1.DEFINIREA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR
Contabilitatea financiară a veniturilor si cheltuielilor este organizată având la
bază conceptia dualistă.
Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor are ca obiect evaluarea si înregistrarea
veniturilor respectiv a cheltuielilor încasate sau de încasat, plătite sau de plătit în
functie de activitatea firmei si de natura lor.
Veniturile firmei reprezintă acele sume sau valori de încasat ori care sunt în curs de încasare pentru livrările de bunuri : mărfuri, produse finite, semifabricate, materii prime, executarea de lucrări, prestarea de servicii, realizarea de comenzi, executarea unor obligatii legale sau contractuale din partea tertilor, productie stocată, productie imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor.
Cheltuielile oricărei firme reprezintă acele sume sau valori plătite sau de platit pentru consumarea unor resurse: materii prime si materiale, piese de schimb, combustibili, energia de forme diferite, apa, remuneratiile, amortizările, desfăsurarea unor activităti, executarea unor lucrări, prestarea unor servicii, realizarea unor comenzi, cum ar fi cele de exploatare, financiare, exceptionale, de calcul al amortizării si constituirii provizioanelor.
Particularizând, în raport cu cele doua structuri de venituri si cheltuieli si potrivit prevederilor Legii Contabilitătii nr. 82/1991, contabilitatea financiara reflectă veniturile într-o clasificare în functie de natura activitătii producătoare de rezultate (activitate de exploatare, activitate financiară si activitate extraordinară) si în functie de cadrul fiecarei activităti delimitandu-se dupa felul rezultatelor, iar cheltuielile într-o clasificare corespunzătoare naturii activitătilor pe care le desfasoară întreprinderea (exploatare, financiară si extraordinară) si naturii resurselor consumate (materii prime, salarii, amortizări, etc.).
Organizarea contabilitătii veniturilor are în vedere gruparea acestora pe categorii de venituri, dupa natura lor, astfel:
a)Venituri din exploatare, care cuprind venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate si serviciilor prestate. Ele se înregistreaza în momentul predării bunurilor către cumpărător, a livrarii lor pe baza facturii sau în alte conditii prevăzute în contract, care atesta transferul de proprietate a bunurilor respective asupra clientilor. Suma veniturilor rezultate din livrări de bunuri, executarea de lucrări si prestările de servicii si alte venituri din exploatare mai putin rabaturile, remizele si alte reducerii acordate clientilor formează CIFRA DE AFACERI a întreprinderii.
Cifra de afaceri netă cuprinde sumele ce provin din vânzarea de bunuri si
prestarea de servicii ce intra în categoria activitătilor curente ale persoanei juridice, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată si a altor taxe si impozite aferente.
Veniturile din productia stocată, reprezentând variatia în plus (crestere) sau
minus (reducere) între valoarea la cost de productie a stocurilor de produse si a
productiei în curs de la finele perioadei acestea înscriindu-se în contul de profit si pierdere cu semnul plus (soldul creditor) sau cu minus (soldul debitor), neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite ;
Veniturile din productia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor si
cheltuielilor efectuate de unitatea patrimonială pentru ea însăsi, care se înregistrează ca active imobilizate, corporale sau necorporale ;
Venituri din subventii de exploatare, reprezentând subventiile primite
pentru acoperirea diferentelor de pret si pentru acoperirea pierderilor, precum si alte subventii (finantarea activitătii de cercetare si alte finantări) de care beneficiază unitatea patrimonială din partea statului, a colectivitatilor publice sau a altor unitati patrimoniale;
Alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creante
recuperate sau alte venituri din exploatare.
b)Veniturile financiare cuprind venituri din participatii, venituri din alte imobilizări financiare, venituri din creante imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferente de curs valutar, venituri din sconturi obtinute si alte venituri financiare ;
c)Venituri extraordinare, de exemplu daunele pretinse de detinătorii de polite în urma producerii unor calamitătii ;
d)Venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor.
De mentionat ca, în raportările fiscale, diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se recuperează si se include în venituri de exploatare, venituri financiare sau venituri extraordinare, în functie de natura operatiunilor care le-a generat.
Potrivit regulamentului de aplicare a Legii Contabilitătii cheltuielile si veniturile trebuie organizate pe feluri de cheltuieli si venituri care dupa natura lor sunt grupate în categorii :
a)Cheltuieli privind activitatea de exploatare, respectiv cheltuielile ocazionate de desfăsurarea activitătii înscrise în obiectul de activitate al firmei, legate de productie, prestări de servicii si operatii comerciale. Din această categorie fac parte cheltuielile cu materiile prime, materiale consumabile, combustibilul, ambalajele, piesele de schimb, semintele si materialul de plantat, furajele sau alte materiale consumabile, costul de achizitie al materialelor nestocate trecute direct asupra cheltuielilor, costul de achizitie al energiei si apei consumate, costul mărfurilor vândute, cheltuieli cu lucrările si serviciile executate de terti (reparatii si întretinere), redevente, locatii de gestiune si chirii, studii si cercetari, comisioane, cheltuieli de protocol, reclamă si publicitate, transport de bunuri si persoane, deplasări, detasări, posta si taxa de telecomunicatii, servicii bancare si altele, cheltuieli cu impozitele, taxele si varsămintele asimilate suportate de unitatea patrimoniala (impozitul pe cladiri, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport, cote pentru constituirea fondului special de cercetare-dezvoltare, taxa de drum si altele), cheltuieli cu personalul (salariile si alte drepturi de personal, asigurările si protectia socială, contributia unitătii la asigurările sociale si pentru ajutorul de somaj, cheltuieli cu pregătirea si perfectionarea profesională, etc), alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creante si debitori diversi, amenzi si penalităti, donatii si alte cheltuieli similare, cheltuieli privind activele cedate si alte operatii de capital, etc.) ;
b)Cheltuieli din activitatea financiară (cheltuieli financiare) cuprind dobânzile
curente aferente împrumuturilor primite, pierderi din creante legate de participatii, pierderi din vânzarea titlurilor de plasament, diferente nefavorabile de curs valutar din operatiunile curente efectuate în devize sau aferente disponibilitătilor în devize, sconturilor acordate clientilor si alte cheltuieli financiare ;
c)Cheltuieli din operatiuni extraordinare: calamităti si alte evenimente extraordinare
d)Cheltuieli cu amortizările si provizioanele, se împart în functie de natura cheltuielilor si cuprind : amortizarea imobilizărilor necorporale si corporale ;
e)Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli, provizioanele privind deprecierea
imobilizărilor, pentru deprecierea stocurilor si productiei în curs de executie, pentru deprecierea creantelor, deprecierea titlurilor de plasament, provizioane reglementate, amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor;
f)Cheltuieli cu impozitul pe profit reprezintă impozitul calculat asupra
profitului impozabil potrivit legii.
Determinând diferenta dintre veniturile din operatiunile curente, respectiv din
exploatare si financiare si cheltuielile din exploatare si financiare, obtinem rezultatul curent al întreprinderii.
Pentru reprezentarea veniturilor si cheltuielilor se porneste de la caracterul de proces al activitatilor producătoare de rezultate si consumatoare de resurse.
Crearea veniturilor si ocazionarea cheltuielilor se deruleaza în mai multe etape succesive sau simultane de timp.
Astfel, în cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente : productie, facturare sau vânzare pe credit, încasare, încorporare.
Productia este momentul creării rezultatului ca produs al activitătii consumatoare de resurse.
Exemplu : La o întreprindere producătoare aceasta fază se identifică cu productia în curs de fabricatie si productia finită.
Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzator la client.
Încasarea reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.
Încorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în
rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.
În cazul procesului cheltuielilor se întalnesc patru momente : angajarea, consumul, plătile, imputarea.
Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligatia banească
generatoare de plăti sau consumatoare de resurse.
Exemplu: În cazul unei aprovizionări cu materiale de la furnizori angajarea
cheltuielilor intervine în momentul în care s-a creat obligatia banească fată de furnizori de a plăti stocurile primite de la acestia.
Consumul este specific utilizării efective sau ,,sacrificării” resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive după caz.
Exemplu: Utilizarea materialelor în procesul de productie în scopul obtinerii de
produse, lucrării si servicii.
Plătile constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relatiilor
financiare.
Exemplu: La o întreprindere, achitarea obligatiei fată de furnizori, pentru materialele aprovizionate de la acestia reprezintă o plată ca echivalent, în schimb, plata impozitului pe profit reprezintă un transfer de echivalent.
Imputarea reprezintă momentul cănd cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obtinute.
Respectând principiul independentei exercitiului, toate operatiile care determină venituri si cheltuieli sunt înregistrate în momentul generării sau angajării. În mod corespunzător se organizează o contabilitate de angajament.
Aceasta presupune individualizarea si reflectarea veniturilor în momentul obtinerii si realizării lor, iar a cheltuielilor în faza de angajare si consum.
În concordantă cu principiul rezultatului este necesar să se delimiteze momentul în care veniturile se consideră realizate si cheltuielile consumate, iar pe aceasta bază imputarea costului atasat în vederea diminuării rezultatului net. În acest sens s-a creat principiul recunoasterii veniturilor realizate în momentul transferării dreptului de proprietate, deci al livrării sau facturării către client, iar pentru cheltuielile consumate în momentul utilizării resurselor.
Daca veniturile nu sunt legate numai de vânzări (chirii, dobânzi de încasat) sunt considerate realizate în momentul constatării lor.
Pornind de la venitul realizat al exercitiului, în mod corespunzător se delimitează cheltuielile în calitatea lor de efort care au generat veniturile.
Toate cheltuielile angajate în cursul exercitiului care nu se pot atasa veniturilor realizate sunt ,,activate” sau recunoscute ca active, fiind realizate, stocate sau repartizate asupra mai multor exercitii.
De asemenea sunt ,, pasivizate” sau recunoscute ca pasive toate veniturile realizate în avans care sunt atribuite exercitiilor viitoare.
Generalizând, se poate aprecia că, în contabilitatea financiară, veniturile se împart în:
Venituri curente, venituri înregistrate în avans, venituri de realizat
Veniturile curente sunt constatate, înregistrate si încorporate în rezultatul exercitiului curent. Veniturile înregistrate în avans sunt constatate ,,în exercitiul N”, dar sunt încorporate în rezultatul exercitiului ,,N+1”. Veniturile de realizat sunt venituri realizate efectiv în exercitiul ,,N” si încorporate în rezultatul aceluiasi exercitiu, pentru care nu s-au întocmit facturi până la închiderea exercitiului.
De asemenea, cheltuielile se grupează în cheltuieli curente, cheltuieli înregistrate în avans, cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii, cheltuieli de plată.
Cheltuielile curente cuprind cheltuielile angajate si recunoscute de rezultatul
exercitiului curent sau în curs. Cheltuielile înregistrate în avans si cele de repartizat pe mai multe exercitii sunt, dupa caz, cheltuieli constatate sau angajate în exercitiul ,,N “, dar recunoscute de rezultatul exercitiului ,,N+1” sau ,,N+α”, unde α=1,…, n.
Cheltuielile de plată sunt consumurile constatate efectiv pentru care nu s-a primit până la închiderea exercitiului documente de constatare (exemplu: drepturile cuvenite angajatilor la închiderea exercitiului cu titlu de concedii de plătit, impozite si taxe datorate, dobânzi datorate).
Pentru delimitarea si evidentierea veniturilor si a cheltuielilor se poate folosi si
criteriul « contabilitate de trezorerie ». În acest caz, tranzactiile sunt separate si
înregistrate în categoria veniturilor si cheltuielilor numai la decontarea lor la trezorerie. Respectiv, veniturile realizate în momentul încasării rezultatului, iar cheltuielile sunt reprezentate în momentul efectuării plătilor.
Conturile de venituri sunt cuprinse în clasa 7 a planului de conturi general, toate fiind sintetice de grad I si grad II.
Conturile de venituri au functie contabilă de pasiv. Se creditează cu veniturile
obtinute (realizate) în cursul exercitiului financiar din activitatea de exploatare,
financiară, extraordinară si din provizioane. Se debitează la finele exercitiului (lunar) cu repartizarea (încorporarea) veniturilor în rezultate. Nu prezintă sold la finele perioadei (exercitiului).
Conturile de cheltuieli sunt cuprinse în clasa 6 a planului de conturi general, toate fiind conturi sintetice de grad I si grad II.
Conturile de cheltuieli care reflectă utilizarea de resurse au functie de activ. Se
debitează cu cheltuielile efective în cursul exercitiului financiar. Se creditează la
repartizarea (decontarea) cheltuielilor asupra rezultatului. Nu prezintă sold la finele perioadei .
Conturile de venituri si cheltuieli se închid lunar prin contul 121. Datele furnizate de conturile de venituri si cheltuieli stau la baza determinării rezultatului în structură.
Determinând diferentele dintre veniturile din operatiunile curente, respectiv din exploatare si financiare si cheltuielile din exploatare si financiare, obtinem rezultatul curent al întreprinderii.Rezultatul exercitiului se determină ca diferentă între venituri totale si cheltuieli totale, ele cuprinzând rezultatul curent, rezultatul extraordinar si impozitul pe profit.Rezultatul exercitiului poate îmbrăca forma profitului atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile sau forma pierderii atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Cadrul contabil general IASC specifică faptul că, veniturile sunt recunoscute în
contul de profit si pierdere atunci când a avut loc o crestere a beneficiilor economice viitoare aferente cresterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil si are un grad suficient de certitudine.
Dar, în mod practic asa cum prevede IAS 18 ,,Venituri” criteriile de recunoastere a veniturilor sunt aplicate, de regulă, separat pentru fiecare tranzactie, pentru a putea reflecta realitatea economică.
De exemplu, când pretul de vânzare al unui produs include o sumă identificabilă pentru servicii succesive, această sumă este înregistrată în avans si recunoscută ca venit pe parcursul perioadei în care s-a efectuat service-ul.
În raport de natura veniturilor, criteriul de recunoastere se nuantează dupa cum urmează:
a) veniturile din vânzarea bunurilor sunt recunoscute în momentul în care sunt
îndeplinite următoarele conditii:
a1- întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile si avantajele semnificative
ce decurg din proprietatea asupra bunurilor ;
a2- întreprinderea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi
făcut-o în mod normal în cazul detinerii în proprietate a acestora si nici nu
mai detine controlul efectiv asupra lor;
a3- mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod rezonabil (credibil) ;
a4- este probabil să fie generate către întreprindere beneficii economice asociate
tranzactiei;
a5 -costurile tranzactiei pot fi evaluate în mod rezonabil (credibil).
b)- veniturile din prestare serviciilor. Atunci când rezultatul unei tranzactii ce implică prestarea de servicii poate fi estimat în mod rezonabil, venitul asociat tranzactiei trebuie să fie recunoscut în functie de stadiul de executie a contractului la data încheierii bilantului. Rezultatul unei tranzactii poate fi estimat în mod rezonabil atunci când sunt îndeplinite următoarele conditii:
b1- suma veniturilor poate fi estimată în mod rezonabil;
b2- este probabil ca beneficiile economice asociate tranzactiei să fie generate către
societate;
b3- stadiul de executie al contractului la data de închidere a bilantului poate fi evaluat în mod rezonabil; si
b4-costurile apărute pe parcursul contractului si costurile de finalizare a contractului pot fi evaluate în mod rezonabil.
Veniturile nu pot fi recunoscute atunci când cheltuielile aferente tranzactiilor respective nu pot fi evaluate în mod rezonabil, în asemenea cazuri orice mijloc de plată deja primit este recunoscut ca datorie.
Recunoasterea veniturilor pe măsura executiei contractului este denumită în mod curent “metoda procentului de executie”. Potrivit acestei metode, veniturile sunt recunoscute în perioadele contabile în care sunt prestate serviciile.
c)-Veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic, în mod proportional pe baza
randamentului efectiv al activului.
Randamentul efectiv al unui activ este dezvăluit prin rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxurilor viitoarelor intrări de numerar, asteptate pe durata de viată a activului pentru a egala valoarea contabilă initială a acestuia.
d)-Redeventele sunt recunoscute pe baza contabilitătii de angajamente, conform
realitătii economice a contractului. În ceea ce priveste momentul recunoasterii
venitului, Cadrul General Contabil IASC precizează că se identifică momentul livrării (vânzării) bunurilor. Dacă la livrare, credibilitatea încasării contravalorii bunurilor este scăzută, veniturile sunt recunoscute pe măsura încasărilor.
Momentul recunoasterii veniturilor se poate identifica si cu cel al productiei, este cazul productiei agricole în agricultură (IAS 41 “Agricultura”).
Veniturile mai pot fi recunoscute anterior vânzării, este cazul contractelor pe termen lung pentru realizarea unor constructii sau pentru prestarea unor servicii.
Aceste cazuri sunt analizate în standardele IAS 11 “Contractele de constructii” si IAS 18 “Venituri”.Principalul motiv al avansării recunoasterii venitului este prevalenta economicului asupra juridicului, componentă a credibilitătii informatiei prezentate în situatiile financiare. Desi contractul prevede transferul proprietătii la încheierea obiectivului de constructii, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoastere a veniturilor (printre care nu figurează nici unul de natură juridică), venitul poate fi recunoscut pe măsura avansării lucrărilor de constructie.
Cadrul Contabil General IASC prevede că recunoasterea cheltuielilor în contul de profit si pierdere are loc atunci când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau cresterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil si care are un grad suficient de certitudine. Criteriul general de mai sus se nuantează dupa cum urmează :
1. conectarea costurilor la venituri, adică recunoasterea combinată/simultană a veniturilor si cheltuielilor care rezultă direct si concomitent din aceleasi tranzactii sau evenimente.
Exemplu : cheltuielile privind mărfurile sunt recunoscute prin atasarea lor
la veniturile rezultate din vânzare ;
2. alocarea sistematică si ratională atunci când se asteaptă să se obtină beneficii economice în decursul mai multor perioade contabile ; Exemplu : cheltuieli cu amortizarea activelor.
3. activele recunoscute anterior nu mai aduc beneficii economice ;
Exemplu : creantele devenite irecuperabile.
4. transferul de beneficii economice în afara întreprinderii fără echivalent.
Exemplu : cheltuieli cu impozitele si taxele sau cheltuieli cu garantiile acordate pentru produsele vândute.
Conform IAS 18 “Venituri curente”, veniturile se evaluează la valoarea justă a mijlocului de plată primit sau de primit de către o întreprindere.
Definitie: Valoarea justă reprezintă valoarea la care poate fi tranzactionat un activ sau decontată o datorie de bună voie între părti aflate în cunostintă de cauză, în baza unei tranzactii în care pretul este determinat obiectiv. Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzactie este determinată printr-un acord între societate si cumpărătorul sau utilizatorul activului. Ea se evaluează la valoarea justă a mijlocului de plată primit sau de primit, tinând cont de suma oricăror reduceri comerciale si a oricăror rabaturi cantitative acordate de societate.
Mijlocul de plată este de regulă numerarul sau echivalentul de numerar, iar suma veniturilor este dată de valoarea nominală a numerarului sau echivalentul de numerar primit sau de primit. În cazul în care intrarea de numerar sau echivalent de numerar este amânată, valoarea justă a mijlocului de plată poate fi mai mică decât suma nominală a numerarului primit sau de primit.
În vederea eliminării acestui fapt, pe bază de acorduri între vânzător si cumpărător (cu caracter de tranzactie financiară), valoarea justă a mijlocului de plată va fi determinată prin actualizarea tuturor sumelor de primit în viitor, utilizând în acest scop rata dobânzii aferente perioadei respective.
Diferenta dintre valoarea justă la data recunoasterii venitului si valoarea nominală a mijlocului de plată, este recunoscută ca venit din dobânzi (venit financiar), mărimea acestuia în timp, determinându-se, dupa caz :
• utilizând o rată a dobânzii predominantă pentru un instrument financiar cu un grad de risc similar ; sau
• calculând rata dobânzii care actualizează încasările viitoare la nivelul pretului de vânzare la vedere al bunurilor respective ;
Prin asimilare cu veniturile, cheltuielile sunt evaluate la valoarea justă a mijlocului de plată acordat sau de acordat în schimbul contraprestatiei primite sau de primit sau de transferat fără echivalent (ex : cheltuielile cu impozitele).
Vânzarea cu plata amânată (rate) cu dobândă formalizată în cadrul facturării este simultan o tranzactie comercială si financiară. Dacă capacitatea de colectare este nesigură, venitul nu va fi recunoscut imediat deoarece nu au fost întrunite toate conditiile din IAS 18 “Venituri curente”.
În unele cazuri, cumpărătorul va avea putină sau deloc substantă economică, cu exceptia celei furnizate de vânzător si, care ar fi putut fi stabilită în mod specific în scopul încheierii tranzactiei respective.
Această situatie ridică întrebări deosebite cum ar fi de exemplu, dacă cumpărătorul este, din punct de vedere economic, o filială care ar trebui consolidată. Nu este (sau încă nu este) probabil ca întreprinderea să aibă beneficii economice asociate tranzactiei.
Daca o vânzare este înregistrată, valoarea acesteia pe baza valorii prezente a ratelor va fi calculată ca valoare prezentă a ratei de primit, utilizând rata dobânzii pe piată. Elementul dobândă este recunoscut pe masură ce este obtinut, proportional cu timpul.
Aceste venituri ale tranzactiei sunt recunoscute în perioadele contabile, în functie de stadiul de executie al contractului la data încheierii bilantului. Stadiul de executie al contractului poate fi determinat prin diverse metode, în functie de natura contractului, dupa cum urmează :
• evaluarea tehnică a lucrărilor executate ;
• procentajul serviciilor executate până la data bilantului din serviciile totale de executat;
• partajul costurilor angajate până la data bilantului din costurile totale estimate din respectivul contract.
Când rezultatul unei tranzactii materializate în prestări de servicii nu poate fi estimat credibil, venitul va fi recunoscut doar pe baza cheltuielilor recuperabile angajate, în consecintă nu se recunoaste nici un fel de profit. Atunci când serviciile sunt executate prin intermediul unui număr nedeterminat de prestatii de-a lungul unei perioade specifice de timp, veniturile sunt recunoscute pe baza metodei liniare pe durata perioadei respective.
Este cazul în care întreprinderea asigură servicii de asistentă tehnică, incluse în pretul produsului (de exemplu, asistentă tehnică si perfectionarea produsului după vânzarea unui pachet de software). Valoarea emanată va acoperi costurile anticipate aferente prestării serviciilor conform clauzelor contractuale, precum si un profit rezonabil.
Venituri din dobânzi si dividende
Veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic în mod proportional, pe baza randamentului efectiv al unui activ. Randamentul efectiv al unui activ este rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxului viitor de intrări de numerar asteptate pe durata de viată a activului pentru a echivala valoarea contabilă initiala a activului.
IAS 18 “Venituri curente” prevede că atunci când dobânda neplătită a fost acumulată înainte de achizitionarea unei investitii purtătoare de dobândă si intrările ulterioare de dobândă sunt alocate între pre-achizitii si post-achizitii, doar partea post-achizitie este recunoscută ca venit. Veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic, în mod proportional, pe baza randamentului efectiv al activului.
Randamentul efectiv al unui activ este rata dobânzii necesară pentru actualizarea fluxului viitor de intrări de numerar asteptate pe durata de viată a activului pentru a echivala valoarea contabilă initiala a activului.
