Patrimoniul aflat în administrarea agenţilor economici suferă mişcări şi transformări complexe în timpul derulării obiectului lor de activitate.
Asemenea modificări ale elementelor patrimoniale au drept ţintă obţinerea unor rezultate financiare.
Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situaţia inversă.
Deci, alături de patrimoniu considerat obiect al contabilităţii, şi efectul mişcării, respectiv al transformării lui prin operaţii care generează fie cheltuieli, fie venituri, intră în obiectul de studiu al acesteia.
Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază entitatea, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale. De asemenea, în cadrul cheltuielilor se mai cuprind amortizările şi provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute ori alte consumuri legate de evenimente extraordinare.
Veniturile agenţilor economici sunt sumele sau valorile încasate sau de încasat din: livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care entitatea a consimţit să le primească; executarea unor obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor, din producţia stocată, producţia imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor, vânzarea activelor cedate şi din alte operaţii extraordinare.
Atât cheltuielile cât şi veniturile înregistrate în contabilitate se colectează prin rezultatul exerciţiului. Ca atare, rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data încasării sau plăţii lor.
Rezultatul exerciţiului poate face obiectul mai multor ecuaţii de echilibru şi anume:
- pentru determinarea lui pe baza conturilor de rezultate:
Rezultat = Venituri – Cheltuieli
sau
Venituri = Cheltuieli ± Rezultat
- pentru determinarea lui pe baza bilanţului contabil patrimonial (făcând abstracţie de retragerile/aporturile de capital ale asociaţilor/acţionarilor):
Rezultat = Capitaluri proprii la finele exerciţiului"N" - Capitaluri proprii la
finele exerciţiului „N-1”
c) Elementele extrapatrimoniale – obiect al reflectării contabile speciale
Întreprinderile se pot afla în situaţia în care unele drepturi şi obligaţii, precum şi unele bunuri să nu poată fi integrate în activul şi pasivul entităţii economice, fiind considerate extrapatrimoniale. În această categorie se cuprind:
- angajamente (giruri, cauţiuni, garanţii) acordate sau primite în relaţiile cu terţii;
- mijloace fixe luate cu chirie;
- valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare sau custodie;
- debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare;
- redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate;
- stocuri de natura obiectelor de inventar;
- efecte scontate neajunse la scadenţă;
- alte valori extrapatrimoniale.
Contabilitatea acestor elemente extrapatrimoniale se realizează cu ajutorul conturilor în afara bilanţului, denumite şi conturi de ordine şi evidenţă.
Metoda contabilităţii conturează modul de studiu a obiectului acestei discipline ştiinţifice precum şi mijloacele utilizate pentru realizarea sarcinilor sale.
Dată fiind complexitatea obiectului de studiu, metoda contabilităţii este constituită dintr-un sistem logic de principii şi procedee de lucru.
Principalele procedee specifice metodei contabilităţii sunt:
a) Dubla reprezentare
b) Dubla înregistrare
c) Înregistrarea cronologică şi sistematică
d) Înregistarea sintetică şi analitică
e) Generalizarea şi sintetizarea informaţiilor în raportările financiare anuale.
Obiectivul fundamental al contabilităţii îl costituie furnizarea de informaţii care să ofere o imagine fidelă a situaţiei patrimoniului şi rezultatelor obţinute. Înfăptuirea imaginii fidele de către contabilitate necesită ca informaţiile furnizate de către aceasta să îndeplinească următoarele condiţii:
- datele contabile să fie înregistrate în timp util pentru a putea fi prelucrate şi utilizate;
- informaţiile contabile să ofere utilizatorilor o descriere adecvată, să fie corecte şi complete;
- contabilizarea faptelor să fie în acord cu baza lor juridică şi legală;
- informaţiile de sinteză să servească utilizatorilor pentru luarea deciziilor economice;
- informaţiile să rezulte din aplicarea cu bună credinţă a regulilor şi procedurilor contabile.
Pentru creşterea încrederii în imaginea fidelă furnizată de către contabilitate trebuie ca la organizarea contabilităţii entităţilor să se ţină seama de mai multe principii şi anume:
a) Continuitatea activităţii
b) Permanenţa metodelor
c) Prudenţa
d) Independenţa exerciţiului
e) Evaluarea separată a elementelor de activ şi pasiv
f) Intangibilitatea bilanţului de deschidere
g) Necompensarea
h) Prevalenţa economicului asupra juridicului
i) Importanţa relativă (pragul de semnificaţei)
