refera la un flux constant sau cu o crestere constanta in vreme ce rata de actualizare vizeaza fluxuri variabile .

d. Coeficientul multiplicator: este inversul ratei de capitalizare, respectiv un multiplu prin care marimea anuala a unui flux dat se transforma in valoarea actuala a capitalului.
Cel mai cunoscut multiplicator este PER (Price Earning Ratio) care exprima raportul dintre cursul (pretul) unei actiuni si profitul net ce revine pentru acea actiune.

e. Rata rentabilitatii fara risc: reprezinta acel nivel de remunerare a capitalului investit in conditii de risc minim (obligatiuni de stat).

f. Rata rentabilitatii capitalului investit de proprietari: este raportul procentual intre profitul net anual din exploatare si capitalul propriu (al actionarilor)

g. Costul mediu ponderat al capitalului: reprezinta costul intregului capitalului investit intr-o afacere/proprietate imobiliara, indiferent de provenienta acestuia (proprietari, banci etc.).

Determinarea costului capitalului
Costul capitalului propriu reprezinta acea rata de rentabilitate pe care trebuie sa o realizeze o firma astfel incit sa mentina valoarea afacerii. Daca rata rentabilitatii este mai mica decât costul de oportunitate atunci valoarea afacerii scade, iar daca rata rentabilitatii este superioara costului de oportunitate atunci valoarea afacerii creste.
2.4.1. Metodele de determinare a costului capitalului propriu

a. Modelul CAPM Capital Assets Pricing Model CAPM
Acest model urmareste sa determine costul capitalului intr-o maniera metodica, realizând o comparatie intre alternativele investitionale si performantele pietei in general.
Costul capitalului propriu pe baza acestui model este:
CKpr = Rf + (Rm – Rf) x ß
CKpr = costul capitalului propriu
Rf = rata rentabilitatii fara risc
Rm= rentabilitatea medie a pietei
Rm-Rf = prima de piata (de risc a pietei bursiere)
ß= coeficient de evaluare a riscului sistematic
Coeficientul beta utilizat in formula reprezinta calea de evaluare a “riscului sistematic” prin compararea miscarii cursului actiunii firmei analizate cu evolutia indicelui general al pietei bursiere. Rezulta deci ca prin acest coeficient se ia in considerare situatia firmei analizate, alaturi de celelalte doua componente presupuse in model (rata de baza si prima de piata).

b. Abordarea traditionala (pe baza de dividend) porneste de la variabile precum: dividendele distribuite sau sperate (D) si cresterea anuala (g), pretul curent al actiunii (C1), profitul net ce revine unei actiuni (Pn).
Abordarea pe baza de dividend are la baza relatia:
CKpr =D1/C1x100
D1 = dividend sperat pe anul in curs C1 =pretul (cursul) curent al actiunii
- Abordarea pe baza de dividend plus o rata de crestere are la baza relatia:
CKpr =D1/C1x100 +g

g = cresterea sperata a dividendului sau a cursului actiunii

c. Abordarea pentru intreprinderi necotate.
In cazul firmelor necotate estimarea costului capitalului este mult mai dificila, logica si gândirea analistului fiind prioritare. Sunt cunoscute mai multe modele empirice (Abordarea Campbell, Mauguire etc.), care pornesc de la rata rentabilitatii fara risc si adauga o prima de risc pe care si-o asuma investitorul ce plaseaza capitalul intr-o anumita investitie.

2.4.2. Costul capitalului imprumutat (datoriilor)
Capitalul imprumutat reprezinta datoriile facute de o intreprindere, pe o anumita perioada de timp si la un anumit cost (rata dobânzii) stabilit prin contract, cu drept de plata preferential fata de costul capitalului propriu. Cel mai uzual o firma utilizeaza creditele bancare si emisiunea de obligatiuni pentru a atrage capital imprumutat in finantarea activitatii.
CD = d (1 – Ci)
Unde: CD = costul datoriilor (creditelor); d = rata dobânzii; Ci = cota de impozit pe profit.
2.4.3. Costul mediu ponderat al capitalului
Rata de actualizare poate reflecta costul mediu ponderat al capitalului intreprinderii. Desigur, se intelege ca, atunci când o firma nu utilizeaza credite, rata de actualizare va fi egala cu costul capitalului propriu.
Formula de calcul a costului mediu ponderat al capitalului este:
CMPC = CKpr xKpr/V + CDx D/V x (1-Ci)
Unde:
CMPC = cost mediu ponderat al capitalului;
CKpr = costul capitalului propriu;
Kpr = capitalul propriu;
V = valoarea de piata a intreprinderii (capital la dispozitia furnizorilor de capital)
CD = costul datoriilor (creditelor);
D= credite
Ci = cota de impozit pe profit.

3. Metoda capitalizarii profitului
Aceasta metoda se bazeaza pe raportarea unui singur flux de venit/ beneficiu economic, aferent unei singure perioade (de regula un an) la o rata de capitalizare. Este considerata o simplificare a metodei actualizarii fluxurilor de lichiditati -DCF care va fi prezentata in paginile urmatoare.

3.1. Relatii de calcul
in evaluarea intreprinderii retinem ca relatii de baza:
Valoarea = Venit / Rata de capitalizare
Valoarea = Venit x multiplicator
Cel mai adesea evaluatorii utilizeaza ca venit (beneficiu economic) in cadrul metodei capitalizarii, indicatorul profit net, iar relatia de calcul este urmatoarea:
VCP = PN / c
VCP = valoarea intreprinderii prin metoda capitalizarii profitului
PN = profitul net
c = rata de capitalizare
Aceasta reprezinta formula de baza, aplicabila in situatiile in care se estimeaza o mentinere constanta a profitului net pe durata de previziune. In conditiile in care este previzionata o dinamica stabila (constanta) a profitului net se utilizeaza modelul de crestere Gordon, iar relatia de calcul a valorii devine:
VCP = PN / ( c – g)
sau, atunci când profitul net se bazeaza pe rezultatul ultimului an incheiat inainte de data evaluarii:
VCP = PN0x (1 + g) / ( c – g)
In care
g = rata de crestere constanta
PN0 = profitul net al anului imediat anterior datei evaluarii
in conditiile in care o intreprindere detine active redundante (in afara exploatarii), relatia de calcul a valorii prin metoda capitalizarii profitului devine:
VCP = PN / c + VRNAAE
sau
VCP = PN / ( c – g) + VRNAAE
In care: VRNAAE = valoare de realizare neta a activelor in afara exploatarii;
Explicatia acestei considerari distincte a activelor in afara exploatarii deriva din faptul ca acestea fie nu contribuie la realizarea profitului si nu sustin fluxul de venituri sau, atunci când genereaza venituri, riscul de realizare este diferit de cel al profitului intreprinderii (avut in vedere la estimarea ratei de capitalizare).

3.2. Stabilirea profitului anual reproductibil
Profitul net trebuie estimat pe baza performantele anterioare ale intreprinderii dar si prin considerarea evolutiei sperate a acesteia, a factorilor care actioneaza in ramura sa de activitate si in economia nationala. Din punct de vedere tehnic profitul net poate fi estimat pornind de la:
-Realizarile dintr-un an anterior;
-Realizarile probabile pentru anul in curs;
-Realizarile probabile in perioada imediat urmatoare.
Pe baza diagnosticului intreprinderii si a judecatii sale evaluatorul opteaza pentru una dintre cele trei variante, fiecare presupunând un anumit demers metodologic:
(1) in cazul in care evaluatorul opteaza pentru considerarea realizarilor dintr-un an anterior reprezentativ, este necesara analiza si interpretarea (din prisma evaluarii) a contului de rezultate pentru ultimii 3 – 5 ani. Aceasta analiza va avea in vedere:
a) Alegerea unui an reprezentativ si relevant pentru estimarea profitului net ce va fi utilizat in formula de calcul;
b) Ajustarea elementelor de venit si/sau de cheltuieli ca urmare a impactului unor evenimente intâmplatoare (asigurarea cerintei de reproductibilitate in viitor): greve; inundatii, furtuni, incendii; Cheltuieli de punere in functiune a unor instalatii;
c) Ajustarea elementelor de venit si/sau de cheltuieli pe baza cerintei normalitate ; compensarea proprietarilor; impactul contabilizarii stocurilor; cheltuieli cu materiale sau servicii atunci când exista diferente fata de valorile de piata a acelor materiale sau servicii; personalul in surplus;
d) Ajustarea elementelor de venit si/sau de cheltuieli generate de activele redundante (in afara exploatarii). Evaluatorul va elimina toate veniturile si cheltuielile generate de activele in afara exploatarii, astfel incât sa existe coerenta intre profitul net estimat (al activitatii operationale a intreprinderii), rata de capitalizare si rata de crestere, precum si coerenta intre metoda utilizata in abordarea pe baza de active si metoda capitalizarii profitului. in cadrul acestor active in afara exploatarii includem: licente, contracte de franciza si drepturi de autor neutilizate, teren liber neutilizat pentru activitatea operationala, case de vacanta, cladiri inchiriate tertilor, echipamente in surplus, investitii in alte intreprinderi, stocuri depreciate, un portofoliu de actiuni vandabile, disponibilitatile in surplus etc.
e)Ajustarea elementelor de venit si de cheltuieli ca urmare a unor modificari iminente in intreprindere, ramura sau in economia nationala; punerea in functiune a unor investitii; aparitia unui concurent major; Modificarea sistemului de impozitare;

3.3. Avantajele si limitele metodei
Avantaje:
-usor de explicat si de inteles;
-este utilizata pe scara larga de catre investitori;
-nu necesita previziuni ale activitatii firmei pe perioade lungi;
Dezavantaje:
-este o simplificare a metodei DCF. Apare posibilitatea ca profitul reproductibil considerat sa nu reflecte potentialul firmei, iar solutia unei cresteri constante sa nu fie o modalitate rezonabila de realizare a unei evaluari credibile;
-dificil de utilizat in cazul unor firme aflate intr-o faza de crestere importanta sau pentru intreprinderile tinere;
-masurarea profitului reproductibil si a ratei de capitalizare pot deveni subiect de controversa;

4. Metoda actualizarii fluxurilor de lichiditati (Discounted Cash Flow – DCF).
Este una dintre cele mai complexe metode de evaluare, dar totodata si cea mai corecta din punct de vedere teoretic. Ea se bazeaza pe actualizarea tuturor beneficiilor economice proiectate (fluxuri de lichiditati sau alte variabile asimilate) ale intreprinderii utilizând o rata de actualizare ce reprezinta costul capitalului pentru acea investitie. Actualizarea presupune o perioada explicita de previziune si o valoare reziduala (perioada non-explicita).
Practic, calculul fluxurilor de disponibilitati utilizate in evaluare, are in vedere, profitul net, la care se adauga alte disponibilitati (amortismentele, provizioane si valoarea reziduala) si se scad nevoile de finantare a activitatii, respectiv investitiile pentru mentinerea potentialului tehnic si variatia nevoii de fond de rulment. Rezulta ca parametrii necesari calculului se refera la previzionarea veniturilor, cheltuielilor, dobânzilor, amortizarilor, investitiilor, structurii capitalului si a valorii reziduale.

4.1. Metoda actualizarii fluxurilor de lichiditati pentru actionari (CFNA)
4.1.1. Relatii de calcul
Estimarea valorii intreprinderii prin metoda actualizarii fluxurilor de disponibilitati pentru actionari (CFNA), se bazeaza pe urmatoarea relatie de calcul.
V=Suma i=1 la n (CFNA/(1+a)puterea i))+ (Vr/(1+a)puterea n))
VDCF = valoarea intreprinderii prin metoda DCF
CFNA = cash – flow net la dispozitia actionarilor
a = rata de actualizare (costul capitalului)
Vr = valoarea reziduala
i = anul de previziune
n = intervalul de previziune (numar de ani)

4.1.2. Determinarea fluxului de lichiditati pentru actionari Principalele etape necesare in determinarea fluxului viitor de lichiditati sunt:
(1) Reanalizarea concluziilor diagnosticului intreprinderii. In aceasta etapa evaluatorul sintetizeaza intreg diagnosticul intreprinderii evaluate, realizând si teste de coerenta. Scopul este acela de a fundamenta etapele urmatoare necesare estimarii valorii firmei.
(2) Stabilirea parametrilor cheie de evolutie a intreprinderii (in contextul economic in care opereaza). Tinând seama de concluziile diagnosticului se vor preciza variabilele cheie care vor influenta activitatea viitoare si limitele generale ale dinamicii firmei.
(3) Alegerea duratei de previziune

Actualizarea presupune o perioada explicita de previziune si o valoare reziduala (perioada non-explicita). Alegerea perioadei explicite se bazeaza pe elemente cum ar fi:
-Uzantele privind durata de previziune explicita (3 – 7 ani);
-Intervalul de timp in care firma va ajunge la stabilitate sau la o dinamica stabila;
-ciclul de viată al produselor/serviciilor societatii;
-ciclul normal de investire;
-cantitatea si calitatea informatiilor de care dispune echipa de evaluare pentru a face previziunile;
-durata de amortizare a imobilizarilor;
-durata de recuperare asteptata pentru investitia facuta de cumparator;
-perioade de previziune practicate la evaluari similare.
(4) Stabilirea ipotezelor de previziune. Scenariile/stadiile de evolutie a intreprinderii in aceasta etapa evaluatorul stabileste ipotezele generale si ipotezele specifice in care realizeaza previziunea. In cadrul acestei etape evaluatorul stabileste principalele ipoteze specifice, retinute in estimarea activitatii viitoare a firmei, având in vedere:
- Activitatea operationala, respectiv dinamica volumului de activitate, evolutia costurilor si a rezultatelor pe durata de previziune ;
- Estimarea necesarului de fond de rulment pe baza unor ipoteze privind viteza de rotatie a activelor si pasivelor curente;
- Activitatea investitionala, retinându-se parametrii esentiali ai politicii de investitii a intreprinderii in perioada urmatoare;
- Activitatea de finantare (pentru estimarea valorii capitalului actionarilor);
(5) Estimarea valorii reziduale
(6) Estimarea valorii nete de realizare a activelor redundante (in afara exploatarii)

4.1.3. Valoarea reziduala
Valoarea reziduala este valoarea estimata a proprietatii/intreprinderii evaluate la sfârsitul perioadei explicite de previziune.
In determinarea valorii reziduale evaluatorul trebuie sa analizeze daca estimeaza valoarea unei intreprinderi care are o durata de viata finita sau, dimpotriva, durata de viata estimata este nelimitata. Functie de estimarile privind evolutia intreprinderii dupa perioada explicita de previziune (evolutie constanta sau crestere/descrestere), evaluatorul va aplica una din relatiile urmatoare de calcul.
Vr=(CFn sau PNn/C)
ori
Vr=(CFn sau PNn)/ a-g
In care:
CFn = fluxul de lichiditati din ultimul an de previziune explicita
PNn = profitul net din ultimul an de previziune explicita
C = rata de capitalizare
a = rata de actualizare
g = rata de crestere/reducere constanta a fluxului de venit considerat

4.2. Metoda actualizarii fluxurilor de lichiditati pentru capitalul investit (CFNI)
4.2.1. Relatii de calcul
Estimarea valorii intreprinderii in cadrul acestei metode este similara cu cea prezentata la punctul 4.1.1., diferenta esentiala reprezentând-o fluxul de lichiditati considerat.
V= Suma i=1 la n de (CFNI/(1-a)^i + (Vr/1+a)^n

VDCF = valoarea intreprinderii prin metoda DCF
CFNI = cash – flow net la dispozitia capitalului investit
a = rata de actualizare (costul capitalului)
Vr = valoarea reziduala
i = anul de previziune
n = intervalul de previziune (numar de ani)
4.2.2. Determinarea fluxului de lichiditati pentru capitalul investit
Din punct de vedere metodologic etapele precizate in cadrul punctului 4.1.2. sunt valabile si in cadrul estimarii cash-flow ului net la dispozitia intreprinderii (capitalului investit). Tinând seama de diferentierile considerate la estimarea fluxului de disponibil in cele doua variante, ne vom ghida pe baza tabelului urmator.
Principalele diferentieri intre CFNA si CFNI
Tabelul 3.3.
Specificatie CFNA CFNI
1. Fluxul de disponibil avut in vedere La dispozitia proprietarilor La dispozitia furnizorilor de capital
2. Valoarea estimata prin aplicarea formulei de calcul Valoarea capitalului propriu Valoarea capitalului propriu plus valoarea creditelor
3. Rambursarea creditelor in estimarea fluxului de lichiditati DA NU
4. Cheltuiala cu dobânda in estimarea fluxului de lichiditati DA NU
5. Rata de actualizare Costul capitalului propriu Costul mediu ponderat al capitalului

Rezulta asadar ca in cazul estimarii fluxului de lichiditati pentru capitalul investit cash-flow ul din finantare si costul creditelor nu influenteaza dimensiunea fluxului de disponibil considerat la dispozitia capitalului investit.
De asemenea, rata de actualizare corespunzatoare CFNA este reprezentata de costul capitalului propriu iar cea adecvata CFNI este determinata pe baza costului mediu ponderat al capitalului.
4.2.3. Valoarea reziduala
Relatiile de calcul pentru estimarea valorii reziduale sunt similare cu cele de la punctul 4.1.3.
Vr=CFn sau PNn/C

ori
Vr=CFn sau PNn/a-g
4.3. Avantajele si limitele metodei DCF
Avantaje:
- din punct de vedere teoretic este cea mai corecta, bazându-se pe transformarea fluxurilor viitoare de lichiditati in valoarea prezenta a proprietatii care genereaza acele fluxuri;
- utilizata pe scara larga pe pietele financiare pentru a estima pretul unei actiuni si pe aceasta baza a orienta deciziile de investire/dezinvestire;
- metoda capata o tot mai mare intelegere si acceptare din partea justitiei si a fiscului.
Dezavantaje:
- este dificil de explicat unui auditoriu fara cunostinte financiare de baza;
- este o metoda laborioasa, ce necesita realizarea unor proiectii economico-financiare, fapt care poate naste controverse;
- necesita estimarea costului capitalului, de asemenea un subiect ce poate deveni controversat;

ABORDAREA PE BAZA DE ACTIVE IN EVALUAREA INTREPRINDERII

1. Logica abordarii bazate pe active
Abordarea pe baza de active presupune estimarea valorii unei firme utilizând metode bazate pe valoarea de piata a activelor individuale ale intreprinderii din care se scad datoriile totale ale acesteia.
Logica abordarii este simpla: un cumparator nu va plati pentru o proprietate (afacere) mai mult decât l-ar costa sa creeze o entitate cu o utilitate echivalenta.
Ajustarile aplicate activelor si datoriilor intreprinderii se bazeaza pe una din urmatoarele doua premise ale valorii:
- continuitatea exploatarii, care va implica, in cadrul metodei activului net corectat (ANC), evaluarea tuturor activelor si datoriilor la valoarea de piata sau o alta valoare curenta adecvata;
- lichidarea, care va implica, in cadrul metodei activului net de lichidare (ANL), evaluarea tuturor activelor si datoriilor la valoarea neta de realizare pe piata.
in cadrul acestei abordari bilantul contabil, bazat indeosebi pe valori ce exprima costuri este inlocuit cu bilantul ce reflecta toate activele, corporale si necorporale si toate datoriile, la valoarea lor de piata sau la o valoare curenta adecvata in cazul metodei activului net corectat (ANC) sau la valoarea neta de realizare pe piata in cazul metodei activului net de lichidare (ANL).
Evident, rezultatul metodei incadrate in aceasta abordare nu trebuie sa fie singurul rezultat atunci când evaluam intreprinderi operationale si care vor functiona pe o perioada previzibila in viitor.
Daca intreprinderea evaluata detine proprietati si incaseaza venituri din aceste proprietati, pentru fiecare din aceste active trebuie determinata valoarea lor de piata.
Daca trebuie evaluate actiunile, fie cotate sau necotate, ale unei intreprinderi detinatoare, pot fi relevante lichiditatea actiunilor si marimea participatiei, si deci se pot obtine valori diferite de cursul actiunii la bursa.
in cadrul abordarii pe baza de active se disting doua metode de baza: activul net corectat si activul net de lichidare.
2. Metoda activului net corectat (ANC)
Aplicarea in contabilitate a principiului prudentei, care presupune neinregistrarea diferentelor in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare pentru elementele de activ si a diferentelor in minus pentru elementele de pasiv, face ca unele elemente patrimoniale sa fie subevaluate sau supraevaluate in bilantul contabil din momentul efectuarii evaluarii economice a intreprinderii.
in operatiunea de evaluare economica a firmei, trebuie sa se aduca unele corectii elementelor patrimoniale cuprinse in bilantul contabil (stabilit pe baza ultimei balante de verificare intocmite). Aceste corectii trebuie facute in functie de valoarea la momentul evaluarii firmei a fiecarui element patrimonial si de gradul de valorificare a acestora.
2.1. Relatia de calcul a activului net corectat
Relatia de calcul a activului net corectat:
ANC = (At + SA) – (Dt + SD) unde:
At = total activ din bilantul contabil;
-SA = suma corectiilor elementelor patrimoniale de activ;
Dt = datorii totale din bilantul contabil;
SD = suma corelatiilor elementelor de pasiv de natura datoriilor.
2.2. Evaluarea elementelor patrimoniale de active
Pentru evaluarea elementelor patrimoniale de activ pot fi folosite metode care se incadreaza in cele trei abordari clasice: prin comparatia de piata, pe baza de venit si pe baza de costuri.
2.2.1. Evaluarea activelor necorporale
Evaluarea activelor necorporale presupune intelegerea unor aspecte particulare de evaluare, determinate in primul rând de caracteristicile particulare pe care le au acestea.
Evaluarea activelor necorporale este de competenta evaluatorului de intreprindere datorita faptului cain marea majoritate a cazurilor valoarea acestora este legata de o intreprindere care utilizeaza aceste active.
2.2.1.1. Clasificarea activelor necorporale
Ansamblul activelor care pot fi descrise drept goodwill si active necorporale distincte pot fi clasificate in 3 grupe de baza dupa criteriul mixt identificabilitate-detinator, si anume:
• Active necorporale neidentificabile ce apartin intreprinderii
Aceasta grupa include, in general, active intangibile cu o durata de viata nedeterminabila(ele neputând fi amortizate), care se evalueaza, de regula, ca sistem. Aceasta nu inseamna ca activele neidentificabile ale afacerii nu depind de efortul intreprinderii (ele includ ideea de investitie), dar nu exista o modalitate logica de determinare a reducerii de valoare (una din cerintele construirii programului de amortizare). Principalele active din aceasta grupa sunt:
- sistemul (ansamblul) proprietate imobiliara+ utilaje + echipamente (manifestat prin existenta uneia sau mai multor unitati productive);
- disponibilitatea personalului calificat;
- sisteme, metode, modalitati de control care au fost dezvoltate ca parti ale unei operatii;
- existenta clientelei;
- acoperirea pierderilor initiale (in general se au in vedere cheltuielile normale facute pâna la obtinerea de profit);
- cheltuielile (investitiile) in promovare, reclama;
- avantajul amplasamentului, care se reflecta in insasi valoarea de piata a proprietatii (sau proprietatilor) imobiliare;
- reputatia locala, nationala, internationala care poate fi judecata si analizata pe baza (re)cunoasterii de catre public sau clienti, dependenta acestora de firma (calitatea serviciilor si produselor), pretul serviciilor si produselor, standingul de creditare (banci, institutii financiare, clienti etc.).
• Active necorporale neidentificabile ce apartin persoanelor din intreprindere
Activele din aceasta grupa sunt elemente unice in asociere cu persoanele din cadrul afacerii. in cele mai multe cazuri ele se considera a avea o durata de viata nedeterminabila. Cele mai importante active din aceasta grupa sunt:
- reputatia personala a angajatilor sau a proprietarilor afacerii pentru publicul general, clienti, alti angajati, alti proprietari sau institutii de creditare;
- indemânarea, abilitatea specifica a angajatilor, inclusiv cunostintele tehnice, abilitatea vânzarilor, abilitatea financiara;
- abilitatea generala a angajatilor, managerilor si actionarilor in domenii cum ar fi relatiile cu clientii, relatiile cu angajatii, spirit managerial, abilitatile pentru administratie.

• Active necorporale identificabile ce apartin intreprinderii
in aceasta grupa se includ activele intangibile care pot fi evaluate individual si care, de regula, au o durata de viata determinabila. Din aceasta grupa fac parte: marca; numele produsului; metode si procese secrete; biblioteca tehnica; copyright-ul; contractele (cu salariati, contracte de cumparare, de vânzari, de finantare, de publicitate etc.); informatii, liste (cu furnizorii, clientii etc.); formule secrete; licente; brevete; fransiza; drepturi asupra unor terenuri petroliere, zone piscicole etc.
Activele din cele trei grupe pot fi prezente intr-o afacere, dar aceasta nu inseamna ca in orice situatie determina o valoare nemateriala a afacerii. Un alt criteriu de clasificare a activelor intangibile este acela al cauzei care le determina, stabilindu-se astfel patru grupe, si anume:
• Drepturile si/sau avantajele determinate de contracte
Orice societate comerciala detine drepturi prin contractele incheiate cu alte firme, persoane sau organizatii publice. La nivelul minim, o firma are dreptul de a desfasura activitatile precizate in statut prin inregistrarea legala a firmei. Drepturile si/sau avantajele exista in baza contractelor, ele stabilind natura drepturilor/avantajelor dobândite, durata acordului/avantajului etc.
• Proprietatea intelectuala
Termenul de proprietate intelectuala se refera in mod uzual la brevete, marci comerciale, know-how etc. Acestea reprezinta o categorie speciala de active necorporale pentru ca ele sunt unice iar proprietarul lor este protejat de lege pentru exploatarea neautorizata, contrafacere etc.
Principalele avantaje determinate de detinerea lor sunt determinate de:
- reducerea costurilor materiale;
- sporirea productivitatii muncii (de exemplu prin cresterea vitezei de manufacturare);
- diminuarea costurilor de transport, manipulare, depozitare;
- eliminarea sau reducerea rebuturilor, pierderilor;
Goodwill-ul si valoarea de exploatare continua
Cel mai adesea notiunea de goodwil este asociata cu:
- supraprofitul. Este cea mai intâlnita acceptiune pentru definirea goodwillului, sensul fiind ca intreprinderea care beneficiaza de goodwill genereaza un profit superior mediei;
- o valoare reziduala. Aceasta acceptiune este o prelungire a ideii de supraprofit, considerând goodwill-ul ca diferenta intre valoarea afacerii si valoarea neta a tuturor activelor identificabile (tangibile si intangibile);
- clientela. Existenta goodwill-ului nu poate fi discutata in afara recunoasterii sale de catre piata. Nu poate exista goodwill fara clientela, definita ca inclinatie a cumparatorilor de a fi fideli produselor/serviciilor unei anumite firme si de a recomanda si altora aceasta firma. Existenta goodwill

2.2.1.2. Metode de evaluare a activelor necorporale
Metodele de evaluare a activelor necorporale se bazeaza pe aceleasi trei abordari prezentate in cadrul lucrarii:
- metode inscrise in abordarea pe baza de venit, respectiv metode care analizeaza avantajul detinerii acestor active din prisma efectului favorabil pentru intreprindere (profit);
- metode inscrise in abordarea bazata pe costuri;
- metode inscrise in abordarea prin comparatia de piata, respectiv pe tranzactii trecute incheiate in conditii si pentru active similare.
Alegerea metodei pentru un anume caz, intr-o situatie specifica, depinde intotdeauna de circumstante. in cele mai multe cazuri este necesara utilizarea mai multor metode de evaluare datorita necesitatii autoverificarii rezultatelor obtinute. De asemenea, nu trebuie exclusa posibilitatea ca evaluatorul sadezvolte tehnici si metode proprii, specifice pentru un anume caz, utilizând elemente ale mai multor metode.
• Metode de evaluare bazate pe venit Metoda avantajului de profit. Aceasta metoda de evaluare a activelor nemateriale identificabile este aplicabila in cazul in care este posibila stimarea cu o acuratete rezonabila a avantajului detinerii si utilizarii activelor intangibile, avantaj exprimat in cele din urma sintetic prin profitul net.
Metoda contributiei la variatia profitului. Metoda anterioara se bazeaza pe profituri aduse direct de activele intangibile. Sunt insa situatii in care nu se poate determina avantajul pretului unitar pentru ca nu exista informatii disponibile si nu se pot face estimari cu o precizie rezonabila privind acest avantaj. in practica se pot intâlni cazuri in care activele intangibile determina un profit pentru intreaga entitate (intreprindere) care il detine (acestea nu se pot atasa direct unui anume activ nematerial ca in cazul anterior), el fiind unic si identificabil.
Metoda economiei de redeventa. Aceasta este o metoda aplicabila in primul rând pentru evaluarea brevetelor si licentelor.
• Metode de evaluare bazate pe costuri
Metoda costului crearii. Desi costul crearii unui activ intangibil este rareori apropiat de valoarea sa, sunt situatii in care metoda costului crearii se poate aplica totusi, evaluatorul dezvoltând o tehnica de evaluare bazata pe costul crearii unui activ necorporal similar (brevet, proces secret etc.). Aplicabilitatea metodei este limitata si impusa de lipsa unor informatii care sa estimeze efectele detinerii si utilizarii unor astfel de active. Metoda este foarte utila indeosebi ca mijloc de verificare si testare a concluziilor rezultate din aplicarea altor metode.
Aplicarea metodei trebuie sa se faca cu precautie pornind de la ideea ca, in multe cazuri, costul nu reprezinta un indicator semnificativ pentru valoare, indeosebi pentru activele necorporale. in mod evident, daca efectul elementelor nemateriale in fluxurile afacerii (in profit de exemplu) sunt mai mici decât costul crearii, aceasta nu inseamna un avantaj.
• Metode de evaluare bazate pe comparatia de piata
Metoda costului de cumparare. in mod ocazional, un activ intangibil poate fi cumparat de pe piata la un pret considerat echivalentul valorii sale. incercarea de a testa pretul de cumparare nu este o aberatie. Sunt recomandate metode de testare ca economia de costuri, costul crearii, avantajul profitului. La rândul sau costul de cumparare poate fi util ca un test pentru valoarea licentelor si fransizelor. O serie de active necorporale se vând si se cumpara de pe piata, dar informatiile obtinute de pe aceasta piata trebuie sa vizeze fiecare tip de activ intangibil.
Metoda asimilarii. Este o metoda in care evaluatorul tine seama, pe baza informatiilor certe, de tranzactii incheiate in conditii apropiate de cazul specific pe care-l analizeaza, luând in calcul corectii (pozitive sau negative, bazate pe propria sa experienta) fata de conditiile in care s-au incheiat tranzactiile considerate ca baza de comparatie.

2.2.1.3. Consideratii privind evaluarea unor active necorporale specifice
• Marca si numele comercial
Acestea reprezinta active ce pot avea valori imense. Unele au devenit deja termeni consacrati pentru definirea produsului (de exemplu Frigidaire, Xerox etc.). Detinerea unui asemenea activ determina un avantaj de marja de profit sau un volum ridicat de vânzari, fiind posibila utilizarea metodei avantajului de profit.
• Know - how – ul
Reprezinta ansamblul de cunostinte tehnice nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate inca, necesare fabricarii, functionarii sau comercializarii unor produse sau elaborarii si functionarii unor tehnologii si procedee.
Consideram ca metodele cele mai relevante pentru evaluarea knowhow-ului sunt cele bazate pe profit, iar pentru verificarea rezultatelor obtinute metodele bazate pe costuri in masura in care, in majoritatea cazurilor, nu sunt disponibile informatii pentru a utiliza metode bazate pe piata.
• Copyright-ul
Metodele de evaluare si apreciere a copyright-ului sunt similare cu acelea pentru nume si marca, cu exceptii relativ minore. Diferenta principala rezulta din durata de viata a activului, care in acest caz este determinata. O alta diferenta vine din faptul ca metoda economiei de redeventa are o aplicabilitate limitata. in plus, in acest caz, evaluatorul poate aplica metode bazate pe comparatie deoarece sunt destul de frecvente tranzactii cu acest tip de activ necorporal.
• Contractele
O gama diversa de contracte poate fi apreciata si evaluata separat sub forma unor elemente necorporale distincte. Ca o regula generala este recomandabil sa fie evaluate separat si nu prin stabilirea unei valori pentu un grup de contracte, chiar daca acestea privesc acelasi domeniu (de exemplu contractele de publicitate).
Evaluarea contractelor se poate face prin metoda avantajului de profit sau prin metodele bazate pe contributia la variatia profitului.
• Brevetele
Cea mai intâlnita metoda pentru evaluarea brevetelor este metoda economiei de redeventa, care a fost descrisa anterior. Aceasta metoda presupune ca brevetul este detinut de o terta parte care plateste proprietarului o redeventa pentru privilegiul de a-l utiliza. O alta apreciere a valorii brevetului poate avea la baza metoda contributiei la profit. Aceasta se poate face atunci când poate fi calculat un profit net pe baza contributiei directe a utilizarii acestui activ nematerial.
in determinarea duratei de viata a unui brevet este recomandabil sa se ia in considerare durata legala de viata si care nu coincide intotdeauna cu durata de viata economica.

2.2.2. Evaluarea imobilizarilor corporale
Evaluarea imobilizarilor corporale presupune, pe de o parte, cunoasterea situatiei acestor active din punct de vedere al contributiei la fluxurile de venit generate de intreprindere, iar pe de alta parte aprecierea valorii prin metode adecvate, in functie de pozitia evaluatorului, incadrarea activelor respective ca fiind in exploatare sau in afara exploatarii etc. in cadrul echipei de evaluare, de regula, evaluarea acestor active se realizeaza de catre persoane care au calificare si competenta in evaluarea proprietatilor imobiliare.
2.2.2.1. Evaluarea terenurilor
Pentru estimarea valorii unui asemenea activ sunt recunoscute sase metode:
• Metoda comparatiei directe Aceasta este cea mai utilizata si preferata metoda atunci când sunt disponibile informatii privind tranzactii comparabile. Asa cum este fundamentata logica abordarii prin comparatie (prezentata si in cadrul capitolului anterior) este nevoie ca, in estimarea valorii unui teren, evaluatorul sa aiba date privind vânzarile si inchirierile actuale, precum si oferte, baze de date etc. Metoda comparatiei directe este uzuala, indeosebi in cazul terenurilor libere (neacoperite cu constructii).
• Metoda proportiei. Cunoscuta si ca “metoda alocarii” aceasta se bazeaza pe ideea ca exista un anumit raport intre valoarea terenului si valoarea proprietatii (teren plus cladire). Pornind de la aceasta, un evaluator care cunoaste valoarea constructiei va putea estima valoarea terenului pornind de la raportul tipic considerat ca exista intre cele doua componente fizice (teren si cladire) ale proprietatii. Desigur, acest mod de judecare a valorii terenului este mai relevant in cazul constructiilor relativ noi.
• Metoda extractiei. Este considerata o varianta a metodei anterioare deoarece ea se bazeaza pe “extragerea” valorii terenului pornind de la pretul de vânzare al unei proprietati din care se deduce costul de reconstructie net al cladirii. O importanta ridicata revine in acest caz estimarii corecte a valorii cladirii, indeosebi a deprecierii acestora.
• Metoda parcelarii. Reprezinta o metoda relativ simpla, utilizabila atunci când “cea mai buna utilizare” (CMBU) o reprezinta parcelarea si când informatiile de piata permit evaluatorului sa aiba date privind vânzarea unor loturi parcelate.
• Metoda valorii reziduale. Este o metoda utilizabila atunci când informatiile de piata sunt insuficiente si neconcludente. Pentru a fi aplicata ea necesita indeplinirea câtorva premise: evaluatorul sa cunoasca sau sa estimeze suficient de precis valoarea constructiei, sa poata estima sau sa cunoasca rezultatul operational al intregii proprietati si sa poata determina de pe piata rate de capitalizare distincte pentru teren si pentru constructie.
• Metoda capitalizarii rentei (chiriei) de baza. Reprezinta o metoda similara din punct de vedere tehnic cu metoda capitalizarii profitului in evaluarea intreprinderii. Se bazeaza pe capitalizarea la o rata adecvata a rentei de baza (câstigul din cedarea dreptului de folosinta a terenului).

2.2.2.2. Evaluarea constructiilor si echipamentelor tehnologice
Evaluatorul poate estima valoarea intregii proprietati (teren si cladire) sau poate realiza un demers analitic in care evalueaza separat fiecare componenta a proprietatii. in evaluarea constructiilor si echipamentelor industriale evaluatorul se va baza pe cele trei abordari ale valorii: abordarea pe baza de costuri, abordarea pe baza de venit si abordarea prin comparatie.
Abordarea pe baza de costuri retine in esenta:
a) Procedura costului de inlocuire net (CIN). Costul de inlocuire net (CIN) reprezinta o procedura de evaluare folosita in stabilirea valorii pentru utilizarea existenta in cazul proprietatilor specializate care se vând rar. Nu este considerata o metoda derivata din piata, ci mai degraba un substitut (inlocuitor) al valorii de piata. in cadrul acestui demers, evaluatorul urmareste sa determine costul unei replici a utilitatii mijlocului fix.
b) Procedura costului de reconstructie net. Aceasta procedura urmareste sa determine costul curent al unui element identic nou, respectiv costul unei replici a constructiei.
in majoritatea cazurilor, este preferata procedura bazata pe costul de inlocuire net. Procedurile bazate pe costuri se bazeaza intr-o masura importanta pe estimarea de catre evaluator a deprecierii.
Deprecierea “reprezinta o pierdere din valoarea proprietatii din orice cauza. Ea poate sa fie, de asemenea, definita ca o diferenta intre valoarea de piata si costul de inlocuire sau de reconstructie”. Are o mare importanta in estimarea deprecierii durata de viata economica, respectiv perioada de timp in care imbunatatirile aduse proprietatii contribuie la mentinerea sau cresterea valorii acesteia.
Pentru evaluare se retin ca principale tipuri de depreciere:
- deprecierea fizica, respectiv pierderea de valoare ca urmare a utilizarii si trecerii timpului;
- deprecierea functionala, respectiv o pierdere de valoare rezultata din deficientele de proiectare. Aceasta poate fi cauzata, prin trecerea timpului, ca urmare a schimbarii standardelor de constructii, invechirea materialelor folosite etc. sau din supradimensionarea constructiei ori a dotarilor;
- deprecierea din cauze externe, respectiv o utilitate diminuata a cladirii ca urmare a influentelor negative ce provin din exteriorul cladirii (vecinatatea).

Deprecierea fizica si cea functionala pot fi recuperabile sau nerecuperabile, functie de criteriile de ordin tehnic, dar mai ales de ordin financiar (costul corectarii unei anume stari tehnice sau functionale este mai mare decât cresterea de valoare a proprietatii). Pentru evaluare prezinta importanta estimarea componentei recuperabile si a celei nerecuperabile in cadrul deprecierii cumulate.
Abordarea pe baza venitului are in vedere metoda capitalizarii venitului (de regula este vorba de capitalizarea chiriei) si metoda bazata pe actualizarea fluxului de disponibil.
Abordarea prin comparatie in evaluarea cladirilor si echipamentelor tehnologice solicita evaluatorului sa urmareasca proprietati comparabile si care s-au tranzactionat pe cât posibil la o data apropiata cu data evaluarii. Printre factorii importanti retinuti pentru eventualele ajustari se au in vedere: data tranzactiei, rata de ocupare a terenului, localizarea, vârsta proprietatii, topografia terenului, conditii de finantare etc.

2.2.2.3. Evaluarea imobilizarilor corporale in curs de executie
Imobilizarile corporale in curs de executie reprezinta investitii neterminate executate in regie proprie sau antrepriza.
Evaluarea imobilizarilor corporale in curs se va face diferit, dupa cum exista sau nu posibilitati de finalizare.
in cazul imobilizarilor in curs pentru care exista posibilitati de finalizare, evaluarea se face la valoarea curenta de piata a imobilizarilor corporale finalizate minus cheltuielile estimate totale pentru finalizarea lucrarilor (la nivelul costurilor curente).
Pentru imobilizarile in curs pentru care nu exista posibilitati de finalizare evaluarea se face la valoarea reziduala, respectiv valoarea materialelor care pot fi obtinute prin dezmembrarea imobilizarii minus cheltuielile de casare si de vânzare ale materialelor recuperabile. Valoarea reziduala poate fi si negativa.

2.2.3. Evaluarea imobilizarilor financiare
Imobilizarile financiare sau investitiile financiare pe o perioada mai mare de un an sunt active detinute de o intreprindere in vederea cresterii patrimoniului sau prin obtinerea unor venituri de natura dividendelor, dobânzilor, redeventelor etc., prin cresterea valorii capitalizate sau prin obtinerea unor profituri de genul celor rezultate din vânzarea acestor investitii.
Imobilizarile financiare cuprind titlurile de participare, obligatiuni detinute, imprumuturi acordate pe termen lung etc.
La intrarea in patrimoniu imobilizarile financiare sunt evaluate la valoarea justa din momentul cumpararii lor, respectiv costul de achizitie al titlurilor de participare, al obligatiunilor etc.

2.2.3.1. Evaluarea titlurilor de participare
Evaluarea actiunilor detinute la alte societati se face diferit, dupa cum sunt cotate sau nu la bursa.
A. Evaluarea titlurilor de participare cotate la bursa
Evaluarea titlurilor de participare cotate la bursa se face, de regula, in functie de profitul net pe actiune (PNA) si coeficientul PER (Price Earning Ratio):
V = PNA x PER
Un PER superior mediei semnifica cert o rata a rentabilitatii financiare mai scazuta imediat, dar el indica, de asemenea, ca daca cumparatorul este dispus sa plateasca mai mult pentru o unitate monetara de profit net in prezent, este pentru ca el prevede o evolutie favorabila a rezultatelor intreprinderii in viitor.
Rezulta ca valoarea bursiera a titlurilor este o valoare de randament care tine cont de capitalizarea fluxurilor de venituri viitoare asteptate de la aceste titluri.
in cazul participatiei minoritare, fara putere de decizie in activitatea firmei emitente a actiunilor, valoarea titlurilor de participare se determina pe baza relatiei:
VB = Na x ca in care:
Na = numarul de actiuni detinute;
ca = cursul unei actiuni dupa ultima cotatie.
Valoarea titlurilor de participare dintr-un pachet majoritar se stabileste in functie de valoarea firmei emitente (stabilita prin una din abordarile clasice) si cota de participare la capitalul social. De regula valoarea unei actiuni dintr-un pachet majoritar este mai mare decât valoarea unei actiuni dintr-un pachet minoritar.
B. Evaluarea titlurilor de participare necotate
in cazul intreprinderilor necotate la bursa, evaluarea se poate efectua in mai multe moduri, si anume:
a) la cursul titlului – numai in cazul in care acesta a facut obiectul unor tranzactii frecvente recente si pentru un numar important de fiecare data;
b) in cazul societatilor care nu fac obiectul unor cotatii. in acest caz se pot avea urmatoarele tipuri de evaluari.
• Evaluarea actiunii prin actualizarea dividendelor. Fundamentul acestei metode este urmatorul: valoarea de piata a unei actiuni trebuie sa fie egala cu valoarea actuala a fluxurilor viitoare de lichiditati degajate.
• Evaluarea actiunii prin comparatie pe baza coeficientului PER al firmelor cotate. Valoarea unei actiuni se stabileste prin comparatie, in functie de profitul net pe actiune al firmei necotate si un coeficient de capitalizare PER pentru intreprinderile cotate la bursa, recalculat (PER’):
V = PNA x PER’
Recalcularea coeficientului PER se face in functie de parametrii care diferentiaza cele doua firme, cum ar fi: lipsa de lichiditate a actiunilor necotate, dependenta fata de furnizori si clienti, calitatea activelor etc.
Determinarea valorii unei actiuni prin comparatie presupune ca gradul de asemanare sa fie cât mai mare posibil, si anume: aceeasi activitate, aceeasi zona geografica, acelasi risc, aceeasi rentabilitate etc.
Coeficientii de corectie mentionati sunt luati in calcul de evaluatori pe baza experientei proprii sau a unor lucrari de evaluare similare.

2.2.4. Evaluarea activelor circulante
2.2.4.1. Evaluarea stocurilor
Stocurile de materii prime si materiale se inventariaza faptic si se evalueaza, de regula, la pretul zilei.
Cu ocazia inventarierii faptice se stabilesc cantitatile, si respectiv valorile materiilor prime si ale materialelor care nu pot fi utilizate potrivit destinatiei initiale, urmarind a fi valorificate ca atare.
Produsele finite si marfurile care fac obiectul unor contracte sau comenzi ferme se evalueaza la pretul prevazut in aceste documente.
Productia neterminata se evalueaza pe baza preturilor produselor finite, corectate cu gradul de finisare tehnica, stabilit cu ocazia inventarierii productiei in curs. intrucât operatiunea este complexa si necesita timp, practic se procedeaza la corectarea soldului productiei in curs de executie din bilant cu cheltuielile aferente comenzilor sistate, care urmeaza a fi valorificate separat. Celelalte elemente, se iau in calcul cu valoarea din bilant, corectata cu sumele ce reprezinta contravaloarea bunurilor degradate.

2.2.4.2. Evaluarea creantelor
Creantele reprezinta drepturi banesti potentiale, realizabile la termene diferite. in tranzactiile de vânzare-cumparare, interesul partilor este diferit. Astfel, vânzatorul vrea sa-si recupereze prin pret valoarea totala a creantelor. Pentru cumparator, o suma care se va incasa peste un anumit termen nu mai are aceeasi valoare. De aceea, in etapa diagnostic, in special daca au o pondere insemnata, trebuie sa se faca o analiza detaliata a creantelor din punct de vedere al gradului de vechime, a posibilitatilor de incasare si a termenului de realizare, efectuându-se corectiile necesare asupra soldului conturilor respective. Astfel:
-creantele certe se iau in calcul la valoarea contabila;
-creantele exprimate intr-o alta moneda decât cea nationala se actualizeaza in functie de evolutia cursului de schimb;
-creantele pentru care se apreciaza ca incasarea va avea loc cu o intârziere de peste o luna se corecteaza in functie de costul imobilizarii capitalului pe perioada amânarii incasarii (dobânda bancara).
-creantele care se apreciaza ca nu mai pot fi incasate se scad din patrimoniu cu valoarea contabila. in acest caz trebuie sa se argumenteze si sa se justifice imposibilitatea incasarii.

2.2.4.3. Evaluarea disponibilitatilor
Disponibilitatile in moneda nationala se iau in calcul la valoarea nominala, deci nu se actualizeaza.
Disponibilitatile in valuta se iau in calcul la cursul oficial de schimb din data evaluarii.

2.3. Evaluarea elementelor de natura datoriilor
in general, la elementele de pasiv nu se fac corectii, intrucât obiectul operatiilor de vânzare-cumparare il constituie bunurile materiale evidentiate in pasivul bilantului. Totusi, sunt unele elemente care trebuie sa fie analizate sau corectate, prin stabilirea activului net corectat (ANC), ca una dintre metodele patrimoniale de evaluare. Acestea se refera la:
- obligatiile contractate intr-o alta moneda, care se actualizeaza in functie de cursul de schimb la data evaluarii. in legatura cu obligatiile, in cadrul evaluarii este important sa fie identificate eventualele obligatii potentiale, neinregistrate in contabilitate (in cadrul diagnosticului juridic), cum ar fi:
- litigii de natura fiscala;
- amenzi si penalizari posibil de platit pentru actiunile in curs;
- plata unor drepturi salariale sau de alta natura fata de
personalul propriu ca urmare a nerespectarii contractului colectiv;
- imprumuturile pe termen mediu si lung care intra in componenta capitalului permanent, acestea se corecteaza cu diferenta dintre dobânda zilei si cea cu care a fost contractat imprumutul, daca exista clauza unei dobânzi fluctuante. Daca nu exista o asemenea clauza, aceste imprumuturi se iau in calcul cu valoarea din bilant;
- majorarea obligatiilor cu provizioanele pentru risc si cheltuieli (cont. 151), in cazul ca acestea au o valoare stabilita pentru un scop anume. De exemplu, in momentul efectuarii evaluarii, societatea comerciala este intr-un litigiu privind drepturile salariale in care instanta s-a pronuntat in favoarea creditorilor, fara ca sentinta sa fie definitiva, dar cu putine sanse de a câstiga in final.
Acelasi tratament il au aceste provizioane daca echipa de evaluare apreciaza ca exista o mare probabilitate de utilizare reala a lor (existenta unor datorii in devize care devin scadente, iar cursul monedei nationale are tendinta de scadere).
De asemenea, daca cheltuiala pentru care a fost constituit provizionul a fost precizata inainte de a se incheia exercitiul financiar, cu echivalentul acesteia se majoreaza obligatiile prin diminuarea provizionului. Acelasi regim il au si provizioanele pentru riscuri, daca acestea au fost identificate si sunt inevitabile pentru activitatea societatii comerciale.
Efectuarea acestor operatiuni se justifica prin faptul ca provizioanele, in general, “au caracterul unor datorii probabile, ocupând o pozitie intermediara intre rezervele si obligatiile intreprinderii”. Data fiind natura acestor provizioane (de datorii probabile sau venituri, respectiv rezerve), echipa de evaluare trebuie sa le acorde o atentie deosebita, pentru delimitarea corecta a obligatiilor care se vor lua in calculul activului net.
Un alt element care trebuie avut in vedere il reprezinta deducerea economiei de impozit latent, aferenta cheltuielilor inregistrate in avans si provizioanele reglementate. Este cunoscut faptul ca prin provizioanele reglementate se asigura o anumita reglare in timp a raporturilor cu fiscalitatea, prin sustragerea temporara sau definitiva de la plata unei parti a impozitului pe profit. Acestea sunt incluse in asa-numita grupa a “impozitelor amânate” si se utilizeaza prin dispozitii legale speciale.