Inflatia

“ Inflatia este proces de crestere
a nivelului general al preturilor de consum,
mecanism care provoaca variatii multiple de
lunga durata, generalizeaza el insusi cauzele
permanentei sale si exprima prin majoritatea
cea mai mare parte a preturilor”.


Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat- banii.

Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca.
Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt :
-separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic) ;
- transformarea existentei – aur a monedei in aparerenta –aur;
-aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina ;
- scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.

Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma de inflatie. In perioada formarii economiei de piata in Europa, tinerele state au fost preocupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea.

S-a actionat pentru sisteme banesti stabile si o circulatie monetara sanatoasa ( normala ) acestea bazandu-se pe etalonul aur. Cand banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de hartie se limitau la aurul pe care acesti bani il reprezentau in circaulatie. In aceasta situatie, inflatia nu putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.

Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze . Intr-o anumita perioada, acestea s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule), acesestia se discreditau in fata agentilor economici . Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)

Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie neconvenabil in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala.

Ca urmare, in conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.

Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflatiei ramane actuala si complexa.

Punctele de vedere cu privire la natura inflatiei.
In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei.Din punct de vedere al intensitatii intalnim:
-inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor , fara zguduiri economice
-inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari
-inflatia declarata , in care preturile cresc anual cu 10%-15%
-inflatia galopanta , in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15% , provocand mari dezechilibre economice si sociale
-hiperinflatia , forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp , antrenand dezechilibre generale in economia nationala
-dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor
-cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia
-cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale , insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
-stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
-slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica

Fiind un fenomen deosebit de complex , inflatia se poate masura si ilustra prin utilizarea simultana a mai multor inidici si indicatori , fiecare din acestia evidentiind o anumita fateta a inflatiei .Cei mai importanti sunt:
-diferenta dintre cererea solvabila si oferta reala de marfuri ,bunuri si servicii
-indicele general al preturilor
-indicele preturilor de consum
-indicele costului vietii
-scaderea de cumparare a banilor pe piata interna si cea externa
-depasirea de catre masa monetara in circulatie a produsului national

Exprimarea absoluta a inflatiei se determina ca diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de bunuri si servicii pe care le pot oferi spre vanzare agentii economici.

Indiferent de cauza declansarii inflatiei , desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic , monetar socio-politic, de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.

Inflatia monetara

Se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea de bunuri si servicii de pe piata.Excedentul de masa monetara poate fi determinat de:
-emisiunea de moneda
-crearea de moneda scripturala
-controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de moneda
-cresterea vitezei de circulatie a banilor
-scaderea increderii in moneda nationala

Inflatia prin cerere este un fenomen de crestere a pretului provocata de o situatie de dezechilibru intre o cerere agregata solvabila prea mare in raport cu oferta agregata la un anumit pret.In conditii normale , excesul de cerere stimuleaza marirea productiei.Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere corespunzatoare a productiei , a ofertei ,preturile cresc si se manifesta fenomenul inflational.

Excesul cererii de consum a populatiei poate constitui,uneori , factorul principal al inflatiei.Cresterea cererii de consum a populatiei pote sa provina dintr-o utilizare excesiva a economiilor banesti.Ea pote avea ca sursa si cresterea excesiva a salariilor , fara o crestere corespunzatoare a productiei sau a productivitatii muncii.
O alta cauza a inflatiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilitatile bugetare curente.

Inflatia prin oferta
Dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei , prin penuria de bunuri materiale si servicii pe piata.
Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in preturi(materii prime , salarii , beneficii).
Consecintele inflatiei sunt examinate prin prisma deprecierii monetare.
-consecintele inflatiei sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
-sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandulise resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor.
-inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
-in timpul inflatiei productia scade
-inflatia elimina o parte din resursele acumulate
-inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
-inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
-descurajeaza investitiile productive , de lunga durata
-genereaza si extinde somajul
-afecteaza caderea societatii civile
-accentuiaza deprecierea monedei nationale

Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a preturilor , atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active , revalorizarea banilor , reducerea cererii agregate , reducerea incertitudinilor e.t.c.Succesul presupune inglogarea unor astfel de masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.

Cauzele inflatiei:

Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.

Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor de (bani de credit).

Un loc aprte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu-i compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Specialistii numesc un asemenea dezechilibru inflatie reala.

Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezechilibrul inflationist, la excesul de crestere nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului.

Ex. ale evolutiei ratei inflatiei in ROMANIA:

1997: 151,4%
1998: 40,6%
1999: 54,8%

Rezultatele financiare

Patrimoniul aflat în administrarea agenţilor economici suferă mişcări şi transformări complexe în timpul derulării obiectului lor de activitate.
Asemenea modificări ale elementelor patrimoniale au drept ţintă obţinerea unor rezultate financiare.
Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situaţia inversă.
Deci, alături de patrimoniu considerat obiect al contabilităţii, şi efectul mişcării, respectiv al transformării lui prin operaţii care generează fie cheltuieli, fie venituri, intră în obiectul de studiu al acesteia.
Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază entitatea, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale. De asemenea, în cadrul cheltuielilor se mai cuprind amortizările şi provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute ori alte consumuri legate de evenimente extraordinare.
Veniturile agenţilor economici sunt sumele sau valorile încasate sau de încasat din: livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care entitatea a consimţit să le primească; executarea unor obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor, din producţia stocată, producţia imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor, vânzarea activelor cedate şi din alte operaţii extraordinare.
Atât cheltuielile cât şi veniturile înregistrate în contabilitate se colectează prin rezultatul exerciţiului. Ca atare, rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data încasării sau plăţii lor.
Rezultatul exerciţiului poate face obiectul mai multor ecuaţii de echilibru şi anume:
- pentru determinarea lui pe baza conturilor de rezultate:
Rezultat = Venituri – Cheltuieli
sau
Venituri = Cheltuieli ± Rezultat
- pentru determinarea lui pe baza bilanţului contabil patrimonial (făcând abstracţie de retragerile/aporturile de capital ale asociaţilor/acţionarilor):

Rezultat = Capitaluri proprii la finele exerciţiului"N" - Capitaluri proprii la
finele exerciţiului „N-1”

c) Elementele extrapatrimoniale – obiect al reflectării contabile speciale
Întreprinderile se pot afla în situaţia în care unele drepturi şi obligaţii, precum şi unele bunuri să nu poată fi integrate în activul şi pasivul entităţii economice, fiind considerate extrapatrimoniale. În această categorie se cuprind:
- angajamente (giruri, cauţiuni, garanţii) acordate sau primite în relaţiile cu terţii;
- mijloace fixe luate cu chirie;
- valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare sau custodie;
- debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare;
- redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate;
- stocuri de natura obiectelor de inventar;
- efecte scontate neajunse la scadenţă;
- alte valori extrapatrimoniale.
Contabilitatea acestor elemente extrapatrimoniale se realizează cu ajutorul conturilor în afara bilanţului, denumite şi conturi de ordine şi evidenţă.
Metoda contabilităţii conturează modul de studiu a obiectului acestei discipline ştiinţifice precum şi mijloacele utilizate pentru realizarea sarcinilor sale.
Dată fiind complexitatea obiectului de studiu, metoda contabilităţii este constituită dintr-un sistem logic de principii şi procedee de lucru.
Principalele procedee specifice metodei contabilităţii sunt:
a) Dubla reprezentare
b) Dubla înregistrare
c) Înregistrarea cronologică şi sistematică
d) Înregistarea sintetică şi analitică
e) Generalizarea şi sintetizarea informaţiilor în raportările financiare anuale.
Obiectivul fundamental al contabilităţii îl costituie furnizarea de informaţii care să ofere o imagine fidelă a situaţiei patrimoniului şi rezultatelor obţinute. Înfăptuirea imaginii fidele de către contabilitate necesită ca informaţiile furnizate de către aceasta să îndeplinească următoarele condiţii:
- datele contabile să fie înregistrate în timp util pentru a putea fi prelucrate şi utilizate;
- informaţiile contabile să ofere utilizatorilor o descriere adecvată, să fie corecte şi complete;
- contabilizarea faptelor să fie în acord cu baza lor juridică şi legală;
- informaţiile de sinteză să servească utilizatorilor pentru luarea deciziilor economice;
- informaţiile să rezulte din aplicarea cu bună credinţă a regulilor şi procedurilor contabile.

Pentru creşterea încrederii în imaginea fidelă furnizată de către contabilitate trebuie ca la organizarea contabilităţii entităţilor să se ţină seama de mai multe principii şi anume:
a) Continuitatea activităţii
b) Permanenţa metodelor
c) Prudenţa
d) Independenţa exerciţiului
e) Evaluarea separată a elementelor de activ şi pasiv
f) Intangibilitatea bilanţului de deschidere
g) Necompensarea
h) Prevalenţa economicului asupra juridicului
i) Importanţa relativă (pragul de semnificaţei)

Patrimoniul

Patrimoniul-obiect al contabilităţii
Sub aspect juridic, patrimoniul poate fi definit ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor în expresie bănească aparţinând unei persoane fizice sau juridice.
Sub aspect economic, patrimoniul poate fi definit ca reprezentând totalitatea, respectiv, universalitatea valorilor corporale şi necorporale, contabilizate sub formă de bunuri materiale, nemateriale ori financiare. Ele trebuie să aparţină subiectului de drept care este întreprinderea.
Patrimoniul poate deveni obiect de studiu al contabilităţii numai în cazul în care el este investit, adică utilizat în activitatea economică în vederea obţinerii de bunuri şi servicii destinate vânzării, cumpărării, ori în activităţi administrative şi social – culturale prin care se satisfac necesităţi reale ale entităţii.
Literatura de specialitate prezintă numeroase interpretări şi variante în definirea şi analiza patrimoniului ca obiect al contabilităţii.
Concepţia economico – juridică a patrimoniului îl dedublează în patrimoniu economic şi respectiv patrimoniu juridic.
Forma de prezentare a patrimoniului în contabilitate este aceea a unei balanţe cu două părţi egale. În mod convenţional, parte din stânga egalităţii poate fi denumită patrimoniu economic, iar cea din dreapta egalităţii, patrimoniu juridic. Deci, egalitatea generalizatoare este:
Patrimoniul economic = Patrimoniul juridic

Conţinutul juridic are ca fundament conţinutul economic, iar conţinutul economic este suportul material concret al conţinutului juridic ca provenienţă sau sursă de formare a diverselor elemente patrimoniale concrete, aflate în stânga egalităţii.
● Patrimoniul economic este format, deci, din bunuri economice, ca obiecte de drepturi şi obligaţii, evaluabile în bani.
● Patrimoniul juridic este format din drepturile şi obligaţiile cu valoare economică care reprezintă cauza, provenienţa juridică a elementelor patrimoniale concrete şi formează substanţa juridică a patrimoniului.
Reluând forma de reprezentare a patrimoniului în contabilitate, prin prisma elementelor sale componente, putem formula egalitatea celor două părţi prin ecuaţia:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

În contabilitate, bunurile economice sunt cunoscute ca active patrimoniale, iar drepturile şi obligaţiile, ca pasive patrimoniale, de unde apare o altă ecuaţie a patrimoniului:

Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

Obiectul si rolul gestiunii fiscale

Obiectul si rolul gestiunii fiscale in conducerea societatilor comerciale
Pentru a gestiona eficient resursele economice si financiare ale intreprinderilor trebuie sa se ia in calcul DIMENSIUNEA FISCALA a afacerilor.

Contabilitatea si fiscalitatea constituie doua discipline INDEPENDENTE una fata de cealalta.

Societatile comerciale,regiile autonome,si alte institutii de stat prezinta un ANSAMBLU de documente contabile si fiscale care trebuie analizate
in ANSAMBLU si NU independent unele de altele.

Unul din interesele informationale onorate de contabilitate este cel fiscal.
PRINCIPIILE FISCALE urmaresc fie STIMULAEREA fie INHIBAREA unor activitati.
Interacttivitatea intre DREPTUL CONTABIL si DREPTUL FISCAL este realizata prin disciplina " Gestiunea Fiscala a Intreprinderii "

Obiectul de studiu al gestiunii fiscale il constituie analiza DISTORSIUNILOR sau a ABATERILOR provocate de incompatibilitatea
intre REGULA FISCALA (ca norma) si cea CONTABILA,COVERGENTA dintre fiscalitate si contabilitateprecum si stabilirea pe baza
analizei a STRATEGIEI RISCULUI FISCAL si EFICIENTEI FISCALE a intreprinderilor.

Gestiunea fiscala se adreseaza tuturor intreprinderilor care au ca obiect de activitate ACTE DE COMERT ,OPERATII ECONOMICE si FINANCIARE
destinate obtinerii de profit (beneficii=o are mai cuprinzatoare decat profitul )

Fiscaliatea are la baza DREPTUL FISCAL,Doctirna fiscala pentru a determina REGIMUL DE IMPOZITARE privind beneficiile,tva-ul,impozitele si taxele locale,contributii
pentru asigurarile sociale,accizele,altele.

Contabilitatea are un rol esential in economie in a furniza situatii financiare.
Aceste SITUATII FINANCIARE trebuie sa prezinte :
Credibilitate
Inteligibilitate (intelese de diversi utilizatori ai informatiei)
Pertinabilitate (in raport cu luarea unor DECIZII )
Corectitudine
Comparabile in TIMP si SPATIU.

Dezvoltarea fiscalitatii genereaza necesitatea crearii unui SISTEM INFORMATIONAL pentru a tine cont de multimea
regulilor fiscale din cauza PENALITATILOR aplicabile in momentul punerii in evidenta a neregurilor.
OBLIGATIILE,RISCUL,CONTROLUL si SANCTIUNILE au fost asociate fiscalitatii in timp,conferindu-i acesteia
o imagine de CONSTRANGERE greu acceptata de Conducerea intreprinderilor dar si de cetatieni

Intreprinderea a fost orientata sa acorde mai multa atentie PARAMETRILOR FISCALI.
De cele mai multe ori fiecare tranzactie economica genereaza obligatii fiscale si din acest motiv trebuie sa se tina cont
de numarul mare de reguli aplicabile si de problemele de armonizare ale fiscalitatii cu contabilitatea.

Statul primeste informatia contabila de la profesionistii in domeniu iar recunoasterea unei informatii FIABILE bazata pe
NORME ,PRINCIPII,REGULI,si POSTULATE cuprinse in Legea Contabilitatii (82/1991),constituie un pas important in realizarea
unui drept contabil autonom ce trebuie respectat si de catre fiscalitate.

Modelul de contabilitate,continutul,este bazat pe MACROECONOMIE unde predomina interventia guvernamentala si influienta regulilor fiscale in materie de NORMALIAZARE contabila.

Astfel informatia contabila trebuie sa devina credibila iar situatiile financiare prezentate de catre intreprinderi care aplica IAS si IFRS trebuie sa raspunda INVESTIRORILOR DE CAPITAL.
Aceasta implica ca Impozitul (in genere) sa devina NEUTRU asupra contabilitatii.

Fiscaliatea are propriile reguli ,principii care NU converg intotdeauna cu cele contabile.In acest sens CODUL FISCAL(nota romanesc) se apropie
in mare masura de REGULILE GENERALE EUROPENE

Gestiunea fiscala- Eficacitatea Fiscala- Strategia Intreprinderii.

Reglementarile de natura fiscala vin sa influenteze DIRECT sau INDIRECT activitatea unei unitati economice ce are calitatea de contribuabil.

Specialistii definesc FISCUL ca fiind administratorul ce are in atributiile sale CALCULUL,PERCEPEREA,URMARIREA PLATII impozitelor,taxelor,si
contributiile datorate de contribuabil statului.
Obiectivele fiscalitatii deci constau in calculul,perceperea,asezarea,urmarirea PLATII impozitelor,taxelor,si contributii datorate de unitatile economice statului.

Obiectivele Gestiunii Fiscale ale Intrprinderii au in vedere asigurarea securitatii si eficacitatii fiscale prin intermediul cercetarii PRESCRIPTIILOR de forma
si fond cum ar fi:
*amanari
*esalonari
*scutiri
toate impuse de dreptul fiscal.

Miza financiara a controlului fiscal este rareori neglijata in masura in care redresarile facute sunt insotite de SANCTIUNI si PENALITATI de o
importanta variabila dar deseori determinanta.

Consecintele financiare ale unei proceduri de unificare pot fi extrem de dificile pentru o intreprindere si pot conduce la o IMAGINE defavorabila a sa sau
de compromis a echilibrului financiar.

Pentru acest motiv intreprinderile sunt tentate a se indrepta spre un comportament mai putin curativ fata de fiscaliate si mai mult orientat spre depistarea si prevenirea riscului fiscal.

In afara activitatii curente realizarea de operatiuni importante impuse mai ales de dezvoltarea sa(fuziuni,consolidari) solicita punerea in aplicare a regulilor
financiare pe care intreprinderea NU le practicase pana la acel moment.Aceasta confruntare cu NOI reguli fiscale implica un anumit GRAD DE RISC.

Din acest motiv se impune aplicarea unor proceduri de control intern specifice regulilor fiscale.

Eficacitatea fiscala se constituie ca element esential al gestiunii fiscale,firma trebuie sa-si conceapa o POLITICA FISCALA autonoma ,detasata de
restul intreprinderii si dotata cu un OBIECTIV unic si independent si anume CERCETAREA CAILOR LEGALE MAI PUTIN IMPOZATE.

Gestiunea fiscala ca si gestiunea comerciala (de productie) se integreaza in gestiunea intreprinderii si deci trebuie definita in functie de obiectivele
politicii generale a intreprinderii sau in raport cu strategia adoptata.

Eficacitatea fiscala a intreprinderii poate fi atinsa direct sa indirect.
Cea DIRECTA poate fi realizata prin intermediul dreptului fiscal ce cuprinde * MASURI DE AJUTOR si INCITARE FISCALA.
Este cert ca intreprinderea care utilizeaza masurile de incitare fiscala atrage un AVANTAJ FINANCIAR imediat.
Obtinerea de avantaje fiscale legale presupune ca intreprinderea cunoaste ansamblul de masuri in vigoare ceea ce NU tine de caracterul temporar
al regulilor fiscale,de frcventele modificari legislative si de publicitate care reuneste traditional masurile speculative ,lasand in umbra celelalte
dispozitii mai exacte dar uneori la fel de avantajoase.

Practica a dovedit ca cea mai buna solutie posibila fiscala este aceea care tine seama de obiectivele si strategiile intreprinderii.
Strategia fiscala a intreprinderii trebuie privita ca o substrategie a dezvoltarii de ansamblu a firmei.

Dintre mijloacele eficacitatii fiscale se mentioneaza

Utilizarea de o maniera optima a masurilor de AJUTOR si INCITARE fiscala si este o eficaciate fiscala directa care poate fi exemplificata
prin folosirea unor metode de AMORTIZARE ACCELERATA ,utilizarea unor metode de EVALUARE A STOCURILOR la iesire in functie de INFLATIE.(CMP)

O alta metoda este APORTUL de CAPITAL SOCIAL in NATURA si devoltarea firmei prin reutilizarea profitului pentru INVESTITII PRODUCTIVE cu
consecinte favorabile asupra diminuarii impozitelor sau scutirii totale da a fi achitate.

Reducerea profitului impozabil cu 10% din pretul de achizitie al echipamentelor tehnologice,etc

Eficacitatea fiscala INDIRECTA este posibila in conditiile in care sistemul de impozite,taxe,si contributii ofera o serie de DEDUCERI fiscale
a unor cheltuieli si ACOPERIREA pierderilor din exercitiile anterioare ,limita unor cheltuieli deductibile partial in functie de masa bruta a profitului.
Eficacitatea fiscala este un element motor al gestiunii fiscale a intreprinderii.
Trebuie conceputa o politica fiscala autonoma detasata de restul intreprinderii ce urmareste cercetarea si atingerea unui cost fiscal optim.
Eficacitatea fiscala NU este totdeauna COMPATIBILA cu cautarea de CAI SI SOLUTII mai putin IMPUSE,ea trebuie abordata ca un
SACRIFICIU FISCAL sau COST FISCAL.
Acest sacrificiu poate fi EVALUAT prin raportarea si integrarea dimensiunii fiscale in DECIZIILE de gestiune fiscala a intreprinderii.
____________________________________________________
Principiile fiscale
Impozitul in sine se justifica prin functionarea oricarei societati care implica costuri necesare acoperirii nevoilor sale.
Dreptul de a introduce impozite il are statul prin organele puterii centrale sau parlament si uneori prin administratiile de stat locale.
Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala ,iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite in favoarea unitatii administrativ teritoriale .

Intreaga activitate de IMPUNERE,URMARIRE,si PERCEPERE a impozitelor si taxelor si perceperea acestora consta in aplicarea si respectarea prevederilor legale si orice abatere in acest sens
inseamna incalcarea legii cu consecinte ce atrag raspunderea celor in cauza.
PRINCIPII
1.JUSTIFICAREA IMPOZITULUI este o problema de cultura a fiecarui individ sa inteleaga ca nici-un stat din lume nu poate functiona daca NU are RESURSE financiare.
sanatatea,securitatea,arta si cultura,invatamantul sunt probleme de importanta nationala
Functionarea lor eficicenta necesita resurse financiare ,statul nu are posibilitatea sa le acopere din resurse proprii.
In masura in care resursele financiare prevenite de la intreprinderi si persoane juridice sau fizice sunt suficiente ,acestea se vor intoarce in beneficiul contribuabililor( se justifica)
2.PRINCIPIUL NEUTRALITATII si EFICACITATII impozitului
NEUTRALITATEA impozitului presupune de a nu fi investit in alta functie decat cea FISCALA adica finantarea cheltuielilor publice FARA sa influenteze conditiile de functionare a economiei,repartitia avutiilor
sau structurilor sociale.
NEUTRALITATEA impozitului poate fi privita sub doua aspecte:
a)din pcv al cercetarii unei EFICACITATI MAXIME a intreprinderii ,pentru resurse si tehnici date un impozit general sau o taxa uniforma pe consumatii provenite de la terti NU afecteaza rezultatele intreprinderii
exemplu : impozitul pe veniturile din salarii (se retine din salariu salariatului),TVA ( taxa ce nu afecteaza cheltuielile si veniturile)sau Contributiile la sistemul asigurarilor sociale (suportate de salariati)
b) din pcv al DINAMICII,progresului tehnic si economic ,impozitul NU trebuie sa INTIMIDEZE beneficiile atunci cand acestea provin dintr-o punere in practica a tehnicilor moderne,eficiente ,a reducerii costurilor si o mai buna orientare a productiei
Beneficiile constituie premisa dezvoltarii intreprinderii si implicit a economiei nationale .
3.PRINCIPIUL TRANSPARENTEI impozitului . Impozitul trebuie PRELEVAT urmarind principii simple si clare care sa NU dea loc interpretarilor arbitrare,iar aplicarea lor sa fie cat mai putin costisitoare.
De cele mai multe ori aplicarea unui impozit a fost transpus pe zeci de pagini in Monitorul Oficial iar conducatorul economis ocupa o mare parte din timp studiind aplicarea corecta in punerea in practica.
Aparitia unei LEGI sau ORDONANTE este urmata de regula de NORME de punere in aplicare ce apar cu o mare intarziere,Instructiuni care nasc confuzii si lasate intarpretarilor aparatului fiscal si care
trebuie sa apere interesele statului fata de agenti economici preocupat in permanenta de a gasi calea legala pentru impunerea cea mai mica.
4.PRINCIPIUL IMPOZITULUI IMPERSONAL acest principiu semnifica faptul ca prelevarea impozitului NU trebuie sa implice cercetarea de tip INCHIZITORIAL la viata persoanelor fizice sau juridice.

Personalul din aparatul fiscal selectionat pe principiul competentei profesional si moral conduce cu siguranta la eficienta activitatii fiscale dar si a diminuarii riscului fiscal al contribuabililor atat timp cat personalul
care se afla in slujba statului reprezinta si un organ de indrumare si control
5.In price societate OBIECTIVUL FINAL si preocuparea esentiala este asigurarea dezvoltarii depline a personalitatii fiecarui cetatean dupa propriile sale aspiratii.
6.PRINCIPIUL NEDISCRIMINATORIU impozitele trebuie sa fie satabilite urmand reguli care sunt ACELASI pentru toti.
trebuie subliniat faptul ca orice masura fiscala directa sau indirecta discriminatorie fata de un grup social oarecare este incompatibila cu principiile generale ale unei societati democratice.

DREPTUL CONTABIL AUTONOM
Contabilitatea reprezinta un instrument de cunoastere si gestiune a PATRIMONIULUI ,a SITUATIEI NETE si a REZULTATULUI obtinut.(PATRIMONIU*SITUATIE NETA*REZULTAT)
Contabilitatea trebuie sa asigure informatii pentru:
Investitorii de capital
Organele fiscale * ca reprezentanti ai statului
Bancheri
Parteneri de afaceri a intreprinderii
Pentru a fi NEUTRA dar si COMPATIBILA ca sistem de comunicare,contabilitatea are la baza Norme si Principii Generale de EVALUARE si calcul economic ,o TERMINOLOGIE precisa si identica pentru toti utilizatorii de informatii.
Raporturile contabilitatii cu exteriorul implicit cu FISCALIATEA pot fi rezumate in urmatoarele reguli si principii:
a) delimitarea cheltuielilor si veniturilor la exercitiul curent in conditiile in care CONTINUITATEA activitatii de exploatare este valida
b)evaluarea activelor la intrare in functie de costul istoric care are o determinare obiectiva si poate fi certificata prin documente.
c)evaluarea ANUALA a tuturor elementelor patrimoniale prin inventariere la valoarea de UTILITATE a tuturor activelor si datoriilor.
d)contabilitatea PIERDERILOR si a DATORIILOR probabile si a deprecierilor de valoare datorate UZURII morale si fizice,DEGRADARII,NEANCASARII CREANTELOR,CLIENTI DUBIOSI si RAU PLATNICI,la inchiderea
fiecarui exercitiu financiar fara a se tine cont de eventualele PLUS VALORI si ACTIVE PROBABILE.
d)DISTINCTIA dintre costurile PERIOADEI si costurile PRODUSULUI cum sunt cheltuielile generale de administratie si desfacere care NU fac obiectul costului de productie conform IAS 2 STOCURI.

PRINCIPIILE CONTABILE.
1.Continuitatea activitatii
2.Corelarea cu fiscaliatea
3.Permanenta metodelor
4.Principiul Prudentei
1.Continuarea activitatii este foarte important de a tine cont de acest principiu deoarece la intocmirea si prezentarea situatiei financiare se va aplica una sau mai multe baze de evaluare combinate din cele patru
costul istoric
costul curent
valoarea actualizata
valoarea realizabila
daca si numai daca intreprinderea estimeaza ca in viitorul previzibil( 12 luni)activitatea continua cel putin un an.
2.corelarea cu fiscalitatea.
Ce trebuie sa faca o intreprindere pentru a evolua daca isi contiunua activitatea?
raspuns a) o analiza a ACTIVELOR CURENTE si a DATORIILOR CURENTE
b) soldul CREANTELOR cu o lichiditate mai MICA de un an trebuie corelat cu viitoarele contracte pe anul urmator.
c) datoriile curente si perioada lor de EXIGIBILITATE sa fie mai MARE decat perioada de LICHIDITATE
d)durata medie in zile a SOLDULUI(debitul) CLIENTI trebuie sa fie mai MICA decat durata medie in zile a creditului FURNIZORI
e)datoriile salariale ,fiscale si asimilate au un grad de exigibilitate pana la 30 de zile.

3.Principiul Permanentei Metodelor
pentru a asigura COMPATIBILITATEA in timp a informatiei contabile ,intreprinderea trebuie sa aplice acelasi norme de evaluare (la iesire)
Modificarile politicii contabile sunt PERMISE numai daca legea le prevede sau daca acestea au rezultat informatii mai relevante si mai credibile.
Nota intr-o economie inflationista (de tip galopanta) trecerea de la tratamentul contabil de baza prevazut de IAS 2 Stocuri ,privind evaluarea stocurilor de materii prime si materiale auxiliare
la iesire(derecunoasterea) de la metoda initiala FIFO la metoda alternativa LIFO ,are implicatii majore asupra activului curent,stocurile prezentate in bilant vor avea o valoare
mai mica dar si asupra REZULTAULUI contabil,cheltuielile cu materiile prime si materiale auxiliare fiind MAJORATE(implicit baza de impozitare se diminueaza)
4.Principiul Prudentei orice element al structurilor situatiilor financiare (bilant) trebuie prezentate pe baza principiului prudentei.
Intrebare : cum aplicam in practica acest principiu odata cu INVENTARIEREA tuturor elementelor de activ si pasiv (patrimoniale)?
Cazul 1. In contabilitate vor fi RECUNOSCUTE numai profiturile REALE la data inchiderii exercitiului financiar ,aceasta presupune sa se tina seama de orice depreciere
de valoare a unui activ conform IAS 36 Deprecierea Activelor.
Vor fi ajustate toate acele active considerate a fi depreciate intre perioada lor de intrare si valoarea contabila neta pentru stocuri la 31.12 N
la fel se procedeaza pentru toate activele in urma inventarierii comparandu-se valoarea contabila de intrare cu valoarea de PIATA
Aici se vor aplica prevederile IAS 16 Imobilizari Corporale privind evaluarea la BILANT si IAS 36 Deprecierea Activelor
la IFRS 5 ,activele pe termen lung detinute pentru vanzarea activitatii INTRERUPTE ,IAS 37 Provizioane,datorii si active contigente

formula contabila
6813 = 291

sau
6814 = %
39x
49x
59x

In schimb daca au fost deprecieri ale activelor inregistrate in anul precedent iar in anul curent prin inventariere se constata prin inventariere se constata ca valoarea realizabila
este mai MARE decat valoarea contabila ,prudenta solicita ajustarea stocurilor la cea mai mica valoare dintre cost si valoarea realizabila neta ( la fel ca si la compensarea lipsurilor cu plusurile constatate
prin inventariere)
se procedeaza la anularea provizionului constituit
291 = 7841
Cazul 2. in contabilitate se va tine seama de toate obligatiile PREVIZIBILE si de pierderile POTENTIALE care vor lua nastere in cursul exercitiului financiar incheiat pe parcursul
celui anterior chiar daca obligatiile sau pierderile apar intre data incheierii exercitiului si data intocmirii bilantului
formula contabila
6813= 151

aceste PROVIZIOANE sunt tratate ca si obligatii pe tremen lung sau mediu fiind plasate intre DATORII pe termen scurt si Veniturile Amanate (ct.471)
4.PRINCIPUL INDEPENDENTEI EXERCITIILOR
Veniturile si cheltuielile sunt recunoscute in contabilitate NUMAI daca acestea apartin exercitului financiar pentru carste se face raportarea ( un an calendaristic)
5.EVALUAREA SEPARATA A ELEMENTELOR DE ACTIV SI PASIV
Acest pricipiu este asimilat unei norme nationale si solicita faptul ca la stabilirea VALORII TOTALE corespunzatoare unei pozitii din bilant,sa se determine SEPARAT valoarea aferenta fiecarui element individual
de activ si de pasiv.
6.INTANGIBILITATEA BILANTULUI DE DESCHIDERE
onform acestui principiu bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere a exercitiului precedent cu exceptia corectiilor impuse de IAS 8 " Profitul net sau pierderea neta a perioadei,erori fundamentale si modificari ale politicii contabile"
Retragerea situatiilor financiare ( bilant ) privind aplicarea pentru parima data a standardelor internationale,IFRS 1 " Adoptarea pentru prima data a Standardelor Internationale de Raportare Financiara " privind MASURAREA si RECUNOASTEREA specifica faptul ca ,citat, "...bilantul de deschidere reprezinta punctul de plecare pentru contabilitata ulterioara a entitatii "
7.NECOMPENSAREA
Elementele de activ NU pot fi compensate cu valorile elementelor de pasiv,
Veniturile NU pot fi compensate cu cheltuielile ,cu exceptia compensarilor intre activ si pasiv admise de IFRS.
8.PREVALENTA ECONOMICULUI ASUPRA JURIDICULUI
Acest principiu nou introdus in norma contabila nationala solicita faptul ca informatiile in situatiile financiare ( bilant) sa reflecte realitatea (patrimoniala ) economica a evenimentelor si tranzactiilor nu numai FORMA lor
juridica.
9.PRINCIPIUL PRAGULUI DE SEMNIFICATIE
Acest principiu solicita faptul ca elemnetele de structura ale situatiilor financiare care au o valoare semnificativa sa fie prezentate in mod distinct in cadrul situatiilor financiare.

Respectarea si aplicarea acestor principii este OBLIGATORIE deoarece ele contribuie nla realizarea obiectivului de IMAGINE FIDELA claresi completa asupra patrimoniului ,rezultatului si a modificarii capitalului.
Abaterile de la aceste principii NU sunt (in general ) admise decat in cazuri exceptionale ( exemplu -in cazul falimentului-firma nu mai poate respecta principul continuitatii,etc)
Orice abatere de la aceste principii vor fi prezentate in NOTE EXPLICATIVE la prezentarea situatiilor financiare anuale.

nota IFRS = standarde internationale de raportare financiara , IAS = standardele internationale de conatbiliate

CONTABILITATEA SI FISCALITATEA PRIVIND CONTUL DE REZULTATE SI CALCULUI IMPOZITULUI PE PROFIT

Subordonarea contabilitatii fata de fiscalitate este justificata cel putin prin 2 explicatii (motive)
1.In absenta regulii contabile specifice ,norma fiscala se IMPUNE ca norma practica ( adica dc contabilitatea nu raspunde la o norma contabila se aplica norma fiscala)
2.Fiscalitatea este preocupata de regulile determinarii BAZEI de IMPUNERE datorita necesitatii acoperirii cheltuielilor publicedin impozite.

Pe plan international ,nevoia de informare a unei game largi de utilizatori (beneficiari de informatie contabila,ex.statele,actionarii,etc)a dat nastere unui adevarat DREPT CONTABIL complet diferit
de DREPTUL FISCAL
Fiecare dintre cele 2 discipline are autonomia sa,dispun de reglementare specifica si au domeniu propriu de interventie.
Datorita autonomiei celor doua drepturi in principiu NATURA documentelor de intocmit este cea care conditioneaza regula de drept ce trebuie aplicata.
1.in plan CONTABIL pentru determinarea Conturilor Anuale (bilant) este obligatorie aplicarea regulilor contabile chiar daca este seminicativ diferita de cea fiscala
2.in plan FISCAL trebuie aplicate dispozitiile dreptului fiscal ,eventualele divergente cu dreptul contabil implicand corectarea rezultatului contabil

REZULTUL CONTABIL si REZULTATUL FISCAL

Rezultatul unei activitati economice este tratat din doua pcv ,ale rezultatului contabil si a rezultatului fiscal
Un DEFICIT contabil reprezinta o contra-performanta pe care intreprinderea trebuie sa o corecteze pentru a nu influenta in mod negativ activitatea viitoare a intreprinderii.Nu la fel stau lucrurile in cazul unui deficit fiscal care datorita posibilitatilor de raportare constituie de fapt un AVANTAJ care va fi folosit de intreprindere in functie de posibilitatile oferite de legislatie.
Conform normelor legale PROFITUL IMPOZABIL se determina ca diferrenta intre venituri totale ( inclusiv castiguri din orice sursa) si cheltuielile efective(inclusiv cele nedeductibile fiscal) care au contribuit la realizarea veniturilor,(se obtine profitul contabil )la care se adauga cheltuielile nedeductibile fiscal.
Rezultatul contabil in acceptiunea etimologica este " rezultatul BRUT" sau " rezultatul inainte de impozitare" si se calculeaza avand in vedere cerintele contabilitatii de AMGAJAMENT si respectand principiul independentei exercitiului.
rezultatul contabil (rezultatul brut) = venituri totale minus cheltuieli totale.
rezultaul FISCAL = rezultatul contabil minis cheltuielile partial deductibile fiscal plus cheltuielile ndedeductibile fiscal

veniturile
venituri din exploatare (de la grupa 70 la 75 inclusiv)
veniturile financiare ( grupa 76)
veniturile exceptionale (grupa 77)

veniturile financiare sunt
din participatii
din imobilizari financiare
din creante imobilizate
din diferente de curs valutar
din dobanzi (la imprumuturi acordate)
din sconturi (primite),etc
veniturile exceptionale sunt
din despagubiri ,etc

cheltuielile de exploatare (de la grupa 61 la grupa 65 inclusiv)
cu materiile prime
materiale
marfuri
lucrari executate
cu personalul
impozite,taxe,varsaminte asimilate
cu amortizarile capitalului imobilizat
prime,alte ch.de exploatare
din cedarea activelor

cheltuielile financiare
titlurile de plasament cedate
diferente de curs valutar
dobanzi
pierderi din creante legate de participare
alte ch.financiare

cheltuieli extraordinare
calamitati
exproprieri

categoriile de cheltuieli admise spre a fi DEDUSE la calculul impozitului impozabil
1.chelt.efectuate ptr.reabilitatrea bunurilor livrate si a bunurilor imobile,vandute in baza unui contract de vanzare cu plata in RATE sunt deductibile la acelasi termene scadente prevazute in contract
proportional cu valoarea ratei de inregistrare la valoarea totala a livrarii
2.In cazul contractelor de leasing ,utilizatorul va deduce chiria pentru contractul de leasing operational sau amortizarera si dobanzile pentru contractul de leasing financiar.
3.cheltuielile efectuatepentru popularizarea numelui unei persoane juridice sau serviciu utilizand mijloace de informare in masa si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea
mesajelor publicitare,daca au la baza un CONTRACT SCRIS
4.cheltuielile aferente lucrarilor de consolidare pentru reducerea gradului de risc sismic al cladirilor care prezinta clasa 1 de risc
5.cheltuieli privind transportul ,cazarea salalriatilor ocazionate de delagare,detasare sau deplasare acestora in tara si strainatate,constatate prin documente justificative.
6.cheltuieli reprezentatnd tichete de masa acordate de angajatori in limita valorii lor nominale ,conform Legii 142/1998

Sunt cheltuieli NEDEDUCTIBILE
1.cheltuieli cu impozitul pe profit,reprezentand diferente din anii precedenti sau in anul curent,impozitele platite in strainatate
sunt nedeductibile si impozitele retinute la SURSA platite in numele persoanelor juridice si fizice NEREZIDENTE pentru veniturile realizate in Romania
2.amenzile,confiscarile,majorile de intarziere si penalitatile datorate catre autoritaile romane
3.cheltuieli de protocol care depasesc limita de 2% aplicata asupra diferentei rezultate dintre totalul veniturilor si totalul cheltuielilor aferente inclusiv acizele minus cheltuielile cu impozitul pe profit si cheltuielile de protocol inregistrate in cursul anului
4.cheltuieli cu diurna care depasesc limitele legale stabilite pentru institutiile publice
5.sumele utilizate pentru constituirea de rezerve peste limetele legale de 20 % raportat la capitalul social varsat ,cu exceptia celor create de banci,in limita a 2% din soldul creditelor acordate
,a rezervelor tehnice ale societatilor de asigurari in limita a 5% di profitul contabil anual (pana cand acesta va atinge 20% din capitalul social)
6.sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limita stabilita de lege
7.cheltuieli de sponsorizare peste limita legala (2% raportat la cifra de afaceri)
8.orice alte cheltuieli factute in favoarea actionarilor sau asociatilor inclusiv dobanzile platite in cazul contarctelor civile in situatia in care nu sunt impozitate la persoana fizica.
9.cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile ,activele corporale pentru care nu au fost incheiate contracte de asigurare
10.provizioane ptr.cheltuieli care privesc o cheltuiala nedeductibila
11.alte cheltuieli nedeductibile fiscal

In categoria VENITURILOR NEIMPOZABILE( care se scad din baza de impozitare) sunt inscrise,cf.legii:
1.Dividendele primite de la o alta persoana juridica romana
2.diferentele favorabile de valoare a titlurilor de participare ca urmare a incorporarii rezervelor ,a beneficiilor sau a primelor de emisiune sau prin compensarea unor creante la societatea care detine
participatiile.
3.veniturile respectiv rezulatatele din anularea datoriilor sau incasarea creantelor,dupa caz,ca urmare a trensferului de actiuni sau de parti sociale de la fondul proprietatii de sata conform conventiilor.
4.rambursarile de cheltuieli nedeductibile fiscal precum si veniturile realizate din anularea provizioanelor pentru care NU s-au acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea ori recuperarea
unor cheltuieli nedeductibile
--------------------------------------------------

PROFIT SI PIERDERE CONTABIL SI FISCAL

INTRODUCERE.

Pentru inceput trebuie sa mentionez ca potrivit art. 19 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, in contabilitatea societatilor comerciale, profitul sau pierderea se stabileste cumulat de la inceputul exercitiului financiar.Profitul si pierderea pot fi clasificate ca fiind profit si pierdere contabila si profit si pierdere fiscala.


CAPITOLUL I.
Veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor care se concretizeaza în cresteri ale capitalului propriu, altele decât din contributii ale actionarilor.

Cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor ori cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.

Conform IAS 1 se clasifica veniturile si cheltuielile in:

Din punct de vedere contabil,
Cheltuielile si veniturile sunt clasificate dupa:
a) natura (cheltuieli cu salarii, materiale, venituri din prestari de servicii)

b)destinatie , adica:
b.1.) cheltuieli de productie de baza
b.2) cheltuielile generale de administratie:de desfacere ,cheltuieli cu activitatea bancara (comisioane, dobanzi) , cu activitatea nebancara (operatii vizand lizingul, factoringul, scontari, operatii cu titluri si cheltuieli cu activitati administrative.

In Romania contul de profit si pierdere se intocmeste dupa natura si le imparte in 3 activitati:

1.De exploatare
2.Financiare
3.Extraordinare



Cheltuieli cu impozitul pe profit nu sunt cheltuieli propriuzise dar apar in contabilitate pentru evidenta si control.Ele sunt prelevari din venituri in favoarea statului in conformitate cu prevederile legale.
cheltuieli cu impozitul pe profitul curent (suma varsata la stat)
cheltuieli cu impozitul amanat

Inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli se efectueaza, de regula, la sfarsitul exercitiului financiar. Rezultatul definitiv al exercitiului se stabileste la inchiderea acestuia.

In Romania exercitiul financiar este anul calendaristic.Pornind de la aceste prevederi legale, o entitate economica poate obtine ca rezultat contabil, profit sau pierdere.

Veniturile si cheltuielile se pot gasi în Contul de profit si pierdere în diferite moduri astfel încât sa furnizeze informatia relevanta pentru procesul decizional.

Profitul este valoarea care ramane dupa ce cheltuielile au fost deduse (scazute) din venituri.Profitul poate fi definit ca fiind excedentul de venit obtinut din vanzarile unei entitati economice peste nivelul cheltuielilor care le-au generat.

Repartizarea profitului se inregistreaza in contabilitate pe destinatii, dupa aprobarea si verificarea situatiilor financiare anuale,potrivit Hotararii Adunarii Generale a actionarilor sau asociatilor.

Potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor sau asociatilor,pierderea contabila reportata se acopera din:
-profitul exercitiului financiar,
-profitul reportat,
-rezerve,
-prime de capital,
-capital social.

Cheltuielile
Din punct de vedere fiscal,

Tinand cont de aspectul fiscal, o intreprindere trebuie sa inregistreze toate documentele justificative care sunt realizate in numele acesteia, ceea ce inseamna ca unele dintre ele contin cheltuieli care nu sunt recunoscute de sistemul fiscal. Daca acestea trebuie contabilizate, la calculul impozitului pe profit ele trebuie eliminate din calcul, facand o baza de impozitare mai mare a profitului impozabil si implicit a impozitului pe profit pe care intreprinderea il datoreaza bugetului de stat.


Principiul conectarii cheltuielilor la venituri

Varietatea cheltuielilor care sunt ocazionate de activitatea agentilor economici, in functie de natura activitatii pe care o desfasoara fiecare tip in parte, face imposibila o enumerare stricta a cheltuielilor care sunt considerate nedeductibile din punct de vedere fiscal.

Din acest punct de vedere trebuie facut apel la doctrina, si anume trebuie aplicat principiul conectarii cheltuielilor la venituri, care impune recunoasterea in situatiile financiare numai a acelor cheltuieli care sunt ocazionate de desfasurarea curenta a activitatii societatii comerciale. Alte cheltuieli pe care aceasta le ocazioneaza nu trebuie recunoscute in situatiile financiare. Acest punct de vedere este unul mai mult de natura strict contabila.

O interpretare a principiului conectarii cheltuielilor la venituri ca unele cheltuieli nu sunt recunoscute sau admise in calculul impozitului pe profit deoarece nu sunt producatoare de venituri. O cheltuiala este deductibila din punct de vedere fiscal numai daca prin realizarea ei sunt generate venituri. Daca prin ocazionarea ei nu sunt generate venituri, atunci acea cheltuiala este considerata nedeductibila din punct de vedere fiscal.

Tot in categoria cheltuielilor nedeductibile din punct de vedere fiscal se inscriu si acele cheltuieli care sunt producatoare de venituri, dar de o valoare inferioara acestora. Astfel, daca o intreprindere realizeaza cheltuieli generatoare de venituri, dar de o valoare inferioara acestora, diferenta dintre cheltuieli (mai mari) si venituri (mai mici) este considerata nedeductibila din punct de vedere fiscal, marind astfel baza de impozitare a impozitului pe profit.

Din punct de vedere fiscal cheltuielile sunt :
a)deductibile fiscal
b)nedeductibile fiscal
c)partial deductibile fiscal


Cele mai importante cheltuieli care sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal in Codul Fiscal Roman sunt:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentand diferente din anii precedenti sau din anul curent, precum si impozitele pe profit sau pe venit platite in strainatate. Sunt nedeductibile si cheltuielile cu impozitele neretinute la sursa in numele persoanelor fizice si juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din Romania;
b) dobanzile/majorarile de intarziere, amenzile, confiscarile si penalitatile de intarziere datorate catre autoritatile romane, potrivit prevederilor legale.
Amenzile, dobanzile, penalitatile sau majorarile datorate catre autoritati straine ori in cadrul contractelor economice incheiate cu persoane nerezidente si/sau autoritati straine sunt cheltuieli nedeductibile, cu exceptia majorarilor al caror regim este reglementat prin conventiile de evitare a dublei impuneri;
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsa din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost incheiate contracte de asigurare, precum si taxa pe valoarea adaugata aferenta. Nu intra sub incidenta acestor prevederi stocurile si mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamitati naturale sau a altor cauze de forta majora, in conditiile stabilite prin norme;
d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor acordate salariatilor sub forma unor avantaje in natura, daca valoarea acestora nu a fost impozitata prin retinere la sursa;
e) cheltuielile facute in favoarea actionarilor sau asociatilor, altele decat cele generate de plati pentru bunurile livrate ori serviciile prestate contribuabilului, la pretul de piata pentru aceste bunuri sau servicii;
f) cheltuielile inregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii in gestiune, dupa caz, potrivit normelor;
g) cheltuielile pentru contributiile platite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;
h) cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul activitatilor desfasurate si pentru care nu sunt incheiate contracte;
i) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum si cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu exceptia celor care privesc bunurile reprezentand garantie bancara pentru creditele utilizate in desfasurarea activitatii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate in cadrul unor contracte de inchiriere ori de leasing, potrivit clauzelor contrac- tuale;
j) cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat si cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile ulterioare, si ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cei care acorda burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, daca totalul acestor cheltuieli indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
1. Este in limita a 3% din cifra de afaceri.
2. Nu depaseste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
In limitele respective se incadreaza si cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, in scopul constructiei de localuri, al dotarilor, achizitiilor de tehnologie a informatiei si de documente specifice, finantarii programelor de formare continua a bibliotecarilor, schimburilor de specialisti, a burselor de specializare, a participarii la congrese internationale.

CAPITOLUL II
Veniturile

Din punct de vedere fiscal veniturile sunt:
a)impozabile
b)neimpozabile

Exemple de venituri neimpozabile:
a) veniturile din variatia stocurilor;
b) veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
c) veniturile din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor;
d) veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementarilor legale;
e) veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementarilor legale;
f) veniturile realizate din despagubiri de la societatile de asigurare;
si altele
Cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal trebuie judecate cel putin din doua puncte de vedere. In primul rand trebuie respectata regula fiscala potrivit careia sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal acele cheltuieli care sunt enumerate de Codul Fiscal, indiferent de natura activitatii desfasurate de o societate comerciala.
In al doilea rand, trebuie aplicat principiul conectarii cheltuielilorla venituri.

Pierderea este valoarea negativa care ramane dupa ce cheltuielile au fost deduse din venituri si se mai poate defini ca fiind diminuari de beneficii economice.
Pierderea este: „nerealizare de profit”, un „minus de profit”, un „gol de profit”, o „pierdere de profit”.

Pierderile de profit reprezinta diminuari ale beneficiilor economice. Astfel, cand cheltuielile depasesc veniturile, are loc o pierdere de profit.

Rezultatul Brut /Rezultatul Net.
a)Pierdere bruta/Profit brut.
Profit brut. In legislatia de specialitate in vigoare nu este data o definitie a „profitului brut”, insa aceasta exprima diferenta pozitiva intre „veniturile totale ”inregistrate in contabilitate indiferent daca veniturile sunt sau nu impozabile si „cheltuielile totale”inregistrate in contabilitate ,indiferent de natura si felul lor sau daca sunt sau nu deductibile fiscal .Acest profit brut se mai numeste si profit contabil.
Profitul contabil brut = venituri totale – cheltuieli totale

Pierdere bruta. Daca cheltuielile totale sunt mai mari decat veniturile totale, se inregistreaza pierdere bruta sau pierdere contabila.
Pierdere contabila bruta = cheltuieli totale – venituri totale

Pierderea contabila bruta
In reglementarile contabile, pierderile contabile sunt recunoscute ca reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a desfasurarii activitatii curente a entitatii.

Profitul contabil net/Pierderea contabila neta.

Profitul contabil net/Pierderea contabila neta este profitul/pierderea ce rezulta dupa ce s-a scazut cheltuiala cu impozitul pe profit(soldul contului 121).

Baza de Impozitare=Rezultatul Fiscal.

Baza de impozitare=Rezultatul contabil net+Cheltuieli nedeductibile-Venituri neimpozabile.

Veniturile neimpozabile sunt „veniturile scutite de la impozitare”, adica veniturile care nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit.
Veniturile neimpozabile sunt, de regula, acele venituri care au mai fost supuse impozitarii.

Din punct de vedere contabil , cheltuielile entitatii reprezinta valorile platite sau de platit pentru consumuri de stocuri,personal si terti,inclusiv provizioanele, amortizarile si ajustarile pentru depreciere sau pierderi de valoare(cheltuieli nemonetare).
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din venituri, in scopul determinarii profitului impozabil si a impozitului pe profit.

CAPITOLUL III
In practica, entitatea poate inregistra rezultate diferite la finele exercitiului financiar, fapt ce o plaseaza intr-una din urmatoarele situatii:

1.obtine profit contabil brut, profit impozabil si in consecinta are profit contabil net;
Exemplu:
VT=10.000
CT=8.000 (fara ch.cu imp.pe profit)
__________
Profit brut=2.000
C.neded=500
V.neimp=300
C.imp.prof.=352
______________
P.brut=10.000-8.000=2.000
P.net=10.000-8.000-352=1.648
P.imp=(10.000-300)-(8.000+500)=2.200
Imp.Prof=2.200*16/100=352
sau P.imp.=2.000+500-300

2.obtine profit contabil brut, are pierdere fiscala si prezinta si profit contabil net;
Exemplu:
VT=10.000
CT=8.000 (fara ch.cu imp.pe profit)
___________
P.brut = 2.000
C.neded=500
V.neimp=3.000
C.imp.prof.=0
_____________________
P.Brut=10.000-8.000=2.000
P.net=10.000-8.000-0=2.000
P.imp=(10.000-3.000)-(8.000-500)=0 (-500)
sau P.imp.=2.000+500-3000

3.obtine pierdere contabila bruta, are profit impozabil si prezinta pierdere contabila neta;
Exemplu:
VT=7.000
CT=8.000 (fara ch.cu imp.pe profit)
___________
P.brut = -1.000
C.neded=1.500
V.neimp=100
C.imp.prof.=64
_____________________
P.Brut=7.000-8.000=-1.000
P.net=7.000-8.000-64=-1.064
P.imp=(7.000-100)-(8.000-1.500)=400
Imp.Prof=400*16/100=64
sau -1.000+1.500-100

4.obtine pierdere contabila bruta, are pierdere fiscala si in final prezinta pierdere contabila neta.
Exemplu:
VT=7.000
CT=8.000 (fara ch.cu imp.pe profit)
___________
P.brut = -1.000
C.neded=500
V.neimp=800
C.imp.prof.=0

P.Brut=7.000-8.000=-1.000
P.net=7.000-8.000-0=-1.000
P.imp=(7.000-800)-(8.000-500)=-1.300
Imp.Prof=0
sau -1000+500-800

momentul in care o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, nu mai poate inregistra profit contabil net. Profit contabil net este singura sursa din care se pot repartiza dividende.

CAPITOLUL V –PROFIT SI PIERDERE
De retinut ca atat profitul contabil brut, cat si pierderea fiscala nu se regasesc in evidenta financiar-contabila, ci numai extracontabil, in Registrul fiscal si in consecinta in „Declaratia privind impozitul pe profit”.
In ceea ce priveste pierderile, trebuie sa facem distinctia intre pierderile contabile si pierderile fiscale.

Pierderea contabila se refera la pierderea contabila bruta si pierderea contabila neta, pe care le gasim reglementate prin Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, si Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.752/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pierderea contabila bruta se recupereaza din profiturile contabile brute obtinute in urmatorii ani, fara a se limita perioada de timp in care pierderea contabila bruta dintr-un an se poate recupera din profiturile contabile brute obtinute in viitor.

In cazul pierderii fiscale exista prevederi prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si prin normele metodologice de aplicare a acestuia, ca aceasta se poate recupera din profitul impozabil obtinut in urmatorii 5 ani consecutivi, iar incepand din anul 2009 aceasta perioada de recuperare s-a marit la 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor fiscale se vor efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.

Nota: In Balanta de Verificare la contul 121 "Profit si pierdere" , soldul reprezinta Profit contabil net sau Pierdere Contabila neta deoarece contine inclusiv cheltuielile cu impozitul pe profit.
Formula de calcul pentru a se determina Baza de Impozitare (sau Rezultatul Fiscal) este:

Baza de impozitare (Rezultatul Fiscal) = (Sold cont 121 + Cheltuieli nedeductibile+ ch.cu impozitul pe profit calculat anterior in exercitiul financiar curent - Veniturile neimpozabile + Rezultatul Fiscal (pierderi fiscale)anul N-1).

Baza de Impozitare *16/100 = Impozit pe profit brut.

Impozit pe profit brut (de la 01.01 N la data calcularii)- Cheltuielile cu Impozitul pe profit calculat anterior in exercitiul financiar curent = Impozit pe profit de plata (net).

In aplicarea prevederilor art. 18 alin. (2) coroborat cu art. 34 alin. (15) lit. a) din Codul fiscalla calculul impozitului datorat se vor avea in vedere urmatoarele:

d) compararea impozitului pe profit aferent cu impozitul minim calculat si plata impozitului la nivelul sumei celei mai mari.

In practica se defalca contul 1171 la data de 31.12.N-1, in cazul cand exista pierderi contabile in :
D1171.01= Pierderi fiscale anul N-1 (se recupereaza in max.7 ani) -folositi acest sold la calculul impozitului pe profit in anul N
D1171.02= Pierderi nefiscale (diferenta) anul N-1(nu are limita de recuperare)
Se intocmeste un dosar "fiscal" cu toate declaratiile fiscale la care se anexeaza copii dupa Ordinele de Plata.
Se intocmeste extracontabil “ Fisa Fiscala a firmei “in care sa contina:
-Data,nr.decont
-Data exigibilitatii
-Suma obligatiei
-Data si nr. OP
-Suma achitata
-sold final
-Nr.zile intarziere plata.
-Penalizari
Cu aceasta fisa ,inclusiv dosarul "fiscal",registrul de calcul Imp.pe profit,balantele de verificare,se efectueaza punerea de acord prin efectuarea punctajului cu Administratia Financiara.

Strategia a unei firme

Conceptul de strategie a unei firme

In conceperea si fundamentarea activitatilor firmelor un rol esential il au strategiile elaborate de catre organismele manageriale. Schimbarii conceptiilor privind organizatiile in general si firmele in special, i-a corespuns abordarea diferita a strategiei. Primii care au punctat importanta deosebita a strategiei, in ordine cronologica, au fost: Alfred Chandler, Kenneth Andrews, Igor Ansoff, G. Hofer, D. Schendel, Brian Quinn, Henry Mintzberg si Michael Porter.

Cele mai recente definitii ale strategiei sunt prezentate de catre Henry Mintzberg, astfel:

strategia ca o perceptie, prin care desemneaza un curs prestabilit de actiune, pentru a solutiona o situatie;

strategia ca o schita sau un proiect ce consta intr-o manevra menita sa asigure depasirea unui contracurent sau oponent;

strategia ca un model ce stabileste o structura de actiuni consistente in plan comportamental;

strategia ca o pozitionare a firmei ce rezida in mijloacele de identificare a locului pe care organizatia il are in mediu sau, cel mai frecvent pe piata;

strategia ca o perspectiva ce implica nu numai stabilirea unei pozitii, dar si o anumita percepere a realitatii ce se reflecta in actiunile sale, vizand piata, tehnologia etc.

In alta acceptiune, prin strategie se desemneaza ansamblul obiectivelor majore ale organizatiei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, impreuna cu resursele alocate, in vederea obtinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizatiei. Trasaturile definitorii ale strategiei, obligatoriu de indeplinit, sunt urmatoarele:

Intotdeauna strategia are in vedere, in mod explicit si implicit, realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub forma de misiune si obiective.

Strategia vizeaza perioade viitoare din viata firmei, cel mai adesea 3 - 5 ani. De aici si gradul ridicat de risc si incertitudine ce-i este asociat, cu toata gama consecintelor in procesul operationalizarii.

Sfera de cuprindere a strategiei este organizatia in ansamblul sau – cel mai adesea – sau parti importante ale acesteia.

Continutul strategiei se rezuma la elementele esentiale, concentrandu-se asupra evolutiilor majore ale firmei, indiferent ca acestea reprezinta sau nu schimbari fata de perioada anterioara.

Strategia se bazeaza pe abordarea corelativa a organizatiei si mediului in care isi desfasoara activitatea.

Strategia reflecta, intr-o anumita masura, interesele cel putin ale unei parti a stakeholderilor.

Prin strategie se are in vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizatie pe termen lung , tinand cont atat de cultura firmei, cat si de evolutiile contextuale, aceasta reflecta cultura organizatiei.

Obtinerea unei sinergii cat mai mari constituie intotdeauna scopul demersului de elaborare a strategiei.

Prin modul cum este conceputa strategia este necesar sa aiba in vedere si sa favorizeze desfasurarea unui intens proces de invatare organizationala. Invatarea organizationala are in vedere capacitatea organizatiei de a sesiza schimbarile in mediul in care opereaza si de a raspunde lor.

La baza abordarii strategiei se afla principiul echifinalitatii. Potrivit acestuia, exista mai multe modalitati sau combinatii de resurse si actiuni, prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv.

Strategia este un rezultat al negocierii explicite sau implicite a stakeholderilor. Se recomanda o negociere distributiva, bazata pe descoperirea de multidimensiuni, care sa nu fie complet opuse.

In firmele contemporane, chiar si in cele de mici dimensiuni, strategia are, de regula, un caracter formalizat, imbracand forma unui plan.

Obtinerea avantajului competitiv, referitor esentialmente la costul sau calitatea produsului, constituie scopul principal al elaborarii strategiei si criteriul cel mai important de evaluare a calitatii sale.

Caracteristicile deciziilor strategice sunt:

Se refera la activitatile organizatiei.

Implica armonizarea activitatilor organizatiei cu mediul.

Are in vedere sincronizarea activitatilor organizatiei cu potentialul resurselor.

Implica alocari si realocari majore de resurse.

Afecteaza deciziile operationale, intrucat genereaza un lant de decizii de importanta mai redusa si de activitati operationale, privind utilizarea resurselor.

Sunt influentate nu numai de elementele contextuale si resursele disponibile, dar si de valorile si asteptarile persoanelor care detin puterea in cadrul organizatiei.

Strategiile de firma pot fi abordate din mai multe puncte de vedere:

Dupa sfera de cuprindere, pot fi: globale si partiale.

Dupa gradul de participare al firmei la elaborarea strategiei: integrate si independente.

Dupa dinamica principalelor obiective incorporate: de redresare, de consolidare si de dezvoltare.

Dupa tipul obiectivelor si natura abordarilor: de privatizare, de restructurare, manageriala si joint-venture.

Dupa atitudinea fata de piata: inovationale, ofensive, de specializare, de diversificare, organizatorice si informationale.

Dupa natura viziunii, obiectivelor si mijloacelor incorporate: economice si administrativ – economice.


2. Componentele strategiei



Din modul de definire al strategiei rezulta care sunt componentele sale:

Domeniul abordat, ce se refera la interactiunile prezente si viitoare ale organizatiei cu mediul.

Desfasurarea resurselor, care are in vedere nivelul si structura resurselor organizatiei, precum si perfectionarea abilitatilor ce contribuie la realizarea obiectivelor si scopurilor.

Avantajul competitiv, ce vizeaza pozitia unica pe care o organizatie o dezvolta, in raport cu concurentii sai, prin structurile evolutiei resurselor si/sau deciziile privind domeniul abordat.

Sinergia, definita ca efectele sintetice ce se asteapta, ca urmare a implementarii deciziilor si utilizarii resurselor organizatiei.

Intr-o alta acceptie, componentele majore ale strategiei organizationale sunt: misiunea, obiectivele fundamentale, optiunile strategice, resursele, termenele si avantajul competitiv.

A. Misiunea firmei

Misiunea firmei consta in enuntarea cuprinzatoare a scopurilor fundamentale si a conceptiei privind evolutia si desfasurarea activitatilor firmei, prin care se diferentiaza de intreprinderile similare si din care decurge sfera sau domeniul de activitate si piata deservita.

Potrivit lui Pierce si Robinson, misiunea descrie produsul firmei, piata, domeniile tehnologice prioritare, intr-un asemenea mod incat sa reflecte valorile si prioritatile decidentilor strategiei din firma.

B. Obiectivele fundamentale

Prin obiective fundamentale se desemneaza acele obiective ce au in vedere orizonturi indelungate, de regula 3 – 5 ani si care se refera la ansamblul activitatilor firmei sau la componente majore ale acesteia.

Clasificarea obiectivelor:

I. Din punct de vedere al continutului, obiectivele fundamentale se divizeaza in doua categorii: economice si sociale.

Obiectivele economice sintetizeaza si cuantifica scopurile avute in vedere pe termen lung, de proprietar, managementul superior si alte categorii de stakeholderi majori. Cele mai frecvente obiective economice se refera la: castigul pe actiune, valoarea actiunii, coeficientul de eficienta a capitalului, profitul, rata profitului, cifra de afaceri, cota parte din piata, productivitatea muncii, calitatea produselor si serviciilor.

Obiectivele sociale sunt mai putin frecvente in strategiile firmelor, dar cu tendinta de crestere rapida in ultimul deceniu, mai ales pentru firmele de dimensiuni mari si mijlocii. Aceste obiective se pot referi la: controlul poluarii, cooperarea cu autoritatile, salarizarea si conditiile de munca ale salariatilor, satisfacerea clientilor prin calitatea, durabilitatea, flexibilitatea si pretul produselor si ser viciilor oferite, permanentizarea furnizorilor in schimbul oferirii de produse de calitate, la preturi accesibile si la termenele convenite.

II. O a doua clasificare a obiectivelor, in functie de modul de exprimare, le imparte in cuantificabile si necuantificabile.

C. Optiunile strategice

Optiunile strategice definesc abordarile majore, cu implicatii asupra continutului unei parti apreciabile dintre activitatile firmei, pe baza carora se stabileste cum este posibila si rationala indeplinirea obiectivelor strategice.

Dintre abordarile sau modalitatile strategice, mentionam: privatizarea, retehnologizarea, reproiectarea sistemului de management, diversificarea productiei, asimilarea de noi produse, patrunderea pe noi piete, formarea de societati mixte cu un partener strain, specializarea in productie, profilarea si reprofilarea firmei, combinarea productiei, modernizarea organizarii, informatizarea activitatilor etc. In literatura de specialitate, pentru modalitatile strategice se mai utilizeaza si termenul de ”vector de crestere” al firmei, intrucat indica directia in care evolueaza.

Foarte adesea, managementul firmei este pus in situatia sa combine mai multe optiuni strategice. Pentru a facilita alegeri rationale, se apeleaza, din ce in ce mai frecvent, la utilizarea matricilor.

D. Resursele

In strategii, resursele sunt prevazute sub forma fondurilor circulante si a celor pentru investitii.

Prima categorie de fonduri asigura resursele necesare desfasurarii activitatilor curente. Este foarte importanta dimensionarea lor rationala din punct de vedere economic. Doua sunt pericolele majore ce intervin. Primul, si cel mai frecvent, este subdimensionarea acestora, ceea ce genereaza absenta lichiditatilor si un grad prea ridicat de indatorare la banci. Al doilea, supradimnesionarea fondurilor circulante, are ca efect o blocare inutila a unor disponibilitati, care pot fi utilizate cu o eficacitate sporita, schimbandu-le destinatia.

Fondurile de investitii, cele prin care se asigura suportul financiar principal, necesar operationalizarii optiunilor strategice. Aspectul major avut in vedere se refera la stabilirea marimii acestora, in functie de necesitatile impuse de fiecare optiune strategica si de posibilitatile de alocare si – pentru cele atrase sau imprumutate – de rambursare.

In conditiile cresterii intensitatii activitatilor economice, determinate de progresele tehnice substantiale, caracteristice ultimelor decenii, marimea resurselor necesare firmelor se amplifica substantial. Toate acestea pledeaza pentru o rigurozitate crescuta in dimensionarea si structurarea resurselor, pe baza unor deosebit de complexe si minutioase analize financiare, de piata, productie si manageriale.

E. Termenele

Termenele strategice delimiteaza perioada de operationalizare a strategiei, precizand, de regula, momentul declansarii si finalizarii optiunilor strategice majore.

Cresterea ritmului de desfasurare a activitatilor, in special de innoire a produselor, tehnologiilor si echipamentelor, suportul tehnic al oricarei strategii, confera perioadelor si termenelor de operationalizare a strategiei o importanta aparte. Obtinerea avantajului competitiv scontat se asigura numai prin incadrarea in perioadele de pregatire si operationalizare a operatiunilor strategice determinate riguros, in functie de evolutiile contextuale si, in special, de actiunile si rezultatele anticipate ale concurentilor.

De o foarte mare utilitate se dovedeste apelarea la tehnici de actualizare, care dau o mai mare siguranta in ceea ce priveste rationalitatea economica a termenelor previzionate atat pentru strategie in ansamblu, cat si pentru optiunile strategice incorporate. In acest context, o atentie majora trebuie acordata sincronizarii termenelor stabilite pentru optiunile strategice si ansamblul firmei, tinand cont de particularitatile si evolutiile specifice precedentelor componente ale strategiei.

F. Avantajul competitiv

Prin avantajul competitiv desemnam realizarea, de catre o firma, a unor produse sau servicii superioare dintr-un punct de vedere semnificativ pentru consumatori, comparativ cu ofertele de articole similare ale majoritatii concurentilor.

O alta precizare are in vedere obtinerea efectiva a avantajului competitiv. Generic, sursa poate fi una singura – inovare – fireste, in sensul cel mai larg al notiunii, inovarea se poate referi deci, la innoirea produsului, tehnologiei, echipamentelor, proprietarului, managementului, comercializarii, finantarii, personalului, informatiilor etc. De fapt, prin operatiunea strategica se prevede tocmai modalitatea de inovare, prin care se realizeaza avantajul competitiv.

In concluzie, avantajul competitiv este componenta invizibila cu caracter sintetic a strategiei, cea care confera, in ultima instanta viabilitatea si competitivitatea firmei pe termen lung.

Factorii de influenta asupra

strategiei unei firme



Referitor la determinantii propriu-zisi ai strategiilor, in literatura de specialitate se gasesc numeroase prezentari. I. Huo si W. Mckinley au in vedere, in principal, 3 determinanti: eterogenitatea demografica nationala, venitul national pe locuitor si nivelul de pregatire al fortei de munca.

Michael Porter considera ca determinanti majori ai strategiilor generice, urmatorii: furnizorii, potentialii noi veniti, cumparatorii, concurentii din cadrul industriei si producatorii de produse substituibile.

In alta conceptie determinantii strategiei de firma se divizeaza in doua categorii: endogeni si contextuali.

A. Determinantii endogeni

Trasatura lor comuna este aceea ca ei se manifesta in cadrul firmei. In aceasta categorie sunt inclusi:

Proprietarul firmei. Marimea si felul influentei proprietarului asupra strategiei depind foarte mult de caracteristicile sale: puterea economica, cota parte din capitalul firmei pe care-l detine, nivelul de pregatire economico – manageriala, intensitatea spiritului de intreprinzator, varsta, importanta pe care o prezinta firma in ansamblul preocuparilor sale , preocuparile familiare pe care le are de rezolvat.

Managementul de nivel superior. Cea mai mare contributie asupra strategiei o are managerul sau directorul general. Calitatile, cunostintele, aptitudinile, si deprinderile sale se vor reflecta, in mod direct, asupra configuratiei strategiei. Intre acestea, mentionam conceptia sa asupra evolutiei firmei, spiritul intreprenorial, amploarea si profunzimea cunostintelor de management, economice si tehnice, in special cele referitoare la strategie, gradul de informare, prestigiul, varsta, vechimea in firma, modalitatile prin care este motivat.

Dimensiunea firmei. Dimensiunea organizatiei conditioneaza strategia in primul rand, prin amploarea resurselor pe care le poseda si pe care le poate atrage si in al doilea rand prin amploarea obiectivelor previzionate incepand cu masa profitului de realizat.

Complexitatea organizatiei. La baza complexitatii organizatiei se afla, in primul rand complexitatea productiei. In plan strategic, complexitatea induce doua categorii de influente. Pe de o parte varietatea activitatilor incorporate si multitudinea interdependentelor constituie surse potentiale de functionalitate si dezvoltare. Pe de alta parte un grad sporit de complexitate a firmei semnifica si o sfera mai cuprinzatoare de aspecte de luat in considerare in faza elaborarii strategiei si de modificat in faza operationalizarii sale.

Inzestrarea tehnica si tehnologiile. Resursele avute in vedere prin strategie incorporeaza integral sau partial echipamentele si tehnologiile existente.

Dispersia teritoriala a subdiviziunilor. Impactul sau asupra strategiei rezida, mai ales, in planul alocarii si folosirii resurselor si al stabilirii si operationalizarii optiunilor strategice.

Potentialul uman al firmei. Personalul organizatiei se caracterizeaza prin numar, volum si calitate a cunostintelor, varsta, capacitate de munca, grad de motivare, care, toate la un loc, influenteaza derularea tuturor fazelor procesului strategic. Insusi felul optiunilor strategice este conditionat decisiv de numarul si calitatea personalului organizatiei.

Potentialul informational al organizatiei. Resursa informationala imbogatita si actualizata continuu constituie baza fundamentarii, adoptarii si aplicarii de strategii performante. Practic, fiecare componenta a strategiei , de la profit pana la termenele de finalizare, este proiectata si implementata, in functie de informatiile de care dispune firma. Ca urmare, potentialul informational al firmei se manifesta, dupa caz, ca un potentator, respectiv diminuator al obiectivelor previzionate, optiunilor adoptate, resurselor alocate si termenelor prestabilite.

Starea economica a firmei. O stare economica buna constituie fundamentul amplificarii obiectivelor de realizat in urmatorii ani, pe baza majorarii resurselor alocate, a adoptarii de optiuni strategice, care sa genereze o continuare si amplificare a performantelor firmei.

Cultura organizationala. Realismul acestora, durata si eficacitatea aplicarii lor depind, adesea substantial, de cultura organizatiei.

B. Determinantii contextuali

Definitorie pentru ei este manifestarea in mediul ambiant al firmei, puterea de influenta directa asupra factorilor decizionali din organizatie asupra lor fiind mai redusa.

Determinantul economic. Are ponderea cea mai importanta asupra strategiei, datorita faptului ca include piata. Supravietuirea si dezvoltarea unei firme depinde, in primul rand, de existenta pietei.

Determinantul managerial. Tendinta pe plan mondial este de amplificare a impactului determinantului managerial asupra strategiilor firmei pe fondul profesionalizarii managementului.

Determinantul tehnic si tehnologic. Elementele tehnice contextuale, ce tin de profilul firmei, isi pun amprenta asupra partii tehnico – materiale si financiare a resurselor strategiei si optiunilor strategice. De altfel, o parte importanta a optiunilor strategice are un continut predominant tehnic.

Determinantul socio – cultural. Impactul asupra strategiei are in vedere dimensiunea umana a resurselor, optiunilor strategice si termenelor.

Determinantul ecologic. Asupra strategiei firmei isi manifesta influenta, in principal, pe doua planuri. Prima are in vedere faptul ca, o parte majora a resurselor strategiei, fara de care firma nu poate sa functioneze si sa se dezvolte, este tocmai de natura ecologica. O a doua influenta majora se refera la restrictiile pe care le impune protejarea mediului ambiant.

Determinantul politic. Nu face decat sa exprime, prin mijloacele sale specifice, problemele majore ce se manifesta la nivelul determinantilor precedenti, prin prisma opticii fortelor ce detin puterea politica in stat. Proprietarii si managerii unei firme nu pot sa faca abstractie in prefigurarea viitorului acesteia de elementele politicilor ce-si manifesta raza de actiune in spatiul si in domeniul de activitate aferent respectivei organizatii.

Determinantul juridic. Prevederile reglementarilor juridice sunt obligatorii pentru firma. Cunoasterea lor aprofundata si intr-o viziune evolutiva permite factorilor decizionali din firma, ca, prin strategia ce o elaboreaza si prin modul de implementare, sa valorifice facilitatile oferite de reglementari si sa evite penalitatile asociate nerespectarii lor.



Etape de elaborare a strategiei firmei



In procesul de elaborare a unei strategii de firma se parcurg urmatoarele etape:

Formularea misiunii firmei.

Precizarea obiectivelor fundamentale (strategice).

Stabilirea modalitatilor (optiunilor) strategice.

Dimensionarea resurselor necesare.

Fixarea termenelor, initiale si finale, de realizarea a obiectivelor.

Stabilirea avantajului competitiv.

Articularea strategiei globale.

Stabilirea strategiilor pe domenii (strategii partiale).

Formularea politicii globale si a politicilor partiale ale firmei.

Formularea misiunii firmei.

Punctul de plecare in elaborarea strategiei firmei trebuie sa-l constituie definirea cat mai exacta a misiunii acesteia, axata pe explicitarea detaliata a raporturilor dintre management, salariati si context.

Misiunea unei firme urmareste asigurarea consensului in ceea ce priveste obiectivele prevazute, in contextul conceperii si promovarii unor politici adecvate de utilizare a resurselor.

Precizarea obiectivelor fundamentale (strategice).

Obiectivele strategice reprezinta exprimarile cantitative ori calitative ale scopului pentru care aceasta a fost infiintata si functioneaza.

Obiectivele fundamentale este necesar sa intruneasca anumite caracteristici definitorii:

sa fie realiste;

sa fie mobilizatoare;

sa fie comprehensibile

Stabilirea modalitatilor (optiunilor) strategice.

Modalitati sau optiuni de realizare: privatizarea, restructurarea, reproiectarea sistemelor de management, specializarea productiei, cooperarea in productie, diversificarea productiei, informatizarea.



Dimensionarea resurselor necesare.

In determinarea marimii si felului resurselor ce urmeaza a fi angajate o importanta deosebita are dimensionarea fondurilor de investitii si a mijloacelor circulante, apelandu-se la indicatori specifici atat cantitativi cat si calitativi. Concomitent, se precizeaza sursele de finantare si furnizorii de materii prime, materiale, conditiile de asigurare: cantitativa, calitativa si temporala.



Fixarea termenelor, initiale si finale, de realizarea a obiectivelor.

Importanta este in acest perimetru precizarea atat a unor termene intermediare, de etapa, cat si a celor finale, in cadrul unor intervale specifice strategiei, in functie de natura, complexitatea si dificultatea obiectivelor asumate, de natura si complexitatea optiunilor strategice, precum si de volumul si modul de asigurare a resurselor angajate.



Stabilirea avantajului competitiv.

Valoarea pragmatica a unei strategii rezida, in esenta, in proiectarea realista a obtinerii de avantaj competitiv. Avantajul competitiv poate viza fie realizarea unui cost redus al produselor sau serviciilor, fie diferentierea acestora in una sau mai multe privinte fata de produsele concurentilor. Obtinerea sa se realizeaza prin actionarea asupra tuturor elementelor care alcatuiesc pretul respectiv.

Maximizarea productiei, in vederea obtinerii economiilor proprii productiei de masa sau serie mare, accesul preferential la anumite materii prime, inovatii tehnice majore, genereaza de diminuari ale costurilor de productie etc.

Articularea strategiei globale.

Cuplarea componentelor mai sus prezentate permite precizarea configuratiei de ansamblu a strategiei globale, referitoare la firma in ansamblul sau.



Stabilirea strategiilor pe domenii (strategii partiale).

Strategia globala constituie fundamentul strategiilor partiale, referitoare la unele domenii specifice (financiare, comerciale, productie, personal, management etc.), la nivelul carora obiectivele, optiunile strategice si resursele, ce urmeaza a fi angajate au dimensiuni mai reduse.



Formularea politicii globale si a politicilor partiale ale firmei.

Elaborarea de politici globale si partiale are la baza strategiile firmei – globala si partiala – si se deruleaza conform unui scenariu structurat in urmatoarele faze mai importante:

precizarea obiectivelor pe termen mediu;

determinarea volumului si structurii resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor;

precizarea actiunilor, a modalitatilor de realizare a obiectivelor, prin detalierea componentelor strategice si a consultarii responsabililor principalelor subdiviziuni organizatorice;

ierarhizarea actiunilor stabilite in functie de necesitatile firmei, de particularitatile efective de realizare;

stabilirea responsabililor cu implementarea lor;

precizarea termenelor de realizare a fiecarei actiuni;

definitivarea si aprobarea politicii sub forma de plan sau program de catre organismele participative de management ale firmei;

repartizarea actiunilor pe oameni si instiintarea acestora, oral si in scris, asupra sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor ce le revin.
Cotele de impozitare ,difera dupa tipul intreprinderii
cota de 16% pentru intreprinderi mari,mijlocii si mici
2% impozit calculat la venit,indiferent de volumul cheltuielilor( exceptie ch.cu procurarea casei de marcat-in prima luna de la achizitie)pentru microintreprinderi
80% din venitul impozabil pentru BNR.

I.FACILITATI FISCALE
Au un tratamnent PREFERNTIAL din pcv fiscal.
Contribuabilii care achizitioneaza echipamente tehnologice si mijloace de transport ,cu exceptia autoturismelor,beneficiaza de o reducere din profitul impozabil aferent exercitiului financiar ,intr-o ANUMITA proportie din VALOAREA DE INTRARE a acestora(de achizitie).

Deducerea se calculeaza in luna in care se inregistreaza achizitia NUMAI din pcv fiscal,prin
inscrierea la cheltuieli deductibile numai in declaratia de impunere a sumei respective.

CLCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT
formula ,impozit pe profit=profit impozabil x cota de impozitare
profit impozabil= se calculeaza si se evidentiaza lunar,cumulat de la inceputul exercitiului financiar,astfel incat sa se incadreze in dispozitiile legale in vigare.
Aici se impune contabilitatii o norma fiscala.
Datorita impunerii regulii(normelor) fiscale in detrimentul celei contabile,in practica pot exista cazuri cand
1.deficitul contabil(pierderea contabila) se transforma in profit fiscal(ca urmare a cheltuielilor nedeductibile fiscal in totalitate sau partial)si ca urmare se impoziteaza PIERDERA.
Acest fapt inseamna ca ori de cate ori suma pierderilor contabile si a reducerilor fiscale diminuata de suma elementelor nedeductibile este mai mare ca zero,pierderea contabila se transforma in profit fiscal si deci la nasterea datoriei fata de buget.
ex.sold debitor ct.121 (pierdere) - venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile fiscal
In cazul in care reducerile fiscale sunt mult superioare elementelor nedeductibile ,cumulata cu profitul contabil ,se poate intampla cazul ca profitul contabil sa se transforme in deficit fiscal.

In aceasta situatie,impozitul pe profit este ZERO si toate cheltuielile cu acesta pana la data de raportare se STORNEAZA IN ROSU

Pierderea anuala declarata de contribuabil prin declaratia de impozit pe profit(decl 101) se recupereaza din profitul impozabil din anii urmatori ( 5 ani)
Contribuabilii care pe o perioada de 3 ani CONSECUTIVI au realizat numai pierderi ,intra automat in obiectivul de control al organismului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus la nerealizarea de profit.

Nu se recupereaza pierderea fiscala inregistrata de persoana juridica in cazul in care are loc DIVIZAREA sau FUZIUNEA intreprinderii.
Recupararea pierderilor se va efectua in ordinea inregistrarii acestora ,la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.

Norma internationala privind impozitul pe profit .
In acceptiunea organismului international de normalizare contabila ,profitul impozabil este definit ca rezultatul exercitiului stabilit pe baza regulilor fixate de administratia fiscala si care serveste pentru calculul impozitului exigibil.
exigibil = impozit de platit pe termen foarte scurt aferent profitului impozabil al exercitiului.

Diferentele care apar intre REZULTATUL CONTABIL si cel FISCAL sw delimiteaza in :
1.Diferente permanente.
2.Difrente temporare.

1.diferentele permanenete sunt :
dupa tipul de venit sau cheltuiala
1.ch.nedeductibile fiscal
2.venituri neimpozabile
3.degrevarile fiscale

1.ch.nedeductibile dpv fiscal pentru care nedeductibilitatea este definitiva ( ireversibila) si sunt considerate ch.nedeductibile definitiv ,acele cheltuieli pe care fiscul le CONSIDERA a fi exagerate sau cele care NU sunt NECESARE pentru activitatea intreprinderii ,ex.acordarea de remuneratii excesive managerilor,cheltuieli efectuate in favoarea si folosul exclusiv al managerilor,sau personalului,etc.
2.Venituri pe care fiscul renunta sa le impoziteze definitiv datorita faptului ca ele provin din rezultate deja impozitate(in tara sau strainatate),ex.dividende primite de la o alta persoana juridica.
3.Degrevarile fiscale acordate in scopul incurajarii anumitor actiuni economice promovate de stat (ca politica )

O alta categorie de diferente sunt cele care regula se RESORB in cursul unui exercitiu,ulterior aceste diferente sunt denumite diferente temporare si provin din DECALAJUL in timp intre momentul contabilizarii unui element si includerea sa in rezultatul fiscal.
Avand in vedere faptul ca diferentele temporare reprezinta diferente intre VALOAREA CONTABILA si cea FISCALA a unui ACTIV sau a unei DATORII ,norma IAS 12 prezinta 2 tipuri de diferente temporare:
1.Diferente temporare impozabile = vor genera sume impozabile in determinarea beneficiului impozabil al exercitiilor viitoare,atunci cand valoarea contabila a unui activ va fi incasata sau platita.
2.Diferente temporare deductibile care vor genera sume deductibile in detrimentul beneficiului impozabil al exercitiilor viitoare.

RELATIA CU PRINCIPIUL " INDEPENDENTEI EXERCITIULUI "
Privite in raport cu acest principiu diferentele dintre rezultatul contabil si cel fiscal se divid in 2 categorii:
a) diferente care NU au incidente asupra impozitelor exercitiilor viitoare.
b) diferente susceptibile sa modifice impozitul unui exercitiu ulterior( viitor)
Din prima categorie,cele care nu au incidenta in exercitiile viitoare,diferentele permanente si tempoarare constatate anterior ,pentru care s-a stabilit un termen si nu ridica probleme privind contabilizarea si deductibilitatea.
Probleme apar in la categoria 2 care intra in CONTRADICTIE cu principul contabilitatii de mai sus ,cazul diferentelor temporare care nu au fost resorbite si a pierderilor reportate.

Pentru rezolvarea acestor probleme s-au conturat 2 metode:
a) impozitul exigibil
b) reportul de impozit

a) metoda impozitului exigibil= are la baza conceptia potrivita careia marimea cheltuielilor fiscale aferente unui exercitiu
,trebuie sa corespunda cu impozitul efectiv pentru acel exercitiu.
Ca urmare,diferentele temporare si deficitele reportabile NU sunt luate in calculul PROVIZIOANELOR.
Norma IAS spune,insa,ca la stabilirea cheltuielilor fiscale a unui exercitiu TREBUIE sa se tina seama de TOATE elementele aparute in cursul acelui exercitiu si deci RESPINGE aceasta abordare.
b) metoda reportului de impozit,este o metoda de stabilire a cheltuielii fiscale a exercitiului insusita si de organismele internationale de normalizare contabila in IAS 12.
Se considera impozitul pe profit mai mult ca o cheltuiala a intreprinderii decat ca o distribuire de rezultat (fiscului si pentru sine) si este o consecinta a pricipiului conectarii cheltuielilor la venituri si la pricipiul independentei exercitiilor.
Partea de cheltuiala ajunsa la scadenta este o cheltuiala,cea neajunsa la scadenta este un ACTIV
Cheltuiala necuplata la un venit este in fapt o pierdere.

CONTABILIZAREA IMPOZITULUI AMANAT.

Diferentele temporare si reportari ale impozitului ,caz in care cheltuiala fiscala a exercitiului cuprinde:
a) volumul impozitelor exigibile.
b)Incidenta diferentelor temporare provenind din exercitiile anterioare sau reportate asupra exercitiilor viitoare.
c) ajustarea soldurilor de impozit reportate care,figurand in BILANT,genereaza modificari ale procentelor de impozitare sau crearea de noi impozite.
Urmarirea impozitelor exigibile si impozitelor amanate se realizeaza prin urmatoarele cazuri de inregistrari:
a) cheltuieli cu impozitul amanat = impozit amanat la plata
diferente tempoarare ,in cazul unui impozit amanat(activ)
creante din impozitul amanat = cheltuieli cu impozitul amanat (stornare)
Provizioane ptr impozite amanate ,atasate subventiilor pentru investitii.

Subventii pentru investitii inscrise in impozitul amanat = impozitul amanat la plata

Provizioane pentru impozitele amanate atasate unor provizioane reglementate

provizioane reglementate inscrise in impozitul amanat = impozitul amanat la plata